Filme de nota 10 și nu prea

Mă tot "chinui" de ceva vreme cu filmele astea nominalizate la Oscaruri... Am reușit să văd abia câteva și, deși îmi tot propun seară de seară să le văd și pe restul, întotdeauna găsesc altceva mai bun de făcut, astfel că le reportez pentru serile următoare. Acum fie vorba între noi, exceptând câteva, nici nu prea simt o mare tragere de inimă, mai degrabă mă roade curiozitatea și dorința de a fi și eu în rând cu lumea. Probabil că din acest motiv le și tot amân, așa cum am făcut și cu cele de anul trecut de altfel, de au rămas nevăzute până în ziua de azi. 

  


Nu știu despre voi, dar eu simt că de foooarte multă vreme n-am mai văzut un film de nota 10. Un film care să mă captiveze, să îmi transmită ceva, să mă emoționeze, să pot să afirm la final "mamă, ce film!". Am văzut filme simpatice, nu zic nu, dar nu capodopere. Genul meu de capodopere, bineînțeles. Mai toate filmele pe care le văd fie sunt prost jucate, fie sunt slab realizate, fie au subiecte aberante sau sunt foarte comerciale, mai rar un film care să-mi fie pe plac, uneori și eu stau să mă întreb dacă industria asta a filmului s-a prostit de-a binelea, ori am devenit eu prea pretențioasă.

Ca să îmi placă un film trebuie în primul rând să îmi placă actorii, fără un joc actoricesc desăvârșit un film e nul în opinia mea, oricare ar fi subiectul și oricâte efecte ar cuprinde. De fapt cred că tocmai efectele astea sunt o problemă în ziua de azi, prea multe și prea puțină substanță. Judecând strict din punct de vedere al jocului actoricesc, dintre filmele nominalizate anul acesta pe la diverse categorii mi-a plăcut Danish Girl, pe care l-am văzut chiar la sfârșit de 2015, zău dacă Eddie Redmayne ăsta nu-i un mare actor. Și nici tipa n-a jucat rău, Alicia Vikander, nu-mi amintesc s-o fi văzut în alt film până acum deși figura îmi pare cunoscută. Bine, filmul în sine nu mi s-a părut chiar de nota 10, dar e bun, mai bun, în opinia mea, decât a fost evaluat de critici. 

Apoi, pentru ca un film să fie genul meu de capodoperă trebuie să-mi fie pe plac și realizarea. Firește, aici treaba este interpretabilă de la cinefil la cinefil, mai ține și de viziune regizorului care poate să coincidă sau nu cu a mea, asta nu înseamnă că filmul este prost, ci doar că gusturile nu se dicuta. Apreciez originalitatea, chiar dacă unele filme mi se par de-a dreptul ciudate, rezonez cu unele concepții, nu mă potrivesc cu altele, în fine, e greu să fiu obiectivă, în linii mari îmi plac filmele bine regizate, care reușesc să-mi transmită emoție și substanță, care mă prind și mă absorb, filmele cu o intrigă captivantă, cu replici deștepte și un scenariu bine structurat, cu acțiuni incitante care nu cad în patetic sau ridicol, și, firește, cu personajele bine puse în evidență. Apoi mai este vorba și despre atmosfera pe care o crează... Mi-a plăcut foarte mult din acest punct de vedere Brooklyn. Costumele, coafurile, lumina, decorurile au fost excelente, chiar dacă filmul per-ansamblu a fost destul de monoton. În rest, putine dintre filmele văzute în ultima vreme m-au impresionat din păcate la acest capitol. Multe le-am găsit cam... statice, fără sare și piper, parcă pe toată durata am așteptat să se întâmple "ceva", "ceva" care nu s-a întâmplat din păcate nicioadata. 

Și nu în ultimul rând ar mai fi important și subiectul, dacă este vorba despre ceva ce nu mă interesează slabe șanse să mă prindă acel film. Deși au mai fost și excepții. Anul acesta mi s-au părut interesante subiectele abordate de Spootlight și Suffragette, deși filmele în sine nu mi s-a părut de nota 10. 
  
Însă de departe factorul cel mai important în aprecierea unui film este dipozitia mea personală, cheful pe care îl am sau nu, care nu numai că diferă de la o zi la alta, dar și de la an la an. Ca să fiu mai explicită, probabil că fiecare dintre noi avem seri în care avem sau nu chef de filme, seri în care ne-am uita mai degrabă la ceva mai relaxant decât la ceva prea "inteligent" și invers, seri în care nu avem chef de pocarioare, ci de teme profunde. Exact așa funcționez și eu. Mai mult decât atât, cheful asta se întinde și pe perioade mai lungi. De exemplu acum vreun an am fost foarte "cu chef" pentru filme, aproape că mă mutasem la cinema. Am văzut o mulțime, acasă sau în sală, din toate categoriile, de la SF până la desene animate, de zici că intrasem în transă. Însă totul s-a schimbat brusc anul trecut, când, fără o explicație anume, am găsit mai plăcută compania cărților, astfel că numărul vizionarilor a scăzut veriginos. Anul asta nu prea realizez pentru ce am dipozitie, se pare că nici pentru filme nici pentru cărți, dar am timp să aflu până la sfârșit. Așa că cel mai probabil dacă Marțianul sau Revenant ar fi rulat acum vreo doi ani cu siguranță le-aș fi văzut. Anul acesta ... zic pas, nici măcar la trailere n-am avut răbdare să mă uit până la sfârșit. 

Și totuși a fost un film care mi-a plăcut ceva mai mult: Trumbo. Mi s-a părut și bine jucat, și bine realizat și cu un subiect interesant. 

Am vizionat în ianuarie: 

 Trumbo (Nota mea 9)
 Brooklyn (Nota mea 8) 
 Suffragette (Nota mea 8) 
 Joy (Nota mea 7) 
 Spotlight (Nota mea 7) 
 Queen of the Desert (Nota mea 7) 
 Jobs -cel din 2013 (Nota mea 7) 
  
Cred că o să vizionez cândva Jobs, Room și Carol. 
  
Cât despre seriale, urmăresc în continuare și îmi plac noile sezoane din Reign și Mr Selfridge, iar mai nou mă uit și la War&Peace, noua producție BBC, ecranizarea romanului cu același nume a lui Tolstoi (pe care recunosc, nu l-am citit). 

Voi cum stați la acest capitol?