...în Tours.
 
 Nu prea mai știu despre ce să povestesc aici pe blog... În ultima vreme n-am mai plecat pe nicăieri, n-am mai văzut nimic interesant, n-am făcut nimic special, nu mi s-a întâmplat ceva demn de consemnat (da, n-am câștigat încă la loto, dar perseverez jucând!), iar mintea mea parcă refuză să conceapă subiecte interesante de dezbătut; viața decurge molcomă și banală, cu problemele și micile ei bucuriii de zi cu zi, îndreptându-se cu pași repezi spre.... Crăciun. Mă uităm ieri prin oraș și n-am putut să nu observ bradul, prospat instalat în fața primăriei, instalațiile de lumini spânzurate peste strada principală, globurile, care au înlocuit steagurile pe pod, căsuțele sosite pentru târgul de Crăciun. Toate sunt aproape gata.


Am citit în ziarul local că târgul se va deschide în Tours pe 26 noiembrie, cam din vreme dacă ar fi să mă întrebe pe mine cineva, dar din câte am observat, cam asta este tendința. O să mergem și noi, așa din curiozitate și pentru că e lângă casă, dar nu pot să spun că târgul de Crăciun de aici e cine știe ce. Sincer eu nu găsesc nimic util sau ieftin de cumpărat de acolo, așa că tot la magazinele obișnuite ajung într-un final. La mâncare zic oricum pas, până încep francezii să folosească sarea, eventual să facă cârnați la grătar, n-am cu ce să-mi delectez papilele gustative pe acolo, că acum vând numai dulcegării, iar vinul fiert din Franța mi se pare oribil (culmea!). E dulce rău, îmi vine să vărs după prima gură. 

Observ că totul începe să fie gata de sărbători și prin magazine și nu mă refer aici la Cora, Auchan, Carrefour, unde era totul gata de astă vară (exagerez, știu!). Mă refer la magazinele din oraș. Am intrat zilele astea și m-am uitat la decorațiuni. Sunt frumoase, îmi plac, le-aș lua pe toate acasă, dacă aș avea bani și ce să fac cu ele. Dar nu cred că voi cumpără mare lucru, că mi-au rămas o groază de anul trecut. Și-apoi n-am un palat de decorat. Vreau doar un brad, artificial de data asta, că anul trecut am umplut casa de ace, cu bradul nostru natural. Am mai aruncat un ochi și pentru cadouri, deși n-am mulți de cadoristit.... Se vede c-am intrat un pic în febra sărbătorilor,nu? 

Însă până la Crăciun mai este o luna și ceva, așa că mă bucur încă de toamnă. Cam greu, pentru că în Tours e super-mega frig. Însă nu frigul în sine este problema principală. Tragi o haină groasă pe tine ș-ai terminat povestea. Cele mai neplăcute sunt schimbările bruște de vreme: acu' e soare, în 5 minute plouă. Azi de exemplu, am ajuns acasă, soare, frumos, zic să-l scot pe Azorel la plimbare. N-am apucat nici să-i pun lesa, că afară turna cu găleata. Unde să mai ieși? Stai să se oprească. Și cam așa e mereu. La începutul săptămânii v-am arătat pozele din vie, unde probabil ați observat vremea însorită. Închipuiți-vă că atunci când am plecat de acasă ploua. Ce să mai zic...o iau că atare, stau în casă și citesc mai bine.

Mi-am cumpărat o carte nouă ieri, al doilea roman în franceză. L-am terminat pe primul și dacă văzui că merge, îmi luai "Hoața de cărți" de Markus Zusak. Aflasem că în 2014 apare filmul, un film pe care îl aștept cu nerăbdare (îmi place foarte tare Geoffrey Rush și îmi mai plac în general filmele unde acțiunea se petrece în Germania nazistă), dar habar nu aveam că este bazat pe un roman. Însă când am aflat m-am grăbit repede să-l iau, măcar odată în viață să citesc și eu cartea înainte să văd filmul. Dacă merge de citit și ăsta, am terminat cu lizeoza și cu cărțile electronice de pe elefant.ro. De fapt n-am nimic împotriva cititului electronic, doar că nu găsesc de multe ori ce vreau.  

Și cam atât... Vă las cu un șir lung de poze, făcute săptămâna trecută în parcul de lângă casă. E ciudat...abia acum când magazinele sunt gata de sărbători, toamna s-a instalat bine și-n Tours...
 

 App, voi cum stați cu planurile de Crăciun? 
































 









SHARE 32 comments

Add your comment

  1. saraca lebada, daca zici ca i asa frig ... si aici e frig, banuiesc, ca n am iesit din casa de 4 zile, n-am mai fost racita-n halu asta de ani buni. la Londra a venit Craciunul de prin octombrie deci...
    ps. eu cand nu stiu ce sa mai scriu nu scriu, de aia am uneori pauze de o saptamana (si acum fac si eu ca Azorel :-P )

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu uneori mai fac pauze de la blog, fie ca n-am ce sa scriu, fie ca nu se aseaza ideile, fie din lipsa de timp. Sincer ii invidiez putin pe cei care scriu des... Ma intreb cum ei au atatea idei si eu nu?! :))
      Insanatosire grabnica! Da' ai racit nu gluma :(

      Ștergere
    2. stai calma, putini au ceva de zis, unii scriu doar ca sa bifeze :>)

      Ștergere
  2. Cat de frumos poate fi in parcul tau, Larisa, ce arbori fantastici aveti acolo. :) Sa-ti tot petreci timpul intr-un astfel de cadru autumnal... Da, in Tours e toamna in toata regula. :) Si arata intr-un mare fel. :D
    Frig de ingheata pietrele(cel putin asa il percep eu) este si in orasul meu. Din pacate aici nu mai vrea sa iasa soarele. Nu ploua deloc. Niciodata. Zero precipitatii, dar si zero raze de soare. Nu stiu cat mai rezist in ritmul asta. Bine ca macar din suflet au mai disparut norii. :D
    Superbe fotografii, incantatoare ca de obicei. :) Azorel este tare dulce, nu stiu cum de iese mereu cu limbuta scoasa. E chiar mai simpatic asa. :))
    Seara faina! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai daca in suflet este senin, Nice, nici nu mai conteaza vremea de afara ;)!
      Aici ploua foarte des, tot anul. Chiar am observat cum balteste apa prin vii. Iar parcul... da, parcul acesta este foarte ingrijit si deosebit...poate cel mai deosebit din oras. Am vazut ca se ocupa foarte mult si foarte bine de el.
      Cat despre Azorel, eu incep sa cred ca limba lui este prea lunga :)). Inchipuie-ti ca asa sta tot timpul, cu ea pe afara :)).
      Multumesc Nice!
      O zi frumoasa sa ai!

      Ștergere
  3. Daca e sa ma iau dupa magazine, Craciunul de anul trecut nici nu s-a terminat, se continua cu cel de anul asta, iar noi ne-am pregatit de luni bune: am luate bilete de avion pentru Romania :)

    Foarte faine fotografiile, bucura-te ca ai apucat sa pozezi toamna :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Claudia!
      Acum inteleg de ce numeri zilele pana la Craciun. Super frumos!

      Ștergere
  4. Superbe fotografiile!
    La Sibiu chiar azi au adus bradul în Piaţa Mare. Cică pe 22 se deschide oficial Târgul de Crăciun. Să sperăm că vom avea zăpadă, altfel nu are nici un farmec.....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc Cora!
      Macar tu poti sa speri ca vei avea zapada...eu stiu din start ca nu va fi :(.

      Ștergere
  5. La mine a plouat in ultimele saptamani in fiecare zi! Frig nu prea este, adica nu ceva iesit in comun dar umezeala ne omoara! La noi vine sambata "Sinterklaas", adica Mos Niculaie, astia au altfel sarbatoarea cu acest stimabil domn! :))
    Pana la Craciun mai este si eu zau daca nu asi vrea la tropice! :))
    pup pe Azorel!..... ok si pe tine! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O tineti intr-o sarbatoare continua pana la Craciun :))!
      Si eu ma gandesc uneori cum ar fi sa fiu undeva unde-i cald...dar parca in acelasi timp as vrea si niste zapada :D.
      Pupici Minnie!

      Ștergere
  6. Ieri am fost și noi la Auchan și ne-au izbit braduletii si globurile si toate cele. Parca in anii trecuti ma extaziam la vederea lor, dar cum toamna asta am fost super aglomerata, parca mi s-a parut ca lumea se cam grabeste spre Craciun si eu mai vreau toamna... sau ma rog, nu toamna, toamna ci vreau sa nu se termine anul DEJA :D
    Cu planurile mai usurel, de Craciun probabil la Ineu si de Revelion pare ca planul se indreapta spre Timisoara la niște prieteni...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Important este sa te simti bine, mai putin importanta este locatia in sine. Atat timp cat esti alaturi de oameni dragi, cu voie buna, restul nu prea mai conteaza.
      A trecut repede anul asta...ma intreb adesea cand se duse....

      Ștergere
  7. Parcul tau e mai frumos si mai curat,chiar daca avem si noi unul destul de mare cu elemente asemanatoare.La noi nu se simte mirosul Craciunlui.E devreme si se face economie de energie chiar cand sunt ornamentele.Asa e la noi.Catelul tau e tare hazliu,asa il vad eu si tare nazdravan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici aici nu s-au aprins inca luminile de Craciun. Le-au montat, dar stau stinse deocamdata. Cred ca dupa 1 decembrie.
      Catelul, da, e tare nazdravan. Nu sta o clipa locului. Dar cred ca este si tare rasfatat si-si permite :)).

      Ștergere
  8. ce fotografii minunate! sa ai o toamna lunga si colorata!

    RăspundețiȘtergere
  9. Azorelul mic de la final mi-a mers direct in suflet cu privirea lui! :-)
    Hai, ma, ca vine toamna si pe acolo! Si ce toamna superba! Ai facut niste poze super!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E amuzat Azorel! :))
      Multumesc frumos! Da, a venit toamna si aici...Cam tarziu, dar merge si asa :).

      Ștergere
  10. Draga Larisa,
    Imaginile sunt superbe. Nu te teme, si noi, in Nordul Italiei, avem de indurat multa umezeala, clima nu e tocmai blanda. Frigul uscat este acceptabil, dar umezeala continua mi se pare insuportabila. Din fericire muncesc foarte mult si nu am timp sa imi dau seama nici macar de schimbarile anotimpului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc!
      Intr-adevar umezeala este de nesuportat. Eu ma gandeam ca la voi acolo clima este ceva mai blanda totusi.

      Ștergere
  11. Buna ziua!

    Incepe astfel o perioada deosebit de frumoasa, in fiecare colt al lumii cu anumite particularitati, insa cu multe lucruri frumoase. Personal as dori sa ajung sa vizitez targul traditional de la Viena insa, nu voi reusi nici in acest an. Am auzit ca acolo este o atmosfera de basm. Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In general tarile germanice organizeaza targuri de Craciun deosebite. Nu stiu daca as merge in vreuna special pentru targ, dar recunosc ca mi-ar placea sa fiu pe acolo in perioada aceea, macar de curiozitate.

      Ștergere
  12. Buna ziua!

    Va recomand sa ajungeti la targul de profil organizat la Sibiu iar peplan extern va invit la Nurnberg! Va pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am vazut poze si am citit numai de bine despre targul de Craciun din Sibiu. Din pacate, anul acesta nu voi ajunge.

      Ștergere
  13. Moda târgurilor de Crăciun s-a întins și pe la noi. Deja se montează pe stâlpi instalațiile luminoase de sărbători, iar acum înainte de începerea postului, au fost numeroase târguri de preparate în casă, în marile centre comerciale. Păcat că nu se mai păstrează tradiția de a sărbătorii recolta de toamnă, așa cum se obișnuia cu ani în urmă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi interesant un targ al recoletei de toamna, sunt convinsa.
      Am observat ca traditia targurilor de Craciun s-a raspandit cam peste tot in lume, inclusiv in Romania. Nu-i rau pana la urma, e placut sa-ti clatesti ochii, chiar si fara a cumpara nimic.

      Ștergere
  14. E foarte frumos pe acolo si acum. Se vede ca, in sfarsit, a venit toamna in Tours. Dar cam ai dreptate, aproape de Craciun :)
    Larisa, de doua zile ma chinui sa ajung sa citesc dar n-am reusit decat sa fac vizitele de la HW. Nu am timp, am diverse probleme...asta este.
    Articolul a ramas deschis, invitandu-ma parca :)
    Dupa targurile de Craciun nu ma prea omor, am mai spus-o. Poate doar daca ar fi ceva ca o poveste, cu scenografie de vis, nu chestii destul de kitsch... Am vazut prin unele orase mari din Europa cate ceva ce-ar fi pe gustul meu dar nu in totalitate.
    N-am niciun gand de Sarbatori. Doar in familie, chestiile obisnuite. N-am bani si cand nu-s bani nici visele nu au farmec... ;)
    Cat de drag imi e Azorel, cu limbuta lui scoasa :)
    O seara frumoasa! Te pup, Larisa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i bai Elly, nici eu nu prea am mai ajuns in ultima vreme pe blogurile preferate. De scris articole nici nu mai vorbesc :)).
      Nici eu nu pot sa spun ca ma dau in vant dupa targurile de Craciun. Am mers la cele din regiunea mea, mai mult de curiozitate si pentru ca erau la doi pasi de casa. Ai dreptate, multe targuri sunt kitsch...au devenit foarte comerciale, o adevarata afacere infloritoare, exact asa cum parca a devenit si Craciunul in general, pierzandu-si semnificatia reala...
      Zi faina Elly draga! Pupici!

      Ștergere
  15. Foarte frumoase poze de toamna!

    RăspundețiȘtergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS