Despre Paris și destin

E un frig aici la mine de crapă Franța. Bine sunt vreo 2-3 grade însă nu știu cum se face că eu simt -10. Mereu mă plâng la maică-mea pe skipe că mor de frig și ea mă întreabă mirată da' minus câte grade sunt la voi acolo? păi...vreo 2-3!  fugi domne' d-aici că aia nu e iarnă! Mă rog... Și apropo de frig, umblă nene franțuzoaicele astea despuiate pe stradă de mă întreb cum naiba rezistă, că mie îmi vine să-mi trag tot șifonierul pe mine. Azi văzui una în pantofi, frumoși, eleganți, de lac, mega-înalți, bine decupați și fără  dres, ciorap nimic. Înțelegeți voi, cu piciorul gol în pantof. Și nu e prima, credeți-mă pe cuvânt, am studiat bine picioarele oamenilor! Că să nu mai zic că în sus avea un pulovăraș așa, subțirel, pe care eu îl l-aș pune doar vara în serile răcoroase. Pe bune că nu înțeleg, poate mă lămurește cineva ... În altă ordine de idei, ieri fusei la Paris să-mi plimb picioarele pe acolo, picioare bine încălțate și să o văd pe Ileana.  

Poate nu știați dar prietena mea Ileana este foarte pasionată de gătit și are și un blog culinar simpatic. Găsiți acolo rețete gustoase, colorate și vesele după cum și ei îi place să zică. Deci dacă vreți să aruncați un ochișor.... Revenind, ceasul a sunat la 5 dimineața, la 6.20 trenul se urnea din loc cu mine în el, ca la 8.30 să fiu la Paris. Sunt foarte matinală, observați. Merg pe principiul cine se scoală de dimineață...la Paris ajunge!

Ce să zic, Parisul era la fel cum l-am lăsat ultima oară și cum probabil va rămâne mult timp de aici înainte. Sena curgea tot pe acolo, nu-și schimbase cursul, doar era mai umflată, Tour Eiffel împungea la fel de ascuțit ceața dimineții, Nôtre Dame nu se mișcase de fel. Orașul respira aceeași istorie, era împânzit de același mii de turiști și peste tot plutea același aer romantic și fermecător pe care nu toată lumea se pare că-l simte. Dar nu-i bai, pe mine lăsați-mă să plutesc pe norișorul meu parizian! Spre surprinderea mea avusei și soare, ceea ce mi se întâmplă foarte rar la Paris. De fapt cred că a fost prima dată! Că să vedeți și voi... a trebuit să vin în februarie ca să prind soare! 

Ca de obicei am lăsat-o pe Ileana să facă planul de bătălie. Am luat-o la pas, am vizitat în prima parte a zilei trei muzeiase, că vorba aia, este iarnă, nu prea poți hoinări pe străzi chiar toată ziua fără să degeri. Am văzut Muzeul Carnavalet , Muzeul Congnacq-Jay și Maison Européenne de la Photographie. Drăguțe. Gratuite primele două. Apoi am mers să mâncăm, de data asta într-o bodegă pe lângă Centrul Pompidou. După-masă intenționam să mergem la Petit Palais, dar după ce traversarăm Jardin des Tuileries, în Place de la Concorde ne-am abătut spre église de la Madeleine și pe la Operă. Am ieșit la Saint Michel de unde am luat un transport în comun că altfel ratam trenul și dormeam sub podurile Senei și clar n-aș mai fi văzut Parisul fermecător!

În total 13 km zice Ileana. O nimica toată! Data trecută au fost 14. Cică îi depășeam dacă nu luăm TER-ul. La 8 fără ceva eram înapoi acasă cu vreo câteva bătături la degete. Dar ce mai contează atunci când le faci prin Paris! 

Mi se pare câteodată atât de ciudat. Mi se pare ciudată viața și pe unde te poartă ea. Pe unde nici nu bănui. Oare atunci când mergeam cu Ileana cu 226-le într-a 9-a, ori când am tăiat cu foarfeca cartea de franceză, își închipuia vreuna dintre noi că după ani cafeaua la Paris va deveni ceva așa comun? Sau când ne vedeam la Unirii la semafor și mergeam la Arcade Café ne-am fi gândit noi oare că a ne vedea în gara Austeliz și a mânca în Cartierul Latin va fi aproape o banalitate? Nu! Niciuna dintre noi nu cred că și-a imaginat asta vreodată.  

Dar s-a întâmplat pur și simplu. Pentru că așa este în viață, se întâmplă lucruri despre care nu am crede vreodată că s-ar putea întâmpla. Așa, pur și simplu, fără să plănuim, fără să ne dorim, sau să sperăm. Se crează situații pe care nici noi înșine n-am fi în stare să le aranjăm mai bine. Cred în destin. Cred că în viață fiecăruia dintre noi există anumite puncte în care trebuie să ajungem. Cred că există împrejurări care nu depind ne noi și mai cred că oricât ne-am strădui să realizăm ceva, dacă nu este să fie ne căznim degeaba. Însă calea, drumul pe care ajungem la ce ne este menit, ei bine pe acestea le hotărâm singuri.  

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte plimbari prin Paris

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța