Selles-sur-Cher nu este nici pe departe unul dintre cele mai vizitate castele ale Loarei, nu este nici foarte promovat de oficiile de turism, astfel că dacă nu cotrobăi tu bine de tot prin internetul ăsta mare, sau prin mai multe ghiduri, s-ar putea nici să nu afli vreodată de el. Dar eu l-am găsit anul trecut, curioasă cum sunt din fire de regiunea care m-a adoptat, așa că l-am pus pe LISTĂ, rămânându-mi doar să aștept ocazia de a ajunge în vizită la el. Iar ocazia a venit anul acesta, în duminica de Paște catolic. Recunosc, Selles-sur-Cher nu se afla pe lista mea scurtă de vizitat, dar fiindcă atunci când am mers la Valençay aveam chef să vizitez două castele, iar acesta se afla fix în drum, am zis că n-ar fi rău să facem o oprire. Ca să nu mai zic că uneori chiar îmi place să mă abat de la castelele cunoscute și să vizitez castele mai mici. Nu de puține ori chiar și acestea au povești interesante de spus.