Acum câteva săptămâni eram tare bucuroasă că văzusem marea iarna. Vorba venea marea, că de fapt era oceanul. Însă uite că pe negândite ajunsei și la Mediterană. Deci e chiar adevărat principiul "ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple". Scriam de curând că va urma probabil un weekend cu mulți kilometri la bord. Ei bine acești mulți kilometri au fost vreo 2100 dus-întors și au avut ca punct de plecare Tours și ca destinație finală Nisa. Dar să o luăm cu începutul.... 


Posed un soț care lucrează foarte mult în deplasare, chestie care are foarte multe inconveniente pentru mine, gen zile de stat singură acasă, însă și ceva avantaje, ca plimbări prin draga noastră Franță. Se întrezărea la orizont o deplasare la Saint Jean de Maurienne. Desigur că nu ați auzit de acest orășel. Nici eu. Și nici nu mi-ar fi atras vreodată atenția dacă nu se afla în departamentul Savoie. Hopa, Savoie! Ce e acolo în Savoie, pe lângă fondue? Ei bine, în Savoie sunt Alpii. O bucățică din ei, desigur. Următoarele cuvinte au fost merg și eu! De fapt nici nu trebuia să zic, treaba era deja aranjată să merg. Apoi ne-a picat fisa să coborâm la Nisa, întrucât avem o prietenă care locuiește acolo și ne putea găzdui peste weekend. Nu era chiar la o aruncătură de băț Coasta de Azur, dar ce mai contau 400 de km, când deja făcusem 700 din Tours?

Și uite așa, joi seară pe la 5, ne urcăm în mașină cu cățel cu purcel, cu tot șifonierul de parcă plecam o luna și pornim spre Lyon în prima fază. 500 și ceva kilometri. Drumul anost, ploaie, toată apa de autostradă venea în parbriz, noapte... dar ce importanță avea? Eu nu vedeam decât creste de Alpi și valuri de Mediterană! Pe la 10 noaptea eram în Lyon.  Dăm iama în primul KFC, luăm o cameră la hotel și somn de voie. 

Vineri în timp ce Lyonul încă dormita în gerul dimineții, traversam Rhonul și Saônul și salutam din mers basilica Nôtre-Dame de Fourvière. După ce am rezolvat treburile, pe la prânz pornim către Saint Jean de Maurienne. Pe măsură ce autostrada înainta, dealurile din jur începeau să creasaca. Și creșteau și tot creșteau, până ce s-au transformat în munți îngrozitor de înalți și au început să se piardă printre nori. Eram în mijlocul Alpilor Francezi. Rezolvăm și treburile la Saint Jean, mă plimb puțin prin orășel și pe la 4 jumate, gata, sa înceapă oficial weekendul! După atâta zăpada, hai să ne bălăcim în Mediterană! 

Savoie
Savoie

Că să ajungem la Nisa, cea mai scurtă variantă era prin Italia. De ce? Păi pe acolo trecea cea mai apropiată autostradă. Desigur se pot traversa Alpii și de-a dreptul, dar pe națională, ceea ce nu era o variantă, având în vedere ora târzie. Iar dacă GPS-ul striga că tre' să luăm direcție Torino, ne conformăm. Înaintam printre munții acoperiți cu zăpadă, pe care se zăreau satele savoyarde, traversăm nu-mai-știu-câte tuneluri, ne holbam în văi și ne lungim gâtul spre piscuri. Ajungem la tunelul Fréjus, plătim "modesta" sumă de 40 de euro (40 euro?!?!?! WTF?!), intrăm în el în Franța și iar la ieșire... Buongiorno Italia!!! 

Ne facem loc printre Alpii Italieni spre Torino. Nu vă gândiți că aveam timp să ne oprim să vizităm. Era deja ora 19.30 și mai aveam vreo 300 de km. Daaar, am oprit la un magazin să facem piața. Cum? Să trec prin Italia și să nu fac piața?! Cred că noi suntem oamenii cu piața. Oriunde mergem, dacă nu cumpărăm ceva tradițional e ca și cum nu am fost. Nu că n-aș găsi și aici...dar parcă sunt mai bune de la mama lor. Așa că am cumpărat ceva brânzică (gorgonzola, parmezan, toma piemontese), niște vinuri de Toscana și Sicilia, peperoncino și desigur pizza pentru drum.

De la Torino luăm direcția Savona. Mergem lejer printre italienii care parcă conduceau ca nebunii, timpul trece repede și brusc dăm nas în nas cu Mediterana. Desigur, nu o vedeam, dar știam că este acolo. Îi simțeam mirosul! De la Savona găsim indicatorul de Nizza (ne-am gândit noi că e Nice!) și o lungim pe coastă. Ei bine, deși bucată asta de drum trebuie să fi fost cea mai splendidă, mi s-a părut cea mai obositoare. Era târziu și oboseala se acumulase, dar mă chinuiam să admir viaductele pe care treceam și orașele de sub ele, milioanele de lumini, tunelurile lungi în munte și bisericile de pe coline, luminate feeric. Îmi părea rău că nu pot opri pe austostrada să fac niște poze. Dar acum pe bune, să te oprești și să-ți montezi trepiedul acolo?! Nu cred că poliția ar înțelege!

Deja devenea din ce în ce mai istovitor și ne întrebam unde mama-naibii e frontiera aia franceza și când ajungem la ea. Numai că frontiera nu mai vroia să vină. Și iar autostradă, iar viaduct...până la un momentdat, în sfârșit, când ajungem la tunelul înainte de care scria mare Francia. Îmi venea să îmbrățișez panoul! 

Ieșim din tunel pe pământ francez și brusc văd un oraș jos luminat atât de feric, cum parcă nu mai văzusem niciodată. Până și al meu bărbat rămâne cu gura căscată, el care se enervează adesea să oprească mașina pentru că eu fac poze te miri unde. Jos se întindea Menton, luminat într-un mare fel! Nu se poate așa ceva, trage pe dreapta în mijlocul autostrăzii (bine, într-un refugiu se subînțelege!). Menton cere o poză! N-am putut să fac poza, era pe sensul celălalt, nu se vedea bine de pe sensul meu și dacă de oprit am oprit, vă închipuiți că nu puteam traversa autostrada. Însă imaginea Mentonului luminat în mii de culori ce se reflectau în mare nu cred că am s-o uit prea curând. 

Ca să mai scurtez puțin, de aici am ajuns repede la Nisa, prietena noastră ne aștepta încântată, reușim să ne garăm după 100 de ani, apoi mâncat, băut, somn, trezit sâmbătă, plecat la plimbare. Timpul fiind scurt, nu puteam să văd cât mi-aș fi dorit și a trebuit să aleg. Am ales Eze și Menton pe Moyene Corniche, inspirată desigur din articolele Mihaelei. Dacă ea a scris acolo să nu ratăm Menton, am zis că tre' să mă duc să văd cu ochii mei minunea. 

Sâmbătă am plecat din Nisa pe o vreme SUPERBĂ, însorită și caldă, pe un drum ce șerpuiește între munte și mare, Ne-am oprit în Eze, după care am continuat spre Menton, în plin carnaval al lămâilor. O să povestesc mai pe larg despre fiecare. Dar pe scurt mi s-a părut FANTASTIC. Nu știu dacă a contribuit și vremea splendidă, însă munții, marea, casele colorate întinse în terase pe versanți, verdele palmierilor, nu cred că nu au cum să nu-i placă cuiva. Și toate astea în februarie! Parcă nici nu era iarnă, m-am plimbat prin Eze în pulovăr, iar în Menton portocalele erau coapte în pomi. Seara am admirat apusul de soare peste Nisa. Am cam alergat să-l văd, la propriu, după care am mers în centrul vechi să mâncăm niște specialități.

Eze Coasta de Azur Franta
Eze
Menton Coasta de Azur Franta
Menton
Menton Coasta de Azur Franta
Menton

Moyene Corniche
Nisa Coasta de Azur Franta
Nisa
Nisa

Întorși acasă am pus-o iar de o masă internațională. Cum prietena noastră este spaniolă ne-a gătit o tortilla adevărată pe care am savurat-o cu o busuioacă de bohotin, pentru că tocmai ce găsisem un magazin românesc în Nisa și făcurăm și de acolo piața (telemea, mici, vin, cârnați, murături, etc). Ce spuneam, oamenii cu piața, ăștia suntem!




Duminică am plecat direct, fără alte plimbări, cu mult mai multe bagaje decât am venit. Urmau 1000 de km, 9 ore de drum. Am salutat Marsilia de departe, la fel și Avignion, am traversat Provence, unde am vizitat doar un mare obiectiv, un Mc Donald's, apoi am trecut de Lyon, am ajuns la văile înzăpezite din Auvergne și ușor ușor când pe marginea drumului au început să apară panourile turistice cu château nu-știu-care am știut că am ajuns acasă. 

De obicei în mașină pe autostradă ascultăm un post de radio Info Autoroute, cu muzică și informații despre sectorul de autostradă pe care circuli (gen accidente, deviații, blocaje etc). Ei bine acum noaptea traficul se desfășura normal, lin, cu excepția unui câine. Da, un câine, care se plimba lejer la ceas de seară pe autostradă. Și culmea, câinele în cauză era fix la intersecția a două autostrăzi și ieșea la plimbare încoace și încolo când pe una când pe cealaltă. Noi ne amuzam teribil, la fiecare 5 minute erau știri despre celebrul câine. Râdeam noi râdeam, deși știm cu toții ce înseamnă un câine în față la 140 km la oră! Am început să caut pe hartă unde este exact patrupedul, dar nu era în drumul nostru. Până am ajuns acasă l-au prins, deci traficul a intrat in normal.

Astăzi încă mai am oasele înțepenite de la statul pe scaun în mașină și cred că dacă închid ochii încă mai văd autostradă. Poate îmi închipui si câini! 1000 de km într-o singură zi nu sunt ușori. Dar merită! Nisa și împrejurimile mi s-au părut de poveste. Dacă aveam Coasta de Azur în plan pentru vreo 3 zile din vacanță de vară, m-am cam răzgândit. Cred că aș putea sta toată vacanță acolo fără să mă plictisesc. Munți pentru drumeții, mare pentru bălăceală, orașe și sate  fermecătoare de vizitat, cadru agreabil, colorat, plăcut, ce-aș putea să-mi doresc mai mult. Alpii înalți la o aruncătură de băț, Provence și Marsilia la fel. Gata, mă mut! Am zis! 

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

SHARE 49 comments

Add your comment

  1. asa i ca i frumos? deci nu mi vine a crede ca nu mai sunt acolo, parca au trecut o mie de ani :))) ai ales bine, Eze e frumos dar Menton...Menton e minunat. deci mie imi venea sa ma opresc peste tot, traseul Provence-Coasta de azur. Apropo de mutat acolo, asa am zis si noi cand am ajuns in Menton (al meu vorbea la telefon, avea o oferta in Beglia, si i am zis lasa ma frate, sa vina cu oferte serioase - Menton, Nisa :D)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar m-am gandit cat de norocosi ati fost sa stati acolo in sud, sa aveti aproape toate locurile alea misto! Or fi francezii cum or fi, dar la cat de fain e pe acolo se trece cu vederea :)). Sper sa ma mai intorc la vara si sa ma plimb mai mult. De weekend categoric pentru mine de aici nu merge, e foarte peste mana!

      Ștergere
  2. Uau, dar ce plimbare!... Chiar aşa, ce ţi-ai dori mai mult când ajungi prin locuri aşa pitoreşti. Să nu mai pleci de acolo, nu?! :D

    Tare frumoase fotografiile, iar Nisa noaptea arată superb! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Da, am mers ceva ca sa ajung acolo :)). E tare frumos, dar sa ramai mai mult timp in zona.

      Ștergere
  3. super plimbare...vreau si euuuu :))) , frumoase imagini !!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Nu a fost usor drumul dar cred ca a meritat din plin fiecare kilometru!:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact! Nu stiu daca aseara as mai fi facut drumul inapoi, dar azi clar l-as face :))

      Ștergere
  5. Dumnezeule ce calatorie minunata si ce poze de poveste! Intradevar cred ca te-a secatuit de putere calatoria dar a meritat 100% ..sunt sigura de asta! Minunat! O saptamana frumoasa iti doresc Larisa! Si odhina cat cuprinde;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, asemenea :)!
      Da, as mai face-o odata, dar nu in 3 zile, ci in 3 saptamani sa savurez fiecare coltisor.

      Ștergere
    2. Absolut :d te cred pe cuvant , nici eu nu m-as supara daca as face-o in trei luni :D:D

      Ștergere
  6. Cat de frumoasa poate fi Nisa noaptea. De vis! :)
    Coasta de Azur e una din regiunile mele preferate de pe Terra. Alaturi de Andaluzia, desigur. La fel de entuziasmata m-am intors si eu asta toamna de pe Coasta Dalmata. Superlativele nu mai conteneau...
    Toate imaginile surprinse sunt superbe, felicitari pentru inspiratie si talent. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Mai am vreo...700 de poze :))
      O sa ma mobilizez in curand sa le sortez.
      Da, este o regiune minunata si imi inchipui ca si Coasta Dalmata este la fel. Mi-as dori intr-o zi sa ajung si pe acolo.

      Ștergere
  7. Aaaaaa, nici nu am terminat tot de citit ca trebuia sa-ti zic: Ai fost in Provence și ai traversat jumate de Franță și ai intrat în in Italia? Păi ăsta e weekend-ul viselor mele :))
    Hai sa mai citesc odata si acuma sa incerc sa ajung si la final, dar sper să vii cu detalii despre fiecare locșor în parte... Wow... așa mă bucur de zici că și eu am fost cu voi... acolo în spate cu cățelușul :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))
      Sa stii ca m-am gandit la tine, ma gandeam ca un astfel de weekend ar fi pe placul tau. Cu toate astea, un weekend este putin, mi-a parut cam rau ca nu m-am putut opri pe unde as fi vrut :( -adica peste tot :))- dar asta este, cu alta ocazie.

      Ștergere
  8. Doamne, ce frumoasa este si Franta! Inca o data iti spun ca esti o norocoasa ca locuiesti acolo. Toate invidiile mele se indreapta catre tine;))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da si eu ma gandeam cat de norocosi sunt francezii cu o asemenea tara, asta numai in timp ce mergeam pe autostrada. Imi si inchipuiam ce se ascunde dincolo de sosea....

      Ștergere
  9. Norocoasa mica, de cate ori sa iti spun ca te invidiez? :) E superb, absolut superb si tare-mi doresc sa ajungem si noi p-acolo.

    RăspundețiȘtergere
  10. Superbe pozele.Si noi ajungem week end-ul viitor daca vremea permite la Menton la Fete de Citrons.Si mie imi place Menton-ul dar doar vara, iarna nu e mai nimeni pe acolo.Am "locuit" week end-urile vreo 2 ani pe acolo iar pentru mine iarna era destul de deprimant.Sudul turistic al Frantei este frumos sa speram ca-l vor pastra asa o lungaaaaaa perioada de timp.
    Daca ma bucur enorm de un lucru in Franta este ca locuiesc in sud, unde soarele este prezent si mai ales unde poti vizita atatea locuri superbe intr-un timp scurt.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, ai niste avantaje sa locuiesti in sud. Cred ca nu mi-ar displacea sa ma mut pe acolo :))
      In weekendul asta mi s-a parut destul de aglomerat Menton, poate pentru ca era si Fete de Citrons. Probabil depinde de perioada. Oricum ma intorc clar la vara :)

      Ștergere
  11. o zona minunata! cu peisaje pitoresti, cu statiuni "perla" la tarm, cu vârfuri de munti peste nori, da, este un paradis turistic!
    un tur de forta dar un turneu cu amintiri frumoase :)
    sa-ti mearga bine întreaga saptamâna! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, clar un tur de forta :))
      Multumesc Carmen, asemenea!

      Ștergere
  12. Tur de forță. Ai punctat ce trebuia.
    Aștept să te desfășori cu Menton că am impresia că ai multe de spus.

    RăspundețiȘtergere
  13. Frumoasa plimbare iar fotografiile sunt super.
    Nu-mi dau seama ca era de cald dar din fotografii pare aproape vara...Stiu ca din cauza ca e totul destul de verde si era soare...dar chiar arata intr-un mare fel Nice.
    Muta-te! Ai litoral si munte unul langa altul. E superb! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a parut la fel, vara. Numai ca nu erau oameni la plaja. :)) Insa totul fiind verde asta este impresia care o lasa.

      Ștergere
  14. Deci acum pot sa ma bag la somn ca sigur visez frumos. Si nu, nu o sa visez micii, carnatii si telemeaua, ci Nisa :)))).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)))
      si telemeua si micii pot fi un vis frumos. Eu am cam visat la ele o perioada :))

      Ștergere
  15. Un maraton in toata regula in care timpul pentru piata a fost ca pauzele de hidratare ale alergatorilor :)
    Aparitia cainelui chiar m-a mirat, sper ca n-au inceput maidanezii sa treaca granita...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai apare si pe aici cate unul si culmea fix pe autostrada :))!

      Ștergere
  16. Foarte frumoase pozele voastre! Ati avut un weekend superb si deabia astept si "articolele dedicate" pentru Nisa, Menton am vazut si Eze! :)
    Imi plac si aventurile voastre "culinare" :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mersi Alice!
      Da, ne plac aventurile culinare, suntem oamenii cu piata :))

      Ștergere
  17. Multumesc de plimbare! Daca tot nu pot sa ma plimb de-a devaratelea macar virtual! pupici draga Larisa!.. si lui Azorel! :))

    RăspundețiȘtergere
  18. frumos tare pe Coasta de Azur. Sper sa ajung acolo in vacanta de anul viitor. Daca e asa frumoasa cum zici tu, mi-e ca o sa ma indragostesc si eu de Nisa si nu am sa ma mai dau plecata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e frumos si nu cred ca ai cum sa te plictisesti o vacanta intreaga. Sunt atatea de vazut si facut prin apropiere...

      Ștergere
  19. Orice km facut pe autostrada merita cand ajungi la o asa destinatie! Ptr mine calatoriile lungi au ajuns banale :)) Dar asta-i alta treaba!
    Merita din plin astfel de "ecapade", e tot ce ne ramane in viata, parerea mea! Tot inainte Larise!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact cam cu astea ramanem, ca altceva nu luam cu noi dincolo :)). Si apoi amintirile sunt nepretuite!

      Ștergere
  20. Ah, ce imagini!!! Si ce portocale frumoase imi zambesc apetisant de pe blogul tau!
    Trebuie sa vorbesc serios cu Mihai al meu, paote isi schimba jobul. Vreau si eu un sot care sa lucreze in deplasare si sa ma plimbe prin toate locurile pe care le strabate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au si deplasarile astea avantajele lor. Din pacate nu pot merge chiar in toate :))

      Ștergere
  21. Stiu despre ce vorbesti. Cand am fost in Spania in vacanta, am plecat cu masina si am trecut si prin Coasta de Azur. La granita Italiei cu Franta, am ramas fara cuvinte, n-as fi crezut ca o sa vad vreodata asemenea peisaje. Era absolut superb. Mi-as dori si eu o vacanta pe Coasta de Azur, in plin sezon, dar am auzit ca e foarte scump. Cine stie, poate castig la loto (daca as juca) :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Georgiana, sa stii ca poate fi si acceptabila o vacanta acolo, daca alegi un hotel modest intr-un alt oras decat cele mega-cunoscute. Treaba cu "foarte scump" este pe alocuri un mit, trebuie cautat si studiat cu atentie.

      Ștergere
  22. Poa' sa amorteasca toti muschii, pentru niste privelisti ca astea as sta si trei zile in masina! :))

    RăspundețiȘtergere
  23. waw e super modul in care scrii :D ar trebui sa te apuci de scris romane ! cu siguranta le-as cumpara . ai o viata soooper!!! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu daca am o viata chiar super, dar incerc sa-i vad partile bune si sa nu le bag in seama pe cele rele :).
      Multumesc mult pentru aprecieri!

      Ștergere
  24. Sunt superbe locurile, cum cineva m-a intrebat unde m-as muta definitiv acum spun fara ezitare in sudul Frantei.. e aproape de Italia pe care o iubesc, caldura de care are nevoie orice om friguros, soarele-sursa mea de pozitivism, marea dupa care tanjesc de cand am plecat din Mangalia, muntele pentru momentele de aventura; mi se pare un loc perfect!

    Un weekend placut :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, ai dreptate, si Italia este minunata.
      Si eu m-as muta maine in sudul Frantei....
      Weekend placut si tie!

      Ștergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS