În ultimele trei luni am vizionat (I)...

 ...foooarte puține filme față de anul trecut. Dar mi-au plăcut: 

1. The Imitation Game (Jocul codurilor), care cred că a fost filmul meu preferat din candidatele la Oscar de anul acesta, deși n-am văzut decât 3. Când s-au anunțat nominalizările eram totalmente pe dinafara listei; nu numai că nu văzusem niciunul dintre filme, dar nu știam nici măcar despre ce este vorba în ele. Așa că am purces rapid la remedierea problemei și primul film pe care mi-au căzut ochii fu acesta de față. Pelicula este despre matematicianul și criptologul britanic Alan Turing care, prin reușita sa de a sparge codul Enigma, permite Aliaților în timpul celui de-al doilea război mondial să afle planurile de război naziste. Povestea mi s-a părut extrem de captivantă, cu atât mai mult cu cât este una reală, iar Benedict Cumbertack un actor foarte bun. 

2. La Still Alice m-am uitat pentru că la momentul respectiv toată lumea vorbea despre interpretarea remarcabilă a actriței Julianne Moore, pe care eu o văzusem în tot felul de comedii, așa că eram curioasă de acest rol mai serios. Filmul Still Alice, o dramă profundă, este adaptarea unui roman de Lisa Genova, despre o profesoară de psihologie care se luptă cu primele semne ale bolii Alzheimer, urmărind practic degradarea sa mentală. Într-adevăr, rolul pe care-l face Julianne Moore este unul extrem de bun, nu-i de mirare că i-a adus Oscarul anul acesta. În rest, filmul este unul complex, emoționant, care te trece prin toate stările sufletești. Merită văzut, clar!

3.  Boyhood l-am văzut tot din curiozitate, pentru că era candidatul cu cele mai mari șanse la Orscar. Na că nu l-a luat, l-a luat Birdman la care nici în ziua de azi nu m-am uitat. Boyhood este un film aparent banal, cu o acțiune destul de netedă, avându-l in centru pe Mason și urmărindu-i evoluția de la primele zile de școală primară până la plecarea la colegiu. Însă ceea ceea ce face filmul lui Richard Linklater interesant nu este nici pe departe subiectul, ci realismul pe care-l degajă prin faptul că a fost filmat pe parcursul a 12 ani, cu același personaje. În rest, filmul nu este nimic ieșit din comun, ba chiar este considerat de mulți fad și plictisitor. Sigur, n-are cum să fie pentru toată lumea; eu l-am găsit autentic și deși durează destul de mult, l-am urmărit fără să mă plictisesc prea tare. 

 

4. Wild este despre Cheryl Strayed, care, căzând într-un fel de depresie după divorț și moartea mamei pucede la o călătorie pe jos, de una singură, urmând traseul Pacific Crest Trail. Nu mi-a plăcut deloc personajul Cheryl, n-am empatizat cu ea nici măcar o clipă, la fel cum nu mi-a plăcut nici interpretarea lui Reese Witherspoon. În schimb mi-a plăcut ideea filmului din perspectivă drumului și a depășirii pe sine, ce explorează pe rând teamă, pericolele, dar și satisfacția finală. Ca pe munte. De fapt orice iubitor de munte și drumeție ar trebui să-l vadă, sigur se va regăsi pe undeva. 

5. The Theory of Everything (Teoria întregului) este despre relația dintre fizicianul englez Stephen Hawking și soția sa Jane, începând cu perioadă studenției când debutează de altfel și boală sa, boală care-l forțează să trăiască până la sfârșitul vieții într-un scaun cu rotile și să se exprime cu ajutorul unui computer. Filmul mi-a plăcut foarte tare și mi-a adus un pic aminte de A Beautiful Mind, atât din perspectiva minții strălucite a personajului central, cât și din cea a interpretării desăvârșite a actorilor principali. Nu știu ce credeți voi cei care l-ați văzut, dar pentru mine rolul făcut de Eddie Redmayne a fost cel mai bun pe care l-am văzut în ultimii ani. 

6. Ladies in Lavender (Doamnele de la malul mării) este un film pe care l-am vizionat la recomandarea lui Alicee, pe Enciclopedia călătorului independent, în primul rând pentru că le ador pe cele două (mari) doamne care interpretează rolurile principale, Judi Dench și Maggie Smith, apoi pentru că, aruncând o privire pe imagini, mi s-a părut genul de film care cu siguranță o să mi se potrivească. Și nu m-am înșelat. Pe lângă actori, filmul servește, atât o porție de Anglia rurală de altădată, cât și o poveste sensibilă, plăcută și extrem de relaxantă. 

7. Big Eyes (Ferestrele Sufletului) l-am văzut pentru că... nici eu nu mai știu de ce, pur și simplu pentru că așa mi s-a năzărit într-o seară în timp ce cotrobăiam pe internet după un film care să-mi întrețină seara. Filmul este despre pictorița americană Margaret Keane, interpretă foarte bine de simpatica Amy Adams, care s-a bucurat de un succes răsunător când portretele sale, vândute sub numele soțului, reprezentând copii cu ochi supradimensionați au devenit foarte populare, dar și despre bătălia acesteia pentru a-și recupera dreptuile de autor. Mi-a făcut plăcere să văd filmul, chiar mi s-a părut tare antipatic personajul lui Cristoph Waltz. 

8. Before I Go to Sleep (Înainte să adorm)  a fost un film pe care l-am așteptat multă vreme atât pentru actorii care interpretează rolurile principale, Nicole Kidman, Colin Firth și Mark Strong, dar și pentru subiect, drama unei femei care, în urma unui accident tragic, se trezește în fiecare dimineață fără să-și mai aducă nimic aminte din trecutul său. Recunosc, nu am răbdare cu astfel de thriller-uri psihologice, însă acesta de față este excepția: mi-a plăcut atât felul în care a fost construit, dar și pentru că m-a ținut în priză până la sfârșit. Porobabil că este un pic tras de păr, dar tocmai de aceea este un film și trebuie judecat ca atare. 


9.  Într-una din duminicile trecute am văzut Cinderella (Cenușăreasa), film care nu mai are nevoie de nici o prezentare, este ecranizare pură a basmului cu același nume. Nu știu dacă a fost de vină realizarea lui excepțională, cu efecte vizuale inedite (băi nene, și tehnologia asta are beneficiile ei!), sau faptul că l-am văzut într-o duminică seara acompaniat de niște paste excelente (eu sunt un dezastru în general la gătit paste!) și un rosé din Toscana, dar filmul mi s-a părut MINUNAT. E posibilă și varianta să fi dat în mintea copiilor, însă m-am uitat - ne-am uitat mai degrabă - la Cenușăreasa cu sufletul la gură, mie chiar mi-au dat și lacrimile în anumite momente, ca să nu mai zic că m-am visat chiar prințesă la scena când au dansat ATÂT de frumos la bal. Deci, dacă vreți o porție de copilărie adevăra, vedeți-l, vă rog! Pastele și vinul sunt opționale. 

10.  Însă filmul care mi-a plăcut cel mai tare dintre toate cele văzute în acest prim trimestru din 2015 a fost de departe Tea with Mussolini (La ceai cu Mussolini). Nu știu ce am păzit până acum de nu m-am uitat la el, mai ales că l-am tot întâlnit recomandat pe diverse bloguri, dar mi s-a părut filmul acela perfect pentru o seară reușită în fața televizorului. Florența condusă de Mussolini, actrițe minunate - din nou Judi Dench și Maggie Smith împreună, ca să nu mai zic că nici Cher nu joacă rău, artă renascentistă, prietenie, război, of doamne, San Gimignano (promit că mă duc să-l văd cât de curând!) fac din filmul acesta genul meu de capodoperă. Zău că l-aș revedea de 100 de ori! 

Voi? Cu ce filme v-ați mai delectat?