Postari din categoria AMBOISE

Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.

Amboise valea loarei Varenne-sous-Chandon

Nu numai ziua străzile din Amboise sunt pline de viață. Chiar și nopțile, mai ales cele de vară, sunt vibrate la noi în oraș datorită diferitelor evenimente nocturne organizate pentru turiști, dar de care ne bucurăm și noi localnicii, unul dintre ele fiind  Marché à la belle étoile.



Marché à la belle étoile este o piață nocturnă organizată aproape săptămânal la Amboise în iulie și august (zilele diferă de la an la an) începând cu ora 18 până la miezul nopții, fie la piciorul castelului, în Place Michel Debré, fie în Place Saint Denis, scuarul din fața bisericii cu același nume, pe care nu ai cum să o ratezi, este cocoțată pe un deal și vizibilă din tot orașul.  

Piața reunește mai mulți artizani  ce vând o mulțime de obiecte hand-made, frumoase dar destul de costisitoare (bijuterii, obiecte de decor, textile, etc), dar și comercianți cu produse locale (vinuri, brânzeturi, mezelui, cârnați, gemuri, pâine și patiserie, dulciuri, etc). De asemenea la piață sunt și standuri cu mâncare-cârnați, fripturi, fouées, paella, plus alte bunătăți tradiționale sau internaționale-lce se pot lua la pachet sau sunt servite la fața locului-există un loc amenajat cu mese și băncuțe-acompaniate firește de un vin bun sau un pahar de bere rece. Și ca tacâmul să fie complet, atmosfera este animată de muzică cântată live de formații sau artiști locali, de dansuri sau scurte piese de teatru. 

Piața este foarte interesantă și chiar dacă nu este foarte mare, ambianța este foarte însuflețită și veselă. Așa că dacă ajungeți vara pe Valea Loarei nu ezitați să verificați siteul biroului de turism și să va programați vizită la Amboise în ziua cu piața. Anul acesta rămâne doar seara de marți, 29 august. Veți descoperi o fată extrem de plăcută și plină de viață a bătrânului orășel de la malul Loarei. 
  
Știu, vă vorbesc despre piață nocturnă și vă arăt poze făcute ziua! :)) Cum vine asta? Piața începe pe la ora 18 de regulă și cum vara se innopteaza târziu ai mai multe șanse să prinzi piața pe lumină decât pe întuneric. Eu merg cam în jur de 19-20 de exemplu, nu mai târziu. 

Carnati locali cu diverse arome, merg de minune la aperitiv alaturi de o bere sau un vin spumant sec.






Regele si regina sunt printre noi, muritorii de rand! :))




 Pozele sunt din anii trecuți. Am fost și anul acesta de vreo două ori, dar de când cu Erika am început să mă bucur de locuri mai mult cu ochiul liber și mai puțin prin obiectivul camerei foto. Ca să  nu mai zic că ultima dată ploaia ne-a tăiat tot cheful de plimbare. 



S-ar putea sa te intereseze si:


Știm ca a venit vara la Amboise când turiștii încep sa se reverse in valuri pe străzile orașului. Franceza devine aproape o limba straina, oriunde mergi prin centru auzi vorbindu-se orice altceva. Chiar de curand am primit cateva mesaje de la persoane care urmează sa vina in zona anul acesta. Printre altele, cineva m-a întrebat și despre cateva localuri pe care as putea sa i le recomand la Amboise. Astfel, am sintetizat cateva in rândurile ce urmează. Ca de obicei, recenziile nu sunt unele plătite sau sponsorizate, ele sunt strict rezultatul experiențelor mele personale. Deci, iată ce puteti încerca la Amboise:

castelul amboise valea loarei franta

Lucrul pe care îl apreciez cel mai mult la orașul în care locuiesc este că, fiind mic, natura este peste tot, chiar și în mijlocul lui. Astfel, nu trebuie să plec prea departe să ma bucur de un colț de iarbă, de un deal verde, de o potecă printre copaci, sau de apele unui rau. Toate se găsesc în centru la Amboise. Toamna trecută m-am plimbat foarte mult cu Erika prin Amboise. De fapt nu numai toamna trecută, sunt într-o continuă descoperire a orașului de când m-am mutat în el, tocmai ce se făcură trei ani. Îmi place Amboise, în orice anotimp si pe orice fel de vreme. Mă fascinează și ma încântă de fiecare dată, vara cu mulțimea turiștilor ce însuflețesc centrul, toamna cu nuanțele arămii ce învăluiesc malurile Loarei, chiar și iarna cu străzile tăcute și apăsătoare. Iar primăvara... Primavara este o renaștere la Amboise. Primavara orașul se trezește la viață, se înnoiește, se înviorează, înflorește, luând-o parcă de la capăt într-un nou sezon.


De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


Uitându-mă, întâmplator, pe niște poze mai vechi am văzut că acum patru ani pe vremea aceasta inflorisera deja cireșii în Tours. Ce frumos, ce bucurie a fost atunci să-i pozez, țin minte. Umblam prin oraș cu aparatul într-o mâna și cu lesa lui Azorel în cealaltă cu nesaț, vrând parcă să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. E drept, dacă stau bine să mă gândesc, primăvara de atunci a fost una timpurie din toate punctele de vedere, a venit peste noi din februarie cu soare, temperaturi ridicate și vreme numai bună pentru plimbări. Zâmbesc când retraiesc amintirile ieșirilor de atunci, ele par uneori rupte dintr-o altă viață, una ceva mai lipsită de griji și fără prea multe responsabilități. Însă  traiul nostru își urmează cursul firesc, unele lucruri se schimbă altele rămân la fel, ne adaptam, ne transformam, iar astăzi cu Erika demână descoperim, învățam sa întâmpinam noi provocări, scriind astfel un capitol nou, special și interesant, al vieții noastre împreună.

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Cea mai bună perioadă să surprinzi toamna, în toată măreția ei, pe Valea Loarei este sfârșitul lui octombrie, chiar și începutul lui noiembrie. Știam asta din anii trecuți, nu degeaba aniversez a șasea toamnă în Touraine. Natura este splendidă în această perioadă la malul Loarei, peisajele sunt colorate în cele mai plăcute și calde nuanțe de roșu și galben, parcurile sunt ca niște oaze de relaxare, numai bune pentru plimbare în zilele călduțe, grădinile castelelor sunt ravisante, iar lumina, acea lumină unică, încadrează totul ca într-un tablou pictat cu măiestrie.  

Cum anul trecut nu m-am putut bucura de toamnă din cauza problemelor de sănătate din ultimul trimestru de sarcină, anul acesta mi-am propus să profit și să petrec cât mai mult timp afară cu Erika, fie în grădină, fie în oraș. Ca să nu mai zic că toamna de anul acesta a fost mai mult decât prietenoasă cu noi, locuitorii din Touraine, așa căldură nu mi-a mai fost dat să simt, am stat în tricou cel mai adesea. Și pentru că visam la o plimbare printr-o grădină remarcabilă, gătită în haine de toamnă, am poposit într-una din zilele cu soare la conacul Clos-Lucé, chiar aici, în ușa casei, la Amboise. 



Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Primavară la Amboise

in , , , , by Larisa, mai 01, 2017
Mi-e dor de blog! Nu numai să scriu pe el ci și să am povești pentru el. Mă gândesc adesea la el și îmi dau seama pe zi ce trece că îmi lipsește tot mai mult, el fiind atât de despre mine și făcând parte atât de integrantă din viața mea până să apară cea mică. Rău cu el, rău fără el, nici nu mai știu, cert este că deși vreau să mă întorc cu greu mă mai regăsesc printre paginile lui, ceea ce mă face să văd cât de departe sunt de mine, cea de atunci și de ritmul de viață de dinainte. Activități în natură sau în oraș? În afară de plimbări dictate de cea mică nu prea mai există altceva. Fotografie? Pfff, nici nu mai știu cum funcționează aparatul, dar nici răbdare nu mai am să-l bibilesc. Cărți? Nimic în afară de Maria Montessori și alte câteva (sute de) articole despre bebelușeală. Filme? Episoade răzlețe de seriale între sau în timpul reprizelor de alăptat. Grădină? Noroc cu soțu'. Castele? Nu îndrăznesc încă. Călătorii? Nici vorbă momentan. Așa că dacă nu încep să scriu despre părințeală practic nu prea mai rămân multe de povestit. Hi hi, nu vă impacientați, nu intenționez să mă afund prea tare în subiect. Nu știu dacă viața se schimbă neapărat după copil, nu știu dacă eu m-am schimbat sau este vorba de această perioadă trăită și simțită altfel, dar ritmul și prioritățile cu siguranță nu mai sunt la fel.  


Străjuit de o parte de castel, ca un stăpân absolut al locului și de alta de Loara, ce-și duce apele nepăsătoare la vale, se spune despre orășelul Amboise că este locul unde a pătruns pentru prima dată curentul Renașterii pe meleaguri franceze, odată cu campaniile militare duse de regii Franței pentru cucerirea unor teritorii din Italia. Impresionați de măreția vilelor și palatelor italiene, dar mai ales de splendoarea grădinilor, aceștia s-au întors se pare nu numai cu prada de război, ci și numeroși meșteri, artizani, peisagiști sau arhitecți care să transpună frumusețea acelor locuri la malul bătrânului fluviu regal. Și n-au făcut rău deloc, pentru că moștenirea culturală pe care au lăsat-o în urmă este impresionantă, Amboise bucurându-se astăzi de un patrimoniu excepțional. 
  

Nu știu când a trecut luna august. Parcă ieri mă plimbam cu mama prin Paris și iată că ieri am condus-o la aeroport :(. De fapt ce vorbesc eu aici, mă tot întreb când a trecut vara asta, tot parcă ieri mergeam să văd tradafirii la Chedigny și era 31 mai. Mă știți, îmi place toamna, însă nu pot să nu fiu un pic melancolică când se termină anotimpul cald, mai ales că lunile ce vin presupun pentru mine ceva mai multe...hm, să zicem provocări.
 
A fost o vară frumoasă, chiar dacă nu am plecat nicăieri prea departe de casa. N-a fost bai, am avut o mulțime de activități faine aici regiune, plimbări, spectacole, ieșiri în oraș, piscină, bicicletă, întâlniri cu prietenii, mai ales că vremea a fost foarte prietenoasă cu noi, locuitorii din Touraine. Ne-am bucurat de grădină, fiindcă după cum știți a fost primul nostru an la curte, de lenevit pe terasă până noaptea târziu, dar mai ales ne-am desfătat săptămânal aproape de fripturi apetisante la grătar.
 
Sper că și voi ați avut o vară frumoasă, că v-ați bronzat, că ați petrecut mai mult timp în natură, că v-ați relaxat și v-ați întors pe la lucru cu forțe proaspete. Sau poate că urmează să plecați acum, la sfârșit de vară, pentru că -nu-i așa?- și luna septembrie este una bună de c
ălătorii ;). Mai multe nu prea am ce să vă spun deocamdată, dar vă las cu câteva poze "capturate" zilele trecute prin Amboise.

Biserica Saint Florentin, construită la cererea regelui Louis al XI-lea că biserică a castelului Amboise, în 1484. 

Dacă în articolul trecut v-am vorbit despre Castelul Chambord, inspirat -se crede- din planurile lui Leonardo DaVinci, iată că a venit vremea să-i facem o vizită și bătrânului artist și inventator la conacul Clos-Lucé. Doar suntem vecini, aici la Amboise.
 
Conacul Cloux, numit mai târziu Clos-Lucé, a fost ridicat în anul 1471 pe fundațiile unei vechi fortărețe mediavale. Intră în posesia regilor Franței în 1490, când regele Charles al VIII-lea îl cumpără, iar printre personalitățile care l-au locuit se numără Louise de Savoie, mama lui François I și Marguerite de Navarre, sora acestuia. Însă cea mai de seamă personalitate care își pune amprenta pe identitatea conacului rămâne marele geniu italian, Leonardo da Vinci.
  

 amboise valea loarei franta

1. Clar, orice vizită la Amboise trebuie să înceapă la castel! Château Royal d'Amboise, nu-i al doilea cel mai mare din Franța ca Chambord, nici nu are vreun soi de arhitectură neobișnuită în formă de pod ca Chenonceau. Nu are nici măcar niște grădini care să te lase fără grai ca Villandry, dar este după umilă mea părere un must-see pe Valea Loarei. Așezat strategic pe un deal ce domină orașul, Castelul Amboise promite o panoramă extraordinară asupra văii Loarei oricui îndrăznește să-i treacă pragul, eu tind să cred că niciunde în Touraine nu poți admira o priveliște mai impozantă decât cea care se întrezărește de pe terasele sale. Ca să nu mai vorbesc de faptul că în curtea castelului își doarme somnul de veci Leonardo DaVinci...



N-am fost niciodată pasionată de castelele de pe Valea Loarei și nici nu știam prea multe despre ele înainte să mă mut aici. Dar avându-le la îndemână în acești 4 ani, am încercat să le descopăr și să le cunosc, ajungând astăzi să le îndrăgesc foarte tare.  Sunt sigură că dacă mâine aș fi nevoită să părăsesc această regiune, castelele ar fi primele care mi-ar lipsi...  

Cred că v-am mai spus despre Castelul Amboise că este preferatul meu dintre toate de pe Valea Loarei și asta dinainte să locuiesc la "piciorul" lui, iar principalul motiv care m-a făcut să ajung la concluzia aceasta a fost imaginea pe care o oferă odată ce pășești pe terasele sale. Cred că nici un alt castel din regiune nu oferă o vedere mai panoramică ca Amboise, unde toată Valea Loarei ți se așează la picioare.
 


O piață medievală în centrul orașului, animată cu demonstrații de dansuri renascentiste. Un cortegiu de oameni costumați, țărani, nobili și însuși regele, toată curtea regală traversând podul peste Loara, cu toboșari și steaguri cavalerești, lungind străduțele  înguste cu torțe aprinse până la intrarea în castel unde sunt înmânate cheile orașului. 500 de ani de la încoronarea lui François I, monarhul emblematic al Renașterii, care a lăsat Franței o moștenire neprețuită: castele de pe Valea Loarei. Avanti la Musica, festivalul ce aduce un omagiu bogăției culturii italiene și totodată debutul unui sezon excepțional. Așa a arătat orășelul meu sâmbăta trecută. Vorba cuiva care ne spunea de curând: Voi acolo la Amboise sunteți tot timpul în vacanță! 



Nici nu m-am mutat bine în Amboise că am și început să cotrobăi prin oraș. E drept, m-a determinat și faptul că am avut musafiri de sărbători, așa că în zilele în care nu plecam pe undeva, ieșeam la o plimbare pe lângă casă. Așa, să se așeze mâncarea mai bine. Vremea nu a fost tot timpul frumoasă, au fost zile călduțe, dar și zile extrem de reci, când gerul s-a mai domolit au venit ploile, dar cu o haină mai groasă am rezolvat problema. Și să nu credeți că am mers numai așa, aiurea. Unele plimbări au fost chiar tematice, ca aceasta de față: Amboise: fluviul, oamenii, orașul. Cum am aflat despre ea? 


Un nou capitol: Amboise

in , , , by Larisa, decembrie 13, 2014
Ne mutăm!
 
Nu ne mutăm din Franța, nu ne mutăm nici măcar de pe Valea Loarei, ci doar din oraș. Ne-am hotărât să dăm Tours pe un orășel mai mic ca Amboise, apartamentul din blocul în care am locuit 3 ani pe o casă pe pe pământ, balconul pe o curte mare și cel mai importat, statul cu chirie pe statul în casa noastră. Cum așa? Păi să vă povestesc... 



Decizia achiziționării unei case lângă Tours vă dați seama că n-a fost una luată așa, de pe o zi pe alta, ci o decizie gândită de foarte multă vreme încoace. Nici eu nici Andrei n-am văzut statul într-un apartament de bloc, oricât de mare sau confortabil ar putea fi, ca pe ceva permanent, iar dorința noastră comună a fost dintotdeauna o casă a noastră, cu ceva grădină în jur. În mintea noastră totul era clar, singura nedumerire fiind când se va înfaptui minunea. Desigur că fiecare dintre noi vede lucrurile în felul său, o casă pe pamânt nu-i pentru oricine, ea implicând multă muncă și timp, cu siguranță sunt destul de mulți oameni care nu-s făcuți pentru "viața la țară". Dar eu, ca om care a crescut în aer liber la curte, n-am putut să-mi închipui vreodată să locuiesc toată viața și mai ales să îmi cresc copiii la bloc. Dar decizia n-a fost bazată exclusiv pe copiii pe care o să-i avem sau nu, ci mai mult pe ceea ce ne dorim noi doi, mai exact spațiu, confort, liniște, aer curat și-o calitate a vieții pe care statul la niciun bloc nu o poate oferi vreodată. 

Cum din Franța n-avem de gând să ne mutăm prea curând și cum regiunea asta, așa cu este ea, fără munți înzăpeziți sau mare de vreun albastru profund, are avantajele ei ca siguranța vieții, locuitori civilizați, venit stabil și o mâna de oameni cunoscuți întotdeauna aproape, anul acesta am considerat că a venit momentul să facem marele pas. Probabil că-i adevărat ce se spune, că vine o zi în viață când simți nevoia de mai multă stabilitate, dar nu cred să existe vreo vârstă anume, cel mai probabil ține de dorințele și aspirațiile fiecăruia dintre noi. 


Casa în care ne mutăm este una cumpărată. Cu ce-am mai pus noi, cu ce ne-a dat și banca, credem c-am făcut o afacere bună. Știu că există foarte mulți oameni, mai ales printre români, care când aud de credit parcă aud de dracu', însă trebuie să știți că aici condițiile oferite de bănci sunt foarte diferite. Intr-o țară ceva mai civilizată și cu o legislație normală, gradele de îndatorare nu depășesc 30 % din venit, astfel că restul de 70% îti ajunge să duci un trai decent; împrumutanții au asigurări de viață solide care permit somnul liniștit noaptea în caz că se întâmplă ceva cu jobul, sănătatea, sau mai grav, cu viața, nu există credite în valute străine care să se deprecieze în timp și cel mai important, piața imobiliară este destul de stabilă ceea ce permite să vinzi la nevoie și să-ți acoperi împrumutul. Desigur că un credit nu-i nicăieri soluția ideală, dar atât timp cât nu câștigi la loto sau nu primești vreo moștenire semnificativă de la vreo mătușă putred de bogată, dar vrei un loc al tău, nu să rămâi toată viața într-un apartament cu chirie, poate fi în final o soluție care ajută.  

Noi n-am plecat pe premiza să o vindem într-o zi, dimpotrivă, vrem să ne-o amenajăm după bunul plac, așa cum am visat dintotdeauna, să ne creem un locușor al nostru în care să trăim cu drag. Contrar obiceiurilor românești, aici sunt mulți oameni care stau toată viața cu chirie fără să aibe vreun stres, dar fiecare dintre noi cunoaște ce-i mai bine pentru el, iar deciziile trebuie luate întotdeauna personal, nu după ce face unul și altul.    


Am ales Amboise din mai multe considerente, primul și cel mai important fiind că prețurile caselor în localitățile de lângă Tours sunt mult mai avantajoase decât prețurile caselor din oraș, dar desigur că nu toți suntem dispuși să dăm orașul pe o localitate mai mică. Firește că sunt mai mulți factori care intră în joc, vârsta, jobul, îndeletnicirile de care putem sau nu putem să ne lipsim și de ce nu, poate chiar felul nostru, al fiecăruia, de a fi. Însă vă zic sincer că eu prefer viața într-un loc mai liniștit, unde aglomerația, pericolul, stresul și implicit rata de moarte a neuronilor mei sunt mai mici decât vreo metropolă. E drept că avem norocul ca jobul să nu ne lege de oraș, dar într-un final probabil că și asta este o chestie de alegere: ne trăim viața în funcție de job sau alegem jobul în funcție de viața pe care ne-o dorim? Eu aș merge pe a doua variantă. Și totuși Amboise nu-i vreun loc pustiu sau vreunul în care nu se întâmplă nimic. În ciuda faptului că este mai mic ca suprafață, este viu, turistic și animat în orice anotimp. În plus, împreună cu toată această Vale a Loarei, formează o regiune destul de bogată natural și cultural, astfel că dacă ai o mașină la îndemână nu te plictisești prea tare.  

Întâmplarea, sau poate destinul, au făcut ca la Amboise să găsim Casa. Știți voi, sau poate că vă închipuiți, Casa aceea pe care atunci c
ând o vizitezi știi din prima că se află acolo pentru tine. Așa a fost cu această casă... A fost suficient s-o vedem o dată ca să știm că nu mai vrem să căutăm alta; era perfectă, de parcă ar fi fost construită acolo special pentru noi. Ne-au plăcut strada și casele din jur, un cartier ce pare foarte curat și civilizat; ne-a plăcut și curtea mare, exact așa cum o visam. Totul, atât în exterior cât și în interior, pare că a fost gândit și aranjat cu gust, însă cel mai tare, recunosc, m-a impresionat șemineul din camera de zi. Nu știu dacă v-am spus vreodată despre cât de mult îmi doresc un șemineu, să stau iarna cu un pahar de vin în mână și să aud lemnele troznind, dar n-aș fi conceput să ne luăm o casă fără. Noroc că în zonă mai toate au unul.


Și uite așa de azi dăm pagina și începem un nou capitol al poveștii noastre franțuzești, un nou capitol al vieții, numit generic Amboise. Un capitol despre care habar n-avem ce va aduce, dar sperăm că va fi numai de bine. 

Nu știu despre voi, dar eu cred că sunt locuri și oameni pe care atunci când îi vezi prima dată știi. Știi că sunt pentru tine, iar tu pentru ei. Și mai cred în anumite coincidențe, numite destin, în situații spre care ajungem așa, pur și simplu, fără să plănuim, dar care  în final ni se potrivesc ca o mănușă. Spun asta pentru că uneori mi se pare imprevizibilă viața și pe unde ne poartă ea. Pe unde nici nu bănuim. Mă gândesc și mi se pare ciudat că locul asta al nostru în care să trăim cu drag se află atât de departe de locurile de baștină, pe un tărâm aparent străin, tocmai aici, la umbra castelelor Loarei. Cine ar fi crezut? Nimeni, sau cel puțin eu nici atât. 

Dar uite că de azi înainte îngroș și eu rândurile celor care privesc castelul Amboise zi de zi pe fereastră, iar în momentele de liniște aud Loara cum își duce indolentă apele tulburi la vale, exact prin spatele curții mele. Acum chiar că locuiesc la malul Loarei!
Nu știu dacă vă mai amintiți vreunii dintre voi, dintre cei care erați pe aici și acum doi ani, despre cum v-am povestitTârgul de Crăciun din Amboise se ține într-un tunel de-al castelului, idee care de altfel mie mi s-a părut super originală și super potrivită cu toată regiunea asta a Loarei. 


Într-una din sâmbetele trecute, nu mai știu care, am plecat așa pe negândite să ne plimbăm prin Amboise, pe principiul ce să mai facem sâmbăta asta? păi hai la Amboise să dăm o tură pe acolo... Nu că n-am mai fi fost la Amboise de o mulțime de ori, dar deh, aproape este, orășel drăguț este și-n aceste condiții orice revenire nu poate fi decât plăcută. Unde mai pui că se anunța și o zi însorită și caldă de toamnă cum puține sunt prin Touraine (anul acesta trebuie să recunosc că a fost excepțional din acest punct de vedere!) așa că o evadare din oraș se cerea cu ardoare. Destul o să stăm în casă la gura sobei (aș vrea eu să am sobă!) toată iarna.  


© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS