Încerc de multă vreme să povestesc pe blog despre ultima vacanță, cea de iarnă, petrecută la munte, la zăpadă, în Alpi, dar nu prea îmi iese și uite că a venit primăvara și nu prea mai merge un articol despre iarnă, lumea este deja sătulă de frig. În plus nici nu mai știu ce am făcut, vorba aia, au trecut aproape trei luni. Dar nu aș vrea să las nemenționată pe blog această escapadă, așa că o să încerc să-mi amintesc ceva-ceva. Așadar...
Vacanța anuală la zăpadă, sezonul 2021-2022, am petrecut-o la fel că iarna trecută, în Alpii francezi, în Savoie, pe Valea Belleville.
Am ales fix aceeași perioadă ca anul din urmă, vacanța de Crăciun a fetelor, săptămâna cu Anul Nou întrucât ne convenea mai bine în ceea ce privește munca și organizarea. Ba chiar am ales și aceeași cazare, micuțul apartament cochet pe care l-am descoperit anul trecut, situat la parterul unei case tipic savoiarde, din satul Saint-Martin-de-Belleville. De fapt cum a stat treaba... încă de când ne-am întors din vacanța din anul precedent am știut că în anul următor ne vom întoarce în același loc. Valea Belleville ne plăcuse tare și uneori, adesea chiar în ultima vreme, prefer confortul unei zone deja știute. Nu-mi era clar pe atunci dacă vom lua aceeași cazare, aș fi vrut ceva mai sus pe vale, dar fiindcă n-am găsit ceva care să corespundă criteriilor noastre am ales în final același apartament. Și nu mi-a părut rău.
Despre Saint-Martin-de-Belleville și toată Valea Belleville am povestit destul de multe și anul trecut, dar revin cu câteva impresii noi.
În primul rând, în timpul vacanței anterioare, 2020-2021, era semi-lockdown, am putut pleca la munte, era voie, dar activitățile erau limitate, instalațiile pe cablu erau închise, la fel și restaurantele. Aveam couvre-feu la ora 20, când trebuia să fim în camere, așa că stățiunile au fost cam goale, vă dați seama că skiorii nu erau interesați să urce pârtiile la picior, decât câțiva temerari. N-am mâncat la restaurant și nici n-am putut savura tradiționalul vin fiert la baza pârtiei, laolaltă cu alți oameni. Dar n-a fost nici rău chiar în totalitate, căci ne-am putut bucura de munte așa cum nu o să mai avem ocazia vreodată în Alpi: liniște, aer curat, natură, lume puțină, locuri de parcare la alegere, pârtii goale doar pentru noi. Un munte doar pentru noi. Anul acesta a fost diferit. Am avut restaurante, instalații pe cablu, terase cu vin fiert din belșugul, dar și aglomerație. Plusuri și minusuri. Așa că, același locuri s-au simțit și trăit diferit în cele două sejururi petrecute la interval de fix un an.
Valea Belleville este o vale situată în masivul Vanoise din Alpii Francezi, zona Tarentaise, departamentul Savoie și face parte din domeniul skiabil Les Trois Vallées, unul din cele mai mari domenii skiabile din lume.
În mare, la 1400m altitudine pe vale este Saint-Martin-de-Belleville, mai sus la 1900 Les Menuires și cel mai sus la 2300m Val Thorens. Practic ai 3 super stațiuni de iarnă, cu o mulțime de pârtii și activități, accesibile chiar și cu naveta gratuită (dacă nu vrei să muți mașina) la o aruncătură de băț cu care poți jongla zilnic în funcție de dorințe și posibilități. Noi ne-am învârtit cel mai mult la Menuires. De fapt dacă ar fi să aleg o stațiune din cele trei care să ni se potrivească aceasta este clar Menuires, cea situată la mijloc. Nu altitudinea este cheia, nici felul cum arată, ci faptul că Les Menuires este cea mai prietenoasă din cele trei cu familiile cu copii.
De ce? În primul rând Val Thorens, cea de sus, renumită și cochetă, este minunată dacă skiezi. Și dacă nu ai copii, sau ai copii mari, care skiază. Altfel nu prea ai ce face pe acolo mult timp, toată stațiunea este o pârtie continuă. Sunt, desigur, ca în mai toate stațiunile mari din Alpi și o mulțime de alte activități, dar nimic potrivit pentru noi. Drumețiile cu rachete erau cam dificile pentru copii noștri, pârtia de săniuș la fel, spa sau piscină nu mă interesa. Saint-Martin-de-Belleville mai jos la fel, deși satul este foarte frumos arhitectural vorbind, tipic savoiard, pitoresc, o bucurie pentru ochi, dar se adresează mai mult skiorilor, deși se mai găsesc și alte activități, drumeții accesibile sau câte ceva interesant de vizitat.
Les Menuires în schimb este altfel. În ciuda aspectului general care nu prea mă încântă, de stațiune creată artificial pentru a nu fi nimic mai mult decât o stațiune de ski, cu un aspect urban și inovator, clădiri înalte, complexuri de apartamente și rezidențe turistice, stațiunea este destul de animată și ofertantă pentru familiile cu copii. Les Menuires nu este chiar autentică, nici pitorească, dar n-arată nici rău, căci toate hotelurile și cabanele au fost construite omogen, respectându-se una pe altă și toate la un loc în armonie cu muntele.
Cel mai mult la Menuires am frecventat plan de l'eau des Bruyères. Plan de l'eau des Bruyères este un loc situat în josul stațiunii, un loc natural, pe fundul unui valcel, cu câteva lacuri ce adăpostesc un ecosistem remarcabil. Iarna nu e mare lucru de văzut, dar este o drumeție agreabilă de făcut la picior, sau pe sanie pentru cei mici, cu denivelare mică. Itinerariul este împărțit pe alocuri cu skiorii de fond și se derulează că un balcon cu vedere către lacul de jos, satiune și piscurile înalte care-l înconjoară. Traseul se continuă mai departe spre Lac de Lou, un lac glaciar aparent foarte frumos, dar noi mai așteptăm câțiva ani pentru drumeția asta. Jos în schimb, în jurul lacului înghețat, este locul perfect de mers cu fetele noastre, atât pentru drumeție ușoară, dar și pentru săniuș și joacă în zăpadă.
plan de l'eau des Bruyères
După amiaza mergeam de regula sus, în centrul stațiunii, La Croisette. La Croisette este centrul acela tipic al unei stațiuni montane, cu galerie comercială acoperită ce cuprinde multe magazine de toate felurile, în special din cele cu echipament montan, terase și restaurante, baruri și magazine alimentare, muzică, animații pe fond de zumzet de skiuri. La buza ei se opresc câteva pârtii, așa că este foarte animată zona de schiori până seara târziu. Sunt și zone bune de săniuș, cu tobogan și diverse instalații, plus un loc de joacă, așa că fetele adorau locul.
Într-una din după-amize am pornit pe vechiul drum ce făcea cândva legătura între Saint Marin și Menuires, înainte că șoseaua actuală, suspendată în munte să fie construită. Este drumul pe care urcau localnicii pentru a-și duce animalele sus pe munte la păscut, căci statiunile de mai sus, Menuires și Val Thorens, nu erau încă construite. Drumul se desfășoară de o parte și de altă a râului Doron, care curge pe fundul văii, oferind priveliști variate, cu zone împădurite, ba chiar și o veche moară, unde localnicii mergeau să-și macine grâul, la care nu am mai ajuns. Este o drumeție faină de făcut și contemplat peisajul.
Unul din lucrurile pe care le-am găsit foarte interesante a fost faptul că proprietara apartamentului pune la dispoziția vizitatorilor diverse jocuri de societate, puzzle-uri, dar și diverse cărți despre Savoie și Valea Belleville. Eu chiar le-am răsfoit seara și am aflat o mulțime de lucruri despre viața oamenilor din zonă, care m-au captivat. Am aflat despre creșterea vacilor și producția de brânză tradițională, tomme de savoie care mie îmi place foarte tare, despre păstorit, principala activitate cândva a localnicilor. Aceștia, de regulă femeile și copiii, își urcau animalele vara pe munte, la sărbătoarea de Saint Barnabé, pe 11 iunie, în ceea ce se cheamă alpages sau montagnettes și unde trăiau toată vara. O astfel de montagnettes era o construcție complexă, formată din mai multe clădiri: o curte unde se mulgeau vacile, grajdul unde acestea innoptau, o clădire unde se stoca fânul, o construcție semi-îngropată, unde se păstra laptele la rece și o casă destinată locuitului, unde se fabrica și brânză. Câteva astfel de construcții în stare foarte bună se pot admira pe parcursul drumeției de la plan de l'eau des Bruyères.
O familie putea deține chiar mai multe montagnettes, la diferite altitudini, înaintând cu vitele treptat, în funcție de topirea zăpezilor. Bărbații rămâneau în sat să lucreze câmpurile. La fel și bătrânii. Coborau cu vitele toamna, la sărbătoarea de Saint-Croix, pe 14 septembrie, înapoi în sat. Viața grea, iarnă lungă și izolarea i-a făcut pe mulți să se mute în orașe, construcția satiunilor de ski și a șoselelor moderne, care au legat aceste sate de munte de restul lumii, i-a u adus înapoi. Dezvoltarea turismului la Saint Martin s-a făcut timid și treptat, stațiunile Menuires și Val Thorens fiind printre cele mai recente construite în Franța. Principala activitate a oamenilor din zonă este astăzi turismul, dar există încă și mulți fermieri. Creșterea vitelor se face astăzi modern, cu aparate și tehnici de ultima generație, dar se mai păstrează câteva alpages care funcționează în mod tradițional, pentru a duce mai departe acel savoir-faire ancestral. La Saint Martin există și un muzeu fix despre acestea, n-am apucat să mergem, dar data viitoare nu-l vom rată.
Și cam asta a fost vacanța noastră, iată consemnată și pe blog. Anul viitor? Nu știm unde mergem. Ne-am întoarce la Menuires, am merge parcă mai aproape la Mont-Dore, dar parcă și zona Mont-Blanc este super ofertantă. Vom vedea. Până atunci se apropie cu pași repezi vacanța de vară, unde, ca de obicei, ne așteaptă căsuța noastră în campingul Les Mouettes de la Martigues :).
Comenteaza