Postari din categoria SAVOIE

Încerc de multă vreme să povestesc pe blog despre ultima vacanță, cea de iarnă, petrecută la munte, la zăpadă, în Alpi, dar nu prea îmi iese și uite că a venit primăvara și nu prea mai merge un articol despre iarnă, lumea este deja sătulă de frig. În plus nici nu mai știu ce am făcut, vorba aia, au trecut aproape trei luni. Dar nu aș vrea să las nemenționată pe blog această escapadă, așa că o să încerc să-mi amintesc ceva-ceva. Așadar...

Vacanța anuală la zăpadă, sezonul 2021-2022, am petrecut-o la fel că iarna trecută, în Alpii francezi, în Savoie, pe Valea Belleville. 

Nu vreau să sune a clișeu, dar îmi place iarna. O accept și o apreciez așa cu este ea, pentru ce este ea. Pentru zăpadă, pentru aerul rece care îmi desfundă simțurile, pentru zilele mohorâte în care pot profita de un ceai aromat și de o carte bună, pentru băile relaxante, mai rare ce-i drept de când cu copiii, pentru nopțile lungi pe care le pot umple cu povești pe marginea unei căni cu vin fiert. Recunosc, nu știu dacă mi-ar plăcea să deszăpezesc mașina în fiecare dimineață, dar refuz totuși să mă las iritată de acest anotimp, pe nedrept atât de hulit. Și în același spirit vreau să-mi cresc fetele, bucuroase de iarnă ca de orice alt anotimp, dornice să iasă afară și pe vreme rece, fără teamă de frig, mocirle sau răceli trecătoare. Știu că vremurile sunt altele și nu sunt neapărat nostalgică după iernile copilăriei mele, deși îmi amintesc mereu cu drag de ele, dar vreau ca Erika și Daria să profite de farmecul acestui anotimp și mai ales de bucuria jocului în zăpadă. E mai greu, căci nu ninge aproape niciodată la noi în Touraine, iar dacă se întâmplă ține cel mult o zi. Dacă ne dorim zăpadă trebuie să mergem la munte. Așa că v-ați prins, vacanța de iarnă este foarte așteptată la noi în familie de la mic la mare, mai puțin probabil de Azorel, care nu se dă tocmai în vânt după sporturi de iarnă.


Acușica se întrevede primăvara (judecând după ghioceii înfloriți la mine în curte) și eu nici măcar n-am terminat de povestit despre vacanța de iarnă de anul trecut, dacă vă vine să credeți. Am scris parțial articolul acesta de ceva vreme, dar fiindcă a venit sezonul cald peste mine n-am mai apucat să-l finalizez și să-l public; parcă mi se părea nu-știu-cum să vă mai povestesc despre zăpadă vara. Dar în caz că nu știați, referitor la vacanța noastră de iarnă savoiardă, mi-a rămas restanță de povestit ultima zi, celebra zi în care mi-a ajuns muntele până-n gât de n-am mai vrut nici împinsă de la spate să-l urc. Cum s-a întâmplat asta? 


Chamonix-Flégère Alpii Francezi

Știu, urma să scriu despre partida de pescuit de pe lacul Rillé, dar mi-am amintit de altceva... Sâmbătă, când  Andrei și-a scos de la naftalină windstopperul pentru drumeția de la Montsoreau, a găsit în unul din buzunare două tichete de telecabină rămase acolo (și spălate la mașină, pentru că eu nu obișnuiesc să caut prin buzunare) de astă iarnă de când furăm la munte. Cu ocazia asta mi-am amintit nu numai că nu v-am povestit despre Chamonix și ziua când efectiv nu am avut chef să mai urc pe munte, dar și că nu v-am povestit despre Rochebrune și cea mai scumpă omletă pe care am mâncat-o vreodată. 


 ...cum să încep eu perfect anul, pentru că sunt convinsă că « rețeta » asta nu se potrivește tuturor ;)  

Îmi plac la nebunie zilele însorite de iarnă, când afară e zăpadă, iar temperatura nu este nici foarte coborâtă astfel încât să deger, nici foarte ridicată astfel încât să se facă mocirlă, dar suficientă cât să-mi trezească toate simțurile. De fapt îmi plac zilele însorite în general, v-am mai spus că îmi dau o stare grozavă, o stare de bine, o dispoziție excelentă, mai puțin în perioadele caniculare, când mă topesc de-a binelea. Cu toate astea, în ultimii 2 ani, aici în Touraine am învățat să iubesc până și canicula, că vorba aia, cum soarele e scump la vedere, tre'€™ să te bucuri de el oricând și oricum. 1 ianuarie a fost una din acele zile ideale: cu zăpadă pufoasă, o temperatură moderată și un cer incredibil de albastru. Adăugând muntele pe fundal și pitorescul satului Giettaz aș putea trage concluzia că a fost o chiar o zi desăvârșită de petrecut afară. 

