Viața la țară: după două luni la Amboise

Vorba vine "viața la țară", că Amboise este mai degrabă un orășel decât un sat chiar dacă la prima vedere nu pare. În plus, "viața la țară" din ziua de astăzi e foarte diferită de cea despre care ne povesteau bunicii și asta nu numai aici la mine, ci mai peste tot în lume. Apa nu se mai scoate din fântână, ci vine pe conductă direct în casă, lemnele trosnesc în șemineu doar de plăcere, iar legumele cresc mai degrabă la supermarchet decât în grădină. C-o fi bine, c-o fi rău nu știu ce să spun, cu siguranță viața bunicilor noștrii nu se mai potrivește cu a noastră, cert este că-mi place "la țară", zău că nu m-aș mai întoarce la bloc.

  

Cutiile au dispărut, dar și așa casa în care locuim nu arată încă precum casa visurilor noastre. Mai sunt multe de schimbat, unele absolut necesare, altele de moft, dar nu-i grabă. Le-om face noi încet-încet, după posibilități, că vorba aia, nu vin bănișorii cu apa Loarei. Am început deja să ne stabilim prioritățile, astfel că vom începe cu ce e mai important, după cum este și normal. Iar foarte importantă este grădină. 
 

De fiecare dată când iesim în curte ne speriem de câte sunt de făcut: pomi de curățat, gard viu de tăiat, gazon de tuns, plus multeee altele. Noroc că-i încă iarnă și deocamdata nu putem face nimic. Dar acușica vine primăvara și n-am vrea s-avem o curte-junglă. O să începem în martie prin a ne cumpăra câteva ustensile, gen greblă, sapă, roabă, o mașină de tuns gardul viu, alta pentru iarbă, iar apoi vom purcede la treabă. Probabil că nu vom reuși să amenajam prea multe anul ăsta, să pavăm aleile, să instalăm felinare, să amenajam bazinul sau să sădim multe plante precum cum ne dorim, dar nu-i rău nici așa, curtea este foarte bine gândită și împărțită, cu o mână de îngrijire sunt sigură că o să arate satisfăcător. În plus, nici nu-i prea goală. La un inventar rapid, am descoperit că avem ghiocei, zambile, narcise, o camelie, niște stânjenei, foarte, foarte mulți trandafiri, ceva hortensii, aluni, un smochin bătran, 2 vișini, o parcelă cu fragi de pădure, plus una bucată arici, o veveriță, un șoricel, si probabil multe alte plante și viețuitoare încă neidentificate. 

Și apropo de viețuitoare, anul acesta intenționam să ne luăm o pisicuță, și de ce nu un câine mai mare care să păzească curtea. Nu că Azorel n-ar fi eficient, dar totuși... Mă gândesc tot la un terrier, doar că la unul de talie mai mare, gen Airedale Terrier, dacă vă spune ceva. Sunt curioasă de părerea lui Azorel,  cu siguranță va fi puțin gelos, obișnuit ca singurul răsfățat, dar sunt sigură că și lui i-ar prinde bine puțină companie ...canină.  Cu pisica o să fie amuzant!  

 
Apoi, de când sunt aici circul foarte mult cu trenul. Amboise este o gară foarte bine deservită, sunt trenuri din oră în oră către Tours, sau în direcția opusă Blois-Orléans-Paris. Este mult mai rapid decât cu mașina, dar desigur acesta este un motiv ca să nu conduc. În plus, în tren poți citi o carte, arunca un ochi pe internet, sau chiar afla lucruri interesante de la colegii de compartiment, gen ce să mai gătim la cină. 

În rest, ne bucurăm de avantajele vieții la curte, iar unul dintre cele mai importante este că ori de câte ori ai chef poți arunca doi trei cărbuni în foc și încinge un grătar pe cinste, chiar și iarna. Iar friptura la grătar este foarte sănătoasă și gustoasă! Apoi mai este și șemineul... E așa plăcut în serile geroase să stai pe fotoliu cu o carte în mână privind din când în când jocul flăcărilor.  Cu toate acestea, am făcut focul mai rar decât ne-am așteptat. Entuziasmul a fost mare la început, mai târziu scosul cenușii, tăiatul lemnelor și aprinsul focului l-au mai scăzut. Ne-am cunoscut și vecinii. Sunt foarte curioși, probabil pentru că suntem suntem străini, dar apreciez că nu-s indiscreți, dimpotrivă par foarte civilizați și de treabă, ca să nu mai zic că majoritatea sunt de vârsta a treia. 

Și cam atât deocamdată despre viața la țară. Probabil vor fi mai multe de spus la primăvară, abia aștept să văd natura cum explodează la mine în grădină. Măcar de primăvară să mă bucur, că iarnă ciuciu și anul asta la noi în Touraine. A început să ningă într-o zi, mă și vedeam făcând om de zăpadă, dar n-a durat decât juma' de oră după care s-a topit instantaneu. Tocmai de aceea zilele astea îmi lustruiesc rachetele, că săptămâna viitoare plecăm la zăpadă. Cum era să las iarna să treacă fără să mă bucur pe deplin de ea în mijlocul munților? 

Săptămână frumoasă să aveți!  

Sursa foto 3