De multă vreme aveam poftă de o plimbare cu Erika prin Amboise, dar nu una oarecare doar prin centru, ci din aceea lungă și obositoare, sus pe deal, prin părțile neumblate ale orașului și obligatoriu cu cât mai puține haine pe noi. Și cum săptămâna aceasta vremea a fost numai bună, am zis să punem planul în aplicare și să pornim amândouă pe urmele troglodiţilor de la noi din oraș. Troglodiţii mi se par o adevărată curiozitate a Văii Loarei, un mod de viață ancestral ce face parte din istoria și moștenirea acestei regiuni. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este abundent și variat, tocmai de aceea mi-am propus ca anul acesta să-i acord mai multă atenție. Mi-am programat mai multe vizite și experiențe troglo, acum să vedem câte reușesc să desăvârșesc. Dar și dacă nu reușesc multe nu e bai, nu părăsim prea curând Touraine. Am început cu o incursiune pe urmele troglodiţilor din Amboise, oraș bogat in astfel de habitate, ar fi fost și păcat să nu o fac, doar se găsesc aici, chiar sub nasul meu.
Postari din categoria
CURIOZITATI
Dincolo de destinaţiile turistice ale Văii Loarei
in CURIOZITATI, FOTO NATURA, FOTO PEISAJ, FOTOGRAFIE, FRANTA, VALEA LOAREI, by Larisa, februarie 14, 2018
Vă fac o mărturisire. Pe parcursul tuturor periplurilor mele, cu treabă sau de plăcere, cu trenul sau cu mașina, pe vreme însorită, dar mai ales mohorâtă, îmi place să admir Valea Loarei dincolo de cărările bătute ce duc puzderia de turiști spre celebrele-i obiective. Îmi place adesea să las provincia istorică Touraine, această zonă în care locuiesc, să mi se dezvăluie in simplitatea ei, iar eu sa-i descopăr treptat, din mers, cele mai nebănuite cotloane. Câmpuri valonate și ferme vechi de secole, șosele ce șerpuiesc printre ele conducându-te nu-știu-unde, conace necunoscute, case săpate în falezele stâncoase, mori de vânt, lacuri ascunse și desigur Loara, stăpâna absolută a ținutului, locuri nepretențioase, dar profunde, ce mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist nu are șansa să o cunoască vreodată.