Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.
Postari din categoria
IESIRI
Lulu Parc (Rochecorbon) - pe unde (mai) mergem cu copiii pe Valea Loarei
in COPII, FAMILIE, FRANTA, IESIRI, Rochecorbon, STIL DE VIATA, TIMP LIBER, VALEA LOAREI, by Larisa, septembrie 03, 2020
Una dintre cele mai plăcute ieșiri pentru adulții cu copii pe perioada verii la noi în Touraine este cea la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon. Lulu Parc este un parc foarte drăguț de atracții și distracții pentru copii, în timp ce Guinguette de Rochecorbon este un restaurant rustic foarte fain, așezat pe malul Loarei. Situate unul lângă altul, între Tours și Amboise, la Rochecorbon, la Lulu Parc & Guinguette de Rochecorbon distracția este garantată pentru copii, care nu se mai dau duși din parc, dar și pentru adulți, masa la această "guinguette" fiind o plăcere nu doar pentru bucatele servite, dar mai ales pentru decor și atmosferă. Iar acum că v-am spus, să va povestesc mai pe larg și despre Lulu Parc, căci despre restaurantele "guinguette", inclusiv cel de la Rochecorbon, preferatul meu, v-am povestit data trecută. Însă mai înainte vreau să vă zic despre cum s-au schimbat plimbările noastre prin Touraine de când cu copiii...
Ne place să petrecem cât mai mult timp în natură, v-am mai zis. Nu contează unde, pe munte, pe tărmul mării, pe dealuri, prin vii sau prin lanuri de porumb, în curte, activitătile în aer liber, mie personal cel puțin, îmi eliberează mintea și îmi dau o stare de echilibru și de confort interior pe care nici o altă activitate nu reușește să mi-le ofere. Mă relaxează, mă umplu spiritual, îmi fac gândurile să zboare departe. Afară, în aer liber, mă descătusez de orice tensiune sau stres, mă incărc pozitiv, devin mai destinsă și mai zen. N-aș putea, zău, să trăiesc o viață cu fundu’ numai în mașină sau la televizor, fără mers pe jos, mișcare și aer curat, la fel cum nu aș putea nici respira transpirația celorlalți într-o sală de sport. E drept că de multe ori ies afară mai mult prin oraș, însă avantajul de a locui într-un oraș mic este că natura este la tot pasul, chiar și în mijlocul lui. La Amboise nu-s prea multe betoane, e ceva piatră și lemn, în rest păduri, câmpuri și Loara cu malurile ei sălbatice chiar peste drum de casă. În plus, trăiesc la curte, ceea ce îmi permite să ies, să mă mișc și să respir ori de câte ori simt nevoia. Nu-mi impun și nici nu-mi propun vreodată să ies afară. Pentru că așa e bine, pentru că așa trebuie, pentru că așa face unul și altul. O fac natural, atunci când simt, indiferent de vreme și de circumstanțe, timpul petrecut în natură reprezintă pentru mine un stil de viață. Nu contează nici dacă plouă sau ninge, o haină mai groasă sau o umbrelă și-am rezolvat problema.
În căutarea cireșilor înfloriți din Tours
in FOTO NATURA, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, PLIMBARE, TIMP LIBER, TOURS, by Larisa, martie 23, 2018
Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.
Pe urmele troglodiţilor de la Amboise
in AMBOISE, CURIOZITATI, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASUL AMBOISE, TIMP LIBER, TROGLODITI, VALEA LOAREI, by Larisa, martie 17, 2018
De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu.
Hai cu primăvara la Amboise!
in AMBOISE, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASUL AMBOISE, TIMP LIBER, by Larisa, februarie 27, 2018
Uitându-mă, întâmplator, pe niște poze mai vechi am văzut că acum patru ani pe vremea aceasta inflorisera deja cireșii în Tours. Ce frumos, ce bucurie a fost atunci să-i pozez, țin minte. Umblam prin oraș cu aparatul într-o mâna și cu lesa lui Azorel în cealaltă cu nesaț, vrând parcă să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. E drept, dacă stau bine să mă gândesc, primăvara de atunci a fost una timpurie din toate punctele de vedere, a venit peste noi din februarie cu soare, temperaturi ridicate și vreme numai bună pentru plimbări. Zâmbesc când retraiesc amintirile ieșirilor de atunci, ele par uneori rupte dintr-o altă viață, una ceva mai lipsită de griji și fără prea multe responsabilități. Însă traiul nostru își urmează cursul firesc, unele lucruri se schimbă altele rămân la fel, ne adaptam, ne transformam, iar astăzi cu Erika demână descoperim, învățam sa întâmpinam noi provocări, scriind astfel un capitol nou, special și interesant, al vieții noastre împreună.
Astăzi, 7 februarie 2018, a nins în Touraine. Și nu așa, fleșcăit, ci ninsoare adevărată, cu fulgi mari ce s-au așternut pe iarba noastră verde într-un strat ce a rămas intact o zi întreagă. Țara și mai ales capitala sunt, firește, paralizate, chiar dacă stratul de zăpadă nu este mai mare de câțiva centimetri. Trenurile circulă cu întârziere, poșta se mișcă cu greu, ce mai, zici că a venit apocalipsa😂.
Ninsoarea este un fenomen foarte rar la noi in Touraine, de-a dreptul fantastic, ultima pe care am văzut-o a fost acum șase ani, chiar în centrul orașului Tours. Mare minune și-atunci, pentru că dacă la țară mai există speranță, în centrul orașului slabe șanse să vezi. Drept urmare zilele acestea în care ninge trebuie cumva marcate într-un fel, oprită orice altă activitate și ieșit afară pentru a profita de covorul alb. Repede, cât mai repede, nu are să dureze prea mult. Fiindcă temperaturile nu o ajută sa rămână, la noi zăpada dispare rapid, de zici că nici nu a fost, lăsându-ne pe noi, locuitorii din Touraine, cu un gust amar, acela al întoarcerii la iarna noastră obișnuită, atât de gri și de ploioasă.
Miros de noiembrie la Amboise
in AMBOISE, FOTO NATURA, FOTO STRADA-ARHITECTURA, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASE, TIMP LIBER, TOAMNA, VALEA LOAREI, by Larisa, noiembrie 16, 2017
Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă.
A șasea toamnă în Tours
in FOTO NATURA, FOTO STRADA-ARHITECTURA, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASE, TIMP LIBER, TOAMNA, TOURS, VALEA LOAREI, by Larisa, noiembrie 04, 2017
Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis.
Lasă-mi, toamnă, pomii verzi la Amboise
in AMBOISE, FOTO NATURA, FOTO PEISAJ, FOTO STRADA-ARHITECTURA, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASE, ORASUL AMBOISE, PLIMBARE, TIMP LIBER, TOAMNA, VALEA LOAREI, by Larisa, octombrie 17, 2017
Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika.
Mi-e dor de blog! Nu numai să scriu pe el ci și să am povești pentru el. Mă gândesc adesea la el și îmi dau seama pe zi ce trece că îmi lipsește tot mai mult, el fiind atât de despre mine și făcând parte atât de integrantă din viața mea până să apară cea mică. Rău cu el, rău fără el, nici nu mai știu, cert este că deși vreau să mă întorc cu greu mă mai regăsesc printre paginile lui, ceea ce mă face să văd cât de departe sunt de mine, cea de atunci și de ritmul de viață de dinainte. Activități în natură sau în oraș? În afară de plimbări dictate de cea mică nu prea mai există altceva. Fotografie? Pfff, nici nu mai știu cum funcționează aparatul, dar nici răbdare nu mai am să-l bibilesc. Cărți? Nimic în afară de Maria Montessori și alte câteva (sute de) articole despre bebelușeală. Filme? Episoade răzlețe de seriale între sau în timpul reprizelor de alăptat. Grădină? Noroc cu soțu'. Castele? Nu îndrăznesc încă. Călătorii? Nici vorbă momentan. Așa că dacă nu încep să scriu despre părințeală practic nu prea mai rămân multe de povestit. Hi hi, nu vă impacientați, nu intenționez să mă afund prea tare în subiect. Nu știu dacă viața se schimbă neapărat după copil, nu știu dacă eu m-am schimbat sau este vorba de această perioadă trăită și simțită altfel, dar ritmul și prioritățile cu siguranță nu mai sunt la fel.
Jardin des Prébandes, micuța oază de verdeață din Tours
in FOTO NATURA, FOTO PEISAJ, FOTOGRAFIE, FRANTA, IESIRI, PARCURI SI GRADINI, TIMP LIBER, TOURS, VALEA LOAREI, by Larisa, noiembrie 02, 2016
Iată-ne și în a doua zi de noiembrie, încă o lună și va fi iarnă de-a binelea. Anul acesta n-am mai petrecut de Halloween, copiii n-au mai sunat la ușă și nici n-am cioplit dovleac deși intenționam inițial. Toamna asta cu totul a fost una ceva mai atipică pentru mine, în special ultima lună pe care mi-am petrecut-o numai lângă casă, ieșirile rezumându-se doar la o gură de aer proaspăt pe terasă sau plimbări prin grădină, bine că am o curte mare cel puțin. N-a fost chiar așa de groaznic precum sună sau precum mi-am imaginat că o să fie, n-a fost desigur nici ideal, dar asta este situația, mă bucur totuși că sunt acasă, că suntem sănătoase amândouă și mai ales că stau bine cu mintea, n-am luat-o încă (total) pe arătură. Mult a fost puțin a rămas, dar recunosc că tare m-ar fi încântat câteva ieșiri de toamnă prin regiune și mai cu seamă pe la vreun castel. N-au fost să fie până acum, poate că de aceea mă simt ușor nostalgică în ultima vreme și mă gândesc cu drag la episoade din trecut, unele mai apropiate, ca plajele din Corsica, altele îndepărtate și de-a dreptul bizare, ca merdenelele uleioase și bune de la patiseria ascunsă pe șoseaua Iancului, habar nu am cum și de unde apar, schimbările astea hormonale probabil, bată-le vina! Însă cel mai adesea mi-e dor de orășelul meu Tours, ce aș mai fi bătut străduțele lui în lung și-n lat dacă aș fi avut dezlegare de la medic. Mă gândesc cu jind la o bere, fie ea și fără alcool și la o masă bună în centrul istoric, ori la o sesiune de shopping prin paradisul magazinelor de pe rue Nationale, dar mai ales la draga mea grădină Prébandes și la ce tablou inedit de toamnă trebuie să înfățișeze ea acum, la început de noiembrie.
Un pic din primavara mea (I): plimbare pe malul Loarei
in FOTO NATURA, FOTOGRAFIE, IESIRI, OUTDOOR, PESCUIT, PLIMBARE, TIMP LIBER, by Larisa, martie 15, 2016
După ce sâmbătă am avut musafiri de s-a lăsat cu ciorbă și sarmale într-o sindrofie româno-franțuzească, duminică am hotărât să ieșim la plimbare, pentru a arde caloriile de cu seară. N-am fost undeva departe, ci am ieșit din curte și am traversat șoseaua până la vecina din spate, bătrâna Loara, mai ales că se anunța ceva soare, iar noi eram dornici să îl primim așa cum se cuvine. Nu știu dacă și vouă vi se întâmplă la fel, dar zilele astea cu soare de la început de primăvară sunt parcă cele mai apreciate. După o iarnă lungă, destul de mohorâtă, cu zile gri și apăsătoare, orice oră de lumină este parcă o adevărată binecuvântare, zău că aș sta numai afară. Păcat totuși că nu-i și cald, dar decât deloc merge și așa.
Nici nu știu ce mi s-a părut cel mai interesant când am citit afișele concertului cu pricina, în timp ce mă plimbăm prin oraș, cu câteva săptămâni în urmă: compozitorul-Mozart fiind unul dintre preferații mei, interpretarea - corul și orchestra Operei din Praga, sau locația-Castelul Jallanges. Probabil că toate la un loc, așa că n-am ezitat mult până să mă hotărăsc și să cumpăr biletele. Vă spuneam data trecută că în seara de Halloween, după ce ne-am învârtit în jurul dovleacului, mândri nevoie mare că avem și noi unul cioplit și luminat în casă, ne-am gătit, ne-am pregătit și am plecat să ascultăm ceva muzică bună. După un drum întortocheat am purces pe poarta castelului, urmând apoi o alee lungă, mărginită de platani viguroși, până la parcarea special amenajată, devenită neîncăpătoare în acea seară, iar de acolo pe jos, la lumina torțelor aprinse, până la sala de festivități, unde se desfășura evenimentul. Vă zic, am vizitat multe castele, dar nu am știut până acum cât de magice pot fi noaptea!
Château de Jallanges este situat între Tours și Amboise, pe raza localității Vouvray, mai exact în satul Vernou-sur-Brenne. Esta unul dintre "micile castele" de pe Valea Loarei, asta în măsura în care un castel poate fi considerat mic, unul dintre acelea mai puțin cunoscute și vizitate de turiștii care ajung în regiune. Cu toate acestea, Jallanges este un castel fermecător, o proprietate privată transformată în mare parte în hotel și locație pentru petreceri, recepții, seminarii, sau congrese. De asemenea, la castel se organizează anual diverse spectacole sau manifestații culturale, printre care și cel la care am participat noi. Cu o arhitectură deosebită, modelată în piatră și cărămidă roșie, castelul inițial a fost construit în 1465 la ordinul regelui Louis al XI-lea pentru "argentierul" său, un fel de ministru al finanțelor la vremea aceea. Are și o micuță grădină renascentistă, din câte am citit, noaptea n-am văzut-o prea bine, mi-am zis că voi reveni într-o zi pentru o vizită completă.
Despre filmul Everest auzisem cu ceva timp înainte să apară în cinematografe. V-am mai spus cred, dar acum ceva vreme mi-am făcut un cont pe IMDB... Am și aplicația pe telefon (da, cred că fac parte din oamenii ăia care dorm cu smartphonu' în mână :D) și din când în când, de obicei seara înainte de culcare, îmi mai arunc câte un ochi pe filmele care urmează să apară, vizionez trailere, le adaug pe cele care-mi plac în wachlist, le notez pe cele văzute, etc. Ați zice că sunt o adevărată cinefilă nu glumă. Ei bine, cinefilă sau nu, anul ăsta am stat foarte prost la capitolul filme, cred nu mai văzusem un film de vreo trei luni până să văd ieri Everest ...
Weekendul de dinainte de 14 iulie am făcut o plimbare pe Loara în canoe. Mă gândisem să o fac chiar de ziua națională, dar prognoza nu arăta prea încurajatoare așa că am ales duminica anterioară. Nici atunci n-a fost prea caniculă, că deh, știți și voi cum se întâmplă, când n-ai nevoie de soare ai din plin și când ai nevoie... În fine, am avut totuși noroc, n-au fost decât câțiva norișori și poate că a fost mai bine, altfel ne-am fi topit și ne-am fi scurs și noi cu totul în Loara.
Weekendul trecut a fost unul fix pe placul meu, adică plin de activități interesante, așa, ca pentru vara asta caniculară ce tocmai s-a instalat bine și sigur în Touraine. Deși regiunea mea nu-i una chiar renumită pentru verile toride, dimpotrivă vara-i de obicei o primăvară târzie, iată că luna iunie a acestui an a fost excepția: cu temperaturi de peste 30° zilnic și fără ploaie deloc, așa cum zău că n-am mai trăit în nici unul dintre acești 4 ani petrecuți pe meleaguri franceze. Fiindcă vremea a fost foarte caldă și la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbăta ne-am gândit să profităm și să ne-o petrecem afară, la aer curat, cu ceva bicicleală (eu) și pescuit (el), plus o sesiune de bronzat pe nisipul fin al Loarei, că trecuse ceva vreme și începuse să se ducă culoarea. În schimb, pentru duminică am ales să ne culturalizăm la festivalul Avanti la Musica, aveam demult notat în agendă un concert de muzică renascentistă și baroc susținut pe tarasele castelului Amboise. Dar să o luăm cu începutul...
Vive le roy! Intrarea regelui François I în Amboise
in AMBOISE, FESTIVALURI, FRANTA, IESIRI, IN ORAS, ORASUL AMBOISE, TIMP LIBER, VALEA LOAREI, by Larisa, iunie 25, 2015
O piață medievală în centrul orașului, animată cu demonstrații de dansuri renascentiste. Un cortegiu de oameni costumați, țărani, nobili și însuși regele, toată curtea regală traversând podul peste Loara, cu toboșari și steaguri cavalerești, lungind străduțele înguste cu torțe aprinse până la intrarea în castel unde sunt înmânate cheile orașului. 500 de ani de la încoronarea lui François I, monarhul emblematic al Renașterii, care a lăsat Franței o moștenire neprețuită: castele de pe Valea Loarei. Avanti la Musica, festivalul ce aduce un omagiu bogăției culturii italiene și totodată debutul unui sezon excepțional. Așa a arătat orășelul meu sâmbăta trecută. Vorba cuiva care ne spunea de curând: Voi acolo la Amboise sunteți tot timpul în vacanță!
Acum un an, la 30 de ani, învățam și eu că ne-omul să merg pe bicicletă. Plictisită de remarcile cunoscuților, "cum adică nu știi să mergi pe bicicletă?!?!?!", de parcă acesta ar fi fost cel mai mare handicap din lume, am pus bicicleta în portbagaj, m-am înființat cu profesorul-Andrei pe pista Loire à Vélo și m-am urcat în șa. Fără echilibru la început, spre amuzamentul copiilor de trei ani care pedalau pe lângă mine, am început să înaintez ușor, mai pe două roți, mai pe burtă, până când am început să parcurg distanțe cât de cât acceptabile, fără să aterizez pe jos. Am fost atât de mândră de mine în ziua aia că nu mi-am mai încăput în piele de bucurie...
E clar, mi-am luat gândul de la zăpadă aici în Touraine!
Săptămâna trecută îmi trimite Andrei mesaj că afară ninge, el aflându-se destul de aproape de unde locuim. Dau fuga la geam în speranța că se întâmplă și la noi minunea, dar mă întorc dezamăgită, la Amboise doar ploua mocănește. Probabil că pentru mulți dintre voi iarna fără zăpadă nu sună rău, dar pentru mine sună, v-am mai povestit probabil în o mie de rânduri despre cum eu sunt o mare fană a zăpezii. Nu mă înțelegeți greșit, nu m-aș muta mâine la Polul Nord, iar pe când locuiam în București o mai boscorodeam în unele dimineți, dar parcă nici așa, fără un fulg de nea, nu-i bine. Însă asta este, nu-i în puterea noastră să schimbăm clima, așa că nu rămâne decât să ne adaptăm cum putem. Și-apoi primăvara asta în ianuarie are și ea părțile bune, sunt o mulțime de activități pe care le putem decala și ne putem bucura de ele mai devreme. Ca biciclitul de exemplu.