Montsoreau - castelul și povestea

Montsoreau este un sătuc mic, încântător în regiunea istorică Anjou. Casele albe, așezate în terase pe deal, străduțele înguste, obloanele colorate, florile de la ferestre, Loara și confluența sa cu Vienne, castelul, vinurile savuroase, dar mai ales farmecul și șarmul deosebit au făcut ca Montosoreau să se claseze printre cele mai frumoase sate ale Franței. 

Citisem despre sat și trecusem o data cu mașina pe acolo când am făcut plimbarea prin vie la Turquant. Îmi rămăsese în minte și mi-am propus într-o zi să mă întorc. Plănuiam s-o fac vara, dar întâmplător am ajuns mai repede. În ziua când am vizitat Saumur, la întoarcere am făcut o oprire la Montsoreau și una la Candes Saint Martin. Sunt două sate minunate, ce nu trebuie ratate.

Cum pășești în sat, o să te lovească în față castelul. În aproape orice așezare de pe Valea Loarei te va izbi câte unul, asta dacă nu te plesnește cumva chiar din drum, răsărit din mijlocul câmpului. Câteodată merg pe șosea și-mi sare în față mașinii câte un castel. Poate nu unul turistic, că pe alea le cam știu pe unde sunt, ci un castel-hotel, restaurant, sau chiar casa cuiva. E plăcut! Este unul dintre motivele pentru care ador acesta regiune... chiar dacă nu văd palmieri verzi în februarie. 

Castelul Montsoreau se ridică la o mică distanță de apele Loarei. Îl desparte o șosea îngustă. Am citit că la momentul construcției sale, în secolul XV, fațada dădea direct în fluviu, însă în 1820 s-a amenajat malul despărțitor, pe unde astăzi trece șoseaua. Probabil și-au dat și ei seama că fluviul ăla nu e chiar mort, dimpotrivă, trăiește și se mai și umflă. Umflat era și când am fost eu. Iarna Loara este înspăimântătoare, mai ales în zona asta, în aval de Tours, după ce s-a îndestulat cu raul Vienne, un pic mai la deal.

Montsoreau are o poveste interesantă, proprietarul cel mai celebru rămânând fără îndoială Charles de Chambes, imortalizat de Alexandre Dumas în romanul "Doamna de Montsoreau". Cartea, scrisă trei secole după evenimentele pe care le narează, are ca personaj principal pe Françoise (Diane în carte), soția lui Charles și pe amantul acesteia domnul de Bussy d'Amboise. Cică Françoise de Méridor, căsătorită cum spusei cu Charles, îl cunoaște într-o zi pe Louis d'Amboise, seigneur de Bussy la castelul Coutancière, castel care mai există și astăzi din câte am auzit, dar este hotel și se îndrăgostește de el. Cum soțul, Charles, trăia mai mult pe la Paris, servindu-l pe ducelele d'Alençon, drăguța Françoise, își făcea de cap la castel. 

Cică Bussy ăsta, amantul, era, cum altfel decât  bărbat frumos, fin, seducător, curajos și cultivat. Dat naibii, ce mai! Dar nici soțul nu era rău. Contrar celor povestite de Dumas, Charles nu era nici bătrân nici urât. Așa am citit, vă dați seama că n-am avut onoarea să-l cunosc personal. Însă nu trece mult și bârfele ajung la urechile lui Charles, care se întoarce de urgență la castel de la capitală și își obligă nevasta, care își susținea nevinovăția, să îi scrie un bilet amantului și să-i dea un rendez-vous la castelul Coutancière. Vă dați seama că nu pentru cină! Bussy vine la întâlnire, și instantaneu este închis, ferecat,  și 10 oameni îl atacă. Încercând să scape, se aruncă pe fereastră. Și moare. Și cum credeți că reacționează Françoise? Primește cu indiferentă vestea morții iubițelului și nu întârzie să se impace cu soțul. Tare, nu?

Povestea am citit-o în cărticică mea Les Chateaux de la Loire. Înainte de culcare mai citesc despre câte un castel. Și nu le-am terminat, deși am cartea de ceva vreme. Ca să vedeți câte sunt. Parcă după ce aflu povestea, fiecare castel devine mai special. Altfel, n-ar fi decât un munte de pietre, frumos aranjate. Povestea parcă-i da suflet, nu credeți? Mai am o poveste de gelozie, cu lacrimi și crime, dar aștept să văd castelul și o relatez după!

Așa... altceva, păi... Montsoreau este un orășel situat în departamentul Maine-et-Loire, regiunea Pays de la Loire, la vreo 60 km de Tours și vreo 12 de Saumur. Populația sa, formată în mare parte din artizani, pescari și viticultori a crescut odată cu carierele de exploatare a pietrei din zonă. După ce carierele au fost părăsite, în găuri s-au amenajat locuințe și cave de vinuri, sau altele au permis găzduirea culturilor de ciuperci de Paris. Da, se pare că zona de lângă Saumur furnizează 70% din producția de ciuperci de Paris a Franței. Așa o fi, n-am cântărit. Tot la Saumur există Muzeul Ciupercilor. Nu știu, nu l-am vizitat, dar cred că m-ar tenta.

M-am plimbat câteva ore prin Montsoreau, fără hartă, fără plan, doar cu intuiția. Nici țipenie de om, nici o prăvălie deschisă, nimic.  Parcă ar fi fost pustiu. În afară de faptul că era iarnă, mi-a plăcut mult. Tare mult chiar! La vară revin, cu un plan probabil, pentru că sunt trasee marcate tematice prin sat. Exact ca pe munte. Până atunci mai citesc câteva povești din cărticică. Cine știe ce mai descopăr! 

S-ar putea sa te intereseze si:

Mini-ghid de vizitat Valea Loarei

Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei

Ce vizitezi pe Valea Loarei dincolo de castele

10 idei de excursii pe Valea Loarei

Gastronomie si vinuri locale