Am vizionat foooarte puține filme! 

După ce în lunile aprilie-mai n-am văzut aproape nimic, iată că în iunie s-au strâns vreo 7 filme pe lista mea, dintre care câteva chiar simpatice, pe care am ales să vi le prezint aici. Niciunul ce-i drept de nota 10, dar toate plăcute pentru o seară relaxantă de vară în fața televizorului. Deci, în iunie am vizionat: 



1. Woman in Gold (Femeia în Aur)
  

Filmul spune povestea (inspirată din fapte reale) a Mariei Altmann, o evreică refugiată din Viena ocupată de Hitler în America cea a tuturor posibilităților, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După o jumătate de secol, aceasta vrea să facă dreptate și să revendice, dând în judecată statul austriac, portretul mătușii sale, pictat de Gustav Klimt, luat cu forța de către naziști și expus astăzi la o galerie importantă de artă din Austria.
 
Mi-a plăcut foarte mult filmul în primul rând datorită interpretării lui Helen Mirren, care este extraordinară în orice rol, iar apoi pentru că tema este una care mă interesează în general, mai exact îmi place să citesc și să vizionez filme și documentare despre cel de-Al Doilea Război Mondial și despre ororile sale. Povestea mi s-a părut destul de interesantă, cu atât mai mult cu cât este una reală, iar punerea ei
în scenă mi s-a părut foarte artistic realizată, atât prin îmbinarea perfectă dintre cele două planuri - prezentul zilelor noastre și trecutul războiului, cât și pentru faptul că, pentru a recrea mai bine atmosfera, s-au folosit actori vorbitori de limbă germană. Despre costume, coafuri, tradiții evreiești și Viena de ieri și de azi nici nu mai vorbesc. Nota 9.
 
2. The Age of Adaline (Secretul lui Adaline)

Filmul urmărește povestea tinerei Adaline, pentru care, în urma unui accident, timpul se oprește miraculs în loc la vârsta de 29 de ani. Ce poate fi mai frumos probabil că vă întrebați?!  Păi este cât se poate de rău, pentru că Adaline este nevoită să vadă îmbătrânind tot ce iubea, să fugă, să se mute din loc în loc pentru a nu fi recunoscută.
 
Filmul nu este o capodoperă cinematografică, dar pe mine m-a captivat la maxim mai ales datorită realizării artistice și a decorurilor puse sub o lumina splendidă și caldă. Este plăcut, relaxant, odihnitor, actorii sunt frumoși, iar în ciuda comentariilor răutăcioase mie nu mi s-a părut că au interpretat prost. Și iarăși costumele, offf, costumelele!!! Nota 8.

3. Suite française (Suita franceză)

Filmul urmărește o perioadă din viața franțuzoaicei Lucille Angellier (Michelle Williams), rămasă acasă în împreună cu soacra ei acră, interpretată de Kristin Scott Thomas. Soțul ei este plecat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timp ce Franța este ocupată de armata germană, iar sătenii sunt obligați să primească în gazdă soldații inamici. Casa Angellier îl va găzdui pe comandantul german Bruno (Matthias Schoenaerts), între el și Lucille înfiripându-se o poveste de dragoste interzisă.  
 
Suite française este un film pe care l-am văzut din curiozitate, pentru am citit cartea cu același titlu a scriitoarei Irène Némirovsky, dar și pentru că vizual și actoricesc, din trailer, mi s-a părut bine realizat. Cartea în sine mi-a plăcut și nu prea, v-am povestit despre asta într-un articol trecut, poveștile sunt interesante (pentru că sunt mai multe față de film), cu stilul autoarei nu m-am împăcat însă prea bine. E drept că jumate de carte nu apare în film, acesta concentrând-se strict pe anumite personaje și întâmplări, dar nu m-a deranjat foarte tare. Consider că filmele și cărțile trebuie judecate separat, până la urmă filmul trebuie să fie o interpretare artistică a cărții, nicidecum o reproducere scenă-cu-scenă. Ce m-a deranjat însă este faptul că pe bază cărții lui Némirovsky - care, indiferent de părerea mea strict personală, este una destul de bună- se putea face un film de nota 10, despre dramele personajelor pe fundalul războiului. Însă, din păcate, din cartea neterminată, inspirată din realitatea trăită de autoare (care de altfel era evreică și a sfârșit într-un lagăr de concentrare) s-a făcut un film de duzină. Îi dau totuși nota 8!

 4. Testament of Youth (Testamentul Tinereții)  

Vera Brittain, o tânără inteligentă, reușește să treacă peste prejudecățile familiei și să câștige o bursă în cadrul Universități Oxford într-o vreme când scopul femeilor în viață nu era decât să se mărite și să facă copii. Se îndrăgostește de cel mai bun prieten al fratelui său și merg împreună la facultate pentru a-și îndeplini visele literare. La scurt timp însă izbucnește Primul Război Mondial, iar bărbații sunt nevoiți să plece pe front, iar Vera decide să plece și ea ca infirmieră. Îndură cu stoicism ororile războiului, dar când se reîntoarce la Oxford, toată viața ei este complet schimbată. 
 
Testament of Youth este tot  o poveste de dragoste pe fundalul războiului, Primul Război Mondial de data aceasta, bazat pe memoriile Verei Brittain. Este un film despre frivolitatea primei iubiri, despre speranță, maturitate, împletite cu groaza și tragedia războiului. Mi-a făcut plăcere s-o revăd pe Emily Watson, iar Kit Harrington (Jon Snow pentru cunoscători) se pare că nu-i rău în rolul acesta. Nota 8.  

 5. The Second Best Exotic Marigold Hotel 

The Second Best Exotic Marigold Hotel contiua seria întâmplărilor din The Best Exotic Marigold Hotel, adică ale unui grup de pensionari britanici care hotărăsc să-și petreacă bătrânețea în exotica Indie, fermecați de hotelul Marigold. Însă odată ajunși la poarta acestuia începe o adevărată aventură, dovadă faptului că vârsta nu este niciodată un impediment în a trăi cu adevărat.
   
The Second Best Exotic Marigold Hotel m-am uitat pentru că mi-a plăcut foarte tare primul, așa că abia l-am așteptat pe acesta, al doilea. E bun filmul nu zic nu, dar recunosc că mă așteptam mai mult, avându-l în minte pe primul. Distribuția este la fel de bine aleasă, Maggie Smith și Judi Dench sunt tot geniale, replicile inteligente și adesea chiar amuzante,  iar ideea construirii unei noi vieți când ai impresia că nu mai trebuie să te aștepți la nimic cât se poate de inspirațională. Însă, nu știu... parcă i-a lipsit sarea și piperul, parcă a fost mai fad decât primul, cumva făcut doar pentru ideea de a mai scoate un film. Îmi pare rău, dar nota 7.


Articolul participă la rubrica Clubul Cinefililor


Voi? Cu ce filme sau seriale v-ați mai delectat în ultima vreme?  


SHARE 14 comments

Add your comment

  1. am vazut doar the best marigold, ca vorba aia tre sa faci ceva cand zbori 6 ore, mi s a parut slabut comparat cu primul, cum ai zis si tu, dar merge, e funny cand n ai ce face si nu vrei un film serios
    suna bine primele 2, poate ma uit. merci

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si eu cred ca este mai slab ca primul dar nu-i nici de dat la o parte. Macar pentru actori si tot merita vazut...

      Ștergere
  2. Am vazut `The age of Adeline` si `The Second Best Exotic ...`. Dintre cele doua primul mi-a placut mai mult, povestea a fost destul de interesanta, interpretare ok, pacat ca a fost previzibil. I-as da nota 7
    ` The Second Best Exotic ...` a fost o mare dezamagire, m-am asteptat la mult mai mult, la ce distributie a avut se putea realiza o capodopera. Pacat ca directorul a ales sa dezvolte evolutia proprietarului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Despre The age of Adeline am citit undeva ca exista si un serial pe o tema asemenantoare. Da, este previzibil si un pic siropos, dar placut de urmarit.

      Ștergere
  3. Ai văzut tu puţine filme, da’ bune!
    *Încă nu am apucat să dau „play” la Woman în Gold, dar sigur urmează !
    *The Age of Adaline nu pot să spun că m-a impresionat prea tare, dar a fost drăguţ, să zicem... nici mie nu mi s-a părut slabă interpretarea.
    *Suite française e singurul din lista ta care... nu mi-a răsărit în cale (am vazut cartea in librarii, dar nu m-a atras). Poate, poate, într-o zi...
    *Testament of Youth m-a impresionat mult - povestea de dragoste dintre Vera şi Roland, toate suferinţele cauzate de război, căutarea disperată a fratelui, ca să emunăr numai câteva momente emoţionante.
    *The Second Best Exotic Marigold Hotel este, ce-i drept, mai slab decât primul Best Exotic Marigold Hotel, însă finalul parcă... salvează totul. Mie mi-a plăcut şi „Second", dar nu la modul senzaţional.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suite française e o carte buna, dar stii cum este, fiecare cu gusturile lui in ceea ce priveste stilurile literare, iar stilul um pic incurcat al lui Irène Némirovsky nu pot spune ca este chiar preferatul meu. Dar poti incerca, poate o sa-ti placa. In plus cartea cuprinde mai multe povesti si personaje decat filmul, ca in majoritatea cazurilor ecranizarea a preluat doar povestea cea mai romantica si a facut-o mult prea siropoasa :))

      Ștergere
  4. despre The Age of Adaline si Testament of Youth am scris si eu saptamânile trecute.
    Am notat celalalte 3 filme - sper sa reusesc sa le gasesc si sa am timp :)) acum cu caldurile astea si zilele lungi, stam pe terasa în curte pâna la 12 noaptea - nu mai ramân timp pentru televizor :)
    O saptamâna minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate, si la noi se intampla cam la fel. In plus nici faptul ca se intuneca tarziu nu incurajeaza prea mult vizionarea de filme. Dar nu-i bai, sa profitam de vara zic, ca acusica vine iarna si avem timp pentru mai multe filme.
      Pupici si o saptamana excelenta! Si racoroasa ;)

      Ștergere
  5. Am vazut doar Adaline, pe care l-am asteptat cu nerabdare pentru ca imi place mult Blake Lively. As vrea sa vad si Woman in Gold si Suite Française. Cred ca in seara asta voi alege unul din ele :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma bucur ca te-am inspirat in cazul asta :)! Sper sa iti placa amandoua.
      Si mie imi place Blake Lively, iar in Adaline mi se pare ca super frumoasa si talentata :)

      Ștergere
  6. Am tot spus ca o sa vad si eu The Age of Adaline, dar pana la urma m-am luat cu altele si am uitat de el. Poate zilele astea, desi nu am starea sufleteasca necesara. Imi pare rau ca nu am ajuns la cinema cand a rulat pe marile ecrane.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E un film destul de simpatic si relaxant, cred ca o sa-ti placa si tie :)

      Ștergere
  7. filme? nici nu mai stiu ce sunt!!!

    RăspundețiȘtergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS