Postari din categoria ACTIVITATI IN NATURA

Când eram copil, toată lumea avea la noi la țară în curte cel puțin un nuc. Noi aveam chiar mai mulți, atât în curte cât și la poartă. Sub nuc se desfășura adesea toată activitatea zilnică. Bătătura oamenilor era la urmbra de nuc. Acolo se gătea, acolo se mânca, acolo se odihnea. De nuc se agățau unelte, de nuc se rezemau obiecte. Cu infuzie de frunze de nuc ne clăteam părul. Toamna îl băteam și adunam de pe jos nucile căzute în saci, pe care îi depozitam peste iarnă. Nu duceam lipsă de nuci niciodată și nici nu mă minunam ca acum de prețul lor. Nici nu știam că nucile au un preț. Nici vorbă aici în Touraine de nuci sau alți arbori mari lângă case. Vântul bate des, uneori foarte tare, iar un copac așa mare poate fi periculos pentru case. Dar umbra nucului... umbra nucului era grozavă vara. Răcoroasă, întinsă, aerisită... o bucurie. Am regăsit-o de curând pe malul lacului Varenne-sous-Chandon, lângă Amboise și mi-am petrecut o duminică întreagă sub ea. Am stat, ne-am jucat, am mâncat, ba chiar am ațipit. A fost foarte plăcut. Și am mâncat și nuci.

Amboise valea loarei Varenne-sous-Chandon

Din categoria ce poți face pe Valea Loarei în afara vizitelor la castele, ei bine îți poți pune bocancii in picioare, un rucsac în spate și poți purcede la drumeții in  natură. Știu, poate părea ciudat știind că Valea Loarei este o zonă de câmpie, însă mișcarea și dragostea de natură se pot materializa oriunde, în plus regiunea este foarte ofertantă ca peisaj, așa cum este ea, cu coline domoale, sate pitorești, conace elegante și vie cât vezi cu ochii. Personal, consider că o excursie pe Valea Loarei nu ar trebui să se rezume doar la a marca un șir lung de castele, ci mai degrabă la a profita din plin și a “gusta” câte puțin din toate experiențele și senzatiile pe care le oferă această regiune.


valea loarei franta


O altă modalitate inedită de a vizita Valea Loarei, alta decât clasicele excursii la castele, o reprezintă plimbările pe ape. Valea Loarei este o zonă împânzită de râuri, afluenții ai Loarei, cele mai importante, în afară de bătrânul fluviu fiind: Cher, Indre și Vienne. De-a lungul acestor râuri sunt diverse centre care propun activități interesante pentru a descoperi fie cadrul natural deosebit, flora și fauna specifică, fie patrimoniul excepțional de pe maluri, cu sate tradiționale, orașe pitorești, biserici impunătoare și desigur celebrele castele. Fie că este vorba de excursii de grup cu ambarcațiuni tradiționale, caiac, canoe sau plimbări individuale cu barca, astfel de activități merită încercate, ele reprezentând o modalitate interesantă de descoperire a Loarei, a capriciilor și istoriei sale. Dar să o luăm pe rând mai bine... 


Zilele trecute, privind bicicleta mea atârnată într-un cui din garaj, prăfuită și părăsită, mi-am dat seama că puține au fost ieșirile pe două roți de anul acesta. De fapt ce vorbesc eu aici, puține este… puțin spus, n-a fost decât una singură în lungul Loarei într-o duminică de primăvară. Asta este, pedalatul nu prea se potrivește cu burtica, mai ales în cazul unei începătoare neîndemânatice ca mine, care are destul de des « sansa » să se răstoarne pe asfalt. Dar nu-i bai, vor urma cel mai probabil ieșiri mai numeroase anii următori, mult mai plăcute și interesante, în formație extinsă. Nu, n-avem de gând să-l învățam pe Azorel să biciclească, am face-o dacă s-ar putea, în schimb pe fetița noastră da, și asta de la o vârstă cât mai fragedă, n-aș vrea să se se urce ca mine prima data în șa, cu temeri și multă stângăcie, la 30 de ani. În plus, Valea Loarei este o regiune destul de ofertantă în trasee faine de bicicletă, ar fi și păcat să nu profităm pe cât putem. 



Nu sunt genul de persoană căreia să-i placă să-și petreacă timpul liber în casă cu fundu-n canapea și ochii în televizor. O mai fac din când în când forțată de împrejurări (mai puțin partea cu televizorul, la care nu mă uit de fel), dar dacă ar fi posibil și mi-ar permite buzunarul, în fiecare zi liberă aș pleca pe undeva pentru diverse îndeletniciri. Nu-mi place nici să fac aceleași lucruri mereu, ci mai degrabă să îmbin activități în natură cu activități culturale, ieșiri în oraș în doi sau cu prietenii cu activități sportive sau de relaxare. Îmi place că regiunea în care locuiesc îmi oferă multe posibilități de petrecere a timpului liber. Aproape toate, cu o singură excepție: cățărat munți, din simplul motiv că, ați ghicit, n-avem așa ceva pe aici prin apropiere. Dar lipsa lor nu ne împiedică ca din când în când să ne punem rucsacul în spate și bocancii în picioare și să o luăm la pas, urmând un marcaj pe o potecă de drumeție. E drept, în loc de lacuri glaciare admirăm Loara ducându-și apele vale, iar în loc de piscuri ascuțite vedem turnuri de castele renascentiste.

De două lucruri nu duce lipsă Valea Loarei: de castele și de vii. 

Iar dacă pentru primele este deja celebră, locuind aici, eu am început s-o îndrăgesc și pentru vii și nu mă refer aici doar la produsul lor final. E surprinzător, pentru că nu demult, pe vremea când eram în țară, o plimbare prin vie nu mi-ar fi sunat prea tentantă, însă aici, în lipsă de munți, drumețiile pe podgorii au devenit interesante pe măsură ce au devenit din ce în ce mai dese, iar eu am început să înțeleg mai mult și mai profund care-i treaba cu "facerea" vinului. Cum ador în general plimbările în natură, am descoperit și cât de diferit este peisajul în vie în funcție de anotimp. În plus, viile sunt atât de îngrijite, curate și dichisite, că, pasionat sau nu, ți-e mai mare dragul să mergi prin ele și să-ți clătești ochii. De când am venit în Franța, am învățat fără să vreau mult mai multe despre vie decât știam în România, mai mult decât credeam că voi ști vreodată, însă ce n-am aflat eu până duminică, este ce spectacol de culoare de un galben inedit îți poate oferi o podgorie la sfârșit de toamnă.


© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS