Postari din categoria MONT BLANC
REFUGIUL TORINO MONT BLANC ALPI ITALIA

A patra zi în Alpi a fost una  de relaxare. Vorba vine de relaxare, că, deși mă gândeam inițial la o plimbare prin oraș sau la vizitarea unui castel, am făcut ce am făcut și tot pe munte am ajuns. Când îmi făcusem conștiincioasă temele pentru vacanța în Aosta îmi pusesem la îndemână și altfel de activități decât drumeții, în cazul în care vremea ar fi urâtă, sau noi am avea chef să diversificăm. În principiu mă gândisem la câteva castele, pentru că Valea Aostei este foarte ofertantă în acest sens, însă, chiar și după trei zile de hoinărit, tot de munte parcă eram dornică. Astfel, pe principiul "castele mai am încă 58 de văzut acasă, munți nici măcar unul", ne-am pornit spre Courmayeur fără un plan anume, gândindu-ne că sigur va apărea vreo sclipire de moment la fața locului. 

Bertone Mont Blanc Italia

A treia zi în Alpi a fost superbă și asta nu numai pentru că atunci când m-am trezit și-am deschis fereastra cerul era perfect senin, iar soarele la locului lui, ci și pentru că programasem un traseu special, traseu care avea să ne aducă și anul acesta față în față cu Mont Blancul. Nu înțeleg prea bine de ce mă emoționez ca un copil de fiecare dată când urmează să ne întâlnim, dar pe bună dreptate, este un munte maiestos, nu degeaba este regele Alpilor. Dacă anul trecut am admirat fața lui franceză, de la Refugiul Prarion, anul acesta voiam să-l admirăm și de pe partea aialaltă, cea italiană, mult mai impunătoare (aveam să aflu mai târziu), astfel că am ales să urcăm la Refugiul Bertone.
Acușica se întrevede primăvara (judecând după ghioceii înfloriți la mine în curte) și eu nici măcar n-am terminat de povestit despre vacanța de iarnă de anul trecut, dacă vă vine să credeți. Am scris parțial articolul acesta de ceva vreme, dar fiindcă a venit sezonul cald peste mine n-am mai apucat să-l finalizez și să-l public; parcă mi se părea nu-știu-cum să vă mai povestesc despre zăpadă vara. Dar în caz că nu știați, referitor la vacanța noastră de iarnă savoiardă, mi-a rămas restanță de povestit ultima zi, celebra zi în care mi-a ajuns muntele până-n gât de n-am mai vrut nici împinsă de la spate să-l urc. Cum s-a întâmplat asta? 


Chamonix-Flégère Alpii Francezi

Știu, urma să scriu despre partida de pescuit de pe lacul Rillé, dar mi-am amintit de altceva... Sâmbătă, când  Andrei și-a scos de la naftalină windstopperul pentru drumeția de la Montsoreau, a găsit în unul din buzunare două tichete de telecabină rămase acolo (și spălate la mașină, pentru că eu nu obișnuiesc să caut prin buzunare) de astă iarnă de când furăm la munte. Cu ocazia asta mi-am amintit nu numai că nu v-am povestit despre Chamonix și ziua când efectiv nu am avut chef să mai urc pe munte, dar și că nu v-am povestit despre Rochebrune și cea mai scumpă omletă pe care am mâncat-o vreodată. 


Nu pot spune despre nici o drumeție pe care am făcut-o de-a lungul timpului pe munte, că nu mi-a plăcut. Chiar dacă mi-a rupt spatele, sau picioarele, chiar dacă m-a plouat, m-a nins, sau m-a viscolit, chiar dacă rucsacul a fost atât de greu de mi-a venit să-l pun jos și să-i dau foc, sau efortul mi s-a părut atât de mare, încât am plâns de durere, de fiecare dată m-am întors acasă doar amintirile frumoase. Fiecare tură a fost specială în felul ei, fie datorită peisajelor, sau a oamenilor și toate au rămas memorabile în mintea mea datorită muntelui. A doua zi în Alpi m-am trezit ceva mai târziu, probabil din cauza "încălzirii" pe care o făcusem cu o zi înainte, înconjurând Muntele Lachat. Afară era tot soare, ba chiar mai soare decât în ziua precedentă, așa că n-am mai stat deloc să mă gândesc, era adjudecat traseul din somn: Turul Vârfului Prarion. De fapt acest traseu fusese inițial programat pentru ziua următoare, adică pentru 31 decembrie, întrucât vream cu tot dinadinsul să închei anul 2013 într-un mare fel: față în față cu Mont Blanc-ul. Însă era prea frumos afară și de frică ca vizibilitatea să nu fie mică în ziua următoare, am schimbat puțin socotelile. Am luat același mic dejun dulce franțuzesc, mi-am tras aceeași bocanci și am pornit spre Les Houches, cocheta stațiune de la poalele Muntelui Alb. 

Prarion Les Houches Mont Blanc
© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS