Bucurestiul nostru, cel de toate zilele

Astazi mi-am propus sa scriu. Mi-am propus inca de aseara. Aveam multe idei, acum realizez ca le-am pierdut pe toate. Mi-a luat putin sa imi aduc aminte despre ce voiam sa scriu, ah, da, mi-am amintit. Voiam sa va arat niste poze facute de mine, cam acum o luna, cand inca era toamna, in minunatul si mult prea iubitul meu oras Bucuresti, orasul in care traiesc, in care lucrez, in care ma distrez, in care resprir. Uitasem de fotografii complet, dar am citit de curand ceva asemenator aici, pe blogul Ilenei si mi-am adus aminte ca, la fel ca si ea, am incercat sa privesc Bucurestiul ca un turist pret de o zi.

 

M-am nascut si locuiesc in Bucuresti. Desi nu mi-am petrecut chiar toata viata in acest oras, el face cumva parte din mine si eu din el. Cu toate astea, nu il cunosc pe cat ar trebui, nu ii cunosc tainele, secretele, istoria, povestile. Nici macar nu pot spune ca imi place. Nu m-am identificat niciodata si nu mi-am gasit locul in orasele mari si aglomerate. Pentru ca nu imi place viata agitata de oras, cluburi, mall-uri si petreceri. Ma bucur intotdeauna mai mult de natura, de liniste si de aer curat. De simplitate si pace. Intotdeauna am visat sa locuiesc intr-un oras mic si calm, cochet si elegant. 

Am copilarit undeva langa Bucuresti. Imi aduc aminte frumusetea clipelor petrecute acolo. Magia acelei perioade lipsite de griji si probleme. Libertatea de care ma bucuram. Iernile geroase, zbenguiala in zapada, lemnele care trosneau in soba,  porcul de Craciun, soriciul proaspat, colindatorii, bradul. Aburii ce ies din pamant primavara la topirea zapezii, primele cirese de mai. Verile calde, nu toride, vacantele lungi, gustul rosiilor de gradina. Scoala din septembrie, mirosul de frunze uscate si de gutui. Culesul viei, facutul vinului. Oameni dragi, clipe unice. Clipe care au trecut poate mult prea repede si sunt acum uitate, pierdute, risipite in tumultul vietii obisnuite si moderne. Ne schimbam, ne transformam. Orasul, agolomeratia, rutina, grijile, problemele. Viata agitata care ne face sa uitam cine suntem.

Sa ramanem in Bucuresti. La capitale de la Roumanie, la plus belle ville. Este orasul care ne sufoca in fiecare zi, care ne indispune, ne irita, ne infurie. Ne tulbura, ne zapaceste. Si tot odata ne provoaca, ne surprinde, ne uluieste. Un oras al contrastelor. Un oras cu multa istorie si tot atata prezent. Un oras care impleteste vechiul cu noul, frumosul cu odiosul, haosul cu perfectul. Un oras in care, in spatele blocurilor gri comuniste, se ascund adevarate monumente: cladiri de patrimoniu, biserici despre care habar nu avem. Constructii pline de istorie zac in pargina, fara a se sinchisi cineva sa le valorifice. Mizerie, maidanuri, caini. Blocuri inalte, bulevarde neincapatoare. Ignoranta. Nepasare. Un oras al amestecurilor de orice fel, de la oameni pana la cladiri. Un amalgam de "de toate". Este asa cum este. Este poate ceea ce il facem noi sa fie. Si ne reprezinta. Este al nostru. Traim in el si cu el.

Pasajul Macca Villacrosse este un pasaj acoperit ce face legatura intre Calea Victoriei si Strada Lipscani. A fost terminat in 1891 si avea rolul de a uni doua dintre cele mai circulate artere ale Bucurestiului acelei perioade si de a crea spatii comerciale la parter. În anii regimului socialist, pasajul era cunoscut sub denumirea de pasajul Bijuteria, după numele magazinului cu acest nume de pe Calea Victoriei. După 1989, pasajul și-a reluat numele inițial de Macca-Villacrosse, a fost renovat și în locul micilor magazine s-au instalat diferite restaurante, baruri si cafenele. Merita vazut!