Menton cu portocale coapte în pomi

Menton... Nu știu cum să încep. Nu știu cum să descriu mai bine. Nu știu dacă ce o să scriu aici va reuși să exprime pe deplin frumusețea acestui loc. Nu știu dacă pozele mele vor putea să arate măcar o părticică din splendoarea acestui oraș. Marea de un turcoaz strălucitor, casele colorate din centrul vechi, iahturile scumpe ce se unduiesc pe valurile domoale, munții impunători ce domină tot peisajul, climatul subtropical unde iarna este aproape inexistentă, fiecare pe rând și toate la un loc, fac din Menton un oraș nemaipomenit. 

Când am plecat să văd Coasta de Azur, primul loc pe ordinea de zi a fost pitorescul sat Eze. Bun și al doilea care să fie? Am studiat atentă problema, am răsfoit bloguri, ghiduri, internetul din scoarță în scoarță. Nu era vorba că nu am ce să văd pe acolo, ci dimpotrivă, problema era ce să aleg mai întâi din multitudinea de așezări minunate. Coasta de Azur mi se pare plină ochi de locuri superbe. Aș fi vrut să văd tot, aș fi vrut să rămân o luna cel puțin acolo, nu un weekend. 

Când am citit la Mihaela pe blog că nu-i vine în minte nici un titlu pentru un oraș așa de fabulos ca Menton, atunci m-am decis. Menton să fie! Nu știu dacă am realizat eu atunci cu adevarat, citind rândurile ei, cât este de special acest oraș, însă când am trecut frontiera franceză noaptea, pe autostrada suspendată pe munți și am văzut brusc jos un oraș luminat atât de feeric, cum nu mai văzusem parcă altul niciodată, când am oprit mașina pe banda de urgență, că să văd mai bine spectacolul de lumini, atunci sigur i-am dat dreptate. Acolo nu putea fi decât Menton! Și da, vai, cât era de fabulos! 

Când am ajuns a doua zi, orașul fierbea în forfota Sărbătorii Lămâilor. Aglomerație de nedescris. Dar ce mai contau miile de oameni care mă călcau pe picioare, când portocalele coapte atârnau în pomi la orice colț de stradă? Ce mai conta că nu aveam unde să parcam mașina, când clădirile colorate străluceau în lumina unui soare atât de primăvăratec, deși în calendar era februarie? Ce mai conta zgomotul asurzitor al străzii, agitația, vârzoleala, când marea era atât de albastră, munții atât de înalți și palmierii atât de verzi? Tot ce conta era farmecul acestui oraș care mă cuprindea din toate părțile, mă învăluia și-mi pătrundea în suflet prin toți porii. 

În centru Fete du Citron era în plină desfășurare. Este un fel de carnaval, care durează vreo 3 săptămâni și se organizează în fiecare an, de vreo 80 încoace. Tot orașul este gătit în... tone de lămâi și porocale. Expoziții de statui și alte reprezentații imense construite din și cu citrice, spectacole de lumini noaptea, defilări de care alegorice, toate trebuie să fie fantastice. Din păcate trebuie să stai mai multe zile să le poți cuprinde. Am vrut măcar să intru la expoziția de construcții din lămâi, care anul acesta se intitula "Turul lumii în 80 de tone de lămâi și portocale", și unde mă puteam minuna în fața unui turn Eiffel lamaios și a unui Taj Mahal oranj, dar din păcate nu aveam voie cu câinele. Acum ce era să-i fac? Să-l duc și să-l las singurel în mașina care era garată în mijlocul străzii? Nu puteam. 

Așa că am plecat de aici către Centrul Vechi, o bucată de oraș extraordinară, ce respiră un aer cu adevărat italian, că nu degeaba este la doi pași de La Bella Italia. Clădiri colorate, așezate de o parte și de alta a străzilor înguste, care coboară la vale și dau spre mare, cu magazine, tarabe, terase și restaurante la parter. Este minunat! Dacă urci colina pe care este așezat orașul, sus ajungi la cimitirul Vieux-Chateau, de unde se poate admira o panoramă deosebită asupra imprejurimilor. N-am urcat...

În schimb am coborât străduțe până în Vechiul Port. Aici aglomerația parcă se mai domolise. Era liniște și....ah, cât de magnific putea să fie! Munții se ridicau atât de falnici, crescuți parcă din marea azur, terase multe erau înșiruite în lungul cheiului, iar orașul se înălța mândru cu tot cu turla bisericii Saint-Michel Archange. M-aș fi lungit pe plajă și n-aș mai fi plecat. Dacă aș fi putut să opresc timpul, acolo aș fi vrut să rămân.

 

Dar n-am putut și am luat-o la pas pe Promenade du Soleil, pe malul mării spre mașină. Soarele se pregătea să apună, iar peisajul devenea cu atât mai interesant. Lume multă forfotea la malul mării. Oare cum e aici vara, dacă în februarie era așa înghesuială? Nu știu, dar nu m-ar deranja să aflu. Nu m-ar deranja să aflu cum e Mentonul în orice anotimp. Tare mi-ar plăcea să urc pe munții aceia de se vedeau în zare, să am marea la picioare și la fel de tare mi-ar plăcea să mă scald în apa aia turcoaz, de unde se nasc acei munți. Tare mi-ar plăcea să mă întorc la Menton. Pentru o zi, pentru două, chiar pentru o viață.

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

Până la Mediterană și înapoi 

Eze - între munte și mare 

Menton cu portocale coapte în pomi 

La ceas de seară prin Nisa

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Sudul Frantei (Provence si Costa de Azur)

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța