In ultimii ani de 1 Mai...

Nu, n-am fost la mare! V-am pacalit cu poza :)! De fapt, daca stau sa ma gandesc, n-am fost niciodata pe 1 Mai la mare. Nu zic ca nu imi place marea, o ador chiar, dar mi se pare putin aiurea sa merg pana acolo si sa nu pot nici sa fac plaja, nici sa inot. Poate e devina si faptul ca n-am avut o gasca pasionata de mers la mare pe 1 Mai. Nu stiu...dar n-as zice nici nu, daca s-ar ivi ocazia, vreodata. Dar acum, fie vorba intre noi, cauza principala este faptul ca prefer mereu "un pic mai mult" muntele decat marea! In schimb, intotdeauna am avut o placere deosebita sa sarbatoresc 1 Mai. Nu stiu de ce, poate pentru ca imi place luna mai, cum v-am spus aici. Sau poate pentru ca toata lumea in jur face ceva in ziua asta. Habar nu am. Cert este ca intotdeauna am vrut sa fac ceva special. Ce am facut? Pai....

In 2008, ceva mai satena la par, m-am dus sus pe platoul Bucegilor. Aici, in poza, urcam de la cota 1400 spre cota 2000, de unde urma drumul spre Varful Omu. Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea de pe munte, asa ca n-am ajuns la Omu. Da, da ce credeam eu, ca daca e 1 Mai si majoritatea prietenilor mei se prajeau la mare, la soare, pe munte ar fi la fel? Nici gand, pe platoul Bucegi era iarna nene, in toata regula! Atunci am avut primul moment de panica pe munte (au urmat si altele, fiti fara grija!). Cred ca devina a fost ceata densa, de nu mai vedeam nici la 1 m in fata mea, (dar nici in spate, nici in stanga, nici in dreapta- totul era alb), combinata cu viscolul, care ma lua pe sus si zapada, prin care abia imi miscam picioarele. Anuntasera toate acestea la meteo, dar cine sa se uite?! Am injurat tot drumul (cu voce tare, ca oricum nu prea m-auzea nici naiba) si am jurat atunci, in timp ce abia mai imi miscam picioarele, ca daca scap de aici, nu voi mai calca in vecii-vecilor (Amin!) pe munte, decat vara si nu gandeam, decat, la cat de bine mi-ar fi stat si mie acum pe plaja din Vama Veche, la soare, cu o bere rece in mana. Ehhh, bineinteles ca am scapat si ca nu m-am tinut de cuvant! Fireste ca anul urmator....

 ...in 2009 m-am intors. Tot in Bucegi, tot pe platou, tot prin zapada. Si tot pe 1 Mai. De data asta ceva mai pregatita psihic. M-au asteptat sus aceeasi ceata, ca si cu un an inainte si aceeasi zapada, insa fara viscol. Dar acum eram deja experta (in ceata pe munte!). De fapt experientele cu ceata pe munte s-au repetat atat de des de-alungul drumetiilor mele, incat uneori tind sa cred ca stiu mai bine sa merg pe ceata, decat pe vreme insorita. Glumesc! Am stat atunci vreo 3 zile pe munte, la Piatra Arsa (se stie ca imi place!), m-am plimbat pe platou in lung si in lat, printre troienele de zapada, am coborat pe Valea Ialomitei, m-a prins ploaia pe la Babele. Dar fost fain. Eram pe munte.

In 2010 se apropia iar 1 Mai si desigur ca singurul meu gand era "pe ce munte mai ma urc anul acesta?". Cu o gasca de oameni frumosi, am pornit atunci spre Piatra Craiului, ceva nou pentru mine, am stat la Casa Folea si am urcat pe varful La Om. N-a fost usor, n-a fost nici prea greu, dar a fost fain tare. Nu stiu daca  de vina a fost Craiul, sau oamenii de langa mine, sau poate toti impreuna, dar cert este ca am ramas cu niste amintiri minunate. V-am povestit  AICI.

In 2011, 1 Mai m-a prins din nou pe munte, de data asta in Postavaru. Si mi-a adus iar o cadere phisica. Dar din aia nasoala, cand efectiv m-am asezat in fund pe zapada, am inceput sa plang si am zis ca de aici eu nu mai plec. S-a intamplat pe Spinarea Calului, traseu pe care am jurat sa nu mai merg vreodata si nu am mai facut-o (si nici nu mai am de gand!). Fireste ca, dupa cateva minute m-am ridicat si am mers mai departe, ce alta solutie as fi avut? Sa ma intorc? Tot de mers era. Si inca nu a venit ziua in care sa renunt. Cred ca tocmai asta imi place la munte: muntele te invata, fara sa vrei, sa te ridici si mergi mai departe, atunci cand crezi ca nu mai poti. Pentru ca poti mai mult decat crezi. Povestea v-am spus-o AICI.

Da, in ultimii ani am fost pe munte in fiecare zi de 1 Mai. Si sufar tare ca anul asta nu sunt. Si recunosc ca imi lipseste. Dar asta este viata, iti da unele si iti ia altele. Nu-i bai... Ce fac anul asta de 1 Mai? Pfff, nu sunt nici macar la irba verde, intrucat aici la mine en France, afara este cam aceeasi temperatura care era si in februarie. Adica vreo ....13 grade. Sa mai spun ca de 2 sapatamni ploua in fiecare zi, si ca la munte ninge si e pericol de avalansa? Nu mai are rost. So, pe 1 Mai 2012 nu fac nimic. Ah, da, fac exercitii de conjugare a verbelor neregulate din limba franceza, la toate timpurile si modurile, pentru ca in curand voi da si eu DILF-ul (Diplome Initial de Langue Française)- examenul ala pt incepatorii-incepatorilor, care n-au invatat in viata lor franceza. Totusi, ironia sortii (ca asa este ea mereu ironica) face sa aflu ca maine, pe 2 mai, voi ajunge....la mare! Undeva prin Bretania. Chiar ironic,nu?

App...Voi cum sarbatoriti de 1 Mai?