Un an de bicicletă...

Acum un an, la 30 de ani, învățam și eu că ne-omul să merg pe bicicletă. Plictisită de remarcile cunoscuților, "cum adică nu știi să mergi pe bicicletă?!?!?!", de parcă acesta ar fi fost cel mai mare handicap din lume, am pus bicicleta în portbagaj, m-am înființat cu profesorul-Andrei pe pista Loire à Vélo și m-am urcat în șa. Fără echilibru la început, spre amuzamentul copiilor de trei ani care pedalau pe lângă mine, am început să înaintez ușor, mai pe două roți, mai pe burtă, până când am început să parcurg distanțe cât de cât acceptabile, fără să aterizez pe jos. Am fost atât de mândră de mine în ziua aia că nu mi-am mai încăput în piele de bucurie...

Nici nu știu exact de ce am ținut morțiș să învăț, așa dintr-o dată... Probabil pentru că și mie, întocmai ca amicilor mei, faptul că nu știu să biciclesc mi se părea într-adevăr un handicap. Apoi, poate pentru că mă gândeam adesea cu jind la Loire à Vélo, traseul cicloturistic ce traversează regiunea mea, și mi se părea păcat să nu pot și eu să mă bucur de el. Însă cred totuși că motivul principal care m-a determinat să învăț a fost faptul că mersul pe bicicletă este o activitate de timp foarte plăcută ce se poate practica fără prea mari eforturi și în zona mea. Asta este, munți n-avem, mare nici vorbă, dar avem, nene, piste pentru pedalat! N-am fost niciodată o persoană prea sportivă, dar recunosc că n-aș putea trăi o viață fără mișcare și fără activități în aer liber.

Nici astăzi nu pot spune că biciclesc cum trebuie, dar cel puțin căzăturile vin ceva mai rar, uneori chiar deloc, și nu mă mai dezechilibrez atât de ușor în viraje, sau când întâlnesc pietoni, ori alți bicicliști. Sunt mândră posesoare de bicicletă, primită cadou de Crăciun, și chiar dacă nu pedalez zilnic, o fac cu mare drag și cu un entuziasm copilăresc, ca un fel de satisfacție personală gen "uite dom'le, niciodată nu este prea târziu!"

Duminică, ca să sărbătoresc anul, am ieșit singură la o tură pe Loire à Vélo. Nu era asta planul inițial, dar cum Andrei era cam obosit, am zis că pot merge și fără el. Până la urmă Loire à Vélo este o pistă destul de circulată, mai ales duminica, așa că am traversat Loara și-am luat intrarea pe traseu imediat de sub castel. Am continuat în direcție Tours, aproape de Lussault-sur-Loire, doar așa pentru mine și pentru plăcerea mea. Ba chiar am făcut și un picnic, adică m-am oprit pe una din băncuțele amenajate pe traseu, unde mi-am savurat sandvișul admirând Loara. Și a fost fain...

  Pozele sunt facute cu telefonul :D