Lecturile de la malul mării

Lunile aprilie-mai au fost foarte prolifice pentru cărți. Am citit mai mult decât în alte perioade, zău că mi-au priit cele două săptămâni în Corsica. Spun asta pentru că  6 din cele 9 cărți de mai hos au fost citite în cele două săptămâni pe insulă. Păi da, de ce să nu folosim eficient timpul petrecut la plajă? Deci, în ultimele luni am citit...

1. Povești ale doamnelor din București (Victoria Dragu Dimitriu), o carte ce reunește, după cum îi spune și titlul, amintiri ale unor doamne intrevievate de autoare, recreind pas cu pas atmosfera Bucureștiului interbelic. Istorisirile sunt strâns legate de casele în care personajele și familiile lor au locuit, de întâmplările care le-au marcat existența, dar și de viața culturală și artistică a orașului din acea vreme. Nu știu dacă v-am povestit, dar îmi place la nebunie să citesc despre perioada aceea, parcă "vechiul București" avea un farmec anume, și nu doar strict ambiental, ci și din punct de vedere al societății din acea vreme. Evenimentele povestite se desfășoară de regulă în saloanele unde se strângea lumea bună a capitalei, printre care artiști ca Pallady, Steriadi, sau George Enescu, în grădinile minunate ale acestora, ori pe străzile chic ale Micului Paris. Sunt povești parcă rupte din alte timpuri, despre care, privind Bucureștiul de astăzi, ți-este foarte greu să crezi că ele chiar au existat... 

2. Războiul de șaptezeci și șapte de ani (1914-1991) și premisele hegemoniei americane (Neagu Djuvara) este un eseu bine argumentat, în stilul caracteristic al autorului, despre teoria existenței unei singure înfruntări în perioada 1914-1991. Așa cum vorbim astăzi despre Războiul de treizeci de ani, sau despre  Războiul de o sută de ani,  perioada cuprinsă între cea dintâi conflagrație mondială (1914) și prăbușirea Uniunii Sovietice (1991) are toate șansele, conform domnului Djuvara, să fie considerată de istoricii viitorului drept o epocă. Pledoaria autorului este este bazată pe teoria ciclitatii, conform căreia în istoria omenirii se pot deosebi douăsprezece mari civilizații, toate acestea trecând prin faze asemănătoare, de la naștere până la destrămare, iar America este cea mai nouă putere apărută pe scena istoriei. Firește, este doar o teorie. Mi-a plăcut cartea, dar recunosc că sunt subiectivă, nu m-aș plictisi niciodată să-l citesc pe Neagu Djuvara. 

3. Codul bunelor maniere astăzi (Aurelia Marinescu) este o carte pe care, dacă îmi aduc bine aminte, am mai citit-o cândva, probabil între copilărie și adolescență, sigur ea încă mai există rămasă pe undeva prin țară. Dar n-a fost bai s-o mai citesc o dată, cartea Aureliei Marinescu n-ar strica să fie citită chiar și anual, eventual introdusă ca disciplină la școală. Codul bunelor maniere... este organizat în 16 capitole care ating majoritatea aspectelor ce țin de arta de a ne comporta în societate, de etichetă și de bune maniere. E drept că unele aspecte sunt puțin depășite pentru în zilele noastre, însă marea majoritate sunt și vor fi întotdeauna de actualiate.

4. Amintiri și povești mai deocheate (Neagu Djuvara). Da, iar Neagu Djuvara, de data asta cu o carte mai ușurică și amuzantă. Acum nu vă închipuiți, judecând după titlu, că cine știe ce  nerușinări descrie autorul acolo! Poveștile sunt doar mai deochiate, nu foarte deochiate, stilul lui Djuvara rămânând la fel de distins și elegant. Autorul își amintește despre vacanțele din copilărie petrecute la țară, despre anii de liceu din Franța, sau întâmplări haioase legate de rude, colegi sau prieteni, toate având în comun mai mult sau mai puțin ceva: indecența. O indecență subtilă și delicată, firește. 

5. Onoare (Elif Shafak) este o carte pe care o aveam în biblioteca electronică de foooarte multă vreme dar pe care abia acum am ajuns să o citesc. M-am apucat de ea anul trecul, dar am lăsat-o baltă destul de repede, și nu înțeleg de ce, pentru că reluând-o luna aceasta mi-a plăcut mai mult decât m-am așteptat. A fost genul ăla de carte de care nu m-am putut despărți, care m-a răscolit și m-a absorbit până la ultima pagină. Elif Shafak prezintă destinele a trei generații, împletite într-o dramă de proporții, prinse printr-o crimă înfăptuită în numele ...onoarei. Romanul este interesant conceput, ca un puzzle cu piese amestecate pe mai multe planuri temporale și în mai multe locuri, personajele sunt bine construite- două surori gemene, una stabilită la Londra, cealaltă rămasă în satul de baștină din Turcia, întâlnirea dintre ele având un final neașteptat. De origine turcă, autoarea înțelege și prezintă foarte bine obiceiurile societății musulmane, conflictele și barierele dintre cultura islamică și cea occidentală, romanul ei aducând puțin cu cele ale lui Khaled Housseini, aceleași vieți distruse, justificate printr-o interpretare greșită a religiei.   

6. De ce este România altfel? (Lucian Boia) este un eseu obiectiv  și destul de controversat despre poporul român și istoria acestuia pe care l-am citit aproape pe nerăsuflate, atât datorită stilului cursiv cât și datorită ideilor autorului, cu care am rezonat adesea pe parcursul lecturii. Îmi plac privirile acestea critice aruncate asupra istoriei noastre. Cred că primul pas spre corectarea defectelor este recunoașterea lor, așa că sintagme ca România cea mai frumoasă țară, sau românii, cel mai special popor sunt cât se poate de puerile. Hulit de unii și adorat de alții, Boia susține ferm și convins că noi suferim de o "întârziere istorică" față de restul Europei, care s-a manifestat încă din vremea dacilor, a continuat de-a lungul veacurilor, simțindu-se cât se poate de acută în zilele noastre. Pentru că "atunci când ești la urmă ai șanse să rămâi tot acolo", după cum afirmă însuși autorul. Și pentru că o carte nu a fost suficientă, am trecut rapid și la cea de-a doua...
   

7. Suveranii României. Monarhia, o soluție? o lectură la fel de cursivă, în stilul caracteristic al istoricului Lucian Boia. Acum orientările politice nu-s importante și oricare ar fi ele îmi place să citesc mai multe păreri și interpretări. Cartea nu este o pledoarie pentru monarhie,  ci mai degrabă o trecere în revistă a scurtei perioade în care România a fost regat, plus un scurt bilanț obiectiv al înfăptuirilor acelor vremuri, cu trimitere în prezent prin prizma ștergerii memoriei, o operațiune extrem de reușită a celor 45 de ani de comunism. Finalul este cât se poate de obiectiv și adevărat: "În situația actuală a României, și monarhia, ca și republica, ar funcționa defectus" Și, dimpotrivă "într-o Românie care s-ar pune pe calea ce bună, și una și alta ar putea funcționa la fel de convenabil, așa cum se petrec lucrurile în Europa Apuseană". "Problema crucială a României nu stă, așadar, în alegerea între monarhie și republică, ci într-o primenire radicală a țării și a societății". 

 

8. Casa de la Riverton (Kate Morton)- sper ca autoarea să aibă muuulte cărți pentru că am de gând să le citesc pe toate. După Grădina Uitată, care mi-a plăcut foarte tare? era și firesc să-mi mai procur o altă carte din colecția Kate Morton și am căzut pe Casa de la Riverton. Nu m-am mirat când, pe măsură ce înaintam curioasă prin roman, regăseam același stil gotic, cu povești misterioase despre familii nobiliare, cu detalii abundente și secrete bine ascunse, amestecate pe mai multe planuri temporale.  Anglia începutului de secol XX, când "lumea începea să capete forma pe care o cunostem astăzi", mai multe generații din familia lordului Ashbury. Mi-a plăcut foarte tare cartea, cred că mai mult decât Grădina Uitată, probabil  a adus un pic cu serialul Downton Abbey, iar datorită recomandării autoarei acum urmăresc și Upstairs Downstairs, un serial britanic în același stil. 
 

9. Strania călătorie a Domnului Daldry (Marc Levy) este cartea cu care am încheiat luna mai. Întoarsă din Corsica am început vreo cinci cărți, dar parcă nici una nu era ceea ce vream să citesc. Mi se pare normal, contrastul dintre Touraine și Insula Frumuseții este cât se poate de evident, așa că într-un final m-am oprit asupra acestei cărți "de călătorii", parându-mi-se interesantă și foarte ușor de parcurs încă de la primele pagini. O predicție misterioasă o duce pe Alice, personajul central al romanului, într-o călătorie fascinantă din mohorâta Londră spre pestrițul Istambul în căutarea originilor sale, alături de domnul Daldry, vecinul ei puțin excentric. Subiectul este cât se poate de incitant însă cu stilul autorului nu m-am împăcat deloc. Mi s-a părut că-i cam lipsește sarea și piperul și că unele întâmplări nu-s dezvoltate suficient, sau sunt trântite așa din senin, fără nici un fel de... preludiu. Cartea are recenzii bune, însă nu știu, parcă eu aș fi scris-o altfel. Ce bine că nu-s scriitoare, nu-i așa? 

Am deja în  biblioteca digitală: 

• Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (Lucian Boia),  
• Păzitoarea tainei (Kate Morton), 
• Asasinul orb (Margaret Atwood), 
• Ură, prietenie, dragoste, căsătorie (Alice Munro), 
• Despre comunism. Destinul unei religii politice (Vladimir Tismăneanu), 
• Zăpada de primăvară (Yukio Mishima), 
• Ziua când au dispărut porumbeii (Sofi Oksanen),
• Eu sînt Malala (Malala Yousafzai)...

...habar nu am cu ce să încep....