A treia oară la Chambord

Prima dată am fost la Chambord în 2011. Ne-am trezit să mergem fix pe 1 ianuarie, probabil încă mahmuri după revelion. Firește că era închis, am profitat doar de o plimbare la minus câteva grade pe vastul domeniu. Am revenit într-o zi mai caldă și foarte însorită de mai a aceluiași an, pe vremea când eram o simplă vizitatoare în Franța, bucurându-mă atunci în voie și de interior. N-am mai fost de atunci, deși nu-i foarte departe de mine, m-am întors însă anul acesta cu mama. Se cerea să îi fac cunoscut și ei cel mai mare castel de pe valea Loarei și al doilea ca mărime din Franța după Versailles. 

Atunci când vii la Chambord primul lucru care îți atrage atenția este silueta sa impunătoare, care devine din ce în ce mai solemnă și mai clară pe măsură ce te apropii. La momentul când pădurea din jur se termină, orizontul se deschide larg, dezvelind colosul de piatră, ce seduce prin grația și echilibrul său. Părând că se naște din mijlocul preriei în care a fost așezat acum 500 de ani, Chambord pare o imagine decupată dintr-alte timpuri și așezată acolo cu un singur scop: să impresioneze. Firește că așezarea castelului nu este întâmplătoare, ne spunea un ghid, cel cu care am vizitat domeniul Cheverny, în epoca aceea castelele se construiau departe de intrarea pe domeniu, drumurile lungi, mărginite de vegetație înaltă, care ascund și dezvelesc treptat, erau menite tocmai să sporească curiozitatea și suspansul vizitatorului. De fapt se crede că asta a vrut și François I, autorul acestei "nebunii", să starnesca curiozitatea și să lase ceva în față căruia generațiile următoare să rămână mute de uimire. 

Considerat unul dintre cele mai frumoase castele renascentiste de pe Valea Loarei, Chambord a fost gândit ca un edificiu grandios, menit să devină reședință de vânătoare, îmbinând stilul italian cu stilul medieval franțuzesc. Curios este că arhitectul acestui impresionant castel nu a fost niciodată cunoscut, deși analizele structurilor relevă profunde influențe ale lui Leonadro DaVinci. Venit în Franța la invitația regelui, se știe că acesta a lucrat, în ultimii ani din viață, la un proiect de castel care nu a fost niciodată realizat. Exact în anul morții geniului italian - în brațele regelui s-ar zice - se deschide șantierul Chambord. Lucrările se prelungesc mai mult decât stabilit, astfel că regele n-a petrecut decât sejururi temporare la Chambord  și nici măcar n-a apucat să-și vadă capodopera terminată, la moartea sa doar aripa regală și donjonul fuseseră finalizate. Alții au fost cei care l-au amenajat și i-au dat înfățișarea pe care o vedem astăzi, printre care fiul lui François I, Henri al II-lea și regele Soare Louis al XIV-lea. Scăpat că prin minune de distrugere pe timpul Revoluției, dar condamnat la o lungă perioadă de abandon și ruină, în care tot mobilierul original a fost vândut, Chambord ajunge în 1930 în posesia statului francez care îl administrează și astăzi, figurând pe lista UNESCO din 1981, cu mult înainte ca restul văii Loarei să fie inclusă pe acesta prestigioasă listă. 

Și pe bună dreptate, arhitectura castelului Chambord este impresionantă: 156m lungime, 56m înălțime, 77 de scări, 282 de șemineuri și 426 de camere, un adevărat castel al exceselor. Cel mai interesant, din punct de vedere arhitectural, este donjonul, construit după "moda" castelelor din Evul Mediu, ca o cetate cu patru turnuri, câte unul în fiecare unghi. Planul său interior, care se repetă la fiecare etaj, foarte inovator la vremea respectivă, este în formă de cruce, unde centru este ocupat de o scară în dublă spirală, repartiția etajelor făcându-se în apartamente separate de brațele crucii, identice, câte patru pe fiecare etaj. Fiecare apartament este compus dintr-o sală mare la același nivel cu etajul, plus alte patru camere de serviciu așezate pe două nivele, accesul făcându-se pe o scară în spirală.

În centrul donjonului se ridică o scară monumentală în spirală dublă care deservește cele trei etaje ale castelului, realizată prin îmbinarea a două scări elicoidale în jurul unui nucleu central, pe care două persoane pot urca în același timp fără să se întâlnească vreodată. Din donjon pornesc, de o parte și de alta, aripile laterale, Aripa Regală și Aripa Capelei, care fac din Chambord un castel... într-un castel. Într-una din încăperile de la parter rulează un filmuleț despre isoria, dar mai ales despre arhitectura castelui, foarte bine realizat cu mobtaje 3D și subtitrat în mai multe limbi. Vă recomand să vă rupeți jumătate de oră și să-l vedeți în întregime. Este foarte interesant și vă va ajuta să înțelegeți mai bine de ce Chambord este... Chambord. 

În susul scării se accede pe o terasă spațioasă, unde acesta se termină cu un turn-lanternă încoronat cu floarea de crin, simbolul regilor Franței. Sosirea pe terasă este probabil momentul cel mai intens al vizitei la Chambord. O perspectivă la 360° se deschide, oferind un adevărat spectacol nu atât asupra domeniului, cât asupra acoperișului: numeroase lucarne decorate în stil italian, coloane bogat împodobite, turnulețe și coșuri de fum desăvârșit sulptate în piatră, toate completându-se incredibil de armonios.  
 

Pe cât de bogat exteriorul pe atât de gol interiorul: saloanele de la Chambord nu sunt la fel de mobilate și decorate ca la alte castele. De fapt, castelele Loarei nu sunt concepute pentru a fi locuite permanent. Casa regală posedând mai multe proprietăți, deplasările regelui cu întreagă suită erau numeroase, iar la vremea respectivă se transportau tapițeriile și mobilierul de la un castel la altul, ceea ce explică parțial, alături de furturile abuzive din perioada Revoluției, de ce castelul este astăzi aproape gol. 

Și ca orice castel care se respectă, Chambord este și el înconjurat de un domeniu, și nu unul orișicare ci unul de... 5440 ha. Domaine National de Chambord este constituit de castel, un sat, ferme, terenuri agricole și o pădure, practic suprafața Parisului intra-muros, adăpostind totodată o faună bogată, numeroase animale aflându-se în libertate totală. Este înconjurat de un zid lung de 32 km, cu 6 porți de intrare, ceea ce face din el cel mai mare parc forestier îngrădit din Europa. 800 ha sunt deschise publicului. 

Interesant la Chambord pentru vizitatori este faptul că vizitarea domeniului este gratuită. Practic te poți plimba, admira și fotografia în voie fără să plătești nici un ban. Tichetul pentru vizitarea interiorului îl cumeperi dacă dorești, de la casele din curte, și îl prezinți la intrarea efectivă în castel. De asemenea pe domeniu te poți plimba cu bicicleta, sunt o mulțime de piste și nici măcar nu este nevoie să închiriezi de la ei. Poți să vii cu a ta de acasă. Am zis că la toamnă, când se colorează pădurea, venim și noi cu bicicletele și cu Azorel  în portbagaj, pentru că Domeniul Chambord nu-i ca parcurile pariziene, aici animalele de companie sunt chiar binevenite. Doar dacă-l papă vreun mistreț este numai răspunderea noastră! Apoi, pe domeniu sunt propuse și activități contra cost, cum ar fi: specacole ecvestre, concerte, spectacole de teatru și lumini, plimbări în caleașca, plimbări cu mașinuța electrică, cu barca etc. O mașinuță electrică am luat și noi. Am făcut ocolul castelului în lungul canalului, ceea ce mi-a dat posibilitatea să-l pozez din toate unghiurile. Sunt mulți care fac traseul acesta și pe jos, gratuit, așa am zis și noi la început, dar după câteva ore petrecute în interior și după o masă la unul din restaurantele din curte (care apropo, au prețuri destul de obișnuite) parcă mașinuța electrică a fost mai potrivită.
 

Astfel, am petrecut toată ziua pe domeniul la Chambord. Inițial mă gândeam și la o plimbare prin Blois, însă mi-am dat seama că nu mai ajung când, după o oră petrecută în interior, eu nu vizitasem decât parterul. M-a luat valul și am zăbovit în fiecare cameră, m-am întors, m-am învârtit, m-am sucit, m-am rătăcit, planul pe care mi l-au dat la intrare dovedindu-se prea succint. Sunt, ca la fiecare castel, încăperi închise și zone mai puțin restaurate, 500 de ani nu-s de colo, iar recondiționarea unui astfel de colos este cu siguranță anevoioasă și costisitoare. Anul trecut au refăcut un turn, am citit că în toamnă se va demara un proiect de reconstituire a grădinilor à la française din fața castelului.

În concluzie nu vă spun decât un lucru: nu ocoliți sub nici o formă Chambord dacă ajungeți pe valea Loarei! Știu că nu avem mereu timp pentru toate și că uneori locurile cele mai vizitate dezamăgesc, însă nu este cazul la Chambord. Mergeți de-l vedeți, citiți câte ceva despre el, măcar broșura ce vi se dă la intrare dacă nu aveți timp sau curiozitatea de mai mult și optați pentru vizita ghidată dacă vă potriviți la program și la bani. Studiați site-ul, aveți acolo toate informațiile de la orar și prețuri, până la agenda activităților. Nu vă lăsați păcăliți doar de iluzia că nu are un interior bogat, sau că unele ziduri nu sunt refăcute recent. Chambord este o operă de artă și nu trebuie să fii expert sau pasionat de arhitectură ca să-ți dai seama de asta. Trebuie doar să vrei să-l descoperi și să fii curios să-l cunoști. Uneori povestea din spate este mult mai captivantă decât obiectivul turistic în sine. 

 Albumul complet cu poze îl puteți vedea  AICI

S-ar putea sa te intereseze si:

Mini-ghid de vizitat Valea Loarei

Cele mai frumoase castele de pe Valea Loarei

Ce vizitezi pe Valea Loarei dincolo de castele

10 idei de excursii pe Valea Loarei

Gastronomie si vinuri locale