A doua zi în Alpii Italieni urma s-o petrecem tot pe munte deși vremea arăta în continuare mohorâtă. Ninsese, așa că zăpadă aveam din belșug, însă soare și vizibilitate ioc. Întorsesem pe toate părțile harta primită la Cervacol în prima zi, hartă ce conținea traseele de iarnă pe pe Valea San Bernardo și deși aveam în plan să hoinărim și prin alte masive, am sfârșit tot prin a alege ceva în zonă. Din localitatea Allein, aflată nu departe de satul Gignod unde eram cazați, porneau două trasee de rachete în buclă, trasee destul de întortochiate, ambele ducând pe același drum șerpuit la refugiul Alpe Baravex (1925m), coborârile făcându-se pe cărări diferite. Am zis să mergem la fața locului și-om vedea noi pe parcurs spre care ne orientăm.
Zis și făcut! Am pornid dis-de-dimineață, mâncați și echipați, spre satul Allein și de acolo un pic mai sus, spre un fel de cătun, Ville, aflat la o altitudine de 1400m, de unde ponea, conform indicațiilor, traseul. Din păcate indicațiile erau prezente doar în harta mea, la față locului nici urmă de indicator sau orice altceva după care să te orientezi. Eh, în fine, n-a fost grav, în anii ăștia de mers pe munte am învățat cât de cât să citesc o hartă, în plus am dat și peste un localnic la poartă care ne-a explicat pe unde trebuie s-o luăm. De fapt ăsta a fost unul dintre minusurile vacanței în Aosta: în afara masivelor cunoscute (Mont Blanc, Gran Paradiso) traseele au fost destul de prost marcate. Nu țin chiar să am marcaj din metru în metru, dar măcar o tăbliță la intrare care să ne confirme pe unde să o luăm, eventual unde suntem era bună. În fine, forțați de împrejurări ne-am descurcat și fără.
Prima parte a drumului, comună celor 2 trasee, a fost destul de banală, desfășurându-se pe un fel de șosea asfaltată, dar ne-dezăpezită, pe care am descris curbe fără număr până sus la o intersesctie. Peisajul n-ar fi fost chiar plictisitor, cu toată valea la picioare, asta dacă s-ar fi ridicat ceața, ceea ce nu s-a întâmplat. De la intersecție a urmat o porțiune de asfalt, unde am fost nevoiți firește să descălțam rachetele și să le cărăm în spate, porțiune ce m-a enervat un pic, noroc că n-a fost lungă. Tot drumul ăsta a dus la o altă intersecție, unde - minune!- am găsit și niște indicatoare.
Am continuat înainte urcușul ce trebuia să ducă la Baravex, dar l-am abandonat repede. Ceața câștiga teren și deveanea tot mai lăptoasă pe măsură ce noi câștigam altitudine, ceea ce în lipsa marcajelor și a zăpezii bătătorite ar fi făcut orientarea imposibilă. În plus, descrierea traseului promitea o panoramă deosebită în vârf, panoramă de care, în condițiile de față, cu siguranță nu ne-am fi putut bucura. Am luat harta la puricat din nou și am văzut că de la intersecția de care tocmai trecusem puteam coborî pe cel de-al doilea traseu, un pic mai lung ce-i drept, dar care diversifica tura, evitând totodată bucata de asfalt de la urcare. Sau cel puțin așa credeam atunci!
spre refugiul Alpe Baravex
Așa că am făcut cale întoarsă și am urmat traseul înapoi la mașină. A fost o plimbare lejeră, prin pădure și în afara ei, cu câteva deschideri deosebite, dar care nu ne-a scutit nici de data asta de asfalt. Am admirat pe drum și ceva case interesante, unele pretențioase, altele modeste, așezate printre brazii plini de zăpadă, aceea ce a condimentat mai mult plimbarea. Dar ce credeți că ziua s-a terminat aici? Nici vorbă. Am dat jos rachetele și-am plecat să căutăm jambonul.
Nu știu cum a făcut Andrei, probabil cum face de obicei când vine vorba de produse tradiționale, habar nu am pe unde a scotocit de a găsit Jambonul de Bosses. Nu știam de el, dar da, se pare că adevăratul jambon de Aosta, cel care este fabricat în Italia și este protejat de o Denumire de Origine Controlată, este Jambonul de Bosses, produs se pare încă din Evul Mediu în localitatea Saint-Rhémy-en-Bosses, de pe Valea Gran San Bernardo. Al meu soț voia neapărat să se întoarcă acasă cu un astfel de suvenir, adică un picior întreg de porc, așa că am pornit spre locul cu pricina la un producător agreat.
Jambonul de Bosses
spre pasul San Bernardo
localitatea Saint-Rhémy-en-Bosses
Am citit că prepararea Jambonului de Bosses răspunde unui caiet de sarcini foarte precis. Pulpa de porc care servește fabricației provine de la animale născute și crescute în regiuni bine definite din nordul Italiei. Carnea este în primul rând masată pentru a elimina surplusul de sânge, după care este condimentată cu un amestec de sare de mare, piper și ierburi aromatice, fără nici un aditiv artificial. Jambonul este pus la păstrare timp de 2-3 săptămâni, într-un loc cu o temperatură controlată, după acest timp de odihnă fiind spălat, uscat și trimis spre afânare. Afânarea durează între 12 și 24 de luni și se desfășoară într-un loc rece și aerat, de regulă un fel de pod de lemn. Se obține astfel un jambon fraged, cu un parfum delicat, bine aromatizat. Jambonul de Bosses beneficiază de o Denumire de Origine Controlată din 1996, cele trei caracteristici luate în calcul fiind: teritoriul bine definit în care este obținut, materia prima și procedeul artizanal de producție. L-am gustat acasă, este foarte bun, pe cuvânt!
După ce-am vârât jambonul în portbagaj, și-am tras câteva poze la localitate, am plecat mai departe spre Etroubles, unde ne gândeam să facem o plimbare, eventual să bem și să mâncăm ceva. Etroubles este o comună alpină din zona Valle d'Aosta înscrisă pe lista celor mai frumoase din Italia, lucru ce mi-a stranit de altfel curiozitatea. Am parcat mașina undeva în centru, într-un loc special amenajat și am pornit la pas în descoperirea centrului medieval. Nu-i mare lucru de văzut, dar plimbarea pe străduțele înguste, printre casele de piatră pe fundalul giganților albi a fost extrem de plăcută. Cam pustiu satul, mă simțeam ca într-un muzeu, dar asta este o situație obișnuită și aici, în Franța. N-am găsit nici măcar un local deschis, dar n-a fost bai, situația ne-a făcut să mergem până la Aosta.
Etroubles
Aosta
Bine, ziua nu s-a încheiat chiar acolo, a urmat drumul spre casă și o pizza la restaurantul de lângă pensiune, după care somn de voie că a doua zi aveam întâlnire cu Mont Blancul.
Toate episoadele vacantei Aosta 2015:
Aosta - vacanță printre giganții Alpilor
Alpeggi di Serena - iarnă ca-n povești și un strop de carnaval
O zi plină: Alpe Baravex, Etroubles, Aosta și Jambonul de Bosses
Față în față cu Mont-Blanc la Bertone
Refugiul Torino - relaxare la 3300m
Arp de jeux - prima dată pe schiuri de tură
Gran Paradiso și cea mai frumoasă zi pe munte
Aosta - vacanță printre giganții Alpilor
Alpeggi di Serena - iarnă ca-n povești și un strop de carnaval
O zi plină: Alpe Baravex, Etroubles, Aosta și Jambonul de Bosses
Față în față cu Mont-Blanc la Bertone
Refugiul Torino - relaxare la 3300m
Arp de jeux - prima dată pe schiuri de tură
Gran Paradiso și cea mai frumoasă zi pe munte
Frumoasa Aosta! E de vizitat. Pana si stradutele inguste din Etroubles imi fac cu ochiul. Si interesant si suvenirul, chiar m-ai facut curioasa in legatura cu el, pare o adevarata arta prepararea sa. Mi-ar placea sa-l degust si eu intr-o buna zi. :D
RăspundețiȘtergereNici eu nu stiam prea multe despre jambon. Adica tot vad pe aici prin magazine jambon de Aosta, dar cica asta de Bosses este cel adevarat :)). E cam sarat ce-i drept, dar este bun si fraged.
ȘtergereIn rest, este o regiune destul de ofertanta. Sunt si multe castele pe acolo, dar din pacate intr-o saptamana n-am avut timp si de ele :(
Degeaba te-ai straduit tu sa ne arati ce si cum,noi tot la jambonul atat de renumit ne gandim.Tu zici ca e pufos,dar ginerele meu are unul din Spania de vre-un an,dar greu cu taiatul si nu e cel mai gustos preparat,pentru gustul nostru.Mai bine la zapada.Noapte buna!
RăspundețiȘtergereLa o amica spaniola a vazut si sotul meu astfel de jambon, asa i-a venit idea. Apoi a vrut sa cumpere din Spania, dar am ajuns sa-l gustam pe asta din Italia :)). Noua ni se pare un pic sarat, mai ales daca gatesti ceva cu el. In rest, mancat crud asa, e destul de fraged si gustos.
ȘtergereDin poze arata super escapada voastra alpina. Chiar daca nu ati ajuns in final pe traseul pe care visati, cel putin ati vazut cateva panorame frumoase.
RăspundețiȘtergereJambonul ce sa mai zic, un super suvenir ....avantajul de a merge cu masina. Pentru mine ar fi periculos sa calatoresc cu masina fiindca mi-as termina bugetul in mici buticuri alimentare. Mi-as lua o gramada de produse cu traditie inainte sa ajung la destinatie. :))
De cele mai multe ori turele astea pe munte nu depind doar de noi, ci mai degraba de vreme :(.
ȘtergereJambonul, un suvenir mancabil :)). Da, cand esti cu masina este mai greu sa te limitezi la astfel de suveniruri, mai ales daca esti o persoana mai gurmanda.
Cred ca Azorel e cel mai plimbat catel :)) Nu i-ati fi pus si lui niste rachete :P
RăspundețiȘtergereEl are coltari naturali, gherutele :))
ȘtergereCum Craciunul asta nu am luat porc sa facem diverse preparate... iti dai seama ca salivez aici. Asa se pune sare pentru cele pastrate la aer si nu congelator.
RăspundețiȘtergereFrumoase privelisti!
Da, ai dreptate, e normal sa fie sarat. Altfel cum s-ar pastra atata timp?
ȘtergereMultam! Ar fi fost si mai frumoase daca aveam noroc de putin soare...
Ei... deci se poate şi la case mai mari (Alpii) ca marcajele să constituie o problemă, nu numai în Carpaţii româneşti...! Dar văd că în ultimii ani s-au mişcat lucrurile destul de bine în România în privinţa (re)marcării potecilor, datorită unor voluntari cu inimă mare.
RăspundețiȘtergereChiar dacă ceaţa v-a jucat feste, fotografiile tot au ieşit minunate! Ah... când oi ajunge şi eu în Alpi??!
Observ, din pozele de mai sus, că potecile au fost „săpate" şi că sunt destul de late. În incursiunea pe care am făcut-o de curând în Bucegi, am avut parte de zăpadă şi până la brâu - bine, eu sunt mai mică de statură :)
A.... şi am avut şi noi un câine plimăreţ, un Husky.
Cât a durat traseul/plimbarea?
Ioana
Carpatii mi se par foarte bine marcati, exceptand desigur cateva masive si trasee mai necunoscute.
ȘtergereIn rest, Alpii au partile lor bune dar si proaste. Inaltimile si peisajele sunt impresionante, marete de-a dreptul, ca sa nu mai vorbesc de multitudinea traseelor pentru toate gusturile si posibilitatile. Insa si-au pierdut mult din autenticitate si salbaticie. Sunt impanziti de sosele, de instalatii pe cablu, iar casele si statiunile urca pana acolo unde nu se mai putea construi.
Iar apropo de trasee batatorite, sa fi vazut cum faceau poteca cu plugul la 3000m :)). De-a dreptul autostrada. Deci ce sa mai vorbim de traseele astea de jos :D!
Cam vreo 4-5h a durat bucla.
Foarte interesant!
RăspundețiȘtergereMultumesc, ma bucur ca v-a placut!
ȘtergereVa salut cu drag, in primul rand va doresc o primavara frumoasa, ideea este ca peisajul este minunat iar referitor la jambon, am mancat de curand, gustos, delicios!Toate cele bune!
RăspundețiȘtergerePrimavara frumoasa asemenea!
ȘtergereChiar că ai avut o zi plină :))))) !
RăspundețiȘtergereJambonul de Bosses arată delicios !
RăspundețiȘtergere