Plimbare pe Coasta Albastră sau cum să îți strice vremea planurile

Eram ferm convinsă că o să povestesc astăzi despre cum am parcurs eu Loire à Velo din Tours la Villandry, cu soț, bicicletă și câine, în weekendul ce a trecut, dar cum ar fi posibil să povestesc ceva ce nu s-a întâmplat? N-am biciclit deloc și asta nu pentru că mi-ar fi trecut mie entuziasmul de a progresa cu mersul pe două roți, ci pentru că acest lucru n-a fost posibil din cauza vremii. Da, vremea asta ciudată din Touraine! După aproape o lună de vară adevărată, după plajă, bronzat, bălăcit, picnicuri și alte activități frumoase, iaca au revenit norii, ploile și vremea aia de stat în casă și numărat banii. Măcar de-aș avea ce să număr! Sâmbătă a plouat aproape toată ziua, iar duminică deși soarele și-a mai arătat câte un ochi, per-ansamblu tot înnorat a rămas cerul, iar iminența furtunii a făcut planul meu de mers cu bicicleta să se ducă pe apa... Loarei.  

Dar Touraine ca Touraine, norii sunt un obicei la ordinea zilei. Dar cum să te duci în sudul Franței și să ai parte de vreme mohorâtă?! Asta zău că nu mi-am închipuit că există. În afară de prima zi în care am făcut traseul prin calănci și am mâncat  bouillabaisse la Cassis, zi în care a fost soare și extrem de cald, în restul zilelor dacă n-aș fi auzit marea dimineața când îmi beam cafeaua aș fi putut jura că sunt acasă. Iar vântul, mistralul ăla de acolo... Dumnezeule, un astfel de vânt mai nenorocit n-am întâlnit nici în creierii munților și credeți-mă pe cuvânt că acolo bate vântul nu glumă. Am avut închiriat un mobil-home într-un camping exact pe malul mării și pe bune că în unele seri am crezut că o să ne ia pe sus cu tot cu pereți și pat. Bine că n-am rezevat căsuță cu vedere la mare așa cum mă gândeam, cu siguranță ar fi fost cea mai proastă idee pe anul ăsta. 

Și uite că din cauza vremii nefavorabile n-am făcut multe lucruri din cele pe care mi le propusesem și m-am întors acasă resemnată, cu gândul că asta este, le voi face data viitoare. De exemplu îmi plănuisem să văd și eu Calăncile Coastei Albastre. Ce-s astea și mai ales care este Coasta Albastră? Păi.. cică Coasta Albastră începe de la ieșirea din Marsilia, din dreptul cartierului Estaque și lungește Mediterana spre sud până în dreptul localității Carro. Aici, malul mării dominat de masivul Rove este format din mici calănci, adesea locuite, asemănătoare cu cele dintre Marsilia și Cassis. Eu vă zic sincer că habar n-aveam de ele și nici de Coasta asta Albastră, până să aud de ea la... GPS- ca să vedeți cât de variate pot fi sursele de informare. Suivez la voie rapide de la Côte Bleue auzeam în boxe de fiecare când plecam la plimbare; o dată, de două ori, de trei, până m-am apucat să caut pe internet despre această Côte Bleue. Și-atunci mi s-au înfățișat în fața ochilor imagini cu calăncile La Vesse, Niolon, Méjean, La Redonne, toate părându-mi wow. Apoi a mai venit și Mihaela cu o lista lungă de localități cu nume necunoscute mie, dar faine din poze, numai bune de plimbare, de a trebuit să mi le scot pe hârtie să nu le uit, așa că într-un final am adjudecat: într-una din zile mergem să descoperim și noi această Coasta Albastră.  

Eu visam Sentier du Littoral (drumul litoralului) între Niolon și Méjean. El visa relaxare, pescuit și bălăceală, chiar și într-o calancă, în timp ce Azorel se mulțumea cu orice, atât timp cât nu rămânea acasă, numai că vremea avea alte planuri cu noi. Am început periplul cu un drum la Martigues, un mic orășel cochet; aflasem că duminica acolo se ține o piață și ne-am dus să ne aprovizionăm. Cu coșul de picnic pregătit (ruscacul de fapt) am plecat spre calanca Méjean. Că să ajungem la Méjean, trebuia să urmăm route du Rove până în dreptul localității Ensuès la Redonne, să coborâm în calanca Redonne și de acolo să urmăm drumul spre Calanca Méjean. După ce GPS-ul a făcut puțin mișto de noi și am bâjbâit vreo juma' de oră aiurea, de parcă nu eram destul de amărâtă din cauza vremii, ajunși la Ensuès, ce să vedem: șoseaua era închisă, coborârea în calanca Redonne și implicit Méjean aflată la 5 km mai departe fiind  restricționată în weekenduri. 

Martigues

La Redonne

Îl întrebăm pe nea' polițistul care se ocupă de restricționarea traficului despre cum să ajungem la Méjean, ne zice că e mult de mers pe jos și ne sfătuiește să ne plimbăm prin calanca de față sau să așteptăm ora 18. Într-adevăr, n-arata rău calanca Redonne de sus, dar parcă nici pe betonul din port n-aveam de gând să stau. Cum era destul de târziu și cum chiar dacă am fi mers pe jos până la Méjean, n-am fi avut când să ne mai și întoarcem- asta ca să nu mai zic că vremea numai de mers pe malul mării nu era- am zis mai bine să plecăm, să lungim coasta până mai găsim locuri frumoase. Următoare oprire a fost Carry le Rouet, o localitate despre care cred că arată foarte fain când pe vreme senină, dar dezolantă în ziua în care am ajuns eu; mai departe am traversat Sausset Les Pins, o altă stațiune turstica extrem de dichisita, dar cam pustie în ziua cu pricina. 

La ieșirea Sausset am găsit un loc apentisant- și când zic apetisant mă refer la un loc mai sălbatic- așa că am parcat mașina și am pornit la pas spre la Couronne. N-am mers mult, oricum nici nu era vremea de drumeție, așa că ne-am pus repede tabăra la adăpostul câtorva stânci. Spre surprinderea mea nu eram singurii nebuni, mai erau destui pe lângă noi, fie la ședere, fie la plimbare. Am făcut un picnic, am admirat marea destul de agitată, Andrei a aruncat și o undiță în apă, așa de plăcerea aruncatului, iar când vântul a început să se întețească bine de tot, am luat-o din loc spre camping. Am mai făcut o mică plimbare acolo, spre portul Tamaris și înapoi spre plaja Sainte Croix, unde m-am bălăcit anul trecut și într-un final m-am restras în căsuță, convinsă fiind că oricât aș încerca, calancile mele de la Côte Bleue sunt un caz pierdut, cel puțin până la următoare vizită. Asta este, le-o veni cândva și lor rândul... 

Uite-așa câteodată vremea se încăpățânează să nu țină cu tine, și oricât te-ai stadui n-ai ce-i face, cel mai grav fiind că nici măcar n-ai cu cine te certa. Ca și weekendul ce a trecut... Mi-am înfipt unghiile în gât de ciudă, pentru că așteptasem toată săptămâna să biciclesc și ca un făcut, exact în ziua cu pricina a plouat. Dacă și weekendul viitor e la fel, zău că mă supăr tare. Mă duc să fac o reclamație acolo sus.
 
***
PS 1: Până la urmă, fiindcă au ieșit 3 raze de soare, duminică pe seară am mers la un târg al fripturii cu ceapă aici lângă Tours, în primul rând pentru că n-aveam nimic de mâncare acasă și în al doilea pentru a sărbători vestea mult-așteptată pe care am găsit-o sâmbată în cutia poștală: începând cu luna iunie al meu soț este cetățean francez cu acte în regulă. Așa că doar eu am mai rămas imigrantă în casă, că Azorel n-a fost niciodată. Muzica, masa și dansul cu ocazia acestui fericit eveniment se vor ține peste vreo 3 săptămâni, că până atunci avem weekend-urile ocupate. Asta dacă nu plouă firește... 

PS 2:  Duminică se anunță ploaie!

S-ar putea să te intereseze și restul episoadelor acestei escapade: 

• Plimbare pe Coasta Albastră sau cum să îți strice vremea planurile
• Cassis și-o bouillabaisse pe malul mării 
• Aici nu este Franța, este Marsilia
• Calanques de Marseille cu vaporul
• Calanques de Marseille- spre Platoul En Vau la picior

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Sudul Frantei (Provence si Costa de Azur)

 Gastronomie și vinuri franțuzești 

 Toate călătoriile mele prin Franța