Un an cât o viață

Pe când eram însărcinată și în căutare de nume, am umplut o pagină întreagă cu nume de fete și am ales un singur nume de băiat. Coincidență sau destin, pe undeva bănuiam că va fi o ea, ecografia nu a făcut decât să-mi confirme ceea ce știam deja. Curios, dar dacă vreodată m-am imaginat mamă, atunci fără îndoială m-am imaginat mamă de fată. Nici nu-mi vine să cred că azi se face un an de când a venit pe lume, ziua de 19 decembrie 2016 este așa de vie în mine de parcă ar fi fost ieri. Drumul spre spital, noaptea de dinainte, emoțiile, senzația, întâlnirea, ochii ei mari și negri... O zi cât o lună, un an în care am trăit cât o viață. 

  

Erika împlinește astăzi 1 an. 

  

A fost un an plin cu de toate. Cu emoții, fericire, temeri, bucurie, frustrări, împliniri toate la un loc sau luate separat, un an greu dar plin de satisfacție si de duioșie. Și nu pot să nu mă minunez de cât de diferită este fetița care îmi zâmbește acum ștrengar, fata de ghemotocul plin de zbarcituri de acum un an. Zâmbesc acum când mă gândesc cât de panicată eram în primele săptămâni. Dacă i-e frig, dacă i-e cald, dacă o scap, dacă se îmbolnăvește, dacă se îneacă  sau se sufocă noaptea? Nenumărate întrebări ce mă bântuiau neîncetat.

  

A fost greu. Mai ales la început. A fost oboseala. Oboseala după o sarcină cu probleme, oboseala după naștere, oboseala nopților la rând de nesomn. A fost depresia, acea depresie de după naștere, când parcă nu îmi mai găseam locul. Dar a fost și foarte bine, într-un final acum când mă uit înapoi pană și de momentele istivitoare îmi aduc aminte cu drag. De experiența nașterii, de zilele buimace de după, chiar și de nopțile albe în care îmi picau ochii în gură de somn. Prima întâlnire, primele clipe impreună, apropierea timidă, surâsul inocent... 

  

A fost un an al descoperirilor, atât pentru noi, ca proaspeți părinți, cât și pentru Erika ca proaspăt sosită pe lume. De la primul țipăt și prima îmbrățișare, până la statul în funduleț, mersul de-a bușilea, ridicatul în picioare, silabisitul din ce în ce mai articulat, zâmbete strengare, gângureli, jocuri, plimbări, încercări de cuvinte, imprietenirea cu Azorel... o mulțime de intamplări, momente, imagini adânc impregnate în memorie, ce se vor transforma în amintiri de neprețuit. 

  

A fost anul în care am învățat cel mai mult. Despre mine, ca om și ca mamă, despre noi doi, ca părinți dar mai ales cuplu, despre ea, dar mai cu seamă despre viață. Nu știu nici acum dacă maternitatea mă definește, nici dacă m-a schimbat în vreun fel, dar știu că este o experiență copleșitoare, o experiență care m-a completat, m-a modelat, m-a făcut să descopăr lucruri despre care habar nu aveam că zac în mine și care mi-a împins limitele, sentimentele, dar mai ales răbdarea pe culmi nebănuite. 

  

Astăzi totul se învârte în jurul ei, nu am cum să-i rezist, e puiul meu, centrul universului, o mână de om pe care am așteptat-o, am purtat-o și am adus-o pe lume. Un omuleț pe care îl călăuzesc acum să descopere lumea. O bucată din mine fără de care nu aș putea și nici nu mi-aș dori să-mi mai imaginez viața. La mulți ani Erika! Te iubesc mult! 

sursa foto