Valea Loarei nu înseamnă doar castele! Cam asta le răspund multor persoane care, alegând să-și petreacă vacanța în această regiune, ajung întâmplător pe blogul meu și îmi cer informații sau sfaturi. Desigur, castelele sunt multe și interesante și datorită lor această regiune este atât de cunoscută și vizitată, însă pentru a profita de ea la maxim e de preferat să combini vizitarea castelelor cu alte activități. Ce poți face pe Valea Loarei când te-ai plictisit de castele? Păi...

Orașe medievale

Ai putea să-ți dezmorțești picioarele pe străzile micilor orașe medievale de la malul fluviului, clătindu-ți totodată ochii prin centrele istorice foarte bine conservate și întreținute. Nu-i nevoie să-ți rupi prea mult timp, câteva ore sunt suficiente pentru o plimbare prin labirintul de străduțe înguste și pentru a-ți trage mai apoi sufletul servind o o cafea la una din multele terase ascunse printre simpaticele "maison en colombage", casele cu bârne de lemn, vechi din Evul Mediu. Blois, Amboise, Loches, Tours, Saumur sunt câteva dintre orașe, toate speciale în felul lor, însă de departe preferatul meu rămâne  Chinon. Frumos restaurat, respirând un aer aparte, în micuțul târg de la malul râului Vienne e musai să urci până la fortăreață. Chiar dacă nu intri să o vizitezi, pentru că nu-i mare lucru de văzut, peisajul din vârful colinei cu orașul, apele Viennei și câmpurile nesfârșite nu are cum să te lase rece. 

Citește despre cele mai frumoase orașe medievale de pe Valea Loarei, despre Tours, capitala Vaii Loarei si despre Amboise si-ale sale trei castele


valea loarei franta
Orașul Chinon și râul Vienne văzute din turnul Fortăreței Royale


Sate tradiționale

În afară de orașe, pe Valea Loarei mai există sate tradiționale, unele dintre ele fiind clasate ca cele mai frumoase din Franța. Dacă ești amator de zone rurale, în special de sate medievale cu străduțe înguste și pavate, cu case din piatră cu obloane colorate și mușcate la ferestre, îți recomand să te oprești la Candes Saint Martin, Montsoreau, Lavardin, Crissay sur Manse sau Chédigny, satul gradina plin de trandafiri. Da, știu, n-o să ai timp pentru toate. Atunci alege unul singur: Montrésor, cel mai frumos sat de pe Valea Loarei, și fă traseul "Les balcons de l'Indrois" care oferă cele mai faine priveliști asupra satului și se oprește fix la poarta castelului din centru. 


Citește despre cele mai frumoase sate de pe Valea Loarei


valea loarei franta
Montrésor

Grădini remarcabile

Dacă nici satele nici orașele nu-ți mai plac și vrei o evadare în mijlocul naturii, atunci pe Valea Loarei există o mulțime de grădini remarcabile, aranjate până la cel mai mic detaliu, care sigur or să-ți ia ochii: Grădina Valmer, Grădina Bourdaisière, Demeure de Ronsard (noi aici am făcut pozele când ne-am căsătorit- trandafirii sunt o splendoare vara!), Grădina în formă de frunză a castelului Chatonnière, Grădina Elsie, plus satul-grădină Chedigny, renumit pentru trandafirii ce cresc se pare la fiecare colț de stradă. Cu toate acestea grădina-grădinilor Loarei, care după umila mea părere nu ar trebui ratată de nimeni care ajunge pe aceste meleaguri, este fără îndoială Grădina Castelului Villandry

Citeste despre parcurile si gradinile remarcabile de pe Valea Loarei


valea loarei franta
Villandry

Satele trogloditice

Una dintre "specialitățile" Loarei, pe lângă castele, sunt satele trogloditice. V-am explicat AICI mai pe larg despre ele. Pe scurt, exploatarea tufului (acea piatră albă cu care s-au construit castelele), a lăsat găuri adânci în malurile fluviului, găuri cărora oamenii le-au găsit imediat o întrebuințare, transformându-le astfel în locuințe. Le găsești la tot pasul, Rochecorbon, Vouvray, Luynes, în zona Saumur, Amboise, însă se pare că cele mai interesante site-uri din acest punct de vedere, la care eu încă nu am ajuns, ar fi satul Troo și La Vallée Troglodytique des Goupillières. Există până și un castel trogloditic, Breze, cu o rețea vastă de tuneluri subterane, care aproape că formează un alt castel sub cel vizibil la suprafață. Multe alte "găuri" au fost transformate în restaurante, hoteluri sau în crame- întrucât temperatura lor este benefică păstrării vinului, unele dintre ele fiind zilnic deschise turiștilor (la Montlouis-sur-Loire, Cave aux fouées la Amboise etc).  


valea loarei franta
 Rochecorbon

Monumente religioase

Pentru cineva care este amator de vizitat monumente religioase (eu recunosc că nu prea sunt, le vizitez doar pe cele care-mi cad la îndemână) există aici câteva exemple demne de luat în seamă: lângă Orléans, pe lângă catedrală gotică impunătoare din centrul orașului, se găsește Abbaye de Fleury, mai exact la Saint-Benoît-sur-Loire. Ceva mai departe, lângă Saumur, este o altă abație impresionantă: Abbaye de Fontevraud. Apoi ar mai fi Catedrala Saint Gatien din Tours, iar dacă ați auzit de Sfântul Martin, atunci sigur veți dori să vedeți Colegiala din Candes Saint Martin, la fel că și mormântul sfântului din Cripta Basilicii Saint Martin din Tours.

Citeste mai mult despre patrimoniul religios al Vaii Loarei 
 
tours valea loarei franta
 Catedrala Saint Gatien de Tours


Muzee și casele unor scriitori celebrii

Pe Valea Loarei se găsim muzee interesante și casele unor scriitori celebrii. Pe lângă cele clasice, ca de exemplu Muzeul de Arte Frumoase din Tours- unul dintre puținele pe care le-am vizitat, sunt câteva mai speciale care merită menționate: Muzeul de Meserii din Tours, Muzeul Vinului (tot din Tours, dar cred că e câte unul în fiecare oraș!), Musée de la Poire Tapée- adică Muzeul Parei Bătute, o specialitate gastronomică locală, Grotele pietrificate de la Savonnières-Villandry, sau Muzeul Ciupercii de la Saumur. Pentru pasionații de lieratura, la Saché se poate vizita Muzeul Balzac, într-un mic castel, refugiu al marelui scriitor Honoré de Balzac, iar lângă Chinon găsim casa unde s-a născut scriitorul François Rabelais. 


valea loarei franta
Muzeul de Arte Frumoase din Tours

Piețele tradiționale

Cum și papilele gustative trebuie să călătorească împreună cu tine, încearcă în drumurile tale o oprire la una dintre piețele tradiționale și gustă câteva dintre produsele locale: rillettes de Tours, rillons, andouillettes au Vouvray, brânzeturile de capră Sainte Maure de Touraine, Selles-sur-Cher, sau Valençay, Nougat de Tours. Sunt o mulțime de piețe care se țin în anumite zile ale săptămânii în fiecare oraș. În Tours este miercurea și sâmbăta, iar la Amboise duminica, dar dacă nu nimerești în ziua cu pricină nu-i bai, da o fugă la Hala din Tours. Dar n-o face cu stomacul gol, crede-mă, o mulțime de mirosuri, forme și culor te vor ademeni de-ți va veni să cumperi tot. 

Citeste si despre unde descoperim gastronomia Vaii Loarei, recomandari de restaurante in Tours sau Amboise, sau despre piata nocturna de la Amboise.

sau despre Targuri si festivaluri pe Valea Loarei


Vinuri locale

Cum Valea Loarei este a treia regiune viticolă a Franței, nu se cade să vii aici fără măcar să guști câteva vinuri locale: pentru Touraine cunoscute sunt: Chinon, Bourgueil, Saint-Nicolas de Bourgueil (roșii) și Vouvray, Montlouis (albe); în Anjou sunt Saumur-Champigny, Cabernet d'Anjou, Coteaux du Layon, plus multe multe altele. Că să înveți să le cunoști mai bine poți faci o oprire la Maison des vins de Tours, unde sunt propuse degustări comentate în fiecare sâmbătă, sau poți alege chiar o întâlnire cu viticultorii în așa-zisele Caves Touristiques (Crame Turistice). Dacă ai nimerit aici în primul weekend din septembrie, atunci e musai să participi la Vignes, vins et randos, festival cu ocazia căruia 14 drumeții prin 14 podgorii sunt propuse, cu degustare de vinuri, pauze gurmande și vizite de crame. În schimbul a 4-5 euro primești cu pahar de sticlă, cu picior- pentru că ar fi o jignire să servești vinul altfel, plus un suport cu cordon să te plimbi prin vie cu el de gât.

Citește despre vinurile Văii Loarei și despre unde le poți degusta

Drumul vinului la Saint Nicolas de Bourgueil

Ieșiri seara într-un centru istoric 

Chiar dacă nu ești adeptul ieșirilor la terasă, al bautelor, sau a vieții de noapte, încearcă o ieșire seara într-un centru istoric și crede-mă că-ți va plăcea. Nu contează-n ce oraș ești, Tours, Amboise, Saumur, Blois, toate au centre istorice pitorești, împânzite de localuri cu măsuțe în stradă. Fie că alegi să bei doar un pahar, sau să mănânci la un restaurant, doar așează-te la o masă. Nicăieri nu urlă muzica să te deranjeze, vei auzi cel mult zumzetul vecinilor și poveștile nespuse ale căsuțelor medievale. Și încă ceva. Vara aici se deschid asa-numitele guinguettes, adică niște terase la umbră  pe malul Loarei, deloc pretențioase sau scumpe, cu măsuțe lungi de lemn și băncuțe, adesea cu muzică bună și live, ring de dans, bere la halbă, plus colț de citit. Sunt mai multe pe Loara, în Tours, Rochecorbon, Chinon, Blois etc. 


valea loarei franta

Croaziera cu vaporaș tradițional

Dacă tot ai ajuns la Loara, despre care se zice că ar fi ultimul fluviu sălbatic din Europa, nu te mulțumi doar să o vezi, ci fă o croazieră în vaporaș tradițional. Vei putea astfel cunoaște mai bine flora și fauna, admira peisajele, satele, orașele și castele de pe apă. Companiile fluviale propun croaziere simple sau comentate, cu servirea mesei sau a unui apéro la bord, plimbări pe zi sau la apus și chiar petrecerea unei nopți romantice în cabină pe  vaporaș, după gusturile și preferințele fiecăruia. Iar dacă ești mai curajos din fire, alege un kayac sau o canoe. Crede-mă că este o experiență unică!

Citeste despre Valea Loarei vazuta de pe ape



Info: AICI sau AICI

Itinerarii cicloturistice

Dacă ai rău de apă, dar ești amator de plimbări pe două roți, nici că se putea să nimerești mai bine. Pe Valea Loarei ai de ales între mai multe itinerarii cicloturistice: Loire à Vélo, 800 km, dintre care 500 în Touraine, printre siluetele castelelor, podgorii întinse și ziduri medievale, Indre à Vélo, în lungul râului Indre, sau diverse bucle mai mari sau mai mici ce-ți permit să pedalezi printre peisaje variate, păduri, văi, vii sau sate pitorești. Am povestit despre câteva dintr excursiile mele cu bicicleta AICI.

Citeste despre Valea Loarei pe bicicleta


Alte activitati pe Valea Loarei

Iar dacă toate cele enumerate mai sus nu te-au mulțumit, atunci îți recomand mai multe activități în natură, sportive sau de relaxare, gratuite sau scumpe, după cum îți dorești: pescuit în cadre naturale deosebite, plajă și bălăceală în locuri amenajate, canoë-kayak pe Loara și afluentii săi, zbor cu balonul sau cu elicopterul peste castele, terenuri de golf dacă ești amator, parcuri de aventură, echitație și trasee marcate de drumeții la picior. Găsești mai multe informații despre fiecare în parte AICI sau AICI 

Citeste despre: drumetii pe Valea Loarei, cu copiii pe Valea Loarei , Valea Loarei dincolo de traseele turistice

Alte locuri si activitati: Zoo Parc BeauvalParcul cu mini-casteleAcvariul Touraine





***
Mai jos am pus o listă a oficiilor de turism de pe Valea Loarei, cu linkuri către site-urile lor, de unde poți culege o mulțime de informații atât despre obiectivele turistice care se pot vizita, cât și despre cazare, restaurante, sau transport. Le-am structurat pe zone și le-am îngroșat pe cele mai importante. Iar că fapt divers, regiunea cea mai frumoasă, vizitată și bogată în obiective este cea cuprinsă între Blois-Tours-Saumur.


Intre Gien si Orleans


Intre Orleans si Blois


Intre Blois si Tours

Intre Tours si Saumur


Intre Saumur si Angers

SHARE 26 comments

Add your comment

  1. e clar! vara asta nu mai merge, pentru ca e totul programat, însa vara viitoare vom petrece neaparat un concediu întreg pe valea Loarei!
    te pup. un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Surprise..... surprise.... ツ
    Daca nu mai scriu nu inseamna ca nu mai comentez.... ツ
    Cred ca prin septembrie, dar nu e sigur, ajung prin Bretagne (pe langa Sain Malo).
    Sincer? Abia astept! ツ
    pupici, sa ai un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Super! Sa mergi la Mont Saint Michel (daca n-ai fost deja) ca nu-i departe si poate ca in septembrie nu-i chiar aglomerat :).
      Weekend fain Minnie!

      Ștergere
  3. Tocmai m-am apucat sa editez pozele din Blois si mi-am amintit ce mult mi-a placut oraselul :) Desi nici Chinon nu cred ca mi-ar displacea :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Blois cred ca este singurul oras de aici pe care nu l-am explorat cum trebuie, doar l-am traversat de cateva ori. Sper sa "repar" asta cat mai curand :).

      Ștergere
  4. Una din cele mai frumoase regiuni din lume, foarte ofertanta pentru turisti indragostiti de arta, istorie, medieval, natura. De frumos. Eu nu visez sa ajung acolo, ma multumesc cu excursiile virtuale pe care ni le oferi tu pe blog. :)
    Weekend vesel iti doresc! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nice, imi amintesc uneori cu amuzament ca cu multi ani in urma citeam despre Valea Loarei, ma minunam si visam sa vizitez candva acesta regiune. Nici prin ultimul gand al meu nu mi-a trecut vreodata ca voi locui in mijlocul ei. Deci viata uneori ne duce prin locuri nebanuite.
      Weekend fain si tie!

      Ștergere
  5. Nici cateva veri nu as reusi sa vad cat imi doresc.Ti esti un ghid minunat si ne prezinti aceste locuri.O saptamana buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu n-am reusit in astia 3 ani de cand sunt aici :)). Multumesc frumos! O saptamana faina va doresc!

      Ștergere
  6. timp sa ai :) chiar ma gandeam cate am vazut in cei doi ani cat am stat in Sudul Frantei (si altfel nu le as fi vizitat probabil) dar si cate n am apucat sa vad. e destul de complicat si cand stai acolo d apoi ca turist, eu mereu ma enervam ca trebuia sa aleg, ca na e vorba si de timp, si de bani, si de transport. plus ca mereu se ivea vreo oferta spre tarile vecine :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarul este ca sa cuprinzi tot sau aproape tot dintr-o regiune e imposibil chiar ca localnic, ca turist nici nu mai zic. E de preferat sa ne multumim cu esentialul in functie de gusturi si de prioritatile noastre, ale fiecaruia. Asta in teorie, ca al meu sot imi zice mereu ca eu nu ma multumesc niciodata, ca vreau sa vad TOT eventual si ceva pe deasupra :)).

      Ștergere
  7. io vreau shopping si cimitire, asta am invatat in State :D lasand gluma la o parte (cu toate ca-i cat se poate de adevarat) te felicit ptr documentare, informatii s.a.

    mereu imi lasi impresia ca traiesti in paradis :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :))) n-or avea ei castele sau orase medievale, dar am vazut la tine o multime de peisaje naturale faine si munti impresionanti.
      Multumesc Ren! Nu e chiar paradisul aici, dar incerc si eu sa profit pe cat pot de ce am.

      Ștergere
  8. Nu incetez sa ma uimesc cand vad locruile minunate prin care ai ocazia sa te plimbi! Acum nu ramane decat sa visez ca intr-o zi voi avea ocazia sa vizitez macar o particica din aceste locuri. Minunat!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa ti se intample! stii cum se zice ;)

      Ștergere
  9. Valea Loirei este un intreg atlas turistic si sincer, mi-as dori sa pot vedea tot ce ai descris aici...inclusiv sa experimentez zborul cu balonul! Dar cum stiu ca nu voi reusi aceasta performanta, ma bucur mult sa-ti citesc randurile si sa-ti privesc pozele, visandu-ma acolo! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca ti-a placut Ileana si iti doresc sa ajungi intr-o zi sa vizitezi Valea Loarei. Ca tursit mai mult ca sigur ca e dificil sa cuprinzi chiar tot intr-o vacanta, dar eu zic ca e suficient si esentialul.

      Ștergere
  10. Un articol foarte cuprinzator pentru viitori calatori in zona. Imi pare rau ca eu m-am oprit doar la castele, dar voi ajunge candva din nou in zona, poate la batranete .... si am sa ma bucur de toate din plin

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine si la batranete decat niciodata :))! Adevarul este ca la cate locuri faine sunt de vazut in lumea asta e greu de cuprins tot si chiar de stabilit o lista a prioritatilor. Bani si timp sa fie :)

      Ștergere
  11. Wow cata munca ai depus si pentru acest articol minunat!!! Felicitari! De ce nu ne-am cunoscut noi cand am fost si eu prin Franta? :)) Cred ca doreai sa vii la Montpellier, ca eu sigur doream sa ajung in Tours :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un amic de-al nostru imi zice adesea ca eu, romanca fiind, sunt mai pasionata de Touraine decat multi care s-au nascut aici :)). Probabil ca daca m-as fi nascut si eu aici, as fi fost ca ei :D.
      Eh, n-au fost usor de structurat toate informatiile, dar o mare parte dintre ele le aveam "scoase" de dinainte ca sursa de inspiratie pentru weekendurile mele. M-am gandit ca daca le pun aici vor servi si altora.
      Montpellier imi surade de multa vreme, daca ai mai fi fost acolo, aveam un motiv in plus sa merg ;)

      Ștergere
  12. Hei, ajung și eu pe valea Loirei mâine și tot uitându-mă pe blogul tău îmi dau seama că mi-ar trebui 2 săptămâni nu 2 zile ca să văd toate locurile interesante :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hei, abia acum am vazut comentariul ☹️️. Sunt destul de multe de vazut, dar niciodata nu avem timp pentru tot intr-o calatorie, nu-i asa? Sper ca au fost doua zile placute, chiar daca in perioada asta din an Valea Loarei este cam trista...

      Ștergere
    2. Da, au fost destul de plăcute, deși ai dreptate - valea e cam tristă din punct de vedere turistic sau cel puțin așa mi s-a părut mie cu multe locuri închise peste iarnă și program de vizită redus la castele.

      Ștergere
    3. Asa este, e foarte pustie iarna. Nu e chiar o destinatie cautata, nu sunt mai deloc turisti. Tre sa revii candva si vara, e mult mai fain si mai plin de viata, ai sa vezi 😜

      Ștergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS