Am petrecut de curând o zi foarte drăguță toți patru la castelul Chambord, unde am mers special pentru un spectacol interesant de călărie și aș vrea sa povestesc un pic pe blog despre acesta.
Încep prin a va spune ca ieșirile noastre prin Touraine s-au cam schimbat de când cu copiii. Cred ca v-am mai spus totuși asta. Ieșim în continuare pe la castele, prin sate sau orașe, pe la târguri sau festivaluri, dar încercăm întotdeauna sa includem în plan și ceva de văzut sau de făcut pentru copii. Îmi place sa le fac pe fete sa cunoască Valea Loarei, dar într-un altfel, unul mai agreabil și mai potrivit pentru cei mici. Desigur ca și organizarea este alta, în general privilegiem ieșirile dimineața când copiii sunt mai odihniti, ne orientam spre obiective care nu sunt foarte departe pentru a nu petrece mult timp în mașină și obligatoriu tintim din timp și un loc de luat prânzul prin apropiere. Așa ca stau cu ochii pe evenimentele din zona, sunt abonata la o mulțime de pagini și grupuri pe Facebook, dornica sa știu parca tot sa nu-mi scape nimic.
Iar unul dintre evenimentele pe care îl ocheam de ceva vreme era spectacolul de la Chambord.
Am tot vorbit despre cărțile pe care le citesc eu, aș vrea să povestesc puțin și despre cărțile pe care le "citesc" fetele, adică le citesc eu fetelor, firește, căci ele sunt prea mici să citească singure.
Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.
Toamna s-a instalat rapid la noi în Touraine, vrând parcă să gonească vara aceasta atipică, pe care oricum nu o vom uita prea curând. Încă din august am avut parte de dimineți cețoase și de după-amieze noroase, ba chiar reci și ploioase, de nici nu știu când și cum am trecut de la pantalonii scurți la ținutele călduroase. De câteva zile s-a mai încălzit un pic, mai mult în timpul săptămânii și mai puțin în zilele de weekend, parcă să ne facă în ciudă, luați de-aici și vă mai bucurați o țâră dar cu măsură! Soarele a coborât destul de mult, lumina lui este plăcută, dar lipsită de strălucirea de astă vară. Miroase deja a toamnă dimineața. Un miros inconfundabil pentru mine, un amestec de miresme de tot felul, de frig, pământ și frunze. Stau uneori câteva clipe afară, înainte să intru la lucru, să respir acest miros, să îl las să-mi inunde simțurile. Miroase frumos toamna. A ceva straniu. A ceva cunoscut. A copilărie.
Despre experiențele mele cu copiii la castele am scris AICI
Parcul cu mini-castele
