Postari din categoria PARIS

O zi cu copiii la Paris

in , , , by Larisa, iunie 02, 2022
În aprilie am profitat de vizita prietenilor noștri și am mers o zi la Paris. A picat la țanc, căci vorbeam de ceva vreme să mergem cu fetele la Paris, doar că mereu apărea altceva și nu se aliniau perfect planetele să punem planul în practică. Mi se pare chiar ciudat când mă gândesc că am tot fost într-o mulțime de alte locuri mai îndepărtate cu fetele, dar nu fusesem la Paris. Ce oare am așteptat, mă întreb. Desigur că răspunsul îl știu deja. Multe lucruri s-au schimbat de când cu copiii... Ne place să plecăm în continuare și plecăm atât de des cât putem, o zi, mai multe, o săpătămână, două, mai aproape sau mai departe de casă. Numai că plecările se desfășoară altfel, în ritmul dictat de copii. Mulți cred că cei mici trebuie să se adapteze stilului nostru de viață și implicit celui de a călători. Și eu credeam la fel, însă două fete năzdravăne mai târziu cred nu numai că piticii nu se adaptează nicicum vieții noastre, dar ne-o și reordonează în stilul lor.

Paris France

Momente de la malul Senei

in , , , , , by Larisa, august 13, 2015
și nu numai de la malul Senei...

Nu o să scriu un jurnal despre Paris, este un loc despre care s-au scris atâtea încât nu cred că unul în plus își mai are locul. Nici măcar nu aș mai avea ce să spun, ca să nu mai vorbesc că am mai scris destule în trecut. Dar o să postez câteva poze...

Paris Franta
 Place de la Bastille, loc simbolic al Revoluției franceze, unde fosta fortăreață Bastilia a fost distrusă la 14 iulie 1789. 

O după-amiază în Montmartre

in , , , , , by Larisa, august 09, 2015
Prima dată m-am plimbat prin Montmartre în 2010. Era iarnă, înainte de Crăciun, pe deasupra și lapoviță, eram la una din primele noastre excursii în doi, vă dați seama că istoria cartierului și artiștii care s-au perindat prin el nu mă preocupau prea tare. Recunosc, nici nu ne-am plimbat atunci chiar prin toate ungherele, bazilica Sacré-Cœur, panorama Parisului și câteva străduțe mai importante, cam în asta a constat toată incursiunea. De atunci, deși am revenit de mai multe ori la Paris, Montmartre n-a fost chiar cap de listă, preferând de fiecare dată alte locuri. Însă de data aceasta am vrut să merg cu mama în "cartierul artiștilor", atât pentru ea, pentru că nu fusese niciodată, cât și pentru mine, dornică să pătrund mai adânc în "sufletul" lui.  
   
Dacă mi-a plăcut Montmartre? Desigur! A fost o experiență interesantă pe care o recomand oricui vizitează Parisul. În plus, cartierul nu este foarte mare, o plimbare ca a mea se poate face lejer în câteva ore. De ce să vizitezi Montmartre? Probabil că, în primul rând, tocmai pentru Bazilica Sacré-Cœur și pentru priveliștea pe care o ofera scuarul din fața ei peste Paris, cartierul aflându-se pe un deal, punct culminant al capitalei. Apoi, pentru  că Montmartre este un cartier gastronomic și cultural cu un șarm autentic, și nu în ultimul rând, pentru că este încărcat de istorie și de "umbrele" artiștilor care l-au locuit, sau frecventat în trecut. Dacă sunt și inconveniente? Firește. Ca peste tot. Cartierul nu este foarte curat, multe dintre obiectivele cheie nu-s atât de bine întreținute pe cât ar merita, iar fețe dubioase te urmăresc cam des de după garduri. Ca să nu mai vorbesc c-am avut parte de o caniculă îngrozitoare. Dar am supraviețuit, iar plimbarea a avut un farmec aparte. 

Ce a ieșit vedeți în jurnalul-foto de mai jos.

Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre, în spatele bazilicii Sacré-Coeur


Montmartre Paris Franta
 Impresionată și din spate- Sacré-Coeur văzută de pe rue du Chevalier de la Barre

Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre- vedere spre Saint-Pierre de Montmartre, una dintre cele mai vechi biserici din Paris.

Montmartre Paris Franta
rue Cortot- în dreapta Musée de Montmartre

Montmartre Paris Franta
O luăm la dreapta pe rue des Saules, nu înainte de a observa La Maison Rose

Montmartre Paris Franta
Pe rue des Saules, cabaretul Lapin Agile frecventat cândva de poeți, muzicieni, scriitori, pictori etc, printre care și de Picasso și prietenii săi.

Montmartre Paris Franta
Clos Montmartre, vie cu aproximativ 2000 de vițe de diverse soiuri. 

Montmartre Paris Franta
pe rue de l’Abreuvoir, unde, la numărul 12, a locuit Camille Pissaro, pictor impresionist.

Montmartre Paris Franta
Place Dalida, numită după numele cântăreței care a locuit de altfel în Montmartre.

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
Villa Léandre, considerată una dintre cele mai frumoase străduțe din Paris

Montmartre Paris Franta
Pe rue Lepic se găsește le Moulin de la Galette, restaurant celebru simbolizat de o moară .

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta
rue Norvins

Montmartre Paris Franta
  rue des Saules

Montmartre Paris FrantaMontmartre Paris Franta
Ajouter une légende
rue Norvins

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre-în ciuda aglomerației și a aspectului comercial, piața cu tablouri mi-a plăcut la nebunie - culmea! Cred că am dat vreo cinci ture, am admirat fiecare tablou și am apreciat fiecare artist.

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- și el a apreciat că îi pozez tablourile :))

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- artiști la datorie 

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre

Montmartre Paris Franta
Bazilica Sacré-Coeur...

Montmartre Paris Franta
... si panorama Parisului

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

PS: Plimbarea n-a fost chiar la întâmplare, m-am inspirat de pe acest site. Sincer mi se pare perfectă, acoperă tot ce este de văzut în Montmartre. Firește că noi am adaptat-o puțin, în primul am pornit de la hotelul nostru aflat pe rue Ramey, apoi am mai sărit pe ici pe colo "obiective", am mai adăugat altele după stare și chef.

Săptămâna acesta am petrecut câteva zile la Paris cu mama. Nu eram la prima vizită nici eu nici ea, dar am vrut să profit mai pe-ndelete față de alte dăți și să-i arăt puțin (mai mult) din capitala Franței, ocazie cu care am realizat următoarele:
 

Paris Franta

Unde să mergi în perioada Crăciunul în Paris daca nu spre locurile unde poți admira decorațiunile și luminile instalate special pentru sărbători? Dacă la târguri de Crăciun francezii nu excelează, la decorații cu siguranță știu să-ți ia ochii. Lumini stradale, vitrine care mai de care mai inovatoare, în perioada această nici nu știi în ce colț al Parisului să o apuci. Însă cu toate tentațiile pariziene, anul acesta știam exact unde vreau să merg: să văd strălucitorul brad cu susul în jos care tronează sub acoperișul Galeriilor Lafayette de pe boulevardul Haussmann. 

Galeriile Lafayette Paris Franta

Să fie oare Parisul?

in , , , , by Larisa, septembrie 05, 2013
I se mai zice Orașul Luminilor, Orașul Scărilor, Orașul Iubirii, Orașul Îndrăgostiților. Majoritatea celor care l-au văzut spun că este încântător, minunat, cuceritor, așa cum nu mai este altul în lume. Alții spun că este șic, elegant, rafinat, romantic. Chiar și dintre cei care nu l-au văzut îl găsesc tentant, ispititor, captivant. De-a lungul timpului oamenii l-au lăudat în romane, l-au elogiat în poezii, în piese de teatru și în muzică. Câte filme s-au făcut și câte cărți s-au scris despre capitala Franței! Câți oameni, din toate colțurile lumii, au traversat mări și țări să îl vadă, să îl simtă, să se îndrăgostească și să se piardă pe străzile lui! Așadar, ce aș mai putea spune acum despre Paris, mai mult decât s-a spus deja? Nu cred că aș mai avea ce... 


Luni am fost la Paris cu treabă. De fapt treaba era s-o iau pe maică-mea de la aeroport, dar am și profitat puțin să-mi mai clătesc ochii prin capitală. Mai un pod, mai o clădire, mai un magazin și uite-așa am ajuns acasă cu un cârcel la un picior, de nu-l mai puteam mișca și cu multe bășici prin tălpi. Iar dacă până acum m-am plâns că de fiecare dată când ajung eu la Paris vremea era urâtă, iată că de data asta fu cald și soare. Și încă ce cald și soare, că am ajuns seara nu numai cu picioarele în pungă, ci și cu o ușoară insolație. Pălărie?! Ce e aia?! Dar fu frumos tare. Parcurile pariziene sunt frumoase tare, pentru că mai mult prin ele ascunsă la umbră am stat. Și dacă tot veni vorba de parcuri, n-aveam cum să ratez o mică siestă în Grădina Luxembourg, că doar ea este cea mai cea, dintre cele mai cele, nu?

Jardin du Luxembourg Paris


Despre Paris și destin

in , , , , by Larisa, februarie 21, 2013
E un frig aici la mine de crapă Franța. Bine sunt vreo 2-3 grade însă nu știu cum se face că eu simt -10. Mereu mă plâng la maică-mea pe skipe că mor de frig și ea mă întreabă mirată da' minus câte grade sunt la voi acolo? păi...vreo 2-3!  fugi domne' d-aici că aia nu e iarnă! Mă rog... Și apropo de frig, umblă nene franțuzoaicele astea despuiate pe stradă de mă întreb cum naiba rezistă, că mie îmi vine să-mi trag tot șifonierul pe mine. Azi văzui una în pantofi, frumoși, eleganți, de lac, mega-înalți, bine decupați și fără  dres, ciorap nimic. Înțelegeți voi, cu piciorul gol în pantof. Și nu e prima, credeți-mă pe cuvânt, am studiat bine picioarele oamenilor! Că să nu mai zic că în sus avea un pulovăraș așa, subțirel, pe care eu îl l-aș pune doar vara în serile răcoroase. Pe bune că nu înțeleg, poate mă lămurește cineva ... În altă ordine de idei, ieri fusei la Paris să-mi plimb picioarele pe acolo, picioare bine încălțate și să o văd pe Ileana.  

Paris Franta

Jardin des Plantes (Paris)

in , , , by Larisa, noiembrie 21, 2012
Jardin des Plantes (Paris) Franta






















Să mai luăm o gură de Paris. Sper să nu vi se aplece în curând de la atea "guri" din acest oraș. Dar poate totuși mai sunt și alții că mine, care nu s-ar sătura niciodată de bătrânul oraș de pe malul Senei. Am plănuite mai multe drumuri în viitorul apropiat pe acolo, cu treburi pe la ambasada, așa că o să mai profit să vizitez ce mi-a mai rămas, sau chiar să revin prin locuri deja cunoscute. Noroc cu birocrația română și hârțogăraia care se depune și se eliberează molcom, pe rând, în mai multe etape, cu prezența obligatorie la față locului. 
Jardin du Luxembourg Paris Franta

In timpul vizitelor mele la Paris va spun drept ca am cam ocolit parcurile si gradinile. Nu ca nu imi plac, Doamne fereste. Le ador! Insa din dorinta de a cuprinde cat mai mult din ce poate oferi acest oras, lista de locuri de vizitat fiind extrem de lunga, le-am cam ignorat in favoarea altor locuri pe care le credeam mai interesante. Rau am facut! Ah, ba da...am vazut Gradina Tuileries, dar hai sa fim seriosi, pe asta nu prea ai cum sa o ratezi, fiind langa Luvru.

Paris, parca niciodata destul

in , , , , by Larisa, septembrie 23, 2012

M-am trezit marti la 5 dimineata, ca la 6 jumate sa fiu in tren, iar la 8.20 sa cobor pe peronul garii Austelitz din Paris. Ileana ma astepta cuminte pe peron. Si ea se trezise cu noaptea in cap si traversase tot orasul, care nu e mic, de altfel, ca sa ajunga la timp la gara. Data viitoare promit sa nu mai ajung la ore asa matinale! Tot drumul mi s-au inchis ochii, in timp ce priveam pe geamul trenului care gonea spre capitala, rasaritul de soare. Mi-era prea lene sa scot aparatul din rucsac, desi ar fi mers tare bine tras in poza si ma consolam cu gandul ca oricum geamul nu e prea curat sa-mi iasa niste poze faine. 

Un pic de Paris

in , , , , by Larisa, septembrie 19, 2012
Place des Vosges Paris Franta

Pentru ca azi este miercuri si este fara cuvinte, asa cum spune Carmen, cu intarzire, ca am avut ceva treaba azi, chestii domestice, curatenie, geamuri spalate etc, va invit la o plimbare prin Place des Vosges, din Paris, pe unde m-am plimbat eu ieri. Bine, nu m-am plimbat numai pe aici, ci asta a fost doar o mica bucatica, dar despre cum alergi 14 km prin Paris intr-o zi de marti, va povestesc altadata. Acum sa ne relaxam pe o bancuta, in fata unei fantani, in una dintre cele mai vechi piete ale Parisului, din cartierul Marais. Enjoy everybody si thx Ileana for that beautiful walking ;)! Mai vin, sa stii :))!!!!

Paris Franta

...si cu asta am terminat sa povestesc despre Paris, pana data viitoare cand ajung acolo (care va fi cel mai probabil miercurea viitoare :p). Nu cred ca mai are rost sa spun cat imi place acest oras, cat de fascinant si magic il gasesc, cum respira el istorie la fiecare colt de strada. Asta am spus deja AICI si AICI



Paris Franta

M-am trezit la 5:30 dimineata, ca la 6:46 sa fiu in tren, ca la 8:00 sa fiu la Paris si la 9.00 la ambasada. Ambasada Romaniei. Sa luam actele. Actele necesare dosarului pentru casatorie. Casatoria noastra. Aici, la primaria din Tours. Acum in iunie. Pe 2. Deci voi fi o doamna, in adevaratul sens al cuvantului :)). Despre planurile de nunta sau despre cum sa te casatoresti in alta tara decat a ta, o sa va povestesc in curand. Astazi va voi vorbi despre Paris. 

Sfarsit de Decembrie la Paris

in , , , , by Larisa, ianuarie 13, 2011
Paris Franta

Va povestesc despre un sfarsit de decembrie la Paris. Cateva zile minunate pline de dragoste si emotie. De liniste si de pace. Cateva zile cu adevarat de vis. In articolele urmatoare o sa va mai povestesc si despre alte locuri pe care le-am vazut si cutreierat, dar sa incepem cu inceputul. Cum orice este frumos trece repede, acum sunt inapoi acasa, un pic melanolica, hranindu-ma cu imaginile din fotografii si tanjind la alte zile la fel de pline de iubire si dupa acele locuri minunate.
© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS