E clar, mi-am luat gândul de la zăpadă aici în Touraine!
Săptămâna trecută îmi trimite Andrei mesaj că afară ninge, el aflându-se destul de aproape de unde locuim. Dau fuga la geam în speranța că se întâmplă și la noi minunea, dar mă întorc dezamăgită, la Amboise doar ploua mocănește. Probabil că pentru mulți dintre voi iarna fără zăpadă nu sună rău, dar pentru mine sună, v-am mai povestit probabil în o mie de rânduri despre cum eu sunt o mare fană a zăpezii. Nu mă înțelegeți greșit, nu m-aș muta mâine la Polul Nord, iar pe când locuiam în București o mai boscorodeam în unele dimineți, dar parcă nici așa, fără un fulg de nea, nu-i bine. Însă asta este, nu-i în puterea noastră să schimbăm clima, așa că nu rămâne decât să ne adaptăm cum putem. Și-apoi primăvara asta în ianuarie are și ea părțile bune, sunt o mulțime de activități pe care le putem decala și ne putem bucura de ele mai devreme. Ca biciclitul de exemplu.
Zis și făcut! Duminică fiincă fu soare și câteva grade cu plus am scos bicicletele la plimbare. Sau ele ne-au scos pe noi, nici nu mai știu. Am vrut să facem asta și cu o duminică în urmă dar din lipsă de timp am amânat, așa că weekendul trecut se cerea musai. Eu mă gândeam la un traseu pe care-l găsisem pe pagina oficiului de turism, traseu ce traversează niște sate și vii pe-aici prin împrejurimi, Andrei zicea să mergem pe insulă* că e nu-știu-ce manifestație, după care să o luăm ușor pe malul Loarei la pedale.
Zis și făcut! Duminică fiincă fu soare și câteva grade cu plus am scos bicicletele la plimbare. Sau ele ne-au scos pe noi, nici nu mai știu. Am vrut să facem asta și cu o duminică în urmă dar din lipsă de timp am amânat, așa că weekendul trecut se cerea musai. Eu mă gândeam la un traseu pe care-l găsisem pe pagina oficiului de turism, traseu ce traversează niște sate și vii pe-aici prin împrejurimi, Andrei zicea să mergem pe insulă* că e nu-știu-ce manifestație, după care să o luăm ușor pe malul Loarei la pedale.
În speranța că manifestația de pe insulă era una la care se mănâncă și se bea, am fost de acord să mergem într-acolo, gândindu-mă că totuși viile și satele nu-s prea interesante în ianuarie, pe când ceva cârnați fripți și un vin fiert da. Dar ghinion, la locul cu pricina nu era un concurs de atletism. Era interesant și-acesta, dar nu pentru noi care eram călăre. Așa că am făcut rapid cale întoarsă și-am luat-o pe sub pod înainte, lungind Loara spre Tours. Desigur că n-am ajuns în Tours, nici nu intenționam, să fim serioși, 35 de km sunt cam mulți pentru o începătoare ca mine. Am mers așa, fără o țintă anume, pe un drum de pământ, cu panorama castelului și a orașului în stânga.
A fost o plimbare plăcută, chiar dacă ne-am înomolit destul de tare, măcar în felul acesta ne-am adus și noi aminte că e iarnă. Altfel, iarba era pe alocuri verde, tempraturile destul de primăvăratice, iar soarele mai ne mai arunca câte o ochiadă din când în când. Ba am făcut o pauză pe una dintre plajele Loarei, una mare care oferă o vedere deschisă spre castel, pentru o bere și câteva poze, după care am luat-o în sens opus spre casă.
asa deci, bicicleta ta a fost botezata pe Loara! :) Frumoooos!
RăspundețiȘtergereNu-mi pot închipui sa traiesc undeva unde nu exista cele 4 anotimpuri... toate îmi plac si de toate ma bucur ca un copil, chiar si acum, la a doua tinerete :)) Iarna asta este tare capricioasa în intreaga Europa! La mine în Bavaria, am avut zapada frumoasa dupa Craciun si pâna la Anul Nou. Apoi a fost primavara, ca si la tine. Insa... de ieri ninge! Atât de frumos ninge chiar acum! abia astept mâine dimineata, sa mergem cu saniuta. Sania noastra e înca nebotezata :)))
Un start bun în noua saptamâna! pup
Ce frumos ca la voi ninge! Ce-as mai vrea si eu sa-mi botez saniuta!
ȘtergereNoi avem aici un microclimat mai ciudat. Se spune ca tocmai iernile blande i-au atras pe regii Frantei sa-si construiasca castelele in lungul Loarei. Acum 2 ani a nins totusi prin februarie, dar putin si n-a tinut mai mult de 2 zile :))
Un inceput de saptamana excelent si tie! Si astept poze de la sanius ;)
La noi nu ninge. In Cluj temperaturile sunt ceva mai mari decat in restul Romaniei, fara sa spun ca la noi iarna trecuta a nins 2 zile si a plouat toata vara. Anul acesta a nins din nou foarte putin asa ca deja ma gandesc cu teama la vara.
RăspundețiȘtergereMacar la tine e soare, la noi cel mai adesea orasul e invalurit intr-o patura gri, deprimanta, asa ca ies cu greu din casa. Inca anul acesta nu am iesit la nici o plimbare (de placere) ...
In zona ta e frumos tot timpul anului, temperaturi pozitive si mult soare. Pentru asta te invidez putin :))
Ah, deci nici la voi nu ninge, iar din cate spui vremea de la Cluj pare sa semene foarte bine cu cea de aici: iarna nu-i iarna, dar nici vara nu-i vara :D
ȘtergereAbia astept sa-mi scot rolele la plimbare, dar trebuie sa intai sa invat sa merg mai bine cu ele. Nu ma descurc deloc cu franatul.... decat cu cel fortat, in fund direct :))
RăspundețiȘtergereEu nu stiu sa merg deloc pe role :)). Dar acum zic sa practic biciclitul, rolele poate altadata. Dar e si asta o activitate placuta de timp liber, mai ales ca implica miscare in aer liber. Spor la rolarit in cazul asta ;)!
ȘtergerePe mina ma da peste cap lipsa iernii, mai am vreo 2 luni si fac un an decat ne-am impotmolit in Mississippi unde nici daca faci matanii n-o sa ninga, ca deh....e-n sud :( I-am pus si eu gand rau bicicletei pe care inca n-o am si nici nu stiu sa merg pe ea....da' cumva s-o implinii gandu' asta....candva :D Spor la biciclit ;)
RăspundețiȘtergereNu e greu sa inveti, totul tine dupa, sa continui sa exersezi. Eu am invatat si putin "impinsa" de imprejurari ca sa zic asa. Simteam nevoia de un sport pe care sa il pot practica constant si cum la sali nu-mi place sa merg, munte n-am aproape :(( am zis ca bicicleta poate fi o activitate draguta in weekenduri. Ca sa nu mai zic ca pot bicicli si iarna :)). :(((
Ștergereeu sunt din cei care nu duc dorul zapezii, asta fiindca fiind un oras la mare, aerul sarat o transforma intro chestie infioratoare!
RăspundețiȘtergereDa, imi inchipui ca acolo la voi nu-i prea placuta iarna :(
Ștergere:)) Nici la noi nu a nins mult. Mie îmi place la nebunie zăpada, dar înainte de sărbători, după îmi e frică să nu intre în primăvară! :)) Aștept și eu nerăbdătore căldurica, soarele, vacanța, prietenii... :) Nu mai am răbdare... :)
RăspundețiȘtergereTe pup, Lari! :* Să ai un weekend frumos și cu mai mult noroc decât celălalt! ;)
Toate anotimpurile sunt interesante in felul lor, si in fiecare dintre ele ne putem bucura de diverse activitati placute. Vara de soare si de vacante, iarna de zapada si sanus ;).
ȘtergereWeekend frumos si tie Maria! Spor la toate!
Eu una m-am bucurat de zapada din plin anul asta. Cateva zile cu decor hibernal de poveste, inainte de anul nou, au fost suficiente pentru a-mi aminti de copilarie. Un cadou nesperat de frumos de sarbatori.
RăspundețiȘtergereAcum astept primavara. Mai avem fix o luna de iarna pe care o doresc calduta si insorita. :P
Cam cate grade sunt in oraselul tau? :)
Tu macar ai avut norocul sa te bucuri de un decor de iarna chiar in orasul tau, eu treabuie sa fac un drum la munte daca vreau zapada :)). Aici nu ninge nici cand anunta la meteo. Ma uitam azi la niste poze pe facebook, pana si in Corsica a nins :D.
ȘtergerePana in 10 grade, depinde de zi. Unele-s mai caldute si insorite, altele mai reci si mohorate.