Giettaz-en-Aravis, Masivul Beaufortain, Alpii Francezi,

Niciodată nu mi-au plăcut la nebunie revelioanele și întotdeauna am avut impresia că se face prea multă zarvă pentru nimic când vine vorba de ele. Ce facem, unde, cum, cu cine, de parcă dacă n-ar ieși totul perfect, n-ar începe bine anul. Cu ce mă îmbrac, ce mâncăm, ce bem, pe cine invităm...întotdeauna m-au enervat cel mai tare pregătirile. Nu pot spune că sunt mare amatoare de petreceri zgomotoase, prefer să petrec sfârșitul de an într-un cadru mai restrâns, fără prea multă pompă și hărmălaie. Desigur că lucrurile n-au stat dintotdeauna așa, cu ani în urmă, în "tinerețe", trebuia să fiu și eu în rândul lumii, cot la cot cu gașca de prieteni, să fac și eu ce fac și restul, asta până am mai câștigat ceva "minte" și am realizat că e de preferat în viață să faci ce ți se potrivește, nu ceea ce fac toți, doar din simplul motiv că fac toți. Și nu-i valabil doar pentru revelion.... 

Mont Rond Aravis Mont Blanc Alpii Francezi

Nu pot spune despre nici o drumeție pe care am făcut-o de-a lungul timpului pe munte, că nu mi-a plăcut. Chiar dacă mi-a rupt spatele, sau picioarele, chiar dacă m-a plouat, m-a nins, sau m-a viscolit, chiar dacă rucsacul a fost atât de greu de mi-a venit să-l pun jos și să-i dau foc, sau efortul mi s-a părut atât de mare, încât am plâns de durere, de fiecare dată m-am întors acasă doar amintirile frumoase. Fiecare tură a fost specială în felul ei, fie datorită peisajelor, sau a oamenilor și toate au rămas memorabile în mintea mea datorită muntelui. A doua zi în Alpi m-am trezit ceva mai târziu, probabil din cauza "încălzirii" pe care o făcusem cu o zi înainte, înconjurând Muntele Lachat. Afară era tot soare, ba chiar mai soare decât în ziua precedentă, așa că n-am mai stat deloc să mă gândesc, era adjudecat traseul din somn: Turul Vârfului Prarion. De fapt acest traseu fusese inițial programat pentru ziua următoare, adică pentru 31 decembrie, întrucât vream cu tot dinadinsul să închei anul 2013 într-un mare fel: față în față cu Mont Blanc-ul. Însă era prea frumos afară și de frică ca vizibilitatea să nu fie mică în ziua următoare, am schimbat puțin socotelile. Am luat același mic dejun dulce franțuzesc, mi-am tras aceeași bocanci și am pornit spre Les Houches, cocheta stațiune de la poalele Muntelui Alb. 

Prarion Les Houches Mont Blanc

Nu, n-am găsit vreo piatră în supă, așa se numește, dar să o luăm cu începutul...

Prima zi petrecută în Alpi cred că a fost cea mai frumoasă dintre toate. Dacă stau bine să mă gândesc, nu a fost doar cea mai frumoasă din vacanța cu pricina, ci una dintre cele mai frumoase petrecute de mine iarna pe munte. M-am trezit dimineața destul de devreme și cu cel mai mare entuziasm posibil mi-am tras hainele și bocancii în picioare, am servit micul dejun franțuzesc, cu prăjituri, suc de portocale și cafea, după care mi-am pus repede mintea la contribuție, gândindu-mă cu ce traseu să începem. Îmi pregătisem de acasă mai multe trasee în zonă, extrem de multe pentru o săptămână, dar nu le aranjasem pe zile, zicând că e mai bine să o fac la fața locului, în funcție de vreme. Andrei îmi spusese cu o seară înainte să aleg ceva ușor pentru prima zi, ceva de încălzire dacă se poate, cunoscând pasiunea mea pentru drumeții care chinuie oamenii, așa că după ce am studiat problema pe toate părțile, am ales din catastiful de foi Turul Muntelui Lachat cu rachete de zăpadă.  

Lachat Muntii Alpi Savoie Franta

Vacanța mea de iarnă savoiardă

in , , , , by Larisa, ianuarie 10, 2014
Încă din octombrie anul trecut am început să îmi fac planuri pentru vacanța de iarnă. Inițial m-am gândit la o ieșire de câteva zile, ca anul trecut. Mi-au venit în minte mai multe destinații pe care îmi doream să le văd, mai apropiate, mai depărtate, mai calde, mai friguroase, dar toate având un singur numitor comun: Muntele. Pentru că da, nimic în lumea asta nu-mi place mai tare decât să bat poteci la picior, chiar dacă în ultimii ani am făcut-o mai rar decât o făceam în România. Nu știu să vă explic de ce exact îmi plac drumețiile pe munte, dar nici nu mai contează până la urmă, cert este că dacă omenește ar fi posibil, aș bate cărări cu rucsacul în spate și cu bocancii în picioare în fiecare zi, fără să mă plictisesc vreodată. Poate pentru mulți dintre voi toți munții sunt la fel, dar pentru mine fiecare vârf, fiecare vale, fiecare traseu este diferit și special în felul lui, așa că întotdeauna mi-e greu să aleg. Aș vrea să-i urc pe toți dacă se poate!




Acum câteva săptămâni eram tare bucuroasă că văzusem marea iarna. Vorba venea marea, că de fapt era oceanul. Însă uite că pe negândite ajunsei și la Mediterană. Deci e chiar adevărat principiul "ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple". Scriam de curând că va urma probabil un weekend cu mulți kilometri la bord. Ei bine acești mulți kilometri au fost vreo 2100 dus-întors și au avut ca punct de plecare Tours și ca destinație finală Nisa. Dar să o luăm cu începutul.... 

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS