Unul dintre lucrurile bune care se întâmplă în ultima vreme este existența a din ce în ce mai multe librării românești în străinătate, de unde pot comanda cărți în limba română cu oferta variată și costuri de transport acceptabile. Știam de Galerie Moldave de la Paris, de unde mi-am procurat câteva cărți la început de an, de Librăria lui Andrei din Germania, de unde am cumpărat câteva cărți pentru copii, iar de curând am comandat ceva cărți de la Librăria românescă din Italia, ceea ce mă bucură foarte tare, evitând astfel să o pun pe maică-mea să-mi care cărți în geamantan de fiecare dată când vine la noi. Am văzut că și librării din țară expediază in străinătate, dar drept să spun nu am testat, sigur o să încerc.
Pentru că îmi place tare mult, am realizat recent, să citesc în limba română. Nu în franceză, deși am cărți și citesc și așa. Nici în engleză. În română și cărți pe hârtie, deși mult timp am citit și în format electronic. Seara, după ce fetele dorm, când este în sfârșit liniște în casă și la mine în cap, și mă pot delecta în tihnă cu un ceai bun sau un pahar de vin din când în când, nimic nu mă destinde mai tare ca o carte interesantă, obligatoriu mirosind bine, a hârtie, în limba mea maternă. Nu mai citesc mult, ca pe vremea când nu aveam copii. Nu mai am la fel de mult timp. Dar îmi propun sistematic să citesc ceva, măcar 20 de minute în fiecare seară. În general îmi și iese, cu mici excepții. O carte pe lună dacă adun, mă declar mulțumită în prezent.
În acesta ordine de idei, printre cărțile care au venit cu ultima comandă s-a numărat și Fetița pe care au lăsat-o în urmă de Roxanne Veletzos. Nu mai știu unde sau la cine am văzut această carte, dar m-a atras titlul și rezumatul, așa că am pus-o în listă și am comandat-o de la librăria din Italia când am văzut că o au în stoc.
Autoarea, Roxanne Veletzos, este născută în București, unde se petrece și acțiunea romanului, mutată în adolescență cu familia în SUA, iar cartea de față este inspirată din povestea bunicilor și a mamei ei. Este o poveste tristă, o pagină dureroasă și reală, din ceea ce s-a petrecut în România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, dar mai ales după, odată cu venirea la putere a comuniștilor.
Cartea începe cu pogromul de la București din 1941, când sute de evrei au fost persecutați, scoși din case și omorâți de către Mișcarea Legionară. Într-una dintre aceste nopți terifiante și friguroase de ianuarie, o fetiță de 4 ani dintr-o familie de evrei este abandonată de către părinți pe scară unui bloc din capitală, cu convingerea că se vor întoarce cât se poate de repede după ea. Hotărârea este crudă, desigur, sfâșietoare, controversată, aproape inumană, dar este singura soluție în acele momente și vremuri tulburi pentru a-și salva unicul copil de la o moarte sigură, scoțând în evidență și mai mult disperarea și frica acelor oameni.
Nu se pot întoarce, fetiță este găsită rapid, plasată într-un orfelinat și de acolo înfiată rapid de Despina și Anton, un cuplu înstărit, cu o căsnicie fericită, dar cu o singură neîmplinire, aceea de a nu putea avea copii. Natalia, așa cum o numesc aceștia pe fetiță, le umple golul, iar ei în schimb îi oferă o copilărie minunată. Cu toate acestea viața lor nu va fi niciodată una pe deplin fericită din cauza timpurilor pe care le trăiesc. Mai întâi este războiul, cu bombardamentele aliate și ulterior germane asupra Bucureștiului, cu frica, lipsurile și bolile pe care le aduce. Apoi vine ocupația sovietică. Iar în final vine lovitura de grație, regimul comunist și tot ceea ce a urmat odată cu el, nimic bun, desigur, în special pentru familiile înstărite de burghezi sau intelectuali: persecuții, umiliri, arestări, noi lipsuri, evacuări, realitatea crudă și dezgustătoare, tot ceea ce știm cu toții din ceea ceea ce sigur ne-au povestit sau au trăit bunicii noștri. Natalia crește, devine o tânăra drăguță și educată într-o Românie întunecoasă și fără speranța. Se îndrăgostește de Victor, cunoștință veche de familie, sărac la început, devenit important funcționar în regimul comunist mai târziu. Și totuși o licărire de speranță se întrevede la orizont. Finalul este unul emoționant. Dar nu va zic, va las să citiți cartea.
Mie mi-a plăcut. Pentru că este o scriitură frumoasă, o lectură lejeră, captivantă, care se parcurge repede, dintr-o suflare. Dar și pentru că mă interesează și mă captivează perioada în care este plasată acțiunea, citesc cu plăcere cam tot ce îmi pică în mâna despre perioada celui de-al Doilea Război Mondial, înainte și imediat după. Mi-a plăcut și pentru că acțiunea se desfășoară la București. Găsesc puține cărți care au pe fundal momente istorice petrecute la București. Iar Bucureștiul are nevoie de mai multe astfel de povești, de personaje și atmosferă, dar mai ales de mai multă istorie, din aceea cenzurată, interzisă, care ne-a fost sterasa prea mult timp din cărți și din minte. Mi-a făcut plăcere să descopăr orașul boem de altădată, cu case frumoase și cu oameni educați și eleganți, total opus orașului care este astăzi. M-a revoltat ce s-a întâmplat după, oamenii privați de drepturi și de proprietăți, dar cel mai rău injositi, umiliți, privați de demnitate. Ura dintre semeni. Răutatea dintre oamenii aceluiași popor. Dureros, teribil de dureros. Personajele sunt bine construite, poate unele mai mult, altele mai puțin. Mi-ar fi plăcut și mai mult detaliu, autoatea trece parcă prea repede de la o scenă la alta și mai multă pasiune poveștii de iubire dintre Natalia și Victor. Ar mai fi fost loc și de mai multă istorie, personal simțeam o sete avidă, dar poate că nu acesta era scopul, cartea este in mare parte ficțiune istorică, deși are la baza povestea reală a mamei autoarei, care a fost însăși abandonată pe scară unui bloc din București și înfiată ulterior.
În fine, aici mă opresc. Vă las să o citiți și voi.
Comenteaza