După ce am terminat de vizitat Castelul Blois am purces împreună cu mama la vizitarea orașului cu același nume. De fapt acesta fusese și planul: dimineața castelul și după-amiaza, când iese soarele și se încălzește, orașul. N-a ieșit soarele și nici nu s-a încălzit, ba mai mult decât atât, s-a lăsat ceața și a mai început și ploaia, dar astea nu înseamnă că nu mi-a plăcut. Orașul este foarte drăguț, în timp ce mă plimbam pe străzi și admirăm locurile chiar mă întrebăm ce naiba am păzit de n-am mers să-l văd mai devreme... 



Oraș regal situat pe malul Loarei, Blois este un loc de mare importanță istorică și culturală, unde monumentele abundă: biserici, catedrale, clădiri impunătoare sau simple case medievale tradiționale cu bârne de lemn. Blois este de asemenea locul unde s-au născut  Louis al XII-lea, Denis Papin, inventatorul mașinii cu aburi și Augustin Thierry, istoric francez. Habar nu aveam am citit și eu într-o broșură.
 
Tot acolo zicea că demult, acum câteva mii de ani, oamenii remarcă locul excepțional pe care se află situat astăzi orașul, o colină pietroasă, "despicată" de confluența Loarei cu un mic râu, ușor de izolat și de apărat, însă abia în timpul domniei lui Louis al XII și a fiului sau François I, care își stabilesc reședința permanentă la Blois, orașul se dezvoltă devenind pentru o  bucată din secolul XVI capitala regatului.  

Că să nu ne plimbăm aiurea, deși merge și așa, mi-am scos de pe internet o hartă cu o drumeție tematică ce acoperea o mare parte din oraș și mai ales din centru său istoric, plimbare pe care o redau pozele de mai jos.

În concluzie Blois mi-a plăcut tare. Mi-am promis că revin la vară, cred că orașul este mult mai drăguț când vegetația abundă, iar cerul este senin. N-ar fi greu, vorba aia, locuiesc aproape, iar trenul mă lasă în fix 16 minute în centrul urbei. Mai rapid decât mașina. 

***
Castelul Blois văzut de pe terasele Grădinii Regelui. Vis-à-vis de fațada François I a castelului, ocupând locul fostelor sale grădini, se găsește un parc contemporan realizat în 4 terase: jardin des Simples, jardin des Fleurs Royales, jardin des Lices și bastion du Roy. Nu-i nimic de văzut în ele iarna :( 



Biserica Saint Vincent, tot vis a vis de castel, catolică, construită între 1625-1660. 



  Place du Château și câteva raze de soare
 


Vedere din Place du Château asupra orașului, centrului istoric și Bisericii Saint Nicolas.
 

Vedere din Place du Château asupra colinei pe care se află Catedrala Saint Louis.
  

Place Louis XII văzută din Place du Château. Unul dintre aspectele care mi-au plăcut cel mai mult la Blois au fost diferențele de nivel, orașul fiind construit în terase, nici n-ai crede că suntem totuși la câmpie.
 

Maison de la Magie (muzeu)- se vizitează, n-am intrat.
 

Scări, foarte multe scări



Rue des trois Marchandes, străduța din centrul istoric

 
Biserica Saint Nicolas a fost edificată între secolele XII-XIII  pe vestigiile unei foste abații benedicte și reprezintă ca stil architectural o trecere reușită de la stilul roma, la stilul gotic.
 

Diverse străduțe...




Diverse (alte) scări...



 
Edificată în secolul XVI , apoi distrus de un uragan (?!?!) în 1678, Catedrala Saint Louis a fost reconstruită în stil gotic în timpul secolului XVII. Este susținută de un turn ridicat în stil renascentist.


 
În spatele catedralei se află primăria, iar în spatele primăriei așa numită jardin d'Evéché. În mod normal cred că panorama asupra Loarei este drăguță, eu n-am văzut decât ceată :(



Rue Beauvoir & Rue du Palais





Înapoi la castel și ușurel-ușurel spre gară + niște noi :)).





Click pe prima poză și apoi scroll până la ultima ca să vedeți toate imaginile 
la dimensiunea originală.



Toate pozele de la Blois le găsiți AICI


***
Info utile pentru cei care ajung pe aici și plănuiesc să meargă în zonă găsiți pe site-ul oficiului de turism Blois-Chambord, și apropo de castelul Chambord, există un autobuz navetă care ajunge la el. Info AICI.
 
Plimbarea tematică pe care am făcut-o eu am luat-o de AICI (e prima din list
ă), dar există mai multe plimbări tematice pe site-ul oficiului de turism de mai sus, ba mai mult, vă puteți descărca una dintre aplicațiile pentru smartphone sau tabletă: Visit Blois (propusă de primărie) sau Blois-Chambord (propusă de oficiul de turism), care conțin informații utile despre ce să vizitezi, ce să faci, unde să mănânci, sau să te cazezi.


S-ar putea sa te intereseze si:


SHARE 16 comments

Add your comment

  1. Ce plimbare placute ne-ai oferit! Semeni foarte mult cu mama,parca sunteti surori. O seara buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, ma bucur ca v-a placut plimbarea!
      Ni s-a mai spus ca semanam, deci asa o fi ;)
      Va imbratisez cu drag!

      Ștergere
  2. foarte fain! mai ales scarile alea si stradutele pietruite. despre vreme numai de bine, ca tot ziceai tu ca vine uragunul, chiar vine. in UK e avertizare, inclusiv pentru Londra, de zapada, gheata, vant, ploaie. si stii ca s darnici englezii, trimit si peste canal :-p

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E dragut orasul si asta tocmai pentru ca din cauza treptelor si a teraslor nu pare deloc un oras de campie. Iti dai seama, eu ma visam chiar la munte :p
      Draguti si englezii ce sa zic, de data asta as fi preferat sa fie mai zgarciti :))

      Ștergere
  3. Incerc sa imi imaginez cum va arata in primavara-vara, frunzulite verzi, floricele, daca mai apare si soarele, pffai! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...sau chiar si toamna, cand toata natura este colorata.
      Sper sa mai ajung si-n restul anotimpurilor. Am avut ghinion de o zi mohorata, daca s-ar fi aratat soarele atmosfera ar fi fost mai vesela :(

      Ștergere
  4. Rue des trois Marchandes e una din cele mai frumoase stradute din cate am vazut pe blogul tau. Are un sarm aparte.
    Chiar si fara soare cred ca ati avut o plimbare pe cinste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si mie mi-a placut! Era mai bine daca era soare, dar asta este, n-a fost rau nici asa. Imi pare rau ca biciclistul este un pic miscat. Pana am scos eu aparatul s-a si departat :))

      Ștergere
  5. Fotografiile sunt foarte reusite, expresive. Am insa asa un sentiment cand ma uit la ele, nu stiu exact cum sa descriu, parca am mai vazut undeva acele locuri. :)) Evident ca tot pe blogul tau... Cladirile, acoperisurile, zidurile, arhitectura,culorile seamana foarte mult. Ceva e la fel. Nu stiu ce. Poate e doar o impresie. O parere...
    Oricum ar fi tot frumoase raman. Asa frantuzesti. Elegante, chic. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, stiu, vremea mohorata trebuie sa fie. Era este prezenta in toate pozele :D
      Glumesc :)
      Arhitectura este asemanatoare, nu sunt mari diferente. Dar sunt interesante fiecare in felel lor

      Ștergere
  6. O să mă repet: Au aşa un farmec aşezările acestea relativ mici, încărcate de istorie...!
    Admir în voie fotografiile şi vorbesc mai puţin...
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au un farmec aparte intr-adevar. Ma bucur ca iti plac ;)

      Ștergere
  7. Va salut cu drag, intr-adevar farmecul consider ca vine si de la istorie, de la minunatele povesti de dragoste, ura, rivalitate, care "insotesc" peretii acestor minunate constructii arhitecturale. Eu de curand am vizitat castelul Cantacuzino din Busteni, pentru prima oara insa, definitiv, mi-am propus sa mai revin deoarece ca si in cazul castelului Blois ai ce vedea si admira. Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Intr-adevar multe povesti se ascund in spatele acestor ziduri si poate ca fara ele acestea ar ramane doar niste ... ziduri.
      Desi am fost de multe ori in Busteni, niciodata n-am mers sa vizitez castelul Cantacuzino. Poate data viitoare, cred ca merita din plin.

      Ștergere
  8. ce vreme groaznica! ma bucur ca nu te-a speriat si ca ai iesit cu aparatul foto în mâna. Multumim pentru plimbare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, din pacate nu prea era vreme de plimbare. Dar parca nici acasa n-as fi stat :). Sper sa revin la vara...
      Duminica placuta in continuare!

      Ștergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS