Nu știu când se duse și anul ăsta, parcă ieri vă povesteam despre ce-mi propun pentru 2015. Dar uite că trecu și veni vremea să tragem linie. Nu stiu cum fu pentru voi, pentru mine nu fu nici un an foarte bun, nici foarte rău. Au fost bucurii, au fost și dezamăgiri, au fost clipe memorabile, dar și momente la care nu vreau să mă mai gândesc, unele planuri au fost împlinite, altele mai puțin, deh, nu le putem avea chiar pe toate. Să vedem acum ce ne-o aduce 2016...
Îmi pare totuși bine că și în 2015 am reușit să mă bucur de frumoasa mea regiune, atât prin ieșiri în natură cât și prin vizite și activități culturale. Am biciclit, ce-i drept mai putin decat imi propusesem, am
parcurs o bucată din Loire à Vélo, am ieșit în trei pe malul
Loarei, prin pădurici, bucurându-ne de bălăceală și
pescuit și am
făcut o coborâre în canoe, de la Chouzy la Amboise,
26 km, cel mai probabil prima și ultima pe fluviul regal - vai de brațele
mele! Am revizitat Muzeul de Artă din Tours și pe cel din Blois, am mers la două concerte deosebite, Passions Italiennes la castelul Amboise și Recviem de Mozard la castelul Jallanges, plus ceva festivaluri ca intrarea regelui în Amboise, Avanti la Musica, Vitiloire, însă de departe cel mai deosebit a fost Festivalul Trandafirilor de la Chédigny. Îmi propusesem să vizitez cel puțin 10 castele, n-am vizitat decât 7, cinci noi-nouțe (Blois, Valençay, Selles-sur-Cher, Clos Lucé și Cité Royal de Loches), două la a doua vizită (Amboise și Chambord), iar pe lângă acestea, am descoperit un oraș unde nu mai fusesem, Blois, alături de un sat fascinant, Chedigny. Despre ieșirile și plimbările, cu scop sau fără, prin Amboise nu mai vorbesc.
Cu bicicleta pe malul Loarei (ianuarie 2015)
Castelul Amboise (august 2015)
Loara la Amboise (August 2015)
Chambord (august 2015)
Festivalul Avanti la Musica, castelul Amboise (iunie 2015)
La pescuit la Chançay (iulie 2015)
Intrarea regelui in Amboise (iunie 2015)
Blois (ianuarie 2015)
de la Chouzy la Amboise in canoe (iulie 2015)
Trandafirii de la Chédigny (mai 2015)
Valençay (aprilie 2015)
Loches (noiembrie 2015)
Însă de departe capitolul la care am stat cel mai bine a fost cel unde mi-am propus să citesc mai multe cărți și să vizionez mai puține filme. Anul acesta am citit 29 de cărți (finalizate, plus vreo 5 abandonate înainte sau după mijloc) și sunt extrem de mândră de mine pentru asta. Am vizionat 27 filme artistice, dintre care foarte puţine mi-au plăcut cu adevărat, și - mai nou pentru mine- am început să mă uit la câteva seriale.
La capitolul casă și grădină n-am excelat, dar cel puțin treabă asta cu grădinăritul nu mai este o necunoscută totală precum era când m-am mutat la curte. Mai am multe de învățat, dar am reușit o grădină de legume deloc rea anul acesta, așa ca sunt mândră de mine. În rest am plantat, am scos, am modificat, am curățat, am întreținut, categoric nu ne-am plictisit în grădină. Mai avem multe de făcut astfel că grădina să arate precum ne dorim și cu siguranță atunci când o să arate sigur or să ne vină alte idei.
Cât despre călătorii, îmi doream foarte mult la începutul anului trecut o vacanță la munte, care s-a și întâmplat de altfel în februarie, când am petrecut o săptămână extraordinară în Italia, pe Valea Aosta, unde am făcut drumeții cu rachetele, am încercat schiul de tură, am admirat Mont Blancul de aproape, am mâncat bucate bune și m-am îndrăgostit iremediabil de masivul Gran Paradiso. Vara în schimb a început mai devreme cu mult-așteptata revenire în Corsica, unde am petrecut două săptămâni explorând pe îndelete golful Ajaccio și împrejurimile și s-a sfârșit ceva mai târziu, cu o a doua nesperată escapadă pe insulă, la Bastia, ceea ce mi-a permis să descopăr o altă zonă fascinantă. Între cele două s-a strecurat și o mini-călătorie la capitală, ca și-așa îmi doream să mă plimb pe-ndelete prin Montmartre. Anul s-a încheiat cu sărbători voioase și cu o excursie superbă în nordul Franței plus Belgia, unde am vizitat orașele Lille si Bruges, o sa povestesc curand despre.
Valea Aosta (februarie 2015)
Valea Aosta (februarie 2015)-orasul Aosta
Valea Aosta (februarie 2015)- refugiul Bertone
Valea Aosta (februarie 2015)
Valea Aosta (februarie 2015)- refugiul Torino
Valea Aosta (februarie 2015) -Parcul Gran Paradiso
Corsica (mai 2015)- Ajaccio
Corsica (mai 2015) - Pozzi, masivul Renoso
Corsica (mai 2015)- Pozzi, masivul Renoso
Corsica (mai 2015) - Isolella
Corsica (mai 2015) - apus de soare la Porticcio
Corsica (mai 2015)-Porticcio cu maquisul inflorit
Corsica (mai 2015) -Bonifacio, cel mai frumos loc vizitat in 2015 (si in toata viata mea, de altfel).
Corsica (septembrie 2015)- Corte
Corsica (septembrie 2015) - Valea Restonica
Corsica (septembrie 2015)-Brocciu la stana
Corsica (septembrie 2015)-Biguglia, momentul in care as fi oprit timpul
Corsica (septembrie 2015)-Bastia la orizont
Corsica (septembrie 2015)-Bastia
Corsica (septembrie 2015)-Saint Florent
Corsica (septembrie 2015)-Centuri
Corsica (septembrie 2015)-peninsula Cap Corse
Corsica (septembrie 2015)-Canari
Corsica (septembrie 2015)-Centuri
Ce-mi doresc pentru anul viitor? Cât mai multe cărți și filme interesante, combinate cu escapade în regiune, pe draga mea Vale a Loarei, cu vizite atât culturale, la castele, muzee, sate, orașe, cât și cu ieșiri în natură, biciclit, canoe, pescuit, plajă și bălăceală, dacă avem noroc de o vară la fel de lungă și caldă ca în 2015. Mai îmi doresc să reușim să amenajam cât mai mult din ceea ce ne-am propus pentru casă și grădină, tot va fi imposibil, iar la sfârșitul anului să pot să vă arăt cu drag livada. Cât despre călătorii, nu ne-am decis exact ce vrem, tentații sunt multe, planurile urmează să se contureze mai târziu, dar mă gândesc la: Sardinia, Costa Brava, Coasta de Azur, Pirinei, Veneția, Scoția, Irlanda și... România (firește, nu chiar toate în același an), însă cine știe ce alte idei sau oportunități mai lovesc pe parcursul anului de o să ajungem prin cu totul și cu totul alte locuri. Sănătate, timp și bani să fie că cu astea trei anul va fi minunat.
Ceea ce vă doresc și vouă de altfel, un An Nou minunat, în care să realizați tot ce v-ați propus. Vă îmbrățișez cu drag.
Ceea ce vă doresc și vouă de altfel, un An Nou minunat, în care să realizați tot ce v-ați propus. Vă îmbrățișez cu drag.
Larisa, va doresc un An Nou 2016 mai bun ca acest 2015 care ne paraseste in cateva ore. Sa aveti un Revelion de neuitat! La multi ani!
RăspundețiȘtergereMultumesc, Bia! Asemenea va doresc si voua. La multi ani pe 2016!
ȘtergereO intreaga "lume" in imaginile tale; toate sunt frumoase; ador fotografia cu Trandafirii de la Chédigny.
RăspundețiȘtergereLa multi ani!!!!
La multi ani pe 2016!
ȘtergereChédigy a fost descoperirea anului, ca sa zic asa, pentru mine. Sper sa ajung si anul acesta in luna mai in sat pentru festival.
Un 2016 cu sanatate, condimentat cu tot ce trebuie pentru a aduce bucurii in fiecare zi! Si multe dorinte indeplinite!
RăspundețiȘtergerepupici
Multumesc, asemnenea si tie! La multi ani pe 2016!
ȘtergereNu stiu ce dezamagiri ai avut da' la tine totul e idilic! Ai facut din toate cat trebuie, e drept ca nu se poate 100% la nivelul asta da' zic sa fie motiv de bucurie ptr ce s-a reusit, ca timp e destul :) La multi ani cu un 2016 asa cum vi-l doriti!
RăspundețiȘtergereMultumim, asemnenea si voua!
ȘtergereEh, Renutzule, nu toate apar pe blog. Vorba aia, e de preferat sa privim partea plina a paharului. La multi ani pe 2016!
Ce an minunat ai avut, plin de culoare, de frumos si de aventura. Si printre atatea realizari si impliniri cred ca e de mentionat si faptul ca mananci sanatos din propria gradina. :)
RăspundețiȘtergereInca o data subliniez ca din imagini 2015 pare sa fi fost un an de poveste pentru tine. Ceea ce-ti doresc si pentru anul care tocmai a inceput, un 2016 perfect, plin de bucurii si calatorii de vis! La multi ani, draga Larisa! :)
E drept ca legumele din gradina sunt mai gustoase, rosiile sunt cel mai bun exemplu, vara trecuta ne-am rasfatat. Uitasem gustul acela de rosii adevarate de gradina. Pe de alta parte, din pacate, nu reusim sa cultivam chiar toate legumele de care avem nevoie, jumatate din ele vom continua sa le cumparam de la supermarket. Dar e bine si asa decat deloc.
ȘtergereMultumesc, Nice! Asemenea iti doresc si tie! Un 2016 excelent pe toate planurile! La multi ani!
Ai avut un an frumos... precum fotografiile tale :)
RăspundețiȘtergereCele bune sa se adune si in 2016 Larisa!
Multam, la fel si tie iti doresc!
ȘtergereUn an nou plin cu lucruri bune! Eu nu am facut nici bilanturi, nici n-am stabilit rezolutii, dar cred a fost un an plin cu de toate. Sa speram ca in 2016 balanta va inclina mai mult in partea lucrurilor frumoase care ni se intampla :)
RăspundețiȘtergereNici eu nu fac mereu bilanturi si liste, dar anul trecut si anul asta m-au "lovit" si pe mine. :))
ȘtergereMultumesc, la fel si tie!
Partea plina a paharului e superba ! Si crede-ma, ai reusit sa vezi o multime de locuri si sa participi la multe evenimente. La satul ala cu trandafiri visez sa ajung si eu intr-o zi :) Pana atunci, ma bucur de fotografiile tale :)
RăspundețiȘtergereAn Nou Fericit, Larisa !
Multumesc, Dani! La multi ani si toate cele bune pentru 2016 si tie! Sa ne citim cu bine in noul an.
ȘtergereFoarte frumos iar pozele... o nebunie! :D La multi ani si un 2016 asa cum vi-l doriti si inca o data pe atata!:P
RăspundețiȘtergereMultumesc, la fel iti doresc!
ȘtergereLa cat mai multe calatorii si in 2016 pe cat mai multe continente! Desi, la cum stau lucruile, o sa fie nevoie de niste continente noi :p
LA MULȚI ANI 2016,LARISA!
RăspundețiȘtergereUn An fericit cu multe bucurii,sănătate,fericire și tot ce-ți dorești!
Cu drag te îmbrățișez!
Pozele sunt superbe...
Multumesc, Elena! Asemenea iti doresc si tie. La multi ani!
Ștergereo minunatie de imagini!
RăspundețiȘtergereun nou an cu mult bine, Larisa!
Multumesc, Coco! Un an excelent si tie alaturi de cei dragi!
ȘtergereLa mulți ani! Să ai un an cel puțin la fel de colorat ca 2015 :)
RăspundețiȘtergereMultumesc, la fel iti doresc! La multi ani!
ȘtergereCe rememorare frumoasă!!! M-am uitat de vreo două ori cel puţin la fiecare fotografie... arată într-un mare fel - îmi închipui (atât pot să fac din faţa ecranului) cum e să trăieşti experienţele pe care le redau imaginile.
RăspundețiȘtergereLa mulţi ani cu multă sănătate, bucurii cu nemiluita, călătorii de vis, mâncare pe gustul tău :) şi... tot ceea ce îţi doreşti tu!
Ioana
Multumesc, Ioana! Asemenea iti doresc si tie, un 2016 cu mult munte si tot ce-ti mai doresti tu!
ȘtergereLa multi ani ! An nou fericit si implinit , draga Larisa, tie , sotului tau si lui Azorel, pe langa voi :)
RăspundețiȘtergereCat de frumos poti tu sa scrii, cat de frumoase sunt fotografiile tale si cat de mult reusesti sa ne incanti pe noi cititorii ! Faci o munca foarte frumoasa, aici, pe blog, de care merita sa fii mandra pe deplin ! Te felicit inca o data si iti doresc putere de munca in continuare ! Esti un om frumos ! Iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele, sa fii sanaotasa si fericita si iti mai spun un mare MULTUMESC pentru tot ce impartasesti cu noi ! :)
Multumesc din suflet, Liana pentru cuvintele frumoase si pentru aprecieri. Mi-au mers diresc la suflet, imi pare bine ca blogul meu aduce atat bucurie cititorilor.
ȘtergereMultumesc si pentru urari, la fel iti doresc si tie. Un An Nou minunat, cu sanatate, bucurii si tot ce-ti doresti.
Wow! Ai avut un an foarte bun, plin de calatorii. Vad ca ai aprofundat bine Corsica, inteleg de ce s-a lipit de sufletul tau :) Ma bucur ca ti-ai imbogatit lista castelelor vazute pe Valea Loarei, acum te-ai putea face ghid!
RăspundețiȘtergereIti doresc un 2016 excelent cu si mai multe iesiri si vacante frumoase!
Mai ca as merge si anul acesta in Corsica :)). De fiecare data cand imi amintesc sau vad vreo poza pe internet sunt tentata. Dar am zis sa facem totusi o pauza sa mai vizitam si altceva.
ȘtergereMultumesc, la fel iti doresc si tie!
La multi ani inca o data! Cu siguranta toti avem, am avut perioade mai putin placute anul ce a trecut, dar din articolul si din pozele astea, zici ca ai avut cel mai frumos an, sau unul chiar perfect! :P Despre al meu vroiam sa zic ca a fost cel mai nasol, dar imi amintesc ca asa am zis si de penultimul :)), asa ca nu imi dau seama care a fost mai, mai... :P:P
RăspundețiȘtergereCele bune sa se-adune, cele rele sa se spele, stii cum se zice. Multam, Alexandra! Sa avem un 2016 mai bun in cazul asta!
ȘtergereLa multi ani, Larisa!!!
RăspundețiȘtergereDin ciclul "mai bine mai tarziu decat niciodata!" vin si eu in randul celor care-ti transmit numai ganduri bune si urari de sanatate si multe bucurii in 2016!
Multe imbratisari si sa "ne auzim" cu bine! :*
Multumesc, Alinuta ;)!
ȘtergereLa multi ani si un An Nou plin de calatorii iti doresc!
Sa ne citim cu bine!