Postari din categoria MUNTE

Ianuarie pe platoul Bucegilor: pe Valea Dorului

in , , , , by Larisa, ianuarie 24, 2012

Nu știu dacă am mai spus-o, dar cu toate că iubesc muntele în orice anotimp, așa cum orice drumeț cred că o face, totuși întotdeauna mi s-a părut fascinant iarna. In acest anotimp muntele uimește prin frumusețe și sublim. De aceea îmi plac cel mai mult drumețiile de iarnă. Chiar dacă sunt ceva mai grele sau mai periculoase, iar multe trasee sunt închise pe perioada zăpezii, eu tot le găsesc mai încântătoare. Este de-a dreptul fermecător! Poate pentru că iubesc zăpadă sau poate pentru că muntelui îi stă cel mai bine îmbrăcat în alb. Dar să privești covorul acela de nea neumblată, bătută doar de viscol, și sclipirea ei ca milioane de cristale în bătaia soarelui, să simți vântul cum îți îngheață obrajii, mirosul de lemne arse la cabană, sau savoarea vinului fiert cu scorțișoară, trăirile drumețiilor de iarnă sunt unice. 

Citeste mai mult
2 comentarii

Ianuarie pe platoul Bucegilor: Cantonul Schiel

in , , , , by Larisa, ianuarie 16, 2012

Si uite ca a venit vremea să mai adaug un articol în categoria "drumeții montane", după o lungă perioadă de pauză....E bine și rar, decât deloc, nu? Mă văd mai rar cu muntele acum, dar cine a zis că distanța într-o relație contează? Doar eu știu asta! :)) Dragostea adevărată poate înfrânge orice distanță, dacă vrei îndeajuns. Tot așa este și cu muntele...
 
 
 "Mă întreb cum ar fi fost viața mea acum dacă nu descopeream muntele? Sau dacă muntele nu mă descoperea pe mine? Mă identific oarecum cu el și reprezintă pentru mine un mod de viață fiind prezent în tot ceea ce fac. Si mă bucur că este așa. Așa am cunoscut oameni noi, locuri frumoase și un nou mod de a trăi. Am învățat să trăiesc liber și am învățat că pot mai mult decât cred. Am învățat să văd dincolo de tot ceea ce este mult prea obișnuit și prea uman și am descoperit o parte din mine care îmi era practic necunoscută."
 
 
 ...scriam eu acum ceva vreme.


Citind acum, realizez că, deși unele lucruri se schimbă, altele rămân la fel. încă mă identific cu muntele și încă reprezintă un mod de viață, deși nu mai este prezent chiar în tot ceea ce fac. Uneori viața ia alte întorsături, despre care nu am crede că s-ar putea întâmpla. încă îmi este drag muntele și îmi va fi mereu. Mi-e dragă drumeția, mi-e dragă natura sub toate formele ei. încă mă impresionează mai mult un vârf, o vale un râu decât o clădire, un oraș, sau un muzeu. însă acum privesc lucrurile altfel, cu mai multă moderație și cumpătare  și cu mai puțină răzvrătire, mintea mea ajungând la un soi de echilibru. De parcă ași avea 80 de ani :))! Au apărut între timp alte vise, alte perspective asupra vieții, care au luat locul celor vechi. încă îmi mai doresc să urc pe Mont Blanc într-o zi, poate, dar nu mai reprezintă ca în trecut, cea mai mare dorință a mea. Acum sunt altele. Nu numai unde ajungi în viața contează, ci și drumul care îl faci până acolo. Că și la munte: nici un vârf nu îți poate oferi cea mai frumoasă amintire, dacă nu ar fi existat poteca care să te ducă acolo, emoțiile, trăirile, fiorii.  
 
 Multă lume îmi spune "Ce nasol....fără munte....cum poți să trăiești?!" Ei bine pot și o fac foarte bine, pentru că sunt alte lucruri care compensează, poate chiar îmi oferă mai mult. Am în jurul meu o zonă deosebită, plină de locuri frumoase care îmi pot bucura vederea zi de zi. Am aici cei mai frumoși munți din Europa, doar că nu sunt la o aruncătură de băț cum era Bucegiul de București. Un motiv în plus să aștept vacanța! Am învățat să fiu un om fexibil și maleabil și să mă adaptez mai ușor, indiferent de situație, privind întotdeauna doar spre partea plină a paharului, fără să mă plâng sau să fiu nemulțumită. Cum am mai spus și încă cred, de multe ori nefericirea vine fix din acțiunile noastre și cel mai adesea pentru că uităm să ne bucurăm de lucruri simple, așteptând mari împliniri. Viața este scurtă, trebuie să ne bucurăm în fiecare zi de ea!



Revenind acum la munte, nu m-am dezobișnuit să bat câmpii, încă de când am planificat vacanța de sărbători în România, am inclus inevitabil și o drumeție pe munte. Clar nu se putea altfel! Nu am făcut un plan bine stabilit, unde și cum, mai ales că iarna vremea este foarte imprevizibilă, așa că am lăsat să ne hotărâm la momentul plecării.
 
Cum socoteala de acasă nu se potrivește niciodată cu cea din târg, am plecat din Franța cu o răceală destul de urâtă, însoțită de tuse. După nu știu câte feluri de siropuri și medicamente, în loc să îmi treacă era mai rău, ba mai mult, au început să mă doară și plămânii. Așa că, în scurta mea ședere în România am vizitat și medicul, care, după o radiografie la plămâni, la care nu s-a văzut mare lucru, m-a trecut imediat pe antibiotice și pastile pentru tuse, însoțite, evident, de recomandări de a sta la locuri călduroase. Am respectat și eu cât puteam ținând cont că erau sărbătorile și mai eram în vacanță, dar ce facem cu muntele?
 
De mers, mergeam în Bucegi clar, fiind iarnă, fiind aproape și fiind 3 zile la dispoziție. Ca și cabană călduroasă m-am gândit imediat la Piatra Arsă, locul meu drag din Bucegi. Dar acum, ce trasee facem pe acolo, pentru că, vă dați seama, dacă este locul meu preferat din Bucegi, deja mai fusesem de câteva ori.  Hai că ne orientăm acolo... Până la urmă nu traseul contează, ci faptul că suntem în mijlocul muntelui pentru câteva zile. E suficient pentru mine să stau în față cabanei și o zi întreagă doar să privesc în jur, să îmi bucur ochii și sufletul. 
 
Monumentul Eroilor
Am avut și o mică intenție de a urca sus pe platou pe jos. Drumul din Sinaia cădea, l-am făcut de prea multe ori, restul văilor sunt închise iarna. ținând cont de faptul că zăpadă nu prea era, m-am gândit totuși că ar putea merge traseul Jepii Mari, care oricum îl cunoșteam bine pe timp de vară. Ajunși în Bușteni, ne-am temut că ar putea fi acoperită de gheață. în afară de asta, îmi era puțin teamă și pentru sănătatea mea, că aș fi transpirat la urcare și aș fi inspirat mult aer rece, ceea ce nu îmi era indicat, așa că am luat drumul telecabinei. 
 
La telecabină cam aglomerat și un preț destul de piperat, dar, deh, sănătatea și viața sunt mai importante. După cam o oră de așteptat la coadă, urcăm și noi, telecabina se urnește plină de turiști, majoritatea care nu aveau treabă cu drumețiile și în câteva minute suntem pe platoul Bucegilor. Nu era prea mare agoleratie acolo sus, spre surprinderea mea, poate și pentru că la ora aia majoritatea abia se trezeau. Zăpada era puțină, Caraimanul se vedea în zare golaș, ca într-o toamnă târzie. Nici urmă de vânt, doar un cer senin ca de sticlă și un soare care parcă îngheța tot peisajul din jur. Un adevărat deșert de gheață!
 
Babele
Pornim spre Piatra Arsă agale, nu pe traseul obișnuit marcat cu bandă galbenă, ci coborând pe șoseaua Babele-șeaua Dichiu care urmează firul Văii Izvorul Dorului. Măcar era ceva nou! încă nu s-a asfaltat și sper să nu se întâmple asta vreodată. Nu sunt răutăcioasă și cred că orice om are dreptul să se bucure de munte, fie el "pantofar" sau "drumeț", însă cred că anumite locuri ar trebuie să rămână accesibile doar piciorului.
 
Coborâm spre Piatra Arsă, admirând peisajul din jur pentru a nu-știu-câtă oară. Cu toate astea mi se pare unic și măreț Bucegiul de fiecare dată. Niciodată  nu mă satur să îl privesc. Deși totul este așa cum am lăsat ultima dată, cu un an în urmă. Babele sunt la locul lor, dormitând în aerul înghețat de ianuarie. Releul Costila încă mai veghează, de la locul lui tot platoul, iar măreața Cruce nu s-a clintit de pe bătrânul Caraiman. încă mai privește spre Bușteni, de acolo de sus. într-un singur an pentru mine s-au schimat atâtea, pentru munte nimic, semn că timpul se măsoară aici la altă scară. O scară a milioanelor de ani, față de efemera noastră existentă. 

Drumul este mai mult decât ușor, un fel de "autostradă" am putea zice, mergi în pantofi cu toc pe aici :))! Glumesc evident! însă acesta este un exeplu amuzant pe care mi l-a dat mie cândva, pe munte, un alt drumeț, referitor la drumul spre Vârful Omu :)). Peisajul este foarte frumos în jur, având o priveliște deosebită asupra vârfurilor sudice, ondulate și îmbrăcate în zăpadă, apoi în dreapta șirul ialomițean, iar dacă întorceam capul parcă Babele păzeau drumul. Urmăm șoseaua, uneori mici scurtături pe versanți și cam într-o oră ajungem la Piatra Arsă (alt.1950m).
 
Piatra Arsă era la fel cum am lăsat-o în februarie, la fel de caldă și de primitoare. Ne cazăm, mâncăm ceva, ne odihnim puțin și plecăm să privim apusul de la Cantonul Jepi (Casa Naturaliștilor/Cantonul Schiel), punctul de intrare în Valea Urlătorilor (Jepii Mari), traseul pe care trebuia să venim. Este un punct frumos de belvededere asupra Busteniului, ghemuit la poalele Bucegilor.  
Marcajul de la cabană este triungi albastru, deși după atâtea drumeții prin zonă nu prea mai am nevoie nici de hartă, nici de marcaj ca să mă orientez. Oricum uitasem harta acasă! Așa că pornim agale printre jnepenii îngropați pe alocuri în zăpadă, în unele zone mai mare, în altele mai mică, după cum a împrăștiat-o vântul. De la Piatra Arsă până la canton Jepi (Cantonul Schiel ) faci cam o jumătate de oră/o oră depinde cum mergi și de zăpadă. Printre pâlcuri de jnepeni, ajungem pe coama Jepilor Mari, de unde coborâm la canton Jepi, la marginea platoului (960m alt.).   
 
In trecut, pe când s-a construit fabrica de hârtie din Bușteni, de către frații Schiel, s-a construit și un funicular, cu care se transporta lemnul din valea Ialomiței, peste Bucegi, până la fabrică. Cantonul Schiel a fost construit pe creastă, ca punct de observare și de supraveghere al traseului funicularului. După închiderea funicularului, cantonul a fost abandonat. A trecut prin mai mulți proprietari până astăzi, când, se pare este al nimănui. Spun asta întrucât arată într-o stare deplorabilă. Este într-o degradare avansată, cu ferestre ferecate de obloane, pentru că atunci când acestea nu erau înăuntru se formaseră munți de gunoaie. Trebuie să ai mare grijă pe unde calci, în jurul lui, dacă vrei să admiri panorama, întrucât ce a mai rămas din terasa de lemn orientată spre Jepii Mari sunt scânduri rupte și putrezite. Păcat!  
 
Varful Caraiman

Soarele se pregătește de asfințit, luminând cu razele lui violet totul în jur: Caraimanul cu măreața cruce, platoul cu Babele, Vârful Jepii Mici și Claia Mare, Vârful Jepii Mari. Peisajul este superb! îmi place să stau adesea la marginea platoului și să privesc lumea de acolo.Parcă te simți și tu măreț odată cu muntele, te simți unic, te simți stăpân. îmi place să mă regăsesc pe mine în mijlocul muntelui. Să nu fac nimic, să nu gândesc nimic. Doar să îl las să îmi pătrundă în suflet. Să mă încarc cu liniște, aer curat și frumusețe...
 
 începe să se lase seara, așa că după câteva rânduri de poze și trante prin zăpadă, luăm același drum înapoi. Greu acum la urcat... pffff!!! Lipsa asta de mișcare. Noroc că este puțin de mers. La Piatra Arsă ne asteapata binemeritata căldură, amabilitate și o masă gustoasă. Apoi somn, că mâine avem o zi întreagă la dispoziție de hoinărit.
 
cateva imagini

Citeste mai mult
16 comentarii

Dor de munte

in , , , by Larisa, iunie 11, 2011
E sambata si este 11 noaptea. Sunt acasa singura. Pardon cu prietenul meu cel mai bun. Calculatorul. Uneori il iubesc si nu stiu ce m-as face fara el. Alteori il urasc si-mi vine sa-l arunc pe geam, tocmai pt ca petrec prea mult timp cu el, langa el. Desi stiu ca nu pot trai fara el. Acum l-as arunca pe geam. Pentru ca nu as vrea sa fiu in fata lui. Si totusi sunt si asta ma enerveaza la culme. Mi-ar fi placut sa fiu acum in cu totul alta parte, alt loc cu altcineva decat vechiul meu calculator.Dar nu sunt.....
Citeste mai mult
1 comentariu

A fi sau a nu fi puternic (Postavaru)

in , , , , by Larisa, mai 01, 2011

Dragii mei, va anunt oficial si pe aceasta cale ca sunt praf!!! Iari am urcat Postavaru. M-am tarat pe jos, m-am dat cu capul de copaci, am plans pe traseu, am zis ca ma intorc inapoi, am injurat in gand, am blestemat ziua, am zis ca nu mai merg la munte niciodata,  am crezut ca voi chema salvamontul sa ma ia de acolo, etc etc etc. Am fost intr-o forma ... extraordinara!!!

Dupa 3 ore de somn, niste discutii mai aprinse si o forma fizica nu prea buna, m-am gandit eu asa, sa plec pe munte. Traseul m-a terminat atat fizic cat si pshic. Numai cand ma uitam si vedeam cat de departe era varful unde trebuia sa ajung, iar eu deja eram lesinata, simtem ca cedez moral.
Citeste mai mult
6 comentarii

Valea Ialomiței: De la Vârful Omu la Peștera

in , , , , by Larisa, aprilie 23, 2011


Valea Ialomiței. Un loc atât de frumos al Bucegilor, care mai nou se vrea a fi transformată în stațiune turistică. Un loc controversat al afacerilor murdare și al intereselor de tot felul, un loc plin în ultima vreme de grătare și pantofăreală. Imbâcsită de gunoaie, valea Ialomiței este învăluită astăzi în fum și urlă a manele. Cu toate acestea, ea totuși rămâne un loc de referință, împânzit cu atâtea monumente ale naturii unice și de o frumusețe rară: lacuri, chei, peșteri, rezervații naturale, atâtea monumente care cât de curând se vor distruge. Hai să-i surprindem totuși frumuseatea aceea unică, a celei mai importante văi a Bucegilor, cea care le da și forma specifică de "U" întors ...
 
 Sufletul meu hoinărește astăzi pe Valea Ialomiței, plimbându-se agale de la Vârful Omu la Peștera Ialomiței. Dacă închid puțin ochii, parcă mă plimb și eu cu el. Nu vrea să vină acasă. Vrea să rămână acolo, în împărăția înălțimilor. 
Vreți să-l însoțiți și voi?
 
Traseu: Vârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, marcaj bandă albastră, timp aprox. 3 ore, dificil iarna. 

Geografic vorbind, valea Obârșiei își trage apele de sub Vârful Găvanele, unde se află Mecetul Turcesc, apoi străbate Bucegii de la N la S, despărțind Culmea Principală de Culmea Strunga. Urmează o ruptură de pantă, Cascada Obârșiei. Cu profil transversal în formă de U, caracteristic văilor glaciare, Valea Obârșiei se deschide între coastele Doamnelor și Obârșiei. La următoarea ruptură de pantă, Valea Obârșiei intersectează Valea Sugarilor din stânga și Valea Doamnelor din dreapta, formând împreună Valea Ialomiței, care imediat străpunge Cheile Urșilor, la poalele Muntelui Bătrâna.
 
Am coborât Valea Obârșiei în august 2009. Am făcut un circuit de o zi, Peștera-Babele-Crucea Caraiman-Vârful Omu-Valea Obârșiei- Peștera, întrucât înnoptam la Cabana Zănoaga. Nu este un traseu nici de pantofăreală, nici prea dificil, dar cu peisaje deosebit de frumoase. Prima parte a traseului o mai făcusem, mai puțin valea Obârșiei, deci pe undeva există și ceva noutate. Traseul acesta, ârful Omu-Valea Obârșiei-Hotel Peștera, are cam 3 ore, iarna nu este chiar interzis, mai degrabă periculos pentru nepregătiți și neechipati. Plus că zona este expusă avalanșelor. Valea este extrem de frumoasă, cu peisaje impresionante, pereți de stâncă, izvoare limpezi, genul de drumeție care mă încântă. 

După ce am făcut frigul la Vârful Omu preț de juma' de oră, am coborât pe poteca clasică, ocolind Vârful Bucura, până în șaua Văii Cerbului, adică am mers pe unde am venit. Aici se deschide larg în fața noastră perspectiva celor două văi glaciare: Valea Obârșiei în dreapta și Valea Cerbului în stânga, ambele de o frumusețe ce impun respect.
 
Luam marcajul spre dreapta, banda albastră și coborâm mai întâi în serpentine, după direct, abrupt și repede, pe sub Vârful Găvanele. Ajungem rapid în fundul primei căldării glaciare, unde se află stâncile de calcar numite Mecetul Turcesc. Mai mergem puțin paralel cu firul văii, după care urmează o ruptură de pantă ceva mai abruptă, un fel de prag care separă cele două terase glaciare. Aici găsim Izvorul Obârșiei, locul de unde izvorăște Ialomița și unde se revarsă într-o cascadă învolburată, Cascada Obârșiei, la fiecare început de vară. Eu am văzut-o cu un debit destul de mic, fiind sfârșit de iulie, dar mai bine și așa decât să o văd seacă. La cascadă am făcut o mică pauză pentru a admira peisajul din jur, că doar nu am venit pe munte la maraton, nu-i așa? In dreapta noastră se ridica peretele Doamnelor, în stânga Colții Obârșiei. De peste tot din munte ies izvoare și izvorașe, toate vărsându-și apele în pârâul Ialomița. Așa că apa este din belșug pe această vale. 

După vreo jumătate de oră ne urnim la vale. Poteca ne conduce la baza cascadei, traversăm pârâul și ajungem într-o zona plină de bolovănișuri și pietroaie risipite pe pajiște. Parcă cineva le-ar fi pus intenționat acolo, niște uriași poate! Nu am mai văzut asta pe nici o vale până acum, este ceva specific Văii Obârșiei. înainte să fac acest traseu, vorbind cu cineva despre asta, cineva ce cunoștea bine munții, mi-a spus Ah, valea cu pietroaiele! Mi-am rupt bocancii pe acolo! Acum înțelegeam. Fiind o vale glaciară, aceste aglomerări de pietre, mai mari sau mai mici, au fost cândva transportate de un ghețar la vale, pe drum ghețarul descotorosindu-se de ele. Oricum acești bolovani fac parte din farmecul acestei văi, oferind-i un peisaj unic. Este o porțiune de drum superbă, te simți parcă într-o cetate cu ziduri mari de piatră, peste care răzbește din când în când câte o rază de soare. în dreapta domină pereții abrupți și stâncoși ai Doamnelor, iar în stânga Colții Obârșiei, lini și ierboși, străbătuți de numeroase izvoare.  

Coborâm ușor și ajungem să traversăm Valea Sugarilor, care vine din stânga, ajungând pe un fel de coamă. De aici coborâm pe Piciorul Babelor, traversăm Vâlcelul Piciorul Babelor, unde întâlnim marcajul CR ce vine de sus de la Babele. Traversăm Valea Cocorei și ajungem la Hotel Peștera. Este în asfințit, iar razele soarelui luminează muntele într-un fel unic. N-ai mai pleca parcă de acolo, din cetatea lor.
 
Ahhh, cât aș vrea acum să nu fiu în fotoliul de acasă din față calculatorului! Cât aș vrea acum să mă întind în iarba fragedă și proaspătă, să simt mirosul acela de brad, să îmi adie vântul rece prin păr, iar soarele să-mi mângâie obrajii. Cât aș vrea să aud foșnetul pădurii. Cât aș vrea să mă bucur de natură, de aer, de libertate. Cât aș vrea să fiu acum pe munte!










Citeste mai mult
4 comentarii

De sfântul Valentin în Bucegi: spre Peștera Ialomiței

in , , , , by Larisa, martie 17, 2011
O nouă zi începe pentru noi doi, acolo sus, pe crestele munților, departe de lumea comună, de firesc, de banal. Soarele se ridică ușor pe cer, încălzind parcă vârfurile înghețate ale Bucegilor și odată cu ele și inimile noastre. Cât de frumos este să te trezești dimineața în brațele persoanei iubite, departe de tot ceea ce este obișnuit, sus în vârf de munte. Să deschizi larg fereastra și să respiri aerul rece și curat, să auzi foșnetul înălțimilor, să deschizi ochii și să vezi muntele. Să știi că vei urca și coborî potecile, să știi că ești liber, să simți că poți să zbori.
 

După un mic dejun copios și o cafeluță mare, plecăm astăzi spre Peștera Ialomiței. Visul meu era să ajung la Bolboci, pentru că îmi doresc deja de prea multă vreme să văd lacul iarnă, înghețat. Din păcate timpul nu ne-a permis. Așa că de la Piatra Arsă coborâm ușor pe platou paralel cu Vâlcelul Jepilor Mari, traversăm Valea Izvorul Dorului și urcăm pe coasta Muntelui Cocora. Zăpada era atât de înghețată, încât nici dacă te chinuiai nu o puteai sparge cu piciorul. Un adevărat patinoar. Părea că înaintam printr-un deșert de gheață.

Citeste mai mult
0 comentarii

De sfântul Valentin în Bucegi: spre Piatra Arsă

in , , , , by Larisa, martie 05, 2011

O zi însorită de iarnă. Telecabina ne lasă la cota 1400, sub un cer senin de sticlă, cu un soare care aruncă raze reci peste pământ. Totul este nemișcat. Urcăm, depărtându-ne ușor de civilizație. Pătrundem în cetatea muntelui de care îmi era atât de dor, lăsând lumea obișnuită în urmă. Ușor, în spatele nostru zgomotele se pierd, devenind vagi și imprecise. Se percep din ce în ce mai diluate, făcând loc liniștii. In sfârșit pe munte, după atâta pauză.
Citeste mai mult
0 comentarii

Cat as vrea sa fiu acum la munte

in , , , by Larisa, august 02, 2010

 
Stau si ma uit la o simpla fotografie facuta de mine pe munte. Nu ma mai satur sa o privesc. E asa frumos acolo. Doamne, cat as vrea in acest moment sa pot sa imi iau geanta si ies in fuga pe usa. Sa schimb pantofii cu toc din picioare cu bocancii, geanta cu rucsacul si sa alerg spre munte. Sa ma dau jos din tren, sa salut batranul Caraiman si sa ma inclin in fata maretei Costila. 
Citeste mai mult
1 comentariu

Intre pamant si cer pe Bucsoiu

in , , , , by Larisa, iulie 26, 2010
Cum este sa te hotarasti intr-o dimineata torida de vara, intr-un aer imbacsit de Bucuresti, intr-un decor plictisitor si anost si sa zici azi plecam la munte? Sa nu conteze unde, sa nu conteze cum, ci doar cu cine. Sa iti pregatesti in cateva minute rucsacul si fara sa gandesti sa fii in drum spre Busteni. Cum este sa iti inchizi telefonul si sa nu mai conteze cine si pentru ce te cauta? Sa fii doar tu si persoana draga tie, intr-un peisaj de vis. Cum este sa cauti o evadare in liniste, dragoste si frumusete? Cum este sa fugi acolo sus, mai aproape de cer, unde ai parca norii sub picioare? Cum este sa te poti intalni cu tine insuti si sa iti dai seama ca esti om si stapan, ca esti liber si poti sa zbori?
Citeste mai mult
3 comentarii

Intre soare si ploaie la Padina

in , , , , by Larisa, iulie 08, 2010
Plecat-am noi vreo 4 in Bucegi, la un sfarsit de saptamana cu cod galben pentru precipitatii. In zonele montane desigur, iar noi nu mergeam chiar la mare. Dupa 2 uichenduri in care ne-am gandit si ne-am sucit, am hotarat. Mergem! Traseul din Pietrosita. Acela pe care de multa vreme il visam, dar nu ajunsesem inca sa-l facem. Dorul de munte dupa 2 luni de stat acasa parca ma rodea, ma chema si nu imi dadea pace. Il simteam, ii auzeam chemarea. 
 

Citeste mai mult
8 comentarii

Apus de soare peste Ciucas

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010
M-am trezit la 5 dimineata, intr-o zi de sambata, pregatita de munte. In mod normal, daca ma trezeste cineva la 5 dimineata in weekend din orice alt motiv are toate sansele sa fie batut, dar muntele este exceptia. Plec de acasa cu rucsacul in spate, ma urc intr-un taxi si la ora 6 fara ceva sunt in parcul Izvor, de unde este plecarea. Stiam ca vom fi multi participanti la tura, pentru ca mergeam cu o scoala de munte unde sunt inscrisi prietenii mei, dar cand am vazut efectiv cati suntem, am ramas intepenita. Cam 90 de oameni. 90 de oameni!? Deci va fi interesant. Ok, imi gasesc cunoscutii prin multime, imi iau o cafeluta, imi aprind o tigarica. Dupa putina socializare si dupa ce se mai lumineaza afara, vine ora de plecare. Urcam in cele 2 autocare care ne asteptau, mai pierdem putin timp asteptand intarziatii si plecam la drum.
 
Citeste mai mult
4 comentarii

Alergand prin zapada spre Malaiesti

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010


“De urci la Omu, cobori la vale
Multe cabane ai sa-ntalnesti
Dar dintre toate cea mai frumoasa
E cabana Malaiesti”
Citeste mai mult
0 comentarii

Brambura pe Jepi Mari si Mici

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010
Hai sa scriu un jurnal despre munte, ca mi-a venit inspiratia! Trebuie sa povestesc despre tura mea, a noastra, a celor care am fost pe Jepi, in septembrie 2009. Tura de ziua mea. Bine, ziua mea urma sa fie peste 2 zile, dar pe aproape.


Mi-am propus, acum ceva vreme, cand am construit acest blog, sa scriu cate un jurnal despre fiecare tura a mea la munte. Ca va fi mai mult sau putin, ca va fi mai literar, sau vor fi pur si simplu niste cuvinte, nu conteaza, important este sa scriu ceva. Evident nu am reusit. Si pe masura ce trece timpul devine din ce in ce mai dificil sa scriu despre turele vechi. Intamplarile nu mai sunt atat de clare in minte, plus ca vin alte si alte ture noi. Am facut totusi primul pas si am scris titlurile viitoarelor jurnale. Este si asta ceva...
Citeste mai mult
4 comentarii

Cabana Babele, prima dată pe munte

in , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010

 ... o simplă tăbliță înfiptă într-un copac. Eu, un simplu om care vine la Bușteni să urce cu telecabina la Babele pentru a mânca o ciorbă. Ghinion... telecabina nu funcționează, vânt puternic pe platou. O zi mohorâtă de august, ambiția de a vedea Crucea de pe Caraiman. "Merg pe jos până acolo". O aruncătură de băț, dacă te uiți de jos. "Permis numai turiștilor echipați corespunzător și bine antrenați". Mă uit la încălțăminte mea: adidași; mă gândesc puțin și la condiția fizică și păracă văd suma tuturor țigărilor fumate. Cât despre data la care am făcut ultima oară mișcare ...nici nu încape vorbă, a fost demult. Ceva nu este bine. Ambiția mea o fi ea nemăsurată, dar rațiunea intervine și îmi spune că nu e cazul să fac o prostie....M-am întors... 
Citeste mai mult
1 comentariu

Si totul a inceput la Sinaia...

in , , , , , by Larisa, aprilie 05, 2010

Vara 2007. Vara care mi-a schimbat intr-un fel viata. DN1, un drum aglomerat, un concediu oarecare, pe care dintr-o intamplare am ales sa-l petrec la Sinaia. Pornesc pe soseaua aglomerata, intr-o dimineata aparent rece de august, catre liniste si pace, catre un loc care sa ma faca sa imi adun gandurile si sa inteleg ce sa fac cu viata mea. Pornesc catre un loc drag mie, nu stiu exact din ce motiv, un loc in care imi gasesc intotdeauna linistea sufleteasca. Aparent un loc aglomerat si plin de fite, de el ma leaga ceva invizibil si de neexplicat, de parca m-as fi nascut acolo. Sinaia, taramul de vis in care mi s-au intamplat atatea, bune s-au rele,  atat de aproape de inima mea. 
Citeste mai mult
0 comentarii
© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS