Zilele trecute am făcut o vizită fulger cu Erika la Castelul Amboise. Cu toate că mă gândeam să merg cu ea într-o zi să vedem brazii împodobiti, vizita a venit pe negândite, nu o aveam în plan chiar în ziua aceea. Dar fiindcă eram prin centru și aveam două ore la dispoziție până ce îl recuperam pe Azorel de la toaletat, am zis să profitam pentru a vedea castelul decorat de Crăciun. În plus, era o zi foarte plăcută, însorita și călduță, astfel că o plimbare prin grădini, cu vedere deschisă asupra Loarei și a întregului oraș, pica la țanc.

amboise franta valea loarei
Nu o să povestesc prea multe astăzi despre istoria sau arhitectura castelului Amboise. Am făcut-o cu alte ocazii, doar ce-a fost a... șaptea urcare a mea la castel😂 Îi zic mereu urcare, întrucât castelul Amboise este amplasat pe un pinten mai înalt, atât cât să domine întreaga urbe, astfel ca vizita se merita chiar și numai pentru priveliște. Totuși, față de vizitele precedente, de această dată am avut castelul aproape pentru noi două, nimeni nu vizitează iarna castelele Loarei, poate doar câțiva călători rătăciți și vreo doi-trei localnici ieșiți la o scurtă gură de aer, astfel ca am putut profita din plin de încăperi, dar mai ales de brazi și de decoratiunile de Crăciun.

Văzusem pe Facebook, pe pagina oficiului de turism a provinciei istorice Touraine, la care sunt abonată, că vreo câteva castele s-au pregătit frumos pentru Crăciun și eram curioasă ce-i drept, filmulețele lor prezentau lucrurile ca de poveste. Timp de o lună mai exact, cinci mari castele de pe Valea Loarei celebrează spiritul Crăciunului, oferind vizitatorilor parcursuri interesante, reunite sub numele « Noël au pays des châteaux », Crăciunul în Ținutul castelelor, ocazie numai bună pentru vizite în familie. Iar castelul Amboise este unul dintre cele cinci, alături de Chenonceau, Azay-le-Rideau, Chinon și Langeais.

Expoziția de la Amboise de anul acesta poarta numele Noël au fil des siècles, Craciunul de-a lungul secolelor, și vrea să ofere o incursiune în evoluția sărbătorilor de-a lungul timpului, mai exact originea tradițiilor, de la perioada Renașterii până în secolele XVIII-XIX. Decoratiunile nu sunt spectaculoase, dar sunt interesante, oferind un parcurs drăguț prin saloanele castelului, în căutarea magiei Crăciunului de altădată. Se pot admira brazi ingenios decorați, o creșă napoletană, reprezentând nașterea lui Isus, plus multe jucării vechi pentru copii. Însă vedetele expoziției de anul acesta sunt coroanele de Crăciun, așezate deasupra ușilor și cele de pe mese, foarte ingenios create din materiale diverse, fiecare specială in felul ei.

În rest, am admirat încăperile pe care le Cunoșteam deja. În sezonul rece se face focul în șeminee, așa căîn  castel ambianța este cât se poate de caldă și plăcută. După ce am terminat vizita interiorului, am făcut un mic tur prin grădini, unde am sărit celebrele turnuri, cu Erika în port-bebe nu voiam să mă aventurez pe margini. Grădina de la Amboise este excepțională și iarna, am rămas surprinsă de prospețimea ei și de verdele absolut care domină tot peisajul. Zău, nici nu părea că suntem în Decembrie! Gazonul este impecabil întreținut, în timp ce grădina conține o varietate foarte mare de plante, arbori și arbuști cu frunze verzi tot anul. 
Accesul în incinta castelului cu căruciorul nu este foarte facil, dar nici imposibil, dacă treci de cele câteva zeci de trepte, ce-i drept destul de late și joase, și de rampa în pantă de la intrare, ai rezolvat problema. În schimb pentru interior este necesar un port-bebe, vizita se desfășoară pe mai multe etaje, iar scările sunt înguste, abrupte, în spirală, situate în turnuri, chiar și cu bebe într-un sistem de purtare îți pot da bătăi de cap. Erika a privit curioasă interiorul, camerele bogat decorate și colorate, pline de obiecte, sunt in general foarte atrăgătoare pentru ea, pentru orice copil cred. Apoi a adormit repede când am ieșit in grădină, restul vizitei l-am petrecut in liniște, de una singura. In concluzie, a fost o ieșire foarte plăcută, o după-amiaza petrecuta frumos, in care am luat o gura de aer proaspăt și descoperit puțin din atmosfera Crăciunului.

 sa pornim la drum!

 o coroana de Craciun foarte interesanta, din lemn

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei
 bradul spanzurat :))

amboise franta valea loarei
 sa ne incalzim la foc!


amboise franta valea loarei

 cresa napoletana, reprezentand nasterea lui Isus





amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

Coroana din fructe uscate


amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei
Bradul cu mere


amboise franta valea loarei
Bradul cu trandafiri 




amboise franta valea loarei
Aproape primăvara 😂

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei

amboise franta valea loarei


Capela Saint Houbert, unde este înmormântat Leonardo DaVinci
SHARE 14 comments

Add your comment

  1. Sarbatori frumoase si linistite sa aveti! am vazut ca sunteti acasa, sa va bucurati!

    RăspundețiȘtergere
  2. La Multi Ani,

    Este foarte frumoasa locatia si cel mai mult este faptul ca sunteti impreuna cu cei dragi, cu familia dumneavoastra,
    Va doresc multa sanatate si un nou an plin de reusite!

    RăspundețiȘtergere
  3. Noul An sa aduca intregii familii bucurii, belsug, momente placute, excursii interesante. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  4. Noul An sa aduca intregii familii bucurii, belsug, momente placute, excursii interesante. La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  5. La multi ani, cu sanatate si bucurii, cu noroc si multe împliniri!
    Fericire alaturi de Larisa ♥ pupici si îmbratisari <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen! La multi ani! Un an nou cu bucurii!

      Ștergere
  6. Un an nou cu sanatate, fericire si impliniri! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  7. La Multi Ani! Va doresc un an nou cu multa sanatate, reusite si plimbari multe alaturi de familia dumneavoastra frumoasa!

    RăspundețiȘtergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS