La Chandeleur- de la candele la clătite

Pe data de 2 februarie, francezii sărbătoresc ceea ce se numeşte La Chandeleur, să-i zicem sărbătoarea candelelor, sau sărbătoarea lumânărilor, care, desi este o sărbătoare religioasă, este foarte populară pentru ... clătite. La origine, în epoca romană, era vorba despre o sărbătoare în cinstea zeului Pan; se spune că toată noaptea oamenii parcurgeau străzile Romei cu torțe aprinse în mâini, astfel că în 472 Papa Gelase decide o crestinizeze, înlocuind-o cu o sărbătoare a purificării fecioarei Maria, la 40 de zile după Crăciun. Dar nu despre semnificația religioasă vream să vă povestesc, ci despre clătite.

Însă până la clătite, e interesant de știut că de-a lungul secolelor  la chandeleur a fost simbolizată de candele, numele venind de altfel din expresia latinească "festa candelarum"- sărbătoarea candelelor. Fiecare credincios trebuia să recupereze o lumânare din biserică și să o aducă acasă aprinsă. Lumânarea binecuvântată avea se pare puteri purificatoare, alungând totodată spiritele rele. Sărbătoarea candelelor mai era concepută ca o ieşire din iarnă îndelungată, nu întâmplător clătita, prin forma ei rotundă şi prin culoarea ei aurie, aminteşte de discul soarelui. 

Se zice că papa Gelasius a împărțit clăƒtite pelerinilor care soseau la Roma. Mai târziu, în Evul Mediu se credea că dacă nu se fac clatite de Chandeleur, grâul va fi rău anul ce vine. De asemenea, când se făceau clătitele se respecta tradiția monezii de aur: țăranii întorceau prima clătită cu mâna dreaptă, ținând în mâna stângă o monedă de aur. Dacă ritualul era respectat, familia avea bani, iar cine întoarce clătita fără să o scape pe jos era fericit fericit tot anul.
 
Însă  indiferent dacă astăzi lumea mai crede sau nu în aceste mituri, prepararea clătitelor pe 2 februarie este o bună ocazie de socializare şi chiar de explorare a unor noi reţete. Ceea ce facem de altfel și noi. Probabil știți deja că în Franța există două mari familii de clătite: cele dulci, numite crêpes, pe care le cunoaștem cu toții, și cele sărate, numite galettes, umplute cu diverse combinații de șuncă, brânză, sau legume. Îmi aduc aminte că acum doi ani am fost invitați la niște prieteni cu ocazia sărbătorii clătitelor, unde am mâncat desigur, clătite. V-am povestit atunci. Anul tecut nu mai știu exact ce am făcut, dar anul ăsta ne-am decis să ținem și noi sărbătoarea weekendul ce a trecut, că azi pe 2 februarie era, vorba aia, peste mâna. Când am fost în Bretania mi-am cumpărat o cărțulie cu rețete de crêpes și galettes, așa că sâmbătă seara am purces la treabă. 

Inițial am vrut să fac două compoziții: una pentru clătitele dulci, știți și voi, cu ouă, lapte, făină și diverse parfumuri (rom, vanilie și un strop de lichior de mandarină), ingrediente pentru care n-am gramaj, le adaug în principiu din ochi și alta pentru clătitele sărate. Am și cumpărat făina de sarrasin, în traducere liberă de hrișcă, pentru galettes, dar în final m-am rezumat doar la cele dulci, pentru felul principal am pus un salău pe grătar. Eh, avantajele vieții la curte!

Pentru că nu voiam clătite clasice cu gem, m-am tot uitat pe internet și am ales Crêpes Suzettes, cunoscutul desert franțuzesc creat de Auguste Escoffier în onoarea actriței Suzanne Reichenberg. Tot auzisem de el, dar nu încercasem niciodată. Clătitele în sine sunt clasice, specificul fiind de fapt  sosul din unt topit, suc și coajă de portocale (sau mandarine),  zahăr și lichior Grand Marnier cu care se servesc. Practic, se unge fiecare clătită cu acest sos, se împăturește, se așează într-o tavă, se mai adaugă un pic de sos și pe deasupra și se dă 10 minute la cuptor. Eu am  înlocuit Grand Marinier cu Mandarinello, ca asta aveam acasă. Sunt multe rețete pe internet, puteți încerca și voi. 

În mod normal clătitele se servesc cu cidru, o băutură slab alcololizata obținută din fermentarea merelor, dar cum eu nu prea mă dau în vânt după ea, le-am asortat cu un vin spumos rozé din regiune. Și uite-așa am petrecut noi seara de Chandeleur de anul acesta. Vorba vine seara de Chandeleur, că Chandeleur este astăzi, dar parcă lunea n-are nici un iz de sărbătoare, nu-i așa?

Ne-au mai rămas și pentru micul dejun :)


Vouă cum vă plac clătitele? Nu vă cred dacă-mi spuneți că nu vă plac!