Aici nu este Franța, este Marsilia

Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul Vive la France, o comedie franțuzească prostească, ca mai toate comediile franțuzești de altfel, ce spune povestea a doi ciobani din Taboulistan, Muzafar et Feruz, transformați peste noapte în teroriști desemnați să arunce Turnul Eiffel în aer. Din păcate pentru ei, misiunea devine foarte complicată, așa cum devin toate situațiile în Franța, când încep să se lovească de diferențele culturale dintre regiuni și de problemele administrative tipic franțuzești. În fine, nu despre filmul în sine voiam să vă povestesc, ci despre scena când, ajunși la Marsilia, la întrebarea adresată unui barman Aici este Franța? primesc un răspuns care mi s-a părut foarte amuzant când am văzut filmul și foarte adevărat când am ajuns personal la Marsilia: Ici c'est pas la France, c'est Marseille. 

Când mă gândesc la Marsilia, cuvântul  care îmi vine în minte (după calănci) este melanj. Amestec. O mixura de oameni, culori, mirosuri, stiluri, forme, culturi. Un oraș complex ce reunește elemente atât de diferite, dar care au reușit să conviețuiască atât de bine împreună și să formeze o structură atât de bine închegată, de-ți dă impresia nefirească că nici n-ar trebui să fie altfel. Sărăcia la un loc cu bogăția, peisajele ireal de frumoase la un loc cu mizeria, mirosul de pește vândut la tarabă pe fundalul iahturilor luxoase, clădirile monument și chiloții întinși la ferestrele lor, oamenii de toate națiile amestecându-se cu francezii, toate acestea m-au dus cu gândul la vorbele Mihaelei (al cărei articol îl recitisem înainte să plec): ca să îți placă, Marsilia trebuie văzută... altfel.

Și pe bună dreptate. Dacă vii la Marsilia în căutarea acelei belle vie tipc franțuzești, pe care ai văzut-o în filme sau despre care ai citit în romane, fii sigur că n-o s-o găsești. Dar în ciuda stereotipurilor și clișeelor de genul "orașul crimelor", "orașul violenței", "cel mai periculos oraș din Franța"- care cu siguranță au un sâmbure de adevăr la origine - și dincolo de mirosul de urină, de mizeria de pe străzi și de fețele dubioase ce se perindă pe lângă tine, vei descoperi un oraș plăcut, interesant, cu un potențial turistic enorm și cu o așezare geografică încântătoare; un oraș vechi, fondat de greci în anul 600 îH pe locul unei calănci, care și-a spălat păcatele cu investiții enorme în renovarea urbană pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2013. Cam așa am văzut eu Marsilia, al doilea oraș ca mărime al Franței și cel mai mare port comercial al țării. 

Tot mergând prin Franța încep să-mi dau seama că țara asta n-are o identitate proprie și că oamenii aparțin mai mult regiunii decât țării ca întreg. Aproape toate regiunile, în special cele mărginașe, sunt "inundate" de elemente culturale împrumutate de la țările vecine, astfel că, la fel ca protagoniștii filmului mai sus amintit, nici nu mai știi unde este Franța cea adevărată. În Alsacia și Lorena ești cu un picior (sau poate chiar cu amândouă) în Germania, în Țara Bascilor și Midi-Pirinei în Spania, pe Coasta de Azur în Italia, iar despre Normandia și Bretania ai zice ca formează un stat separat. Corsicanii nici nu vor s-audă că-s francezi, iar savoiarzii se consideră pe jumate elvețieni. Și atunci unde este de fapt Franța???

În fine, revenind la Marsilia, așa cum este ea, mie mi-a plăcut. Nu-i chiar orașul meu preferat și nici pe departe orașul în care mi-ar plăcea să locuiesc, dar m-am simțit bine în zilele în care am hoinărit pe străzile ei. Poate că ținutul genții și-al bunurilor personale cu 10 mâini, și ochii în 7 la oamenii suspecți din jurul meu m-au dus ușor cu gândul la București, ca să vedeți că "școala vieții" absolvită acolo nu se uită ușor și-ți folosește adesea și prin alte părți. Am mers mult în săptămâna cu pricina prin oraș, atât în scopuri de plimbare, cât și cu alte treburi. Am mers pe jos și cu mașina, prin cartierele centrale, dar și prin cele mărginașe, suficient cât să-mi fac o părere de ansamblu. 

Dar majoritatea timpului mi l-am petrecut prin Portul Vechi și pe străduțele din jur. N-ai cum să ratezi zona asta dacă ajungi aici; e inima Marsiliei. Străjuit de cele două forturi Saint Nicolas și Saint Jean, astăzi este doar un port de "plaisance", aici fiind acostate doar ambarcațiuni private. Pe trotuarele din jur sunt o mulțime de localuri îmbietoare care te invită să iei loc, și chair dacă nu te invită localul, te invită chelnerii care stau la pândă la orele mesei "Mademoiselle (ce bine-mi pare că par mai tânără!) un petit menu du jour?!". 

Hôtel-Dieu de Marseille este un vechi spital. In 2013 a fost transformat in hotel de 5 stele.

Portul Vechi si Basilica Notre Dame de la Garde, simbol al Marsiliei, construita pe o colina la 154m, care ofera o panorama unica asupra orasului si imprejurimilor. Protectoare a pescarilor si marinarilor, este o biserica de rit romano-catolic, construita in stil romano-bizantin.

Quai des Belges

Stradute prin spatele portului

Rue Colbert si o alta fata a Marsiliei

Place Sadi Carnot si cladirile care mi-au amintit de Paris

Rue Colbert

Fortul Saint-Nicolas

Portul Vechi

Le Palais du Pharo- Palatul Pharo- a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea si oferit cadou de acesta imparatesei Eugénie in a doua jumatate a secolului XIX. Astazi apartine orasului si foloseste pentru diverse congrese si manifestatii.

Catedrala Sainte-Marie-Majeure, numita adesea "Pijamaua" de localnici datorita designului exterior cu linii, de rit romano-catolic, construita in stil neo-bizantin.

Primul loc în care am făcut cunoștință cu Marsilia a fost cartierul Le Panier (tr. coșul), centrul istoric al orașului. Mie mi-au plăcut străduțele înguste, cu case și obloane colorate, cu rufe întinse la geam, împânzite de mici buticuri și terase, chiar dacă erau destul de mizerabile, iar fețele ce mă priveau de după colțuri nu erau chiar prietenoase. Al meu soț mă mustra să mergem mai repede, dar eu am ignorat totul (inclusiv amenințările unui nebun- nu la adresa mea, ci la adresa tuturor celor care treceau) și am încercat să sustrag frumosul din ce aveam în jur. Apropo de locuri ciudate, am ajuns și pe niște străduțe adiacente arterei Canebière, una dintre cele mai mari ale orașului. De fapt noi căutăm un magazin provensal, dar am nimerit fix invers: la bazar.  

Magazine arăbești, africane, asiatice, un amalgam de mărfuri, de mirosuri și de oameni... Paradoxal eram destul de fascinată de ce văd în jur, chiar dacă și aici al meu mă mustra să mergem mai repede. Am mers mai repede când mi s-a părut că unuia îi cam sticlesc ochii la aparatul foto ce-l afișam ostentativ la gât. Și apropo de oameni dubioși, noi chiar trăim cu impresia că doi ce-au vrut să ne vândă nu știu ce monezi la o masă din Vieux Port, atentau la Ipad-ul lui Andrei... Din fericire am ajuns întregi acasă și fără bunuri lipsă, chiar dacă-au fost și zile în care m-am plimbat singură prin oraș. E nevoie doar de un pic mai multă atenție și-un strop de vigilență, în fond oamenii ce locuiesc aici ce naiba fac?!  

Quai Rive Neuve- vedere spre Primarie, clopotnita bisericii 

Notre-Dame-des-Accoules si le Panier

Le Panier (tr. Cosul)- Centrul vechi al Marsiliei

N-am ratat nici Nôtre Dame de la Garde, basilica din vârful dealului, ce veghează orașul. Fiind singură în ziua cu pricina și fiincă în Marsilia animalele de companie nu-s autorizate în autobuze, am luat trenulețul turistic până acolo. E o variantă mai scumpă recunosc, însă la momentul respectiv n-aveam de ales. În plus trenulețul te duce prin multe locuri importante, te lasă sus, te plimbi în voie cât vrei, după care același bilet îți permite să cobori cu alt trenuleț. Minunat acolo sus deasupra orașului, mai ales că era o zi senină! Priveliștea asupra orașului, a împrejurimilor, a mării și a insulelor este magnifică. N-am intrat înăuntru pentru că n-aveam voie cu Azorel (de fapt n-aveam voie cu Azorel nici măcar în curtea bisericii, totuși am intrat!), dar sunt convinsă că în realitate mozaicurile interioare-s foarte faine, eu eu am rămas cu ce-am văzut în poze. Cu siguranță e un loc pe care nu trebuie să-l treci cu vederea dacă ajungi aici, însă locul care mi-a plăcut cel mai mult din tot orașul a fost Cornișa. 

Catedrala Notre Dame de la Garde. Statuia din varful clopotnitei, reprezentand-o pe Fecioara Maria cu pruncul Isus, masoara 11.2m inaltime si este acoperita cu folie de aur.

Marsilia vazuta de pe terasa catedralei Notre Dame de la Garde.

Marsilia vazuta de pe terasa catedralei Notre Dame de la Garde: Chateau D'If si insulele Frioul.

Pe Cornișă m-a dus prima dată trenulețul. Atunci n-am putut să fac multe poze din mers, dar în ziua următoare mi-am convins soțul să meargă cu mine. Știa locul, că a petrecut vreo câteva luni la Marsilia înainte să ne cunoaștem, îi plăcea și lui, așa că n-a fost greu. Am lungit șoseaua ce șerpuiește pe malul Mediteranei cu mașina, apoi am parcat și am lut-o un pic la picior. Ah, ce mi-au plăcut plajele și terasele, deschiderea spre albastrul infinit al mării și insulele stâncoase din zare! Ceva mai ferită de mulțimea turiștilor din Port, Cornișa mi s-a părut o oază de liniște în acel oraș agitat. Sau cel puțin așa era  în acea dimineață însorită. Și-au mai fost și alte locuri pe unde am ajuns mai mult sau mai puțin întâmplător, dar n-are rost să le iau pe toate la rând. 

Vedere de pe Cornisă (Corniche du Président John Fitzgerald Kennedy este un bulevard ce lungeste Meiterana de la plage des Catalans la plages du Prado)

Castelul If- fosta inchisoare, cunoscut din romanul lui Alexandre Dumas, Contele de Monte-Cristo

Recunosc, am fost puțin reticentă cu Marsilia la început. Pentru că auzisem atâtea, mă așteptam la ce-i mai rău. Nu știu la ce exact, probabil să primesc un rol într-un film cu gangsteri. Dar n-a fost chiar așa în final. Îmi imprimasem o hartă înainte să plec, dar nu m-am folosit de loc de ea; am mers efectiv pe unde m-a purtat intuiția. Mi-am scos chiar și o listă de restaurante, ca într-un final să mă așez la întâmplare, unde era mirosul mai îmbietor. Iar cele mai plăcute momente în oraș, au fost câteva ceasuri petrecute într-o după-amiază aproape toridă pe scările din fața impunătorului Hotel de Dieu la umbra unui copac, cu vedere Vechiul Port și la Nôtre Dame nefăcând nimic, doar privind în jur, oamenii, strada.  

Sunt în acest oraș locuri și locuri, unele mai frumoase, altele mai puțin frumoase. Pentru că și la Marsilia, ca în orice alt oraș, sunt și bune și rele, ținând într-un final de noi, de cum alegem să privim și cu ce alegem să rămânem. Iar dacă reușim să măturăm un pic mizeriile, nu va rămâne la suprafață decât frumosul. 

ca tot "se poarta" :))

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

• Plimbare pe Coasta Albastră sau cum să îți strice vremea planurile
• Cassis și-o bouillabaisse pe malul mării 
• Aici nu este Franța, este Marsilia
• Calanques de Marseille cu vaporul
• Calanques de Marseille- spre Platoul En Vau la picior

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Sudul Frantei (Provence si Costa de Azur)

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța