Ziua când a nins în Touraine

Astăzi, 7 februarie 2018, a nins în Touraine. Și nu așa, fleșcăit, ci ninsoare adevărată, cu fulgi mari ce s-au așternut pe iarba noastră verde într-un strat ce a rămas intact o zi întreagă. Țara și mai ales capitala sunt, firește, paralizate, chiar dacă stratul de zăpadă nu este mai mare de câțiva centimetri. Trenurile circulă cu întârziere, poșta se mișcă cu greu, ce mai, zici că a venit apocalipsa😂.  

Ninsoarea este un fenomen foarte rar la noi in Touraine, de-a dreptul fantastic, ultima pe care am văzut-o a fost acum șase ani, chiar în centrul orașului Tours. Mare minune și-atunci, pentru că dacă la țară mai există speranță, în centrul orașului slabe șanse să vezi. Drept urmare zilele acestea în care ninge trebuie cumva marcate într-un fel, oprită orice altă activitate și ieșit afară pentru a profita de covorul alb. Repede, cât mai repede, nu are să dureze prea mult. Fiindcă temperaturile nu o ajută sa rămână, la noi zăpada dispare rapid, de zici că nici nu a fost, lăsându-ne pe noi, locuitorii din Touraine, cu un gust amar, acela al întoarcerii la iarna noastră obișnuită, atât de gri și de ploioasă.

Acum nu știu dacă chiar toți locuitorii din Touraine apreciază zăpada așa ca mine. Cel mai probabil nu, judecând după fețele lor nervoase când deszăpezeau dimineața. Cu măturile, pentru că, ați ghicit, nimeni nu are lopeți în Touraine, nici măcar nu se găsesc la magazin. Eu nu aveam nici mănuși, am constatat cu uimire, noroc că nu a fost prea frig, Erika nici cizme de zăpadă, dar astea sunt deja alte povești. Povești de la malul Loarei, unde nu ninge aproape niciodată.

Dar să nu credeți aveam să las această zi sa treacă fără sa ies cu Erika afară să se bucure de prima ei zăpadă, mai ales că nu vor fi multe ocazii aici. Desigur ca am ieșit! Ne-am bucurat de ninsoare în curte, ne-am plimbat, am explorat, am gustat, dar am ieșit și un pic la șosea, să admiram Loara, vecina noastră din spate, acoperită de nea. Eh, n-a fost mare lucru de văzut, cerul era tare gri, dar oricum, Loara curgând printre maluri albe nu e ceva ce vezi în fiecare zi. Cât despre Azorel, trăiești șase ani alături de un câine și nu ajungi sa îl cunoști pe deplin. Știam că ii place zăpada, dar nu că îi place atât de tare. Nici că se mai dădea întors în  casa!