Valea Ialomiței. Un loc atât de frumos al Bucegilor, care mai nou se vrea a fi transformată în stațiune turistică. Un loc controversat al afacerilor murdare și al intereselor de tot felul, un loc plin în ultima vreme de grătare și pantofăreală. Imbâcsită de gunoaie, valea Ialomiței este învăluită astăzi în fum și urlă a manele. Cu toate acestea, ea totuși rămâne un loc de referință, împânzit cu atâtea monumente ale naturii unice și de o frumusețe rară: lacuri, chei, peșteri, rezervații naturale, atâtea monumente care cât de curând se vor distruge. Hai să-i surprindem totuși frumuseatea aceea unică, a celei mai importante văi a Bucegilor, cea care le da și forma specifică de "U" întors ...
Sufletul meu hoinărește astăzi pe Valea Ialomiței, plimbându-se agale de la Vârful Omu la Peștera Ialomiței. Dacă închid puțin ochii, parcă mă plimb și eu cu el. Nu vrea să vină acasă. Vrea să rămână acolo, în împărăția înălțimilor.
Vreți să-l însoțiți și voi?
Traseu: Vârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, marcaj bandă albastră, timp aprox. 3 ore, dificil iarna.
Geografic vorbind, valea Obârșiei își trage apele de sub Vârful Găvanele, unde se află Mecetul Turcesc, apoi străbate Bucegii de la N la S, despărțind Culmea Principală de Culmea Strunga. Urmează o ruptură de pantă, Cascada Obârșiei. Cu profil transversal în formă de U, caracteristic văilor glaciare, Valea Obârșiei se deschide între coastele Doamnelor și Obârșiei. La următoarea ruptură de pantă, Valea Obârșiei intersectează Valea Sugarilor din stânga și Valea Doamnelor din dreapta, formând împreună Valea Ialomiței, care imediat străpunge Cheile Urșilor, la poalele Muntelui Bătrâna.
Am coborât Valea Obârșiei în august 2009. Am făcut un circuit de o zi, Peștera-Babele-Crucea Caraiman-Vârful Omu-Valea Obârșiei- Peștera, întrucât înnoptam la Cabana Zănoaga. Nu este un traseu nici de pantofăreală, nici prea dificil, dar cu peisaje deosebit de frumoase. Prima parte a traseului o mai făcusem, mai puțin valea Obârșiei, deci pe undeva există și ceva noutate. Traseul acesta, ârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, are cam 3 ore, iarna nu este chiar interzis, mai degrabă periculos pentru nepregătiți și neechipati. Plus că zona este expusă avalanșelor. Valea este extrem de frumoasă, cu peisaje impresionante, pereți de stâncă, izvoare limpezi, genul de drumeție care mă încântă.
Am coborât Valea Obârșiei în august 2009. Am făcut un circuit de o zi, Peștera-Babele-Crucea Caraiman-Vârful Omu-Valea Obârșiei- Peștera, întrucât înnoptam la Cabana Zănoaga. Nu este un traseu nici de pantofăreală, nici prea dificil, dar cu peisaje deosebit de frumoase. Prima parte a traseului o mai făcusem, mai puțin valea Obârșiei, deci pe undeva există și ceva noutate. Traseul acesta, ârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, are cam 3 ore, iarna nu este chiar interzis, mai degrabă periculos pentru nepregătiți și neechipati. Plus că zona este expusă avalanșelor. Valea este extrem de frumoasă, cu peisaje impresionante, pereți de stâncă, izvoare limpezi, genul de drumeție care mă încântă.
După ce am făcut frigul la Vârful Omu preț de juma' de oră, am coborât pe poteca clasică, ocolind Vârful Bucura, până în șaua Văii Cerbului, adică am mers pe unde am venit. Aici se deschide larg în fața noastră perspectiva celor două văi glaciare: Valea Obârșiei în dreapta și Valea Cerbului în stânga, ambele de o frumusețe ce impun respect.
Luam marcajul spre dreapta, banda albastră și coborâm mai întâi în serpentine, după direct, abrupt și repede, pe sub Vârful Găvanele. Ajungem rapid în fundul primei căldării glaciare, unde se află stâncile de calcar numite Mecetul Turcesc. Mai mergem puțin paralel cu firul văii, după care urmează o ruptură de pantă ceva mai abruptă, un fel de prag care separă cele două terase glaciare. Aici găsim Izvorul Obârșiei, locul de unde izvorăște Ialomița și unde se revarsă într-o cascadă învolburată, Cascada Obârșiei, la fiecare început de vară. Eu am văzut-o cu un debit destul de mic, fiind sfârșit de iulie, dar mai bine și așa decât să o văd seacă. La cascadă am făcut o mică pauză pentru a admira peisajul din jur, că doar nu am venit pe munte la maraton, nu-i așa? In dreapta noastră se ridica peretele Doamnelor, în stânga Colții Obârșiei. De peste tot din munte ies izvoare și izvorașe, toate vărsându-și apele în pârâul Ialomița. Așa că apa este din belșug pe această vale.
Luam marcajul spre dreapta, banda albastră și coborâm mai întâi în serpentine, după direct, abrupt și repede, pe sub Vârful Găvanele. Ajungem rapid în fundul primei căldării glaciare, unde se află stâncile de calcar numite Mecetul Turcesc. Mai mergem puțin paralel cu firul văii, după care urmează o ruptură de pantă ceva mai abruptă, un fel de prag care separă cele două terase glaciare. Aici găsim Izvorul Obârșiei, locul de unde izvorăște Ialomița și unde se revarsă într-o cascadă învolburată, Cascada Obârșiei, la fiecare început de vară. Eu am văzut-o cu un debit destul de mic, fiind sfârșit de iulie, dar mai bine și așa decât să o văd seacă. La cascadă am făcut o mică pauză pentru a admira peisajul din jur, că doar nu am venit pe munte la maraton, nu-i așa? In dreapta noastră se ridica peretele Doamnelor, în stânga Colții Obârșiei. De peste tot din munte ies izvoare și izvorașe, toate vărsându-și apele în pârâul Ialomița. Așa că apa este din belșug pe această vale.
După vreo jumătate de oră ne urnim la vale. Poteca ne conduce la baza cascadei, traversăm pârâul și ajungem într-o zona plină de bolovănișuri și pietroaie risipite pe pajiște. Parcă cineva le-ar fi pus intenționat acolo, niște uriași poate! Nu am mai văzut asta pe nici o vale până acum, este ceva specific Văii Obârșiei. înainte să fac acest traseu, vorbind cu cineva despre asta, cineva ce cunoștea bine munții, mi-a spus Ah, valea cu pietroaiele! Mi-am rupt bocancii pe acolo! Acum înțelegeam. Fiind o vale glaciară, aceste aglomerări de pietre, mai mari sau mai mici, au fost cândva transportate de un ghețar la vale, pe drum ghețarul descotorosindu-se de ele. Oricum acești bolovani fac parte din farmecul acestei văi, oferind-i un peisaj unic. Este o porțiune de drum superbă, te simți parcă într-o cetate cu ziduri mari de piatră, peste care răzbește din când în când câte o rază de soare. în dreapta domină pereții abrupți și stâncoși ai Doamnelor, iar în stânga Colții Obârșiei, lini și ierboși, străbătuți de numeroase izvoare.
Coborâm ușor și ajungem să traversăm Valea Sugarilor, care vine din stânga, ajungând pe un fel de coamă. De aici coborâm pe Piciorul Babelor, traversăm Vâlcelul Piciorul Babelor, unde întâlnim marcajul CR ce vine de sus de la Babele. Traversăm Valea Cocorei și ajungem la Hotel Peștera. Este în asfințit, iar razele soarelui luminează muntele într-un fel unic. N-ai mai pleca parcă de acolo, din cetatea lor.
Ahhh, cât aș vrea acum să nu fiu în fotoliul de acasă din față calculatorului! Cât aș vrea acum să mă întind în iarba fragedă și proaspătă, să simt mirosul acela de brad, să îmi adie vântul rece prin păr, iar soarele să-mi mângâie obrajii. Cât aș vrea să aud foșnetul pădurii. Cât aș vrea să mă bucur de natură, de aer, de libertate. Cât aș vrea să fiu acum pe munte!
Ahhh, cât aș vrea acum să nu fiu în fotoliul de acasă din față calculatorului! Cât aș vrea acum să mă întind în iarba fragedă și proaspătă, să simt mirosul acela de brad, să îmi adie vântul rece prin păr, iar soarele să-mi mângâie obrajii. Cât aș vrea să aud foșnetul pădurii. Cât aș vrea să mă bucur de natură, de aer, de libertate. Cât aș vrea să fiu acum pe munte!
