Un pic de normalitate

Parcă nici nu-mi vine să cred că a trecut mai bine de jumătate din anul acesta. Și ce an! Un an de pomină, anul care ne-a adus pandemia aceasta ce ne chinuie de luni bune. Nici nu știu când au trecut aceste șase luni, căci parcă mai ieri era încă iarnă. Dar totul s-a derulat pe repede înainte și am ajuns rapid să încheiem și luna iunie. Și totuși câte schimbări nu s-au petrecut în toată această perioadă. În noi și în tot ceea ce ne înconjoară. A fost izolarea, cu bune și cu rele. Am fost noi între noi, rupți brusc de tot ce ni se părea cuvenit și normal. A fost teamă, îngrijorare, deznădejde, cu separări, limitări și multe bariere. Am înțeles, ne-am adaptat. Poate că pandemia a produs și lucruri bune, momente cu noi și pentru noi, deprinderi sau obiceiui pe care nu le-am fi însușit altfel. Am făcut lucruri frumoase împreună, am învățat să fim unii pentru alții, să ne tolerăm, să ne acceptăm, să ne îndrăgim poate mai mult. A fost ce-a fost, a trecut să sperăm, să învățam din experiență și să prețuim ce avem. Căci ce bine e acum cu un pic de normalitate!

Nu știm, firește, ce ne rezervă viitorul în materie de coronavirus. Un al doilea val? Poate, dar să sperăm că nu. Rămânem vigilenți, ne ferim și ne protejăm cât putem, fără să dăm în paranoia, desigur. Informațiile par trunchiate, menite parcă să aducă mai degrabă calm și liniște decât adevăr. Dar e bine după luni de nesiguranță. E bine măcar să ne dea puterea necesară să continuăm această luptă. Cu virusul desigur, care este încă printre noi. Sau cu noi înșine.

Situația s-a relaxat la noi în Franța. Îndrăznim mult mai multe acum. Orășelul nostru, Amboise, a început parcă să vibreze. Centrul a devenit cu totul pietonal, măsuțele s-au așezat la locul lor în stradă, ca la sepctacol. Înghețata e la fel de bună ca în anii trecuți, la Amorino sau la Bigot, iar pe terasele castelului se zăresc vizitatori. La fel și în Tours, unde centrul istoric e iar animat si plin de viata, aproape ca "înainte". Nu mai sunt turiști ca în alți ani și presimt că vara aceasta pentru vom avea toată Valea Loarei doar pentru noi. Noi ăștia de prin zonă, care ne bucurăm acum ca niște copii să ieșim din case. Să umblăm un pic mai mult și să ne încumetam la planuri pentru vară, ba chiar chiar și pentru iarnă. Om fi oare prea naivi? Poate. Îndrăznim să ieșim în natură dar și în oraș, să ne plimbăm pe străzi, să mâncăm la restaurant, să ne ne vedem cu prietenii. Nu ne mai temem așa de tare să ducem copiii la școală sau la creșă și chiar dacă nu a mai rămas mult din anul școlar, reluarea cursurilor le va permite celor mici să încheie într-o notă de optimism, cu toții împreună. Iar nouă să reluăm munca, ca să avem de unde pelaca în curând în vacanțe. Ce bine e acum, nu-i asa, cu un pic de normalitate!

Muscatele mele plantate anul trecut, care au supravietuit "uitate" peste iarna afara. Vedeti voi, incalzirea climatica are si parti bune :))

Proiect pentru scoala Erikai. Pandemia ne-a facut sa incercam o multime de

activitati creative impreuna :)

Cadou de ziua mamei, care aici a fost pe 7 iunie si care nu are nicio legatura cu ziua femeii. Caci, nu-i asa, nu toate femeile sunt mame si nu toate "mamele" sunt femei. Da, eu sunt in desen :)).