Imi place foarte mult mirosul de cedru. Nu pentru corp, ci pentru casă. De fapt sunt puțin pasionată de aromoterapie, dacă stau bine să mă gândesc. Imi plac aromele deosebite de interior, fine și elegante, drept pentru care cumpăr adesea uleiuri și bețișoare parfumate, difuzoare de parfum, lumânări, săculeți odorizanți și multe alte lucruri de genul. Cred că este foarte adevărat ce se spune, toate aceste parfumuri  nu-s doar pentru a îndepărta mirosurile neplăcute, sau pentru a purifica aerul, ci contribuie de asemenea la relaxare, energizare, stimulare, într-un cuvânt la echilibrul interior. Am încercat mai multe parfumuri de-a lungul timpului, ambră, orhidee, ba chiar le schimbam în funcție de moment, de stare, de anotimp. Am și câteva magazine preferate aici în oraș de unde mi le procur și unde, adesea, ador să intru și așa, fără să cumpăr nimic, doar de plăcere. Am realizat că aroma de cedru este preferata mea. O apreciez în casă indiferent de anotimp, deși, trebuie să recunosc, cel mai bine se potrivește cu toamna. Când zilele se scurtează, când ploile devin dese și reci, iar eu stau mai mult în casă, în compania unui ceai aromat și a unei cărți interesante, o mireasmă delicată de cedru împrăștiindu-se în aerul melancolic al încăperii se poate dovedi detaliul care completează ambianța perfectă. 


Aceeași ambianță deosebită, în acord cu toamna, o găsesc și în serialul Downton Abbey. Vă spuneam cândva că, deși eu nu sunt fan seriale, există două care mi-au captat atenția: Game of Thrones și Downton Abbey. Dacă cu primul am terminat-o odată cu ultimele sezoane, care m-au dezamăgit complet (recunosc, am văzut totuși ultimul episod!), la al doilea mă uit încă cu plăcere în fiecare săptămână. E drept că sezonul acesta, al sasealea, care este din păcate și ultimul, pare un pic cam anost față de cele anterioare, însă rămân multe motivele pentru care încă mă mai absoarbe și pentru care n-aș renunța să urmăresc cu interes fiecare episod. In primul rând este vorba despre poveste, despre viața unei familii de nobili britanici și relațiile lor cu armata de servitori care țin pe picioare fascinantul conac din Yorkshire. Apoi este perioada în care se desfășoară acțiunea, începutul secolului XX, cu schimbările și răsturnările pe care le aduce, perioada în care lumea pe care o știm noi astăzi prinde contur. Imi plac personajele, realizarea, dialogurile, actorii, costumele, iar locația nici nu putea fi mai bine aleasă, Castelul Highclere este un adevărat "personaj" în film. Insă cel mai tare cred că m-a cucerit atmosfera pe care o degajă serialul. Nu știu câți dintre voi îl urmăriți, dar cei care o faceți știu sigur că înțelegeți despre ce vorbesc. Este vorba despre farmecul acela al începutului de secol, eleganța doamnelor, rafinamentul domnilor, politețea conversațiilor, bunul gust al decorurilor, delicatețea, distincția manierelor și mai ales îmbinarea plăcută a tuturor acestor elemente. O adevărată desfătare pentru ochi și suflet.


 Voi cum vă petreceți toamna?
energizeaza, stimuleaza si relaxeaza organismul, eliberandu-l de stress. - See more at: http://www.desprespa.ro/SPA/Terapii-SPA/Aromaterapia---parfumul-frumusetii#sthash.lJFaAXmb.dpuf
SHARE 24 comments

Add your comment

  1. Facand bani de urmatoarele calatorii!!! :)))))
    Sergiu!

    RăspundețiȘtergere
  2. eu toamna pe afara, cat se poate de mult :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, ai dreptate. Numai ca la mine a fost asa de friiiig in ultima saptamana!!! Birrrrrr

      Ștergere
    2. se pare ca la noi mai tine toamna asta perfecta inca vre-o 2 saptamani!!!

      Ștergere
  3. Cu seriale multe, (toamna trecuta aveam 18), cateva filme si carticele. Si eu urmaresc Downton inca de la primele episoade, cand au aparut in DailyMail critici referitoare la asezarea tacamurilor pe masa, urmaresc si evolutia actorilor din viata de zi cu zi-Mary, Anna dar farmecul a cam disparut. Eu urmaream cam 2 episoade ca sa patrund cu adevarat in atmosfera londoneza. Am mai vazut seriale/filme, ba pentru atmosfera, costumatie.Recomand si- Paradise- si Mr Selfridge 2 seriale londoneze, costumatii. Poate ai auzit de lantul de magazine Selfridge. Si de ce nu sa pregatesc itinerariul pentru urmatorul concediu!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da, si eu urmaresc de multa vreme. Nu chiar de la primele episoade, cred ca pe la sezonul 4 am inceput eu, dar am recuperat rapid. Primele 3 sezoane cred ca le-am vazut intr-o saptamana :)). Multumesc pentru recomandari, Denisa! O sa caut sa vad despre ce este vorba. La o prima cautare pe google par pe gustul meu amandoua :).

      Ștergere
    2. Am vazut cele doua sezoane din Paradise la recomandarea ta. Iti multumesc, mi-a placut foarte mult. Pacat ca nu au mai continuat serialul :(
      Urmeaza sa ma uit si la Mr Selfridge.

      Ștergere
  4. Bine ai venit in Clubul Cinefililor, Larisa draga! daca ne-ai fi citit mai de mult, ai fi stiut ca noi urmarim Downton Abbey de câtiva ani si ca da, îl iubim! ☺ Sezonul 6 se lasa indelung asteptat, saptamâna trecuta am vazut episodul 4 si abia astept sa vad ce mai urmeaza, este un serial pe care l-am indragit din prima clipa! Aceeasi epoca fermecatoare este zugravita si în serialele Upstairs Downstairs, Mr Selfridge, Call the Midwife sau North & South, Miss Fisher's Murder Mysteries,The Bletchley Circle... O data ce începi cu primul serial, nu mai scapi din mraja personajelor! ☺ Acum, ca se insereaza atât de repede, avem timp destul sa vedem filme si sa citim romane!
    O saptamâna cât mai placuta îti doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inseamna ca am ratat cand ai scris despre Downton :). Ma gandeam eu ca nu aveai cum sa scapi un serial asa interesant. Eu recunosc, n-am stiut de el de la primul sezon, l-am descoperit pe la sezonul 4 parca, dar am recuperat rapid, intr-o saptamana eram la zi :)). Multumesc pentru recomandari, o sa caut serialele despre care vorbesti. Dintre ele am vazut acum ceva vreme doar Upstairs Downstairs, primul sezon.

      Ștergere
  5. Îmi permit sa-ți fac si eu o recomandare desi nu e genul celor enumerate: Breaking Bad, dar încearcă sa vezi măcar un episod pt ca dacă il judeci doar după descrierea succinta cu siguranța nu te va ispiti. Eu așa am pățit, nu m-a convins deloc descrierea dar in urma insistențelor am văzut un episod si am sfârșit prin a ma culca la 2am iar la 7 trebuia sa plec la serviciu.
    Cu drag,
    Carmen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de recomandare! Promit sa ma uit la primul episod daca spui ca este asa captivant. M-ai facut curioasa :)

      Ștergere
  6. Genul de poveste și perioada mă atrag, dar nu prea am răbdare să urmăresc seriale...

    Seară plăcută!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu nu pot spune ca sunt vreo fana a serialelor, insa Downton este exceptia care confirma regula :).

      Ștergere
  7. Mai sunt câteva episoade (plus cel de Crăciun, probabil finalul finalurilor, că de film nu cred să fie cazul) din Downton Abbey... O să ne fie dor...
    Eu l-am descoperit un pic mai repede decât tine, pe la sezonul 3 :) Sau 2, spre final.
    Jocul desăvârşit al actorilor, decoruri, costume, eleganţă, coloana sonoră - TOTUL e la fix la englezi!
    Cât despre toamnă - abia aştept să-i admir din nou culorile, într-un parc, dar mai ales la munte. Duminica asta am prins o vreme excelentă pentru drumeţii!
    Bine, fie :) urmăresc şi câteva seriale – în afară de Downton, nu mă pot dezvăţa de Grey's Anatomy, de Masters of Sex; Orange is the New Black l-am dat gata sezonul ăsta (inclusiv cartea); revăd cu mare plăcere Parenthood; am început Blunt Talk; abia aştept să reiau (probabil în zilele de vacanţă) Community şi Veep.
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa este, o sa ne fie dor de Downton...
      La mine culorile se cam lasa asteptate. Din anii trecuti stiu ca prin noiembrie vine de fapt toamna aia desavarsita. As vrea sa merg pe undeva sa ma bucur de ea, dar nu m-am hotarat inca cand, unde... Cel mai probabil la vreun castel. Daca munti n-am, macar am castele :))))

      Ștergere
  8. Prima jumatate a toamnei nici n-am simtit-o. Septembrie a trecut facand pregatiri pentru inceperea scolii, apoi sedinte cu parintii si alte noutati o data cu inceperea scolii, ziua mea sarbatorita cu toata lumea pe rand, iar weened-urile imi sunt pline de evenimente, onomastici, botez-uri si cununii. La seriale nu ma uit deci subiectul imi e total strain, iar de arometarapie nu ma ocup, doar cand fac baie. Mie imi place aroma de mosc si lavanda.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ooo, dar ai ceva activitati, nu gluma! Prima jumatate de toamna nici eu nu prea am simtit-o mai ales pentru ca am fost plecata, iar cand m-am intors nu mi-am mai vazut capul de treburi, cum se intampla de obicei :)).
      Ai putea incerca totusi Dawnton cand ai vreme. Cred ca are sa-ti placa? din cate banuiesc eu...

      Ștergere
  9. Si mie imi place lavanda, insa toamnei ii atribui aromele de scortisoara, ciocolata, cuisoare, dovleac. La filme, abia am reusit sa vad doua filme: Samba si unul cu un boxer orfan care e pe punctul de a pierde totul dar invata sa o ia de la capat... imi scapa numele.
    xox

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, si mie imi place lavanda. Am plantat in curte doua tufe primavara trecuta si chiar am avut ceva productie :)). Am recoltat-o si am pus-o in dulap printre haine. In schimb scortisoara si cuisoarele le asociez mai degraba cu iarna si Craciunul.

      Ștergere
  10. Eu ador sa ma uit la seriale, ba chiar vroiam de ceva timp sa incep si eu Downton, dar uitasem de el :)) Ce serial am urmarit si mi-a placut mult (desi toti radeau de mn ca ma uit la asa ceva:)) ) este Poirot, Agatha Christie :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu serialul despre care vorbesti, dar daca tot l-ai amintit o sa caut sa vad despre ce este vorba.
      Incearca Downton, s-ar putea sa-ti placa.

      Ștergere
  11. Toamna zici? Pana acum cca o saptamana la noi a fost iarna in toata regula. Am fost atat de deprimata ca in loc de o toamna colorata, calduta si frumoasa m-am trezit cu frigul si ploile la usa incat nu am avut chef de nimic. Oricum serviciul, examenele si stresul imi ocupa tot timpul. Abia in ultima perioada am profitat putin de cateva zile ceva mai insorite si am mai iesit la terase sa ma mai relaxez, sa mai uit de griji. In rest mai ma uit la un serial, la un meci de tenis... Nimic palpitant, nimic senzational. As vrea sa evadez undeva la munte sau intr-un oras medieval gen Budapesta, dar nici nu se pune problema.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si aici, dupa un septembrie cu vreme de vara, octombrie a debutat cu vreme de... iarna. Acum din fericire lucrurile s-au imbunatatit, iar toamna adevarata si-a intrat in drepturi cu tot cu culori superbe. Sper sa am timp sa o imortalizez macar un pic :).
      Spor la toate cele, Nice! Pare sa ai o toamna plina.

      Ștergere

© BLOGUL LARISEI · THEME BY WATDESIGNEXPRESS