Plimbarea de seară

În fiecare dimineață și seară ies cu Azorel la plimbare. Un câine vine întotdeauna cu ceva obligații la pachet, așa că fie că sunt obosită sau lipsită de chef, el chiar trebuie să iasă afară. Și nu trebuie să iasă afară doar pentru a-și face nevoile cum cred unii posesori de animale de companie, ci are nevoie de plimbare serioasă, cel puțin din când în când. Dimineața mai e cum mai e, m-am obișnuit să mă trezesc cu 10 minute înainte, dar seara de multe ori n-am nici un chef. Cu toate astea,  sunt constrânsă să-mi găsesc cheful și să ies, iar culmea este că de fiecare dată după câteva minute de plimbare îmi dau seama că și eu, poate chiar mai mult că Azorel,  aveam nevoie de puțin aer curat.

Nu știu dacă ați încercat vreodată să ieșiți la o plimbare seara, fie că aveți câine sau nu. O să-mi ziceți că nu e timp. Așa este, dar eu cred că trebuie doar să vrei, oricând se găsește timp pentru activitățile pe care vrei cu adevărat să le faci. Îmi povestea maică-mea că pe vremea când era elevă la liceu în Pitești și locuia în gazdă la o doamnă ceva mai burgheză, în fiecare seară după cină o însoțea la o plimbare prin oraș. Era un obicei sfânt, de la care nu se abăteau niciodată, ceea ce mă face să mă gândesc că oamenii trăiau mai sănătos și mai frumos odată, făceau mai multă mișcare și socializau mai mult pe vremea când internetul și televizorul nu le invadaseră încă traiul zilnic.

Când eram în București lucram la vreo juma' de oră de casă, iar când venea primăvara alegeam uneori seara să mă întorc de la serviciu pe jos. Era foarte plăcut. După o zi obositoare de muncă, chiar și prin Bucureștiul cel betonat, părea că lepăd câte un pui de stres cu fiecare pas pe care îl fac pe bulevardul Mihai Bravu, așa aglomerat cum era. Ajungeam acasă mult mai destinsă, de parcă toată energia negativă acumulată după geamurile etanșe ale băncii pentru care lucram s-ar fi risipit pe drum. Astăzi aici în Tours fac aceleași plimbări, fie că vreau sau nu, cu Azorel. El este responsabil cu mersul meu zilnic pe jos, așa cum eu sunt responsabilă cu al lui. 

De cele mai multe ori nu plecăm prea departe, ci aici în cartierul în care locuiesc. În capătul străzii la 10 minute am parcul Prébandes, dar uneori alegem să ne plimbăm fără scop pe stradă. E o adevărată plăcere și o bună oază de relaxare; locuiesc într-o zonă drăguță, curată și civilizată a orașului, o zonă cu case joase și arhitectură omogenă, ceea ce mă face să nu-mi pară rău pentru chiria un pic mai ridicată pe care o plătim lunar. Cu siguranță nu vom rămâne pentru totdeauna aici, dar știu că atunci când vom pleca vom merge la mai bine, cel mai probabil la o casă pe pământ cu grădină în jur.

Până atunci ies cu Azorel prin Tours și indiferent de vreme ne bucurăm de fiecare anotimp ce se succede în micuțul nostru cartier. Acum primăvara, pomii înfloriți din curțile oamenilor miros și arată demențial, astfel că n-ai cum să nu te întorci acasă decât plin de o stare de bine, învăluit în parfum de magnolie. Vara ieșim de regulă ceva mai târziu și petrecem câteva minute pe peluza din parc. La orele mai târzii pe Azorel îl pot lasă liber, oricum nu pleacă departe, iar eu mă pot bucura instinsa pe iarbă de amurgurile târzii și răcoroase de vara. Toamna cartierul și parcul sunt o splendoare; explozia de culori pe care numai acest anotimp știe să le picteze te îndeamnă să rămâi cât mai mult, să nu mai vrei să intri în casă. Iar iarna... iarnă nu-i prea prietenoasă Tours, însă mirosul de ploaie amestecat cu cel de lemn ars de la șemineele caselor din cartier vin parcă dintr-o poveste a copilăriei. Eu chiar cred că fiecare anotimp are farmecul sau și zău că nu mi-ar plăcea să locuiesc vreoda undeva unde să nu fie 4. 

Și uite așa, cu fiecare plimbare pe care o fac alături de Azorel îmi întăresc ideea că starea de bine și de relaxare poate să vina din cele mai nebănuite locuri, unele atât de la îndemână și atât de aproape de casă, ținând într-un final doar de noi să le găsim. Asta ca să vedeți câte poți învăța alături de o mogâldeață de câine...
 

 Să aveți un weekend excelent (sper și însorit, că la mine plouă) și nu uitați să vă bucurați și de cele mai banale lucruri!   

Ți-a plăcut? Fii la curent cu toate noutățile de pe Blogul Larisei. Abonează-te!