Postari din categoria JURNALE
Pentru a doua zi a ultimei escapade în sud (despre prima v-am povestit AICI) programasem inițial să mergem pe ruta La Ciotat-Route des Crêtes-Cassis. Am mai fost la Cassis, dar nu era bai, orășelul este genul de loc unde poți să revii din nou și din nou fără să te plictisești vreodată, vorba lui Frédéric Mistral, Qui a vu Paris et pas Cassis, n'a rien vu*- la care subscriu de altfel pentru tot sudul Franței. Am renunțat la idee încă dinainte să plecăm de acasă pentru că vremea nu se anunța tocmai potrivită pentru un drum de coastă, să nu mai vorbesc despre mistralul care-și vestea prezența pentru ziua respectivă. Și ce prezență, mai nene! Să nu subestimați niciodată acest vânt dacă aveți drum prin zonă, au cei din sud mare, munte, soare și niște peisaje de-ți taie răsuflarea, dar au din păcate și mistralul. Așa că unde să mergem, unde să mergem? ... Ce-ar fi să vizităm Avignon? că e în drum spre casă și oricum de multă vreme plănuiam să ajungem pe acolo.  

Așa că a doua zi de sud mi-am petrecut-o în universul papilor, dacă este să luăm în seamă și vizita de după-amiza la podgoria Chateauneuf-du-Pape. Aș fi putut să dau o tură și prin unu-două sate provensale, ba chiar mi-a trecut prin minte și varianta asta, însă când vine vorba de vizitat Provence, această sublimă regiune a Franței, sunt două puncte de la care nu vreau să mă abat: NU pe fugă și NU iarna! Așa că i-o veni și rândul ei cândva, pe-ndelete și când înflorește lavanda. 



AVIGNON PROVENCE FRANTA

Ultima zi de iarnă la Toulon

in , , , , , by Larisa, martie 06, 2016
Cum să închei mai bine o iarnă atipică decât la malul mării? Să te plimbi pe plajă într-o zi călduță, să te odihnești la umbra unui palmier, să te îmbăiezi în lumina aceea minunată pe care numai sudul Franței o emană... Vă spun eu cum este: absolut fermecător! Mai ales că cea din urmă excursie în sud nu a fost una plănuită, cu o săptămână înainte de plecare habar nu aveam că în ultima zi de februarie o să mă plimb prin Toulon. Nici măcar nu a durat multe zile escapada, revederea cu Mediterana s-a ivit pe neașteptate și a trecut pe negândite, după o perioadă în care anumite lucruri nu au mers chiar cum am vrut eu. Dar cu atât mai bine, am profitat mai mult și m-am bucurat mai din plin decât aș fi făcut-o altfel. Pentru că în viață nu le putem avea chiar pe toate, dar ne putem mângâia cu cele care ni se dau, în cazul de față cu locuri noi și frumoase, cu descoperiri interesante, cu momente simple, dar atât de încântătoare. 
La Bruges am ajuns după vreo oră și jumătate cu trenul din Lille. Nu a fost unul direct, am schimbat în gara Courtrai, dar drumul a fost rapid și lejer de nici nu mi-am dat seama când am ajuns la destinație. Biletele le-am luat din gară, cu o zi înainte de excursie, trenurile Lille-Bruges fiind regulate și cu preț unic indiferent de oră. Am plecat destul de devreme, pe la 8 și ne-am plănuit să ne întoarcem cât mai târziu cu ultimul tren, astfel încât să putem profita de simpaticul oraș belgian, atât de renumit printre călătorii din toată lumea. De fapt întocmai această notorietate a fost motivul pentru care m-am dus să-l văd, zău că eram curioasă de acesta mică minune de la Marea Nordului, de centrul său istoric atât de lăudat, de clădirile cochete și frumos restaurate pe care le admirasem în poze, dar mai ales de canalele ce-l împânzesc, de i-au adus reputația de Veneția Nordului. N-a fost decât o escapadă de o zi, dar timpul ne-a ajuns pe-ndelete, iar vremea mai caldă decât mă așteptam ne-a ajutat să-l valorificăm la maxim.
 

BRUGES BELGIA

Am sosit la Lille după-amiaza, după patru ore de drum dintre care una dedicată schimbării gărilor la Paris. Drumul a fost lejer, parcă nici n-am știut când am ajuns la destinație. Ne-am luat în primire camera, la hotelul pet-friendly ales special lângă gară, ne-am echipat și am plecat rapid în recunoaștere. Vremea era însorită și destul de călduță pentru un sfârșit de decembrie, așa că am profitat să colindăm străduțele fără un plan anume, să mâncăm o gofră bună și să bem o bere la terasă. Nu mi-a zis prea multe Lille la prima înfățișare, mă simțeam chiar ușor dezamăgită și mă întrebam în gând oare ce o să fac tot timpul pe care aveam să-l petrec în el. Dar se pare că Lille este genul de loc care ți se arată treptat, se lasă văzut pe neașteptate și se ivește de unde te aștepți mai puțin, de nici nu-ți dai seama când te-a prins cu farmecul său neprefăcut, al celei de-a patra metropole a Franței.


Lille Franta

Planul pentru sărbătorile de iarnă 2015-2016 a început să prindă contur prin septembrie, pe când leneveam la soare pe coasta orientală a Corsicii, în momentul în care niște prieteni ne-au anunțat că intenționează să ne viziteze la sfârșit de an. De bucurie am încropit în minte un plan rapid, cu un Crăciun pe stil românesc acasă la gura semineului, o excursie pe undeva prin împrejurimi, plus un revelion în compania unor amici francezi, urmând ca detaliile să fie stabilite mai târziu. Pentru excursie ne-am gândit inițial la regiunea Auvergne, în Masivul Central, o regiune nu departe de casă și destul de ofertantă turistic, nu numai pentru drumeție pe munte, dar și pentru plimbări, vizite și alte experiențe hibernale.   


Cu acest plan în minte am încheiat vara târzie corsicană, fără să mă gândesc nicio clipă că lucrurile aveau să se schimbe cât de curând. Prietenii nu mai aveau să ajungă, așa că prin noiembrie am început să reorganizăm planul. Crăciunul tot la gura șemineului a rămas, la fel și revelionul alături de amicii francezi, doar excursia am reorientat-o. Fiindcă singuri nu mai avea farmec, iar noi deja făcusem drumeții la Mont Dore în Auvergne, am căutat rapid alte variante de excursii între Crăciun și Revelion. Inițial m-am gândit tot la o excursie la munte, în Pirinei, unde-mi doresc de ceva vreme să merg, dar din motive logististice și de timp am pus într-un final în aplicare un plan mai vechi, căruia părea că-i venise rândul: o excursie în nord, în care să viziam orașele Lille și Bruges.

Oraș semeț, agățat de munții corsicani, Corte se găsește bine ascuns în inima insulei, la confluența râurilor Tavignano și Restonica, ceva mai ferit de forfota stațiunilor cunoscute de la malul mării. Frumusețea nu i se datorează doar generozității naturii, dar și rolului său în istoria insulei. In timpul scurtei perioade de independență, între 1755-1769, generalul Paoli ridică Corte la rang de capitală a noii republici, cel mai probabil datorită situației sale geografice avantajoase, U Centru di Corsica, pe drumul dintre cele două mari porturi, Bastia și Ajaccio. Astăzi capitală culturală și istorică a insulei, Corte și-a păstrat șarmul de altădată, amestecând cu armonie comorile din trecut. Vedeta așezării este fortăreața, ce tronează pe un pinten stâncos, deasupra orașului, și care adăpostește din 1997 Muzeul Corsicii.  


Ca de fiecare dată, nici din vacanța corsicană de toamna aceasta nu putea să lipsească cel puțin o drumeție pe munte. M-am tot gândit și răzgândit înainte, am dat cu banu' care să fie și am ales într-un final, după lungi sesiuni de gândire, Valea Restonica, una dintre cele mai pitorești de pe insulă. Aceasta nu era foarte departe de Bastia, unde eram cazați, și presupunea, în plus față de traseu, o traversare a orașului Corte, pe care îmi doream de multă vreme să-l văd. Alegerea s-a dovedit perfectă, întrucât drumeția a venit la pachet și cu o degustare de brânză tradițională brocciu direct la stână, asta pe lângă peisajele încântătoare la care mă așteptam oricum. Uite de-aia îmi place mie Corsica, pentru că este plină de surprize frumoase la tot pasul!


Poate o să credeți că sunt sărită, dar eu am o hartă a Corsicii pe google maps, unde pint-uiesc diverse obiective de vizitat pe măsură ce le descopăr și nu mă refer aici doar la trasee de drumeție pe munte, ci și la orașe, sate, plaje, activități pe care îmi doresc să le "bifez" într-o zi. Eh, acum fie vorba între noi, n-am o astfel de hartă numa' pentru Corsica, ci pentru mai multe țări și regiuni, dar asta este deja o altă poveste.  

Cred că v-am mai spus în nenumărate rânduri despre cât ador plajele naturale, aproape sălbatice, dar nu mă pot abține să nu vă mai spun acest lucru o dată. Firește, fiecare cu preferințele lui, nu înseamnă că și voi trebuie să-mi împărtășiți gusturile, la fel cum nu încerc să conving pe nimeni că e mai bine ca mine. Ne-am câștigat privilegiul de a avea propriile opinii și de a ne petrece vacanțele așa cum ne place nouă, atât timp cât suntem mulțumiți și ne întoarcem acasă cu amintiri frumoase. Incă de când am început să caut cazare pe lângă Bastia, m-am tot uitat după un camping pe malul mării, cât mai aproape de o plajă. Nu intenționam să vizitez numai acea plajă tot sejurul, dar oricum, nu-i rău nici să ai una în "ușa casei", pentru momentele în care nu vrei să te deplasezi prea departe. Si tocmai din acest motiv am ales campingul San Damiano, pentru că era așezat fix pe malul mării, pe o plajă care nu sună deloc franțuzește, așa cum nu prea sună, de altfel, nimic prin Corsica: plaja Lido de la Marana


De fapt, ca să vă explic mai bine, singura zonă de câmpie din Corsica este plaine de la Marana, situată la sud de Bastia, pe coasta orientală a insulei. Lido de la Marana  este de fapt un cordon litoral, lung de 11 km, care separă lacul-lagună Biguglia, declarat rezervație naturală de interes ornitologic, de Marea Tireniană. Plaja de pe acest cordon, care mai este numită și Tombulu Biancu în limba locală, se găsește pe raza localităților Furiani, Biguglia și Borgo, care se zăresc de pe malul lacului,cocoțate pe munte, în zilele cu vizibilitate bună. In schimb, de pe malul mării, se vede foarte bine orașul Bastia, cu vapoarele care vin și pleacă din port. Situată într-un spațiu natural protejat, pe fondul peisajului format din lacul-lagună și munții impunători ce-l străjuiesc, această vastă plajă de nisip este cea mai naturală dintre toate cele din apropierea Bastiei. Mici poteci misterioase șerpuiesc de la șoseaua ce lungește lacul până la plajă, traversând o limbă de pământ nu foarte valorificată turistic, doar cu câteva campinguri și restaurante din loc în loc, umbrită de pini viguroși. 

Unul dintre principalele "obiective" vizate pentru sejurul în Corsica era ... o supă adevărată de pește, din aceea ca la mama ei, o bouillabaisse de savurat chiar pe malul Mediteranei. Râvneam cu gândul la ea și îmi lasă gura apă numai când mi-o imaginam, așa că abia așteptam să ajung din nou la mare să mă regalez cu acest desfrâu culinar. Ador peștele, sub toate formele și preparatele în care se găsește, iar călătoriile la malul mării sunt pentru mine nu doar o ocazie pentru bronz și bălăceală, dar și pentru adevărate revelații gastronomice pescărești. Acum fiecare cu plăcerile lui, unul cu fructele de mare, altul cu peștele, numai Azorel nu-i pretențios și ia ce i se pune în troc, atât timp cât nu-s bobițele lui plictistoare. Am plecat pornită pe o bouillabaisse când am mers la Centuri, dar pentru că oala se golise în bucătăria restaurantului, m-am mulțumit cu altceva, ați ghicit, tot un preparat din pește. Am zis că nu-i bai, până plecăm ne-om cinsti noi cu o bouillabaisse la Bastia, că doar erau o mulțime de restaurante ispititoare în port și-apoi portul se găsea la o aruncătură de băț de campingul nostru.  


Pentru majoritatea turiștilor Bastia reprezintă doar o poartă de intrare în Corsica. Ajung în oraș cuprinși de frenezie, cu marile feriboturi ce vin de la Marsilia, Nisa, Savona, sau Genova, și de cum se dau jos de pe vas, încercând să găsească drumul ce-i duce spre sud, caută să se destindă în sfârșit după atâta drum, însuflețiți de vacanța care tocmai începe. Puțini acordă orașului Bastia importanță, iar dacă o fac, se opresc cel mult pentru masă, sau pentru o cafea, în piața din fața portului, mărginită de localuri îmbietoare. Exact la fel am procedat și noi la prima vizită pe insulă. Insă al doilea cel mai populat oraș din Corsica, după Ajaccio, merită o incursiune mai amplă, așa că, pe negândite, anul acesta ne-a dat prilejul să-l aprofundăm pe îndelete.  


Cu piața Saint Nicolas mereu animată, străjuită de însuși Napoleon, cu un vechi port pitoresc încadrat de zeci de restaurante care te ademenesc la ora mesei cu preparatele lor savuroase, cu o citadelă genoveză așezată în vârful unui pinten stâncos, cu străzi bordate de palmieri viguroși, cu munți impunători pe fundal și cu marea albastră la picioare, Bastia conturează un tablou medieranean desăvârșit. Modestă și nepretențioasă comparativ cu orașele din aceeași categorie, liniștită și sinceră, am regăsit Bastia în septembrie învăluită de o atmosferă colorată și plăcută, ca pe un loc lipsit de griji și frământări, unde viața se desfășoară potolit, după ceasul vapoarelor care vin și pleacă din port. 

... nu se potrivește cu cea din târg. Cunoaștem cu toții expresia, nu-i așa? Dar ce te faci când ea se dovedește cât se poate de adevărată? Păi ce să faci, te adaptezi situației, eventual pui în aplicare planul B, dacă îl ai deja, sau dacă nu încropești unul rapid. O altă incursiune de o zi cu plecare din Bastia pe care ne-o propusesem pentru sejurul din septembrie în Corsica, și despre care credeam eu că va fi cireașa de pe tortul vacanței noastre, era o excursie spre Saint Florent. Considerat un mic "Saint Tropez corsican", plăcuta așezare cu case în tonuri pastel, situată între peninsula Cap Corse și regiunea Balagne, a devenit cu timpul una dintre cele mai căutate destinații de pe insulă. Deși ceva mai turistică decât locurile care mă atrag pe mine de obicei, recunosc, eram curioasă să văd și eu minunea. Dar mai curioasă eram despre plaja Saleccia, aflată în apropiere, despre care se spune că ar fi furată din Caraibe, una dintre acele panorame de vis care înfrumusețează Corsica. N-am mai ajuns din păcate la plajă, dar mai bine să o luăm cu începutul...


Situat în nordul Corsicii, în regiunea Nebbio, nu departe de Bastia, Saint Florent este printre cele mai însuflețite stațiuni de pe insulă. Vizitatorii îi apreciază în primul rând plajele, dar și dotările și infrastructura, ca să nu mai vorbim că zona este una bogată în obiective culturale, capele romane, biserici și catedrale, sau obiective oenologice, podgoria Patrimonio din imediata vecinătate fiind una dintre cele mai cunoscute de pe insulă. Centrul istoric al orășelului, strâns lângă o veche fortăreață genoveză care din păcate nu se vizitează (și nici nu arată prea bine), se concentrează în jurul unei piațete interesante, Place des Portes. Insă animația principală a orașului se petrece alături, în port, unde, în perioada verii, ambarcațiunile mai modeste sau mai luxoase, ce vin și pleacă, constituie un adevărat spectacol.

La nordul axei care leagă Bastia de Saint-Florent, Corsica avansează formând un cap ca un deget, scăldat de apele mării. Cu un relief foarte accidentat, litoralul peninsulei Cap Corse este dominat de mici sate pescărești ce par să sfideze altitudinea, afișând un caracter temperamental. Din toate părțile marea și vânturile contrariate vin și mătură malurile peninsulei, imprimându-și adânc semnele în peisajul acestei mici bucăți de pământ, dar și în sufletele puținilor locuitori rămași să le facă față. In lungul acestui istm, munții se aruncă literalmente în mare, formând din loc în loc golfulețe sălbatice și plaje pietroase. Lanțul muntos se desfășoară de la pasul Teghime până la ultimul port, Barcaggio, derulându-se într-un peisaj grandios, autentic, ce te duce inevitabil cu gândul la un capăt sălbatic al lumii. Aici, satele sunt musai de descoperit, în ciuda șoselei capricioase ce duce până la ele, făcând turul coastei. Insă itinerarul în cornișă merita efortul, oferind o multitudine de puncte seducătoare de belvedere, înrămate de capele și turnuri genoveze încremenite în timp. 


Peninsula Cap Corse mai este numită și "Corsica în miniatură". Ca acul unei busole indicând nordul, este ideal să pleci din Bastia lungind coasta estică, ca să te întorci pe dincolo, lungind-o pe cea vestică, o zi fiind suficientă pentru o primă dată, chiar dacă micuța fâșie este variată și plină de diversități. Exact asta am făcut și noi, am traversat Bastia urmând șoseaua D80 în lungul coastei spre nord, într-o excursie în care am plecat aprope la întâmplare, fără să mă informez temeinic de acasă, dar care s-a dovedit într-un final cea mai deosebită plimbare din acest ultim sejur în Corsica.

Nici prin gând nu-mi trecea anul trecut, când am scris articolul acesta, că în anul următor aveam să ajung de două ori în Corsica. De fapt ce vorbesc eu aici, nici măcar la început de an nu mă gândeam că voi vedea Corsica de două ori, ba chiar mă apucasem să încropesc niște planuri pentru o vacanță de vară pe la vecinii spanioli. Insă cum socotelile nu ies întotdeauna cum ne plănuim, ci chiar mai bine, și pentru că Andrei avea niște treburi pe insulă, ne-am aranjat vacanța în jurul treburilor lui, astfel că am început vara mai devreme, în mai la Ajaccio, și am terminat-o mai târziu, în septembrie la Bastia. O vară de 5 luni de care clar nu ne-am fi bucurat în Touraine.
 

1. Pentru că este o variantă paradisiacă la îndemână. Nu-mi permit, cel puțin momentan, vacanțe cu adevărat exotice, pe insule gen Caraibes sau Bahamas, așa că încerc să descopăr paradisul ăsta mai de-aproape, iar malul Mediteranei nu-i rău deloc, unde mai pui că-i și la îndemână. Sunt o mulțime de plaje cu nisip alb, înconjurate de ape turcoaz și pe bătrânul continent, iar Corsica deține o destule.


Momente de la malul Senei

in , , , , , by Larisa, august 13, 2015
și nu numai de la malul Senei...

Nu o să scriu un jurnal despre Paris, este un loc despre care s-au scris atâtea încât nu cred că unul în plus își mai are locul. Nici măcar nu aș mai avea ce să spun, ca să nu mai vorbesc că am mai scris destule în trecut. Dar o să postez câteva poze...

Paris Franta
 Place de la Bastille, loc simbolic al Revoluției franceze, unde fosta fortăreață Bastilia a fost distrusă la 14 iulie 1789. 

O după-amiază în Montmartre

in , , , , , by Larisa, august 09, 2015
Prima dată m-am plimbat prin Montmartre în 2010. Era iarnă, înainte de Crăciun, pe deasupra și lapoviță, eram la una din primele noastre excursii în doi, vă dați seama că istoria cartierului și artiștii care s-au perindat prin el nu mă preocupau prea tare. Recunosc, nici nu ne-am plimbat atunci chiar prin toate ungherele, bazilica Sacré-Cœur, panorama Parisului și câteva străduțe mai importante, cam în asta a constat toată incursiunea. De atunci, deși am revenit de mai multe ori la Paris, Montmartre n-a fost chiar cap de listă, preferând de fiecare dată alte locuri. Însă de data aceasta am vrut să merg cu mama în "cartierul artiștilor", atât pentru ea, pentru că nu fusese niciodată, cât și pentru mine, dornică să pătrund mai adânc în "sufletul" lui.  
   
Dacă mi-a plăcut Montmartre? Desigur! A fost o experiență interesantă pe care o recomand oricui vizitează Parisul. În plus, cartierul nu este foarte mare, o plimbare ca a mea se poate face lejer în câteva ore. De ce să vizitezi Montmartre? Probabil că, în primul rând, tocmai pentru Bazilica Sacré-Cœur și pentru priveliștea pe care o ofera scuarul din fața ei peste Paris, cartierul aflându-se pe un deal, punct culminant al capitalei. Apoi, pentru  că Montmartre este un cartier gastronomic și cultural cu un șarm autentic, și nu în ultimul rând, pentru că este încărcat de istorie și de "umbrele" artiștilor care l-au locuit, sau frecventat în trecut. Dacă sunt și inconveniente? Firește. Ca peste tot. Cartierul nu este foarte curat, multe dintre obiectivele cheie nu-s atât de bine întreținute pe cât ar merita, iar fețe dubioase te urmăresc cam des de după garduri. Ca să nu mai vorbesc c-am avut parte de o caniculă îngrozitoare. Dar am supraviețuit, iar plimbarea a avut un farmec aparte. 

Ce a ieșit vedeți în jurnalul-foto de mai jos.

Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre, în spatele bazilicii Sacré-Coeur


Montmartre Paris Franta
 Impresionată și din spate- Sacré-Coeur văzută de pe rue du Chevalier de la Barre

Montmartre Paris Franta
Rue du Chevalier de la Barre- vedere spre Saint-Pierre de Montmartre, una dintre cele mai vechi biserici din Paris.

Montmartre Paris Franta
rue Cortot- în dreapta Musée de Montmartre

Montmartre Paris Franta
O luăm la dreapta pe rue des Saules, nu înainte de a observa La Maison Rose

Montmartre Paris Franta
Pe rue des Saules, cabaretul Lapin Agile frecventat cândva de poeți, muzicieni, scriitori, pictori etc, printre care și de Picasso și prietenii săi.

Montmartre Paris Franta
Clos Montmartre, vie cu aproximativ 2000 de vițe de diverse soiuri. 

Montmartre Paris Franta
pe rue de l’Abreuvoir, unde, la numărul 12, a locuit Camille Pissaro, pictor impresionist.

Montmartre Paris Franta
Place Dalida, numită după numele cântăreței care a locuit de altfel în Montmartre.

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
rue de l’Abreuvoir vazută din Place Dalida

Montmartre Paris Franta
Villa Léandre, considerată una dintre cele mai frumoase străduțe din Paris

Montmartre Paris Franta
Pe rue Lepic se găsește le Moulin de la Galette, restaurant celebru simbolizat de o moară .

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta
rue Norvins

Montmartre Paris Franta
  rue des Saules

Montmartre Paris FrantaMontmartre Paris Franta
Ajouter une légende
rue Norvins

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre-în ciuda aglomerației și a aspectului comercial, piața cu tablouri mi-a plăcut la nebunie - culmea! Cred că am dat vreo cinci ture, am admirat fiecare tablou și am apreciat fiecare artist.

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- și el a apreciat că îi pozez tablourile :))

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre- artiști la datorie 

Montmartre Paris Franta
Place du Tertre

Montmartre Paris Franta
Bazilica Sacré-Coeur...

Montmartre Paris Franta
... si panorama Parisului

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

Montmartre Paris Franta

PS: Plimbarea n-a fost chiar la întâmplare, m-am inspirat de pe acest site. Sincer mi se pare perfectă, acoperă tot ce este de văzut în Montmartre. Firește că noi am adaptat-o puțin, în primul am pornit de la hotelul nostru aflat pe rue Ramey, apoi am mai sărit pe ici pe colo "obiective", am mai adăugat altele după stare și chef.

Săptămâna acesta am petrecut câteva zile la Paris cu mama. Nu eram la prima vizită nici eu nici ea, dar am vrut să profit mai pe-ndelete față de alte dăți și să-i arăt puțin (mai mult) din capitala Franței, ocazie cu care am realizat următoarele:
 

Paris Franta

Dacă vii în Corsica și nu ai timp să vizitezi decât un singur loc, probabil că Bonifacio ar trebui să fie acela. 

Agățat pe falezele stâncoase din calcar, orașul pare că sfidează toate legile gravitației și, împrejmuit de zidurile de piatra ce se joacă adesea cu vântul, continuă să îmbătrânească în mijlocul peisajului grandios care-l înconjoară. Cetatea Bonifacio este pur și simplu superbă! Panorama unică spre casele suspendate deasupra mării te lasă fără grai, dar nici orașul vechi, cu străduțele sale înguste și casele îngălbenite de vreme, nu este mai prejos. Orice ghid turistic și orice top cu priveliști deosebite include Bonifacio, și pe bună dreptate, nu ai cum să pleci de acolo neimpresionat. Cel mai sudic punct al Corsicii este într-adevăr de neuitat, dar tot de neuitat pentru mine a fost... vântul. Și supa de pește, miam-miam!



Prima surpriză pe care ți-o rezervă Corsica, de cum pășești pe pământul ei, este șoseaua. Șerpuind printr-un relief preponderent muntos, drumurile în Corsica traversează peisaje grandioase și nu sunt altceva decât o succesiune interminabilă de viraje strânse și serpentine înguste, condusul fiind o adevărată provocare. Dar nici pasagerul din dreapta nu se va plictisi vreodată. E bine să-ți iei marje considerabile de timp ca să ajungi dintr-un loc în altul chiar dacă numărul kilometrilor pare mic, ca să nu mai vorbim de faptul că sigur te vei opri din loc în loc să admiri, sau să fotografiezi peisajul. Ce mai tura-vura, drumul în Corsica este un adevărat spectacol, dacă vii aici trebuie neapărat să faci cumva, să-ți iei o mașină și să faci un drum. Un drum la întâmplare, nu contează care, sigur nu te vei întoarce deazamagit și apropo, ar fi păcat să ai rău de mișcare!  


După cum vă povesteam și în articolul trecut, marea a fost laitmotivul excursiei de anul acesta în Corsica. Nu știu de ce în ultima vreme simt o atracție inexplicabilă pentru mare, dar în afara vinerii în care am urcat la stâna Pozzi, n-a fost zi în care să nu merg pe plajă. Adesea mergeam strict pentru bronzat și bălăceală, însă chiar și atunci când vremea a fost ceva mai rece, or mai închisă, eu tot pe nisip eram, fie pentru plimbare, fie pentru relaxare cu o carte în mână. Și credeți-mă pe cuvânt, nicăieri nu se citește mai bine decât cu marea pe fundal! Campingul în care eram cazați se afla undeva între comunele Porticcio și Pietrosella (nu sună prea franțuzește, nu-i așa?), așa că mai mereu mergeam la plajele din apropiere, zona fiind destul de ofertantă, nu trebuia să mă agit prea tare să să găsesc una.   



Situate în Golful Ajaccio, Porticcio și Pietrosella sunt două așezări la sud și deloc departe de capitala Corsicii. Deși micuțele stațiuni turistice îmbină aproape perfect marea cu muntele, ele sunt mai mult frecventate de turiști pentru plaje și activitățile nautice decât pentru drumeții pe culmile montane. Și pe bună dreptate, zău că ai de unde alege plaje în zona aceea! Chiar dacă nu sunt poate din categoria celor de vis, ca în alte colțuri ale insulei, plajele Porticcio-Pietrosella sunt multe, sunt mari și majoritatea sunt cu nisip fin, o încantare pentru a profita de soare și de apa mării.

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS