Mont Dore și Marea Cascadă

Luni dimineață, în a doua zi a vacanței noastre în Auvergne, am plecat destul de târziu din camping, întrucât al meu soț avea câteva chestiuni telefonice de rezolvat. În plus voiam să facem și ceva cumpărături, scutece și alte câteva lucruri pentru Erika - deh, așa-i se pare vacanța cu copilul!😂- așa că ne-am pornit spre un supermarket ceva mai mare, cel mai apropiat fiind în stațiunea Mont Dore. Nu era bai întrucât oricum într-una din zilele sejurului intenționam să mergem într-acolo pentru a urca la Puy de Sancy, cel mai înalt vârf din Masivul Central. Traseul nu este greu, mai ales că o parte din urcare am fi făcut-o cu telefericul, iar ultima bucată pe creastă este extrem de bine amenajată pentru drumeți, deci nici un pericol cu Erika la purtător. Vizam doar o zi însorită cu vizibilitate pentru a ne bucura de panorama oferită de vârf, numai că ziua cu pricina nu părea deloc să ne ofere ce doream...

Cu toate acestea am luat ușurel drumul spre stațiunea Mont Dore, cred că cea mai cunoscută din regiunea Auvergne și cea mai vizitată de turiști, mai cu seamă iarna datorită pistelor de schi și instalațiilor aferente, dar și a apelor termale folosite pentru diverse cure și tratamente. Chiar și noi am fost iarna la Mont Dore în 2013 să ne plimbăm cu rachetele pe zăpadă, că după schiat nu ne dăm în vânt, v-am povestit despre aventura cu pricina aici. Însă cum iarna nu-i ca vara, iată-ne din nou în stațiune, să o admirăm și în sezonul cald. Vorba vine cald, că era destul de rece, iar cerul era bine acoperit de nori. Despre Puy de Sancy nici nu mai vorbesc, era într-o ceață totală, nu se vedea deloc, însă cum se făcuse deja ora prânzului am zis mai bine să mâncăm și om vedea după aceea ce e de făcut.

Așa că după un scurt tur al stațiunii, destul de pustie vara în ciuda arhitecturii deosebite, cu multe străduțe pietonale, o biserică interesantă și clădiri în stil Belle Epoque, am decis să mâncăm la restaurantul La Louisiane, acolo unde am mâncat în fiecare seară a sejurului din 2013, fascinați de ambianța călduroasă în stilul unui piano-bar din New Orleans, dar și de bucătăria tradițională, extrem de savuroasă. Am găsit restaurantul precum l-am lăsat, în plin centru, pe o străduță îngustă, iar înăuntru aceeași atmosferă prietenoasă și aceleași bucate gustoase. Eu am luat un burger Sancy cu carne de vită și brânză locale. Auvergne este o regiune reputată pentru rasele de vaci pentru carne, Salers este cea mai cunoscută, la fel și pentru câteva sortimente de brânză, cum ar fi Cantal, Saint Nectaire sau Bleu d’Auvergne. Al meu soț a ales o truffade auvergnade, care din păcate nu s-a dovedit la fel de bună ca cea fîn ziua precedentă de la Chambon. Însă nu-i bai, acompaniată de un vin regional a mers de minune.

restaurantul La Louisiane

Mont Dore

După masă am tot stat să ne gândim ce să facem... De urcat pe vârf nu era cazul, deși jos era soare sus era nor, și nici imaginile live disponibile pe net luate de camerele video nu arătau prea bine. Așa că am pornit spre Oficiul de Turism să cer câteva sfaturi. Studiasem și eu problema înainte, așa că oscilam între o drumeție spre Marea Cascadă sau o urcare cu funicularul la Pic du Capucin. Însă cum funicularul nu funcționa în ziua respectivă am adjudecat să mergem la cascadă. În zona Mont Dore sunt o mulțime de cascade și nenumărate trasee de drumeție marcate ce duc la ele, însă se spune că La Grande Cascade du Mont Dore ar fi cea mai cea.

Cocoțată la 1450m altitudine și cu o cădere de apă de aproximtiv 30m, situată pe o veche scurgere de lavă, Marea Cascadă este una din atractiileprincipale de la Mont Dore. Noi am ales varianta traseului ce pornește din șoseaua prin Col de la Croix Saint-Robert, unde ne-am lăsat mașina, traseu ce coboară la cascadă, deși există și varianta urcării direct din oraș. Cred că în final amândouă sunt la fel, fie întâi cobori și apoi urci, fie invers, păcat doar că vremea a fost destul de închisă și nu ne-a lăsat să profităm din plin de vederea spre masivul Sancy. Însă și așa drumeția a fost agreabilă, mersul ne-a făcut bine, mi-era dor sincer de o potecă după atâta amar de vreme. Cascada este într-adevăr impresionantă, însă la fel de impresionantă mi se pare și panorama asupra stațiunii Mont Dore ce se poate admira de sus.

Cu Erika la purtător n-a fost chiar floare la ureche chiar dacă traseul este lejer, exceptând cele 8 kg de cărat mai este vorba și de atenția sporită pe care trebuia s-o fac la potecă, la zonele alunecoase, la pietre, mai ales că eu sunt mai împiedicată de fel, plus că cu bebe în față nu prea vezi pe unde pui puciorul. Însă a fost ok în final, la întoarcere a mai purtat-o și tati 😜. A cam mârâit pe final, așa că am fost nevoiți să grăbim un pic pasul, deh, nu toată lumea se bucură de munte în aceeași măsură. Și apropo de asta, cred că Azorel a profitat cel mai bine😂. Era atât de în elementul lui pe traseu, a zburdat, a alergat, a adulmecat, a lătrat la toți câinii și la toți ceilalți drumeți... ce mai, nu se mai dădea adus acasă!