Prin orășelul Blois am trecut de multe ori în drumurile mele spre diverse obiective turistice aflate în partea aceea a Văii Loarei. Am oprit de vreo două ori pe malul drept al fluviului pentru a admira (și fotografia) panorama splendidă asupra orașului, însă niciodată nu m-am încumetat la o vizită adevărată. Nu știu să vă zic de ce, poate și pentru că întotdeauna am considerat că e timp pentru toate și că i-o veni rândul și acestui orășel, cu al lui castel cu tot, într-o zi cu soare. Și uitați că această zi a venit. N-a fost ea una cu soare, dar ce să zic?!... aici nu prea sunt zile cu soare vara, da-păi în mijlocul iernii.