La ceas de seară prin Nisa

Iar nu-mi găsesc cuvintele să scriu. Ce să spun oare despre Nisa, capitala Coastei de Azur? Că este un oraș superb, încântător, splendid, minunat, divin? Cred că toate acestea s-au mai spus. Să spun că îl găsesc cel mai frumos și elegant oraș din Franța? Asta s-ar putea să fie nouă, dar încă nu le-am văzut pe toate. Să spun că mâine m-aș muta acolo fără să mă gândesc de două ori? O da, cine nu s-ar muta acolo unde muntele se îmbină perfect cu marea și cosmopolitul cu simplitatea? Calm și tumultos în același timp, sincer și totodată perfid, dar seducător și atractiv, Nisa este un oraș al contrastelor. Un oraș de care, după ce-l descoperi, te vei îndrăgosti iremediabil. Și cu siguranță îți vei dori să revii...

Am ajuns la Nisa târziu, într-o noapte de vineri, după 'nșpe mii de kilometri de drum. Eram obosită și înțepenită de la statul în mașină. Când am văzut în față deschizându-se un ocean de lumini, după ore în care nu văzusem decât autostradă, mi-am zis c'est fini! Am ajuns! Am garat mașina cu greu, pentru că nu mai era loc să arunci un ac la acea oră și coborând am simțit adierea caldă a iernii mediteraneene. Asta da iarnă! Prietena noastră ne aștepta nerăbdătoare și ne-a condus în simpaticul sau apartament, situat la parterul unui bloc cochet și alb, destul de aproape de centru. În seara aia eram prea obosită să gândesc, însă a doua zi, când am ieșit afară îmbrăcată primăvăratec și am admirat mai bine totul în jur, în timp ce soarele stalucea sfidând parcă luna februarie, atunci am fost cu adevărat invidioasă. Mi-am tras ochelarii pe ochi, ochelari uitați de multă vreme și am pornit la drum gândind Doamne, cât mi-ar plăcea ca fiecare dimineață să fie ca asta! 
 

Traversând orașul în drum spre Eze și Menton, admiram din mașină cu jind clădirile elegante și îngrijite, ascunse printre dafini și leandri. Drumul era puțin cam aglomerat. Era ziua când începea carnavalul, dar am reușit să ne sustragem spre Moyenne Corniche. Înainte să cotim am aruncat o privire în spate. Nisa se afișa în fața mea cu o panoramă splendidă: cocoțată pe coline, străjuită de munți înzăpeziți în zare, cu clădiri așezate în terase, colorată și șarmantă, părea cu adevarat că se prăbușește în marea de un azur incredibil.  

Pe seară m-am întors și i-am dedicat Nisei câteva ore de plimbare. Desigur, insuficiente!
 

Plănuisem să vedem apusul de soare de sus de pe colina castelului. Deși este un deal de vreo 90 de metri, iar castelul care trona odinioară aici nu mai este demult, Colline du Château oferă o impresionantă panoramă a orașului: Promenade des Anglais și Vieux Nice sunt la picioarele tale. Numai că până am ajuns în oraș, până ne-am învârtit căutând un loc de parcare (orașul ăsta chiar are o problemă în acest sens!), iar după ce cu greu l-am găsit am căutat grăbiți scările sau liftul să urcăm sus, ne-am dat seama că nu mai era timp. Timp ar fi fost pentru noi să urcăm, dar soarele se cam grăbea să apună. Și cum să nu-l trag în poze?! 

Așa că am luat aparatul, i-am lăsat pe toți în urmă și am luat-o la fugă spre faleză până în dreptul hotelului Suisse, unde m-am gandit eu că priveliștea ar fi perfectă. Și așa a fost: în fața mea se deschidea Baie des Anges (Golful îngerilor) cu tot orașul parcă scăldat în Mediterană. Nu știu ce-or fi zis oamenii din jur care m-au văzut fugind disperată cu aparatul în mână, dar nici că-mi păsa. Gâfâind și cu inimă sărind din piept, m-am așezat lângă mare exact la fix. La fix cât să prind ultimele zvâcniri ale soarelui, până să se scufunde dincolo de oraș. Am tras cadru după cadru, de parcă nu mai mă săturăm de peisaj. Vroiam să duc totul cu mine acasă. Oare cum ar fi într-o zi să nu mai fie nevoie, iar apusul la Nisa să devină ceva obișnuit și banal?! Trebuie să mai joc la loto, clar! 

După ce a apus soarele m-am mai liniștit puțin. Restul grupului m-a prins din urmă și am pornit împreună spre centrul și portul vechi al orașului. Vieux Nice reprezintăƒ partea cea mai plină de viață a Nisei. Brăzdat de străduțe înguste, cu clădiri colorate și localuri mai mici, sau mai mari, mai elegante, sau mai modeste, Nisa Veche parcă vibra în amurg. Ne-am oprit la un mic restaurant pentru a savura câteva din specialitățile locului. Nu era suficient doar să văd Nisa, fără să gust din ea. Restaurantul, care este de fapt o tavernă, se numește Chez Pipo. Mi-a fost recomandat și vi-l recomand la rândul meu tuturor celor care ajungeți aici.  

Am servit în primul rând câteva tartinades, adică crutoane de pâine pe care intizi tapenade (un preparat provensal, un fel de pastă de măsline, negre sau verzi și pe care eu îl ador), anchoïade (tot provansal, dar din anchois) și alte sosuri-paste delicioase din vinete, roșii uscate sau  ardei. Gustul acela mediteranean este incomparabil! M-am delectat apoi o felie de  pissaladière, specialitate originară din Nisa, răspândită în toată regiunea Provence și care seamănă cu o pizza cu multă ceapă și fără roșii și am terminat cu o socca, adică o clătită din făină de năut, de origine italiană se pare, dar foarte răspândită în sudul Franței.   

După masă m-am întors în fața hotelului Suisse pentru că nu mă puteam abține să nu fotografiez Promenade des Anglais noaptea. După ce toată lumea m-a înjurat în gând probabil pentru că înghețau de frig, iar eu îi țineam pe malul mării până găseam expunearea și compoziția perfectă, am plecat spre casă. Am trecut prin Piața Massena, cea mai mare piață publică din Nisa, care este de-a dreptul splendidă, dar n-am mai avut curajul să zic că vreau să scot trepiedul. Așa că am rămas cu ea doar în gând. Am ajuns într-un final acasă și am continuat seara cu o masă internațională. Cum prietena este spaniolă și noi români, am pus-o de o masă spaniolo-românească pe pământ francez, cu tortilla și busuioacă de bohotin. 

Și cam asta fuse. Fuse și se duse prea repede. Dar nu se mută sudul din loc. Cu siguranță mă voi întoarce. Iar cu ocazia următoarei vizite, poate mă și bălăcesc puțin. Pentru că prin zona asta am de gând să-mi petrec o bucată din vacanța de vară. Și nu doar ca să lâncezesc la soare. Regiunea oferă o multitudine de posibilități de petrecere a timpului liber: munte la doi pași, marea alături, sate și orașe frumoase de vizitat. Nisa și întreaga coastă de Azur mi se par destinația ideală pentru vacanță. De fapt, cu tot cu Provence și Alpi, sudul Franței mi se pare destinația ideală...pentru viață!  

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

Până la Mediterană și înapoi 

Eze - între munte și mare 

Menton cu portocale coapte în pomi 

La ceas de seară prin Nisa

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Sudul Frantei (Provence si Costa de Azur)

Alte plimbari la Nisa

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța