Postari din categoria IN ORAS
Lucrul pe care îl apreciez cel mai mult la orașul în care locuiesc este că, fiind mic, natura este peste tot, chiar și în mijlocul lui. Astfel, nu trebuie să plec prea departe să ma bucur de un colț de iarbă, de un deal verde, de o potecă printre copaci, sau de apele unui rau. Toate se găsesc în centru la Amboise. Toamna trecută m-am plimbat foarte mult cu Erika prin Amboise. De fapt nu numai toamna trecută, sunt într-o continuă descoperire a orașului de când m-am mutat în el, tocmai ce se făcură trei ani. Îmi place Amboise, în orice anotimp si pe orice fel de vreme. Mă fascinează și ma încântă de fiecare dată, vara cu mulțimea turiștilor ce însuflețesc centrul, toamna cu nuanțele arămii ce învăluiesc malurile Loarei, chiar și iarna cu străzile tăcute și apăsătoare. Iar primăvara... Primavara este o renaștere la Amboise. Primavara orașul se trezește la viață, se înnoiește, se înviorează, înflorește, luând-o parcă de la capăt într-un nou sezon.


Nu există, firește, un traseu tematic al cireșilor înfloriti din Tours. Nici nu ar fi prea mulți de văzut, cireșii nu-s chiar vedete la malurile Loarei, dar îi întâlnim din loc în loc, spectaculoși precum îi știm, înfrumusețând orașul. Fiindcă am avut câteva chestiuni de rezolvat în Tours, am profitat de una dintre puținele zile însorite și, chiar dacă temperaturile nu erau chiar potrivite unui sfârșit de martie, împreună cu Erika am pornit în  căutarea cireșilor. Știam pe unde le găsesc, nu degeaba am bătut orașul acesta la pas ani la rândul, vrând să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. Anul acesta am mers la sigur. Ba chiar îi urmăream de ceva vreme, întâmplator sau intenționat, în drumurile mele de zi cu zi, astfel că i-am prins în apogeul înfloririi, o adevărată bucurie pentru ochi și suflet, mai ales că primavara aceasta este ceva mai rece și la noi în Touraine. Nu ninge, dar față de anii trecuți temperaturile sunt mult mai scăzute. Tocmai de aceea și startul vegetației este mai întârziat, doar soiurile timpurii și rezistente de cireși sunt înflorite momentan, pe restul le vom admira mai târziu.

De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu. 


Uitându-mă, întâmplator, pe niște poze mai vechi am văzut că acum patru ani pe vremea aceasta inflorisera deja cireșii în Tours. Ce frumos, ce bucurie a fost atunci să-i pozez, țin minte. Umblam prin oraș cu aparatul într-o mâna și cu lesa lui Azorel în cealaltă cu nesaț, vrând parcă să descopăr tot, să nu-mi scape nimic. E drept, dacă stau bine să mă gândesc, primăvara de atunci a fost una timpurie din toate punctele de vedere, a venit peste noi din februarie cu soare, temperaturi ridicate și vreme numai bună pentru plimbări. Zâmbesc când retraiesc amintirile ieșirilor de atunci, ele par uneori rupte dintr-o altă viață, una ceva mai lipsită de griji și fără prea multe responsabilități. Însă  traiul nostru își urmează cursul firesc, unele lucruri se schimbă altele rămân la fel, ne adaptam, ne transformam, iar astăzi cu Erika demână descoperim, învățam sa întâmpinam noi provocări, scriind astfel un capitol nou, special și interesant, al vieții noastre împreună.

Noiembrie este o lună plină de contraste în micuțul meu orășel de la malul Loarei. Culori încântătoare dar zile prea scurte să le admir, străzi neumblate dar vreme grea și mohorâtă să le bat la pas precum aș vrea, lumină atât de plăcută dar peisaje mult prea însingurate de învăluit. Cu toate acestea, noiembrie este una puținele luni când orașul este al nostru, al localnicilor. Nimeni nu vizitează Valea Loarei în noiembrie, așa că după ce forfota turiștilor s-a potolit, străzile par neobișnuit de pustii. În noiembrie orășelul se cufundă într-o liniște stranie, aproape apăsătoare, până ce vânzoleala începe din nou, odată cu luna decembrie și sărbătorile de iarnă. 




Ador orașul Tours. Să merg, să-l revăd, să îi bat străduțele la pas. Este un oraș viu, șic, exact pe placul meu și chiar dacă nu mai locuiesc în centrul său, pe străduța îngustă din cartierul Prébandes, revin cu drag ori de câte ori am ocazia. Față de Tours simt un atașament aparte, mă cheamă și m-atrage necontenit, ca un oraș de suflet. Orașul copilăriei mele franțuzești, v-am zis. 


Dacă anul trecut nu prea am profitat de toamnă decât în curte, anul acesta încerc să recuperez, astfel ori de câte ori am ocazia ies cu Erika la plimbare prin micuțul nostru orășel. Pisica, cum o alint eu, adoră plimbările. E curioasă, e atentă la tot ce se întâmplă, se uită, caută cu privirea să descopere lumea asta mare din jur. Eu pe partea cealaltă, împing căruciorul și îmi clătesc mințile, să stai zilnic cu un copil de 10 luni nu-i chiar treabă ușoară precum pare, mai ales cu un copil hiperactiv care nu stă locului o clipă, ca Erika. 


Nici nu știu ce mi s-a părut cel mai interesant când am citit afișele concertului cu pricina, în timp ce mă plimbăm prin oraș, cu câteva săptămâni în urmă: compozitorul-Mozart fiind unul dintre preferații mei, interpretarea - corul și orchestra Operei din Praga, sau locația-Castelul Jallanges. Probabil că toate la un loc, așa că n-am ezitat mult până să mă hotărăsc și să cumpăr biletele. Vă spuneam data trecută că în seara de Halloween, după ce ne-am învârtit în jurul dovleacului, mândri nevoie mare că avem și noi unul cioplit și luminat în casă, ne-am gătit, ne-am pregătit și am plecat să ascultăm ceva muzică bună. După un drum întortocheat am purces pe poarta castelului, urmând apoi o alee lungă, mărginită de platani viguroși, până la parcarea special amenajată, devenită neîncăpătoare în acea seară, iar de acolo pe jos, la lumina torțelor aprinse, până la sala de festivități, unde se desfășura evenimentul. Vă zic, am vizitat multe castele, dar nu am știut până acum cât de magice pot fi noaptea!  


Château de Jallanges este situat între Tours și Amboise, pe raza localității Vouvray, mai exact în satul Vernou-sur-Brenne. Esta unul dintre "micile castele" de pe Valea Loarei, asta în măsura în care un castel poate fi considerat mic, unul dintre acelea mai puțin cunoscute și vizitate de turiștii care ajung în regiune. Cu toate acestea, Jallanges este un castel fermecător, o proprietate privată transformată în mare parte în hotel și locație pentru petreceri, recepții, seminarii, sau congrese. De asemenea, la castel se organizează anual diverse spectacole sau manifestații culturale, printre care și cel la care am participat noi. Cu o arhitectură deosebită, modelată în piatră și cărămidă roșie, castelul inițial a fost construit în 1465 la ordinul regelui Louis al XI-lea pentru "argentierul" său, un fel de ministru al finanțelor la vremea aceea. Are și o micuță grădină renascentistă, din câte am citit, noaptea n-am văzut-o prea bine, mi-am zis că voi reveni într-o zi pentru o vizită completă. 
Despre filmul Everest auzisem cu ceva timp înainte să apară în cinematografe. V-am mai spus cred, dar acum ceva vreme mi-am făcut un cont pe IMDB... Am și aplicația pe telefon (da, cred că fac parte din oamenii ăia care dorm cu smartphonu' în mână :D) și din când în când, de obicei seara înainte de culcare, îmi mai arunc câte un ochi pe filmele care urmează să apară, vizionez trailere, le adaug pe cele care-mi plac în wachlist, le notez pe cele văzute, etc. Ați zice că sunt o adevărată cinefilă nu glumă. Ei bine, cinefilă sau nu, anul ăsta am stat foarte prost la capitolul filme, cred nu mai văzusem un film de vreo trei luni până să văd ieri Everest ... 



O piață medievală în centrul orașului, animată cu demonstrații de dansuri renascentiste. Un cortegiu de oameni costumați, țărani, nobili și însuși regele, toată curtea regală traversând podul peste Loara, cu toboșari și steaguri cavalerești, lungind străduțele  înguste cu torțe aprinse până la intrarea în castel unde sunt înmânate cheile orașului. 500 de ani de la încoronarea lui François I, monarhul emblematic al Renașterii, care a lăsat Franței o moștenire neprețuită: castele de pe Valea Loarei. Avanti la Musica, festivalul ce aduce un omagiu bogăției culturii italiene și totodată debutul unui sezon excepțional. Așa a arătat orășelul meu sâmbăta trecută. Vorba cuiva care ne spunea de curând: Voi acolo la Amboise sunteți tot timpul în vacanță! 



Am vrut să merg cu mama să vizităm Muzeul de Artă din Tours încă de vara trecută, dar tocmai din cauză că era vară n-am mai ajuns. Într-un fel era de așteptat, la cât de puține zile însorite și calde sunt pe la noi pe aici, e chiar păcat să le petrecem la interior. Așa că am așteptat să vină iarna. Și uite că a venit! Eu am mai vizitat muzeul acum câțiva ani cu o colegă de la cursul de franceză cu care mă împrietenisem la vremea aceea, o rusoaică cu mult mai mică decât mine, o tipă foarte deșteaptă și foarte pasionată de artă și frumos. Nu-i de mirare că acum este studentă la Paris. Mi-a plăcut muzeul spre surprinderea mea, pentru că, recunosc, nu mă așteptăm la prea mult de la un muzeu mic de provincie. Așa că înainte de Anul Nou am mers în sfârșit și cu mama, mai ales că mă tenta expozitia temporară a impresionistului Edouard Debat-Ponsan.



Muzeul de Artă din Tours ocupă fostul palat episcopal ce se gasesete în imediata vecinătate a impunătoarei catedrale Saint Gatien. O grădină a la française în centrul căreia tronează un imens cedru de Liban se întinde în fața clădirii sobre din secolul XVIII care încă păstrează o parte din arhitectura originală. La interior, muzeul păstrează o colecție interesantă de picturi, sculpturi, ceramică, mobilier și alte obiecte de artă organizate în expoziții permanente sau temporare.

N-o să am multe de spus, oricum toată lumea este interesată de politică zilele astea, bănuiesc că nici naiba n-ar citi ce zice Larisa pe blog, asta dacă nu începe și Larisa să facă politică, desigur.  
  


Pe scurt vă zic că în Tours este încă foarte toamnă, o toamnă frumoasă, colorată și plăcută, exceptând cele câteva zile ploioase, ca azi. Un record aș zice pentru regiunea mea.

Să vă mai zic și că totul în oraș este aproape gata pentru Crăciun? Bănuiesc că și pe la voi este la fel. Luminițele s-au montat de ceva vreme, căsuțele sunt gata amplasate pentru târg (chiar, habar nu am când se deschide!), magazinele sunt decorate cu globulețe și brazi împodobiți, ba chiar am auzit și niște colinde de curând. Cam devreme ce-i drept, sinceră să fiu nici nu știu de ce să mă bucur mai degrabă, de toamna care a mai rămas, cu vreme însorită și frunze colorate, sau de sărbători?! Ziceți-mi voi...

Am început deja să fac lista de cadouri petru cei dragi. Nu râdeți! Eu întotdeauna stau prost la capitolul cadouri, neștiind ce să iau fiecăruia. Acum vreau doar să mă mobilizez din vreme.
 
Și-n final vă mai fac o mărturisire: unul dintre "lucrurile" care îmi plac cel mai tare în Tours în sezonul rece este mirosul de lemne arse de pe străzi, miros ce vine de la șemineurile caselor, care, combinat cu frigul de afară, parfumul frunzelor uscate și apropierea Crăciunului, da un cocktail divin. L-ați încercat? Vi-l recomand cu drag. Desigur pentru asta e nevoie de șemineuri și șemineurile nu prea le găsești prin orașele astea aranjate pe verticală. De aia îmi plac mie așezările mai mici ... 








Jardin des Prébendes d'Oé- parcul de langa casă


Revin după ce se mai liniștesc apele. Săptămână excelentă să aveți, că de început, am început-o bine ;)!

S-ar putea sa te intereseze si:


Tours este în marea parte a timpului un oraș liniștit. Atât de liniștit, încât uneori ai impresia că nu se întâmplă nimic pe străzile sale și că viața urbană decurge molcom și firesc fără prea multe probleme. Însă totul se schimbă radical odată cu lăsarea întunericului și mai ales la sfârșit de săptămână, când centrul vechi al orașului, în special a sa Piață Plumereau, devine polul inegalabil al întâlnirilor, al socializării și al distracției. Am observat că lumea aici iese des în oraș, indiferent de vârstă sau statut social. Uneori chiar mă întreb dacă francezii nu cumva se nasc să stea la terasă, că prea această îndeletnicire este un fel de sport național. Ca la orice popor latin care se respectă, mâncarea, băutura și voia bună în Franța au întâietate, munca fiind desigur pe plan secund, iar Place Plum', așa cum este ea prescurtată de localnicii din Tours, este scena desăvârșită a acestui spectacol, numit atât de elegant "l'art de vivre à la française". 

Este imposibil să vii în Tours și să nu te oprești în Place Plum', piața cea mare din inima centrului istoric, pentru a servi o masă bună, sau măcar o cafea, sau un pahar de vin. Frecventată atât de localnicii ieșiți la socializare cu prietenii, sau de turiștii atrași de aspectul autentic al caselor tradiționale cu bârne de lemn și al străzilor adiacente înguste și pavate, dar mai ales de studenții dornici de distracție de la universitățile vecine, am putea spune fără îndoială că Place Plum' este locul cel mai plin de viață al urbei, sufletul Tours-ului. Și nu zic doar eu asta, se pare că anul acesta, cei de la Lonely Planet au desemnat Place Plumereau din Tours ca cel mai frumos loc din Franța unde să servești apéro-ul.


Plimbarea de seară

in , , , , , by Larisa, martie 21, 2014
În fiecare dimineață și seară ies cu Azorel la plimbare. Un câine vine întotdeauna cu ceva obligații la pachet, așa că fie că sunt obosită sau lipsită de chef, el chiar trebuie să iasă afară. Și nu trebuie să iasă afară doar pentru a-și face nevoile cum cred unii posesori de animale de companie, ci are nevoie de plimbare serioasă, cel puțin din când în când. Dimineața mai e cum mai e, m-am obișnuit să mă trezesc cu 10 minute înainte, dar seara de multe ori n-am nici un chef. Cu toate astea,  sunt constrânsă să-mi găsesc cheful și să ies, iar culmea este că de fiecare dată după câteva minute de plimbare îmi dau seama că și eu, poate chiar mai mult că Azorel,  aveam nevoie de puțin aer curat.

Ieri a fost o zi cu mult...foarte mult soare în Tours. A fost atât de cald, că am ieșit afară doar în pulovăr. Vai, ce bine a fost, zău! Am observat că buna mea dispoziție excelează în zilele luminoase. Mă simt mai veselă, mai optimistă și cu mai multă poftă de viață. Nici frigul nu mă întristează așa cum o face un cer plumburiu. Ar putea fi iarnă juma' de an, dacă ar fi soare aș putea trăi liniștită, fără să mă plâng prea tare. Din punctul ăsta de vedere n-am nimerit bine în Touraine. Nu mă pot "lăuda" cu geruri cumplite, nămeți, sau caniculă vara, dar zile mohorâte avem din plin. Vorba unui amic, e frumoasă regiunea asta a noastră, doar vremea-i de tot rahatul. Drept urmare, n-a durat prea mult soarele; azi cerul este acoperit și așa va rămâne, se pare, până duminică. 


Ianuarie nu este o lună prea interesantă zic eu, mai ales pe aici prin Tours. Sărbătorile fuseră și se duseră, până nu mai rămase nimic din ele, lăsând în urmă depresia. Brazii au fost despodobiți și aruncați (mai puțin al meu, că-i artificial), vacanțele s-au sfârșit și toată lumea s-a întors pe la serviciu.  Vremea este destul de mohorâtă, nu-i nici iarnă adevărată cu zăpadă (și nici nu o să fie vreodată; sunt sigură că dacă o detestăm, ningea!), nici primăvară, deci plimbările ies clar din discuție. În plus, aparatul meu foto șomează ca niciodată, cu tot cu obiectiv nou, proaspăt cumpărat. Și totuși, așa tristă cum este ea, luna ianuarie, are un eveniment mult așteptat: soldurile de iarnă.
Mă plângeam degeaba zilele trecute că la mine nu a venit toamna. N-am căutat-o eu unde trebuie, că de ajuns, a ajuns și aici, dar normal că n-ai cum s-o observi în mijlocul orașului. Indiferent de anotimp, betoanele au aceeași culoare, nu? Însă pentru că săptămâna asta am avut parte de câteva zile însorite, am mers într-o după-amiază la Grădina Botanică. Am rămas uimită de cât de colorat era totul acolo, dar mai ales am rămas uimită de câtă lume se plimba în acea zi pe alei. Copii, vârstnici, tineri, părinți, toți ieșiseră să se bucure de vremea prietenoasă. Că așa este aici, tre' să profiți  cât mai repede, altfel nu știi când te mai întâlnești cu ea. Sigur a doua zi va ploua! 


Tours. Weekendul ce tocmai a trecut. 18-19 grade! Nor. Ploaie. Geacă, pulovăr, pantofi! Suuuper vară! Cam așa a stat treaba pe aici. Am vorbit la telefon cu o prietenă din București și ce credeți? Că ea se plângea de căldură. O da! Căldură! Oare cum o fi să mori de cald vara?! Nu prea mai știu cum este... Cu toate astea, vremea nu a împiedicat tot orașul să sărbătorească vineri Ziua Muzicii. Ce este asta? Păi... odată cu solstițiul de vară, în cea mai scurtă noapte din an, toată lumea iese pe stradă, cântă și dansează. Concerte mai mari sau mai mici, spectacole, scene improvizate, gălăgie, agitație, veselie, boxe la maxim, sărbătoare în toată regula, nu glumă.

Am mai spus-o deja, însă chiar dacă mă repet, vă zic cu mâna pe inimă că ador luna mai! Ador mirosul ierbii proaspete și mirosul copacilor abia înfrunziți. Iubesc multitudinea de flori colorate în toate nuanțele. Mă încântă parfumul liliacului și al salcâmului și mă simt bine când afară temperaturile sunt rezonabile. Îmi place să aștept vara, să știu că urmează 3 luni de vreme caldă și apoi alte 3 de toamnă colorată. În mai îmi place să-mi fac planuri de vacanță și de weekenduri relaxante. În mai îmi place să mă plimb, să raspir și să simt mai mult decât în oricare altă lună din an.



sursa foto (că eu n-am luat aparatul)
Nu știu cum fuse pe la voi, dar la mine weekendul a fost cu adevărat mizerabil. Ca vreme, că în rest am încercat să-l îmbunătățim cum am putut mai bine. Dacă sâmbătă a fost destul de frig, de mi-am tras juma' de șifonier pe mine, duminică s-a mai încălzit, dar a plouat toată ziua. A fost o ploaie din aia mocăneasca, rece și umedă (nu că o ploaie ar putea fi uscată!) de iarnă, de-ți ingheatau toate oasele. Am observat că pe mai toate terenurile agricole din regiune băltește apa. Cred că va fi groaznic cu recoltele! Loara a acoperit trotuarele de promenadă de pe maluri. E atât de învolburată, crescută și tubure de ți-e și frică să te uiți la ea. Noroc că albia ei este foarte adâncă, că altfel cred că îmi bătea de mult în geam.

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS