Grădina noastră de legume

Când ne-am cumpărat casa în care locuim, una dintre condițiile pe care doream musai să le îndeplinească era să aibe un teren generos. Potrivit ca suprafată mai de grabă, nici prea mare să ne spetim muncind la el, dar nici prea mic să ne dea impresia că stăm la bloc. Astfel, curtea noastră are o suprafață de 1400 m pătrati, ceea ce nouă ni s-a părut ideal. În plus, casa este asezată taman bine, o parte din teren se desfăsoară în fața ei, destul pentru o mică peluză, o alee și câteva ronduri de flori, iar restul, mult mai întins, în spate, suficient pentru altă peluză, terasă, o livadă (nouă) de pomi fructiferi, o viitoare piscină (ha ha ha, ne râde în nas vremea din Touraine!) și o bucătică înconjurată de borduri, situată în plin soare, pe care noi am transformat-o în grădină de legume. Pentru încă de dinainte să ne mutăm ne-am gândit că nu se poate să stăm la curte fără să avem cel puțin o mică grădină de legume. 

Zic mică pentru că nu cultivăm tot ce consumăm. Și nici nu avem în plan, deși ar fi ideal. Îmi amintesc când eram copil și locuiam la curte că tot ce mâncam provenea din grădina proprie. Desigur, atunci erau alte vremuri, în care marile hipermarketuri pline cu de toate (prostiile) nu ajunseseră în România, vremuri în care se mânca mai proaspăt, mai de sezon și mai local. Însă timpul liber limitat, pentru că grădinăritul implică mult timp, stilul de viață pe care îl avem astăzi, nu ne mai permite să facem lucrurile la fel ca atunci, dar încercam pe cât posibil să cultivăm câte ceva, să nu tratăm decât la nevoie și să privilegiem legumele proaspete de la noi din curte. 

  

Ne-am mutat la Amboise în decembrie 2014, așa că în primăvara lui 2015 am început în forță grădinăritul. Am săpat, am buchisit, am făcut rost de semințe, din țară sau de aici, am sădit, am plantat, am udat. Unele ne-au ieșit, altele nu, dar în mare am avut o producție bunicică pentru o prima tentativă de grădinărit. În 2016 ne-am specializat mai bine. Am mai studiat din cărti, am mai citit pe internet, am mai întrebat la unul și la altul. Am hotărat să ne îndreptăm pe cât posibil spre agricultura ecologică, fapt pentru care eu cel puțin m-am documentat intensiv. Credeam că vom termina anul în glorie, numai că în primăvara am rămas insărcinată și s-a cam dus tot planul pe apa sâmbetei. Primăvara m-a găsit cu grețuri cumplite, așa că dispoziția de lucru în grădină a fost inexistentă, plus că, la sfatul medicului, a fost necesar să limitez efortul fizic. Iar sfârșitul sarcinii a fost de-a dreptul penibil, priveam grădina doar pe fereastră. Andrei s-a ocupat de tot în puținul lui timp liber, dar în acel an au fost și altele de făcut, astfel încât timpul dedicat grădinii s-a limitat considerabil. Am obținut incă o dată o producție bunicică, dar nu chiar cea la care visam. 2017 a fost cam la fel, cu un bebe slabe șanse să lucrezi în grădină, insă Andrei s-a pus sârguincios pe treabă, a săpat, a semănat, a plantat, a întreținut, ba chiar a pus la punct un sistem de udare automat, programat să pornească sigur la oră dorită. N-a fost un an rău, dimpotrivă.  

 Ce cultivăm în grădină? Cam în fiecare am cultivăm aceleași legume și zarzavaturi, mai mult sau mai puțin, în funcție de ce ne dorim și ce merge. Ceapa și usturoiul sunt primele, mai ales pentru că adorăm să le mâncăm verzi, chiar am recoltat anul trecut și pentru iarnă. Am încercat și ridichi și salată, nu prea au mers fără tratamente, erau mâncate constant de lighioane. Sădim mereu castraveți, din semințe de mai multe soiuri aduse din țară, întrucât francezii au mai degrabă o preferință pentru castraveții aceia lungi și groși (concombre), decât pentru cei mici (cornichon), pe care aici îi găsim doar conservați în oțet. Mie castraveții mici și proaspeți îmi plac la nebunie, ca să nu mai zic că gustul celor din grădină este demențial. Cultivăm ceva ardei gras și iute, vinete, pe care le congelam dacă avem prea multe, dovlecei, fasole, pe care o consumăm mai degrabă verde decât boabe. În fiecare an nelipsită este varza, pe care o mâncăm proaspăta, în salată sau gătită, ori murată, iarna. Adorăm sarmalele și salata de varză murată! Din păcate nu prea ne iese, în fiecare an am avut probleme cu bolile și dăunătorii, așa că am fost nevoiți să o tratăm, deși am încercat soiuri diferite și nenumărate tehnologii de producție. Insă de departe specialitatea noastră  sunt roșiile. Roșiile ne ies cel mai bine, spre uimirea vecinilor (nu știu dom’le ei să facă roșii ca noi! 😂), în fiecare an avem producții generoase, plantele și fructele sunt viguroase și sănătoase și cel mai important: nu utilizăm nici măcar un tratament. Iar gustul lor este incomparabil, zău că la magazin se vând roșii din plastic. Avem mereu producții mari, astfel ce ne rămane la sfârșitul sezonului, după o cură sănătoasă, congelam pentru iarnă, personal eu nu cumpăr suc de roșii sau bulion. În rest, încercam pe cât posibil ca răsadurile de plante să le producem noi, din semințe, dar sunt și răsaduri pe care le cumpărăm de-a gata din comerț. Am încercat mai multe variante de răsaduri, în răsadnita, în pahare, în alveole, toate au ieșit ok în principiu, invătam pe an ce trece. De asemenea, încercam să nu aplicăm tratamente, decât în cazuri extreme și nici ingrăsăminte artificiale. O mare parte din producție o consumăm proaspăta, iar restul o congelam pentru iarnă. 

Să vedem cum va fi 2018. Cu Erika va fi destul de interesant, fiindcă acum merge în picioare și pare foarte dornică să iasă și să descopere curtea. Ceea ce nu e rău deloc, grădinăritul nostru va fi ideal ca ea să petreacă timp afară în natură, să facă mișcare, să descopere, să se joace. Din păcate în această perioadă nu-i nimic de făcut în curte, plus că este foarte multă mizerie și umezeală, la noi iarnă este un fel de anotimp ploios😂.  Dar zilele frumoase vor sosi în curând, așa că incă puțin și ne punem pe treabă! Toți patru, cu Azorel supraveghetor,  firește 😜.