When in Narnia: Parcul Ioanid

Duminica. Luni, marti, oricum toate sunt la fel. Acasa. La serviciu... M-am trezit cu o durere mare de cap si niste ochi foarte umflati. Nu am avut o noapte prea buna. Nu sunt intr-o perioada stralucita. So...don't mess with me. Beau o cafea, dar ups, am terminat-o. As mai bea una. E bine. De la cafea imi trece durerea de cap. Dar pe partea cealalta, imi bubuie inima. Trebuie sa ma linistesc, sa ma relaxez cumva. Am gasit o melodie care imi place. Este atat de placuta! Desi o stiu de ceva ani, vreo 13, parca si acum imi face o mare placere sa o asult. Se potriveste cumva momentului. Truly madly deeply. Savage Garden.

 

Intr-un final ma hotarasc sa ies afara. A nins ca in povesti si mie chiar imi este necesara o gura de aer proaspat, rece... si jegos de Bucuresti. Cobor din blocul in care locuiesc si dau fix in Le Boulevard Pantelimon, cochet si elegant, precum il stiti. Realizez inca odata ca God, I hate this town! dar o iau la pas, bucurandu-ma totusi de aer. 

E frumoasa iarna, in felul ei specific. Zapada, aerul rece, pomii albi au o magie aparte. Imi aduc aminte cand eram copil si locuiam la tara. Iarna, zapada, satul amortit de ger in amurgul serilor de iarna, apusul de soare ce dadea stralucire zapezii inghetate, casele care parca dormitau si fumul care iesea alene pe cosuri. Dar aerul... aerul acela rece si inghetat, care parca iti curata plamanii, sufletul, mintea. Iti imbujora obrajii si iti ingheta fata. Nu mai regasesc aceste momente aici in oras, dar este placut sa imi aduc aminte de ele si sa incerc le caut printre cele din jurul meu. Si sa le gasesc uneori ascunse in colturi uitate, pe care in agitatia noastra zilnica nu le observam. Asa s-a intamplat astazi. 

Am descoperit un parculet, undeva ascuns printre cladiri, nestiut si neumblat decat de putini. Impodobit de zapada, parea un loc magic, desprins de undeva din .. Narinia. O oaza de liniste, de pace, de bucurie in mijlocul orasului aglomerat, anost, mizerabil. Un loc in care intri si iesi dupa cateva clipe cu ganduri mai bune, mai limpezi, mai frumoase. Se numeste Parcul Ioanid. Imi place sa ma plimb pe strazi cautand locuri tainuite, surprizand clipe, prinzand momente. Pentru ca orice loc din lumea aceasta are colturile lui misterioase, pe langa care omul trece nepasator fara sa le zareasca.  

Am ajuns acasa dupa cateva ore de plimbat, cu picioarele bocna si cu un mare ocean in cizme. O masa buna cu sarmalute si un pahar de vin rosu, urmate, dupa ce termin de scris, de o baie fierbinte. Uite ca si in Bucuresti poti petrece cateva momente placute si relaxante.