Unul dintre lucrurile care îmi plac în Franța, turistic vorbind, este acela că fiecare colțisor de țară ascunde locuri foarte interesante de văzut, mai ales dintre cele mai necunoscute și mai ocolite de turismul în masă, adevărate oaze de petrecut timp liber de calitate pentru noi, localnicii, dar și pentru călătorii interesați să ocolească, chiar și pentru pentru puțin timp, cărările bătute ce duc spre marile destinații. Mai îmi place și că aceste obiective sunt foarte bine valorificate, îngrijite și orânduite pentru cei care aleg să poposească în zonă, că sunt promovate și că există drumuri accesibile care să ducă la ele, dar deja alunec într-o altă discuție. Un astfel de loc este Maillezais. Firește, nimeni nu a auzit de el. Nici eu, recunosc, până de curând. Câți turiști vin în Franța să meargă la Maillezais, să descopere Marais Poitevin și ruinele Abației Saint-Pierre, după care să se relaxeze cu o specialitate locală din Vendée la un restaurant așezat chiar pe malul canalului? Foarte puțini, sunt convinsă. Și pe bună dreptate să fie așa, excursiile noastre sunt întotdeauna limitate pentru câte locuri interesante există în lumea asta mare, ori câte ne-am dori să descoperim. Însă noi am poposit întâmplător la sfârșit de aprilie la Maillezais, fără teme pregătite de acasă și a fost o experiență minunată.