Plimbări iarna prin București

in , , , by Larisa, februarie 04, 2018
Când am scris data trecută că nu am făcut multe poze la București, firește că nu trebuie să fiu inteleasă ad-litteram. Am făcut câteva, am surprins orașul dar mai ales moacele noastre în diverse ipostaze, cu telefonul sau cu aparatul, dar nu așa de multe precum aveam obiceiul să fac înainte. Înainte de Erika, desigur. Nu e că nu-mi mai place această activitate, doar că e un pic mai dificil să scoți aparatul de fiecare dată, să încadrezi în timp ce copilul din brațe îl vede și trage de el, să apeși pe buton fără să-ți iasă poza mișcată... Am început să mă limitez la mai puține cadre, care oricum cer și mai puțină muncă de sortare acasă. Așa că n-am purtat prea des aparatul foto prin oraș, ce bine cu telefoanele astea deștepte, atât de utile și practice la nevoie. 


N-am prins vreme însorită pentru plimbările prin oraș, dar ținând cont că era iarnă, mă pot considera chiar norocoasă că nu a fost ger ori vreun viscol năpraznic. Nu mai sunt, se pare, vnici în țară iernile pe care le știam în copilărie, cel puțin nu în oraș, slabe șanse de zăpezi ca altădată. În ciuda iernii și a peisajului lipsit de viață, am mers totuși prin parcuri, în Cișmigiu, să-mi amintesc de copilărie, în parcul Ioanid, pe care îl ador și prin Național că e langă casă. Erika merge în picioare și cu greu se mai lasă luată în brațe. E fascinată de această descoperire, așa că ieșirile în parc au fost ideale să ne plimbăm de mânuță. Și să ne uităm la copii, o altă plăcere de-a ei. Am mers și prin Centrul Vechi, să ne plimbăm mai degrabă decât să mâncăm ori să bem, pe Calea Victoriei, pe la Universitate, Romană, pe Dacia, ori pe diverse străduțe neștiute... Mi-ar fi plăcut să fac și să văd mai multe, cu un copil mic și cu zilele scurte de iarnă nu-i chiar ușor. Asta este, data viitoare. Care sperăm să fie tot anul acesta :). 
  
 Mai jos "câteva" poze. 





Prin Parcul Ioanid. Ultima data când am fost aici era o zăpada ca in filme 😍. 

Casa Assan (Casa Oamenilor de Știință), din piața Lahovari, un exemplu excepțional de arhitectura de început de secol XX. Firește ca in cei 4 ani in care am învățat la doi pași de ea nici nu am observat-o. Dar hei, cu toții avem alte preocupări in studentie😂!



Biserica Stavropoleos







In fata Palatului Regal

Ultima zi din 2017 in Cișmigiu 





SHARE 6 comments

Add your comment

  1. Ai reusit sa faci niste poze tare frumoase. Bucurestiul arata foarte pus la punct :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este chiar tot orașul pus la punct, dar am încercat sa-i surprind latura frumoasa. Oricum, s-au schimbat multe in bine de când nu am mai fost.

      Ștergere
  2. Buna seara, cred ca era frumos sa faceti o plimbare si prin Bucurestiul incarcat de zapada, iarna aceasta nu putem spune ca am avut parte de asa ceva, mai avem putin si spunem "O primavara frumoasa!". Va doresc un an plin de sanatate si de lucruri bune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O da, Bucureștiul încărcat de zăpada e foarte fain. Din pacate nu am avut ocazia.

      Ștergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